Marie Jeanne Ion povesteste infernul din Irak - Interviu

In 2005, Marie-Jeanne Ion avea 32 de ani, era jurnalista la Prima TV si ar fi facut aproape orice pentru o exclusivitate. A plecat in Irak, impreuna cu Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si Mohammad Munaf.

A fost rapita si, timp 56 de zile, a vazut moartea cu ochii. Si-a petrecut zilele si noptile in beciul unei ferme din apropierea capitalei irakiene, Bagdad. Eliberata si intoarsa acasa, s-a maritat, a facut un copil si s-a lasat de presa.

Are o firma de consultanta in PR si comunicare si prefera sa nu se mai uite in urma. Dupa fotografiile publicate de Roy Hallums, aratate sambata seara, in premiera, la Antena 3, Marie Jeanne Ion a acordat Ziare.com un interviu:

- Ce ai simtit cand ai vazut imaginile publicate de Roy Hallums?

Este o senzatie extrem de ciudata sa vezi pozele din locul in care era cat pe ce sa nu te mai intoci viu! E o stare ciudata de nervozitate. Amintirile de felul asta nu au cum sa nu te afecteze.

Da, pare a fi locul acela. Am vazut gaura prin care ne bagau sub pamant si care se afla intr-o toaleta de tara. Cred ca deasupra ei, ca s-o mascheze, puneau o cada de dus sau ceva foarte greu. De fiecare data cand inchideau aceasta trapa se auzeau harjaituri ca de metal pe beton.

Cred ca daca fortele armate ar fi descins acolo fara sa stie ca suntem tinuti sub pamant, nici nu ne-ar fi gasit! Din punctul asta de vedere cred ca a fost foarte important faptul ca noi, dupa eliberare, am povestit unde am fost tinuti. Am povestit tuturor - si romanilor si americanilor si francezilor.

Ne doream ca toti ostaticii sa scape cu viata, sa fie salvati. Si stiam foarte bine ca Roy Hallums nu ar fi putut fi eliberat prin negociere, caci Statele Unite nu negociaza cu teroristii. Era deci nevoie de interventie armata.

Asa ca am dat toate informatiile pe care le stiam, cat reusisem sa "furam" pe sub legaturile de la ochi, toate mirosurile pe care le-am simtit, absolut tot. Ba chiar imi amintesc - asa, ca un detaliu hilar - ca le recomandam "baietilor cu ochi albastri" sa nu faca desant, sa nu bombardeze zona, in cazul in care o identifica, pentru ca oamenii aia care ramasesera acolo puteau fi ucisi in temnita de sub pamant. Sa faca interventie terestra. Ceea ce s-a si intamplat.

Spuneam, deci, ca am vazut gaura aceea sinistra si treptele de fier care coborau in beci. Cand m-au aruncat acolo prima data mi-am zis ca s-a terminat, ca acolo imi era sfarsitul. Imi pusesera pe cap si pe ochi o caciula neagra si imi dadusera niste haine murdare, barbatesti (pe ale mele le-au luat, am inteles ulterior ca asa procedeaza rapitorii, probabil ca sa nu ai vreun sistem de localizare ascuns pe undeva).

Nu vedeam nimic si nu auzeam decat vocile lor, asa ca nu stiam daca sunt singura sau nu. A fost o usurare sa descopar putin mai tarziu, dupa ce rapitorii ne-au inchis in beci si au plecat, ca suntem toti in acelasi loc.

Si am mai vazut tevile acelea ruginite. Era un chin. Cand ramaneam inchisi acolo si ne dadeam jos legaturile de la ochi, simteam rugina aia cum imi cadea pe fata. Aveam un "coleg" de celula filipinez - Roberto Tarongoy - pe care il poreclisem "baiatul de plastic", caci nu se misca, nu vorbea deloc.

Am inteles de la Florance ca, inainte sa ajungem noi in beci, Roberto se imbolnavise tocmai din cauza bucatilor de rugina care i-au intrat in ochi si au produs o infectie. Asa ca imi tot feream ochii de rugina aia.

Pozele au fost facute dupa salvarea lui Roy Hallums

Mi se pare evident ca pozele au fost facute dupa interventia trupelor care - din cate am inteles - au reusit sa ii elibereze pe Roy Hallums si pe inca un ostatic irakian - un contractor care lucra cu americanii si care din motivul asta a fost rapit (era tradator).

Acesta din urma era numarul 9, parca (daca va amintiti, numele noastre au fost schimbate cu numere in beci). Si el visa sa fie eliberat de fortele coalitiei, povestea cum isi imagineaza ca soldatii ii vor ucide pe rapitorii de la suprafata si cum vor deschide trapa si-l vor scoate de acolo.

Omul ala a supravietuit detentiei si in timpul regimului lui Saddam si mi-a povestit lucruri infioratoare pe care le-a trait. Nici nu va imaginati la ce torturi erau supusi oamenii care calcau "stramb" pe vremea acestui regim!

Primele imagini cu locul in care au fost detinuti cei trei jurnalisti romani in Irak (Galerie foto)

Spuneam, deci, ca pozele au fost facute dupa - am remarcat televizorul gaurit de glont. M-a racorit putin imaginea asta. Dar senzatia pe care am trait-o vazandu-le pe toate e extrem de ciudata - o furie amestecata cu nervozitate si cu groaza, adica amestecul de sentimente pe care le aveam si acolo.

- Ce-ti mai amintesti despre acel loc si despre oamenii cu care ai stat?

Eram noua: noi trei, Munaf, Florence Aubenas si Hussein Hanoun (ghidul ei), Roy Hallums, Roberto Tarongoy (filipinez) si un irakian al carui nume nu l-am stiut niciodata. Locul era foarte stramt si ne lipsea aerul. Eram in permanenta "anesteziati" din pricina asta.

Si oamenii erau...oameni. Unii deznadajduiti - care nu mai sperau sa iasa vii de acolo, altii in stare de soc, altii razvratiti. Despre Roy Hallums n-am stiut foarte multe.

Ne-a spus ca se numeste John (era o masura de siguranta, in caz ca eram torturati sa nu ne stim numele, altfel ar fi fost o dovada ca am comunicat - ceea ce ni se interzisese cu desavarsire).

A mai spus ca lucreaza pentru o firma de catering saudita si ca a optat sa vina la Bagdad fiindca pozitia in cadrul firmei era avantajoasa. El si Tarongoy au fost primii ostatici ai gruparii care ne rapise - sau cel putin primii tinuti in acea locatie.

Hallums este un om extrem de echilibrat

Am inteles ca, initial, au stat la suprafata si apoi, din masuri de securitate pentru rapitori, au fost mutati in beci. Hallums este un om extrem de echilibrat. L-am intrebat odata cum de rezista, cum de nu clacheaza. Si mi-a raspuns, cu multa intelepciune, ca in trecut isi traia viata facandu-si planuri pentru luna viitoare, pentru anul viitor.

Atunci, in beciul ala negru, nu-si mai facea planuri decat pentru urmatoarea ora, pentru ziua de maine - sa aiba aer sa respire si sa manance ceva. Si asa rezista. Situatia lui era crunta, nu se intrevedea nici o posibilitate de eliberare.

Mai ales ca in caseta video pe care rapitorii il obligasera sa o inregistreze, ii dictasera sa faca apel la Moammar Gadhafi. Ni se parea tuturor imposibil ca liderul libian sa ceara eliberarea unui ostatic american, dar am aflat dupa aceea ca a facut-o! In zadar, oricum.

Dupa ce m-am intors acasa am avut curiozitatea sa caut, pe Internet, date despre american. Si i-am gasit numele. Tin minte si acum ca am accesat pagina web realizata de familia lui Hallums chiar inainte de ziua lui de nastere.

Urma sa implineasca 57 de ani. Si ai lui nu stiau nimic - nu aveau nici o veste, nu stiau daca mai e sau nu in viata. N-am putut lua legatura cu ei, situatia era extrem de delicata. Dar am trait un soc. Imi reluasem postul de editor general si trebuia sa fac jurnalul de stiri de la Prima in acea zi. N-am mai putut sa-l fac.

Cum as fi putut scrie despre lucruri atat de putin importante (asa mi s-au parut subit toate subiectele zilei) cand eu aveam o informatie vitala pe care n-o puteam oferi celor care o asteptau cu sufletul la gura? Am decis atunci ca va mai trece multa vreme pana cand imi voi reveni si voi putea crede in misiunea jurnalistului la fel de mult cat am crezut inainte de rapire.

Despre restul "colegilor" de celula am tot vorbit. Florance ramane pentru mine un model de structura umana, de profesionist in jurnalism si de verticalitate. Iar Hussein e un prieten pe care m-am bucurat mult sa il revad, in 2007, la Paris.

Sa vorbeasca altii, pentru faima si bani

- S-a spus ca stiai despre rapire, ca exista probe la dosarul rapirii care dovedesc acest lucru. Cum comentezi?

M-am plictisit sa tot repet ca e o inchipuire a unor minti prea "incalzite". Nu stiu ce bani si-au luat anumite persoane si ce interese au in toata afacerea asta. Dar nici un om intreg la cap nu ar putea spune ca, la o adica, ar fi de acord cu un asemenea plan, derulat si intr-o zona atat de instabila cum e Irakul! Sa fim seriosi!

In loc sa stea sa se gandeasca la astfel de elucubratii, colegii mei ar trebui sa asculte sau sa citeasca inca o data interviurile acordate de presedintele sirian Bashar Al-Assad. Mie mi-au clarificat cateva lucruri importante, cateva piese din puzzle pot fi deduse de acolo. Dar n-o sa ma vedeti la televizor sustinand teorii fara probe, caci asta am invatat la Facultatea de Jurnalism! Sa vorbeasca altii, pentru faima si bani (ca sa fiu cinica)!

- Stii mai multe decat spui. De ce nu dezvalui ceea ce stii?

Ceea ce stiu sunt teorii. Nu am si probele solide care sa le sustina. E alegerea mea cum si cand imi spun povestea. Am ajuns la concluzia ca, totusi, nu ar fi rau sa pun toate lucrurile astea intr-o carte.

- Cand crezi ca vei afla adevarul despre rapirea din Irak?

Nu stiu in ce masura se va afla ceva cu certitudine vreodata. Nu am nici o siguranta ca acel dosar secret n-a fost "micsorat" sau ca nu au aparut diverse lucruri in el.

Sub acoperirea secretului se poate face orice, mai ales intr-o tara ca Romania, unde dispar file din dosare, apar stenograme din eter si toata lumea e focalizata mai curand pe speculatii decat pe lucruri dovedite in justitie.

Cred ca implicatiile acestui caz depasesc granitele Romaniei si nici una dintre partile implicate nu are interesul sa rasufle ceva. Nici acum, nici in viitor. De aceea, prefer sa nu devin un instrument in mana celor care au interes sa acrediteze diverse teorii si nu vreau sa ies public cu povesti de care nu sunt sigura - sau pe care, macar, nu le simt ca fiind aproape de adevar.

- Spui ca vrei sa lasi totul in urma, nu e greu sa uiti ceea ce s-a intamplat?

Nu am uitat niciodata si nici nu voi uita. Da, evit sa ma gandesc toata ziua la acest episod pentru ca am o viata inainte si vreau sa mi-o traiesc frumos. Mai ales, dupa ce am realizat pe pielea mea ce inseamna sa fii la un pas de moarte. Dar nu uit si am intrebari la care cu siguranta ca voi obtine raspuns, in cele din urma!

- Ai sau ai avut vreodata legaturi profesionale sau de alta natura cu Traian Basescu sau alti apropiati ai sai, dupa eliberare? Ai primit oferte de colaborare?

Nu. Nu am avut nici un fel de legatura. Cand s-au apropiat alegerile am primit mai multe propuneri, din toate partile. Desigur ca aceasta poveste a rapirii se putea folosi politic, pro sau contra, in orice directie. Am refuzat si nu m-am implicat deloc in campania prezidentiala. A fost alegerea mea!

- Ai mai comunicat, dupa rapire, cu ceilalti colegi de beci? Ai incercat sa iei legatura cu ei?

Sigur ca da. Sorin mi-a fost coleg si am lucrat foarte bine impreuna. Dupa ce ne-am intors am filmat impreuna pentru Euronews. Am o relatie foarte buna cu el si nu vorbim despre angajatorii nostri! Cu Florance si Hussein m-am intalnit in 2007, la Paris.

A fost, atunci, o conferinta de presa Reporters Sans Frontieres cu un apel pentru eliberarea unui jurnalist britanic ce era tinut ostatic. Atunci Florance a putut vorbi si a spus lumii ce s-a intamplat in beciul de langa Bagdad. S-a putut pentru ca, deja, la acel moment ultimii doi ostatici (Hallums si contractorul irakian) fusesera eliberati de fortele coalitiei. Deci, nu mai era nici o viata in pericol. Cu ei, insa, n-am comunicat.

Nu m-am lasat de presa

- Regreti ca te-ai lasat de presa? Te-ai mai apuca din nou?

Nu m-am lasat de presa si nici nu ma voi lasa vreodata! E profesia mea, mi-am tocit coatele in facultate pentru asta. Stiu ca sunt un jurnalist foarte bun si imi iubesc meseria. Dar am o datorie morala fata de mine insami - sa trec de momentul in care eu am devenit o stire.

Sa gasesc o explicatie pe care eu o consider plauzibila, punand cap la cap toate bucatile acestui puzzle. Si nu mai departe de luna trecuta am lucrat ca jurnalist, dar nu pentru o televiziune din Romania.

De ce crezi ca fostul tau coleg de detentie, Ohanesian, are aceasta atitudine si, dintre toti, te ataca mai ales pe tine?

Ovidiu are, probabil, motivele lui sa faca ceea ce face. Nu vreau sa intru intr-o polemica cu el, nu mi se pare constructiv. Dar i-as spune atat: ca-si pierde timpul daca merge pe teoria ca Marie Jeanne e ofiter, ca a stiut etc...

Sunt unii care stiu bine ce s-a intamplat si care isi rad in pumni cand vad toata galceava pe care au creat-o. Si se bucura ca atentia celor care incearca sa afle adevarul e distrasa de telenovela pe care au creat-o prin dezinformare.

Iar vorbele aruncate de niste indivizi din Irak care au comis infractiuni pe la noi si, ca urmare, nu mai au dreptul nici sa intre in Romania nu cred ca au vreo importanta. Ce adevar poate spune un infractor interesat si, as adauga eu, contra caror sume de bani?

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...