Ziare.com

Singurele celule nemuritoare apartin unei negrese care a trait in anii '50

de Madalina Mitan
Sambata, 06 Februarie 2010, ora 13:34

   

Singurele celule nemuritoare apartin unei negrese care a trait in anii '50
Henrietta Lacks a fost lucratoare la o ferma de tutun, in sudul Virginiei, care s-a imbolnavit de cancer cervical la 30 de ani si a murit in 1951, la 31 de ani.

Un medic de la spitalul John Hopkins i-a prelevat o bucata din tumoare, fara sa ii spuna pacientei si a trimis-o unei echipe de oameni de stiinta care incerca fara nici un succes sa extraga tesuturi din celulele umane. Totul se intampla in anii '50 si, nimeni nu stie de ce, dar celulele respective "traiesc" si in ziua de astazi.

Celulele Henriettei Lacks - denumite apoi HeLa, dupa numele femeii - au devenit in scurt timp nepretuite in cercetarea medicala. Aceste celule nemuritoare pot trai la infinit, pot fi inghetate timp de zeci de ani, pot fi divizate si folosite de mai multi oameni de stiinta.

Celulele HeLa au avut un rol principal in descoperirea vaccinului antipoliomielitic. Tot ele au fost trimise in primele misiuni spatiale pentru a afla ce impact are lipsa gravitatiei asupra celulelor corpului uman. Clonarea, harta genetica, fertilizarea, toate acestea au fost posibile cu ajutorul celulelor unei femei care a murit in urma cu 60 de ani.

Cercetarea umana cu celule umane se bazeaza mult pe anonimat, numele donatorilor ramanand necunoscut. In anii '50 insa, cercetatorii nu dadeau prea mare importanta acestui aspect si nici consecintele asupra donatorului, in cazul in care numele sau era dezvaluit.

Exista viata dupa moarte?

Cativa jurnalisti se apropiasera periculos de mult de adevar, astfel incat unul dintre cercetatorii care au lucrat cu celulele HeLa a inventat un nume, pentru a-i pune pe o pista gresita. Helen Lane s-a transformat ulterior in Helen Larsen, iar numele adevarat, Henrietta Lacks a fost cunoscut publicului abia in anii '70.

Mai tarziu, adica prin 1988, Rebecca Skloot, pe atunci in varsta de 16 ani, a aflat povestea Henriettei, a devenit pasionata de subiect si anul acesta a publicat, in calitate de jurnalist, o carte in care dezvaluie povestea sursei acestor uimitoare celule dar si impactul pe care descoperirea lor l-a avut asupra medicinei moderne.

"Prima data cand am aflat despre Henrietta a fost in 1988. Aveam 16 ani si eram la ora de biologie. Toata lumea invata despre aceste celule in cadrul orelor de biologie, dar ceea ce a contat in cazul meu a fost ca profesoara cunostea numele real al Henriettei si faptul ca era o femeie de culoare.

Din pacate, asta era tot ce stia. Din momentul in care am auzit despre Henrietta am devenit pasionata de acest subiect", povesteste Rebecca Skloot despre prima reactie la aflarea despre existenta femeii care a schimbat cursul medicinei moderne. Decisa sa afle intreaga poveste, Rebecca a inceput sa cerceteze.

"Eram hotarata sa spun povestea Henriettei. Mi-a luat aproape un an ca sa o conving pe fiica ei, Deborah sa accepte sa vorbeasca cu mine", povesteste jurnalista, in cadrul unui interviu acordat Smithsonian Magazine.

"Sotia ta este la noi"

La 25 de ani de la moartea Henriettei, un doctorand l-a sunat pe sotul Henriettei si l-a naucit. Fiica sa i-a povestit jurnalistei ca tot ce a inteles omul a fost cam asa: "Sotia ta este la noi. Traieste in laboratorul nostru. Am facut cercetari pe ea in ultimii 25 de ani. Si acum vrem sa-ti testam copiii sa aflam daca au cancer".

De atunci familia a fost atrasa in vartejul cercetarilor, iar fiica, Deborah, a avut adevarate dileme legate de mama pe care nu a cunoscut-o niciodata. Fratii lui Deborah nu s-au gandit prea mult la aceste celule pana cand au descoperit ca era vorba si de bani. Celulele HeLa au reprezentat primul material biologic uman care s-a vandut si care a contribuit la lansarea unei industrii de miliarde.

Cand fratii lui Deborah au descoperit ca lumea vinde celule vii prelevate de la mama lor si ca familia nu a primit nici un ban, au inceput demersuri juridice care le-au consumat viata.

"Povestea celulelor HeLa si ceea ce s-a intamplat cu Henrietta a fost folosita ca un exemplu de gest rasist in care oamenii de stiinta albi i-au facut rau unei femei de culoare. Dar adevarul nu este acesta. Povestea reala este mult mai subtila si complicata. Ceea ce este perfect adevarat despre stiinta e ca in spatele ei sunt oameni si ca uneori, in ciuda celor mai bune intentii, lucrurile pot merge prost", spune autoarea cartii "Viata nemuritoare a Henriettei Lacks".

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 9469 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
1 comentariu
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Madalino da' matale ai ceva celule in cap ?

Si singurii neuroni nefolositori apartin autoarei articolului !

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor