Libertatea presei

Autor: Remus Pricopie - profesor
Duminica, 07 Iunie 2020, ora 18:08
12979 citiri

In 1786, Dubois de Launay, un ganditor francez, intr-o lucrare clasica despre limbaj si politica, spunea:

"Aceasta libertate (a presei - n.a.) de a bombani si de a plange impotriva guvernului ales este un izvor nesecat de necazuri si revolte".

Dupa doua secole si jumatate, aceasta afirmatia continua sa developeze una dintre problemele profunde ale societatii umane. Presa libera, gandita ca o forma de exprimare publica, neingradita, a diferitelor opinii, unele dintre ele aflate chiar in opozitie/competitie, dar cu scopul de a cataliza dezbaterea publica si, prin aceasta, de a sluji interesul general/public, a fost si se afla si azi sub tirul unor "interese alternative", dornice sa tina sub perdea adevaruri deranjante sau sa distraga atentia de la problemele reale ale societatii: nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, coruptia, proasta gestionare a treburilor guvernamentale, protejarea unor grupuri ilegitime in detrimentul interesului general etc.

De-a lungul secolelor, libertatea presei a fost in conflict deschis cu cenzura regimurilor totalitare, insa, mai devreme sau mai tarziu, exprimarea libera a cetatenilor a condus la doborarea acestor regimuri. Dar riscurile asociate presei libere exista si in regimurile catalogate drept "democratice".

Din pacate, istoria recenta ne arata ca incercarile de atenuare/neutralizare a spiritului critic, exprimat in spatiul public, pot imbraca forme diverse, de la "tehnicalitati procedurale", care pot descuraja o atitudine exigenta din partea unei institutii de presa - restrictionarea accesului la informatiile publice, eventual prin chichite legislative, cumpararea de "indulgente", care se poate face oficial, prin diferite scheme mascate de ajutor financiar, sau neoficial, prin incercarea de mituire, cumpararea (oficial sau prin interpusi) de actiuni, urmata de incercarea de a impune un anumit continut editorial, conditionarea unor contracte de publicitate de continutul editorial etc. -, pana la atacuri violente la adresa jurnalistilor.

Uneori, acest ultim instrument - violenta -, folosit impotriva unei intregi redactii, sau punctual impotriva unui singur jurnalist, merge pana la eliminarea fizica a acelor "incapatanati", care nu vor sa taca. Exemplele recente din tari precum Arabia Saudita, Bulgaria, Egipt, Malta, Mexic, Slovacia, Turcia etc., unele dintre ele documentate de autoritati si recunoscute ca fiind crime deliberate impotriva unor jurnalisti, nu au cum sa nu ne ingrijoreze. De altfel, Reporteri fara Frontiere (https://rsf.org/en) si UNESCO (www.unesco.org ), prima, o organizatie nonguvernamentala, in timp ce a doua este o organizatie interguvernamentala, ambele activand la nivel global, atrag atentia in mod constant ca atacul asupra presei libere are dimensiuni inimaginabile, fiind un fenomen in crestere, de la an la an. Astfel, in 2018, numarul jurnalistilor ucisi - 80 - este aproape dublu fata de 2017, numarul celor aflati in inchisoare este de ordinul miilor, iar numarul celor intimidati pentru a inceta sa scrie este aproape imposibil de calculat.

Dar violentele impotriva jurnalistilor sunt rezultatul unui lung sir de cedari, care au loc fie pentru ca nu se intelege cu exactitate valoarea sociala a muncii lor, fie se intretine in mod deliberat / interesat un anumit cadru neclar, care permite politicului / economicului sa exercite presiuni asupra presei.

Evident, constatarea si analiza post-factum pot avea rolul lor. Dar, in acelasi timp, este obligatia noastra sa incercam sa dam solutii, astfel incat orice comportament al unor politicieni si/sau ale unor grupuri de interese impotriva libertatii de exprimare sa fie identificat cat mai repede si penalizat corespunzator. Acesta este motivul pentru care libertatea de exprimare este atent monitorizata de catre diferite organizatii nationale si internationale, in acest sens fiind dezvoltati indicatori specifici.

Exemple sunt multe, dar as retine aici un document de o valoare deosebita, intitulat "Media development indicators: a framework for assessing media development"- UNESCO 2008, in care sunt prezentate, intr-o maniera integrata, elementele de care statul trebuie sa tina cont pentru a permite dezvoltarea unui mediu democratic de comunicare publica.

Din start trebuie spus ca documentul nu este o abordare pro-jurnalisti si anti-politicieni sau grupuri de interese, ci este un set de principii si reguli, care sa asigure libertatea de exprimare a fiecarui cetatean, prin intermediul unei prese libere. Pentru aceasta avem nevoie de principii solide, care sa se regaseasca pe teren sub forma unor reglementari clare, aplicabile tuturor, inclusiv jurnalistilor.

Nu am sa respect structura documentului, care, prin complexitatea sa, ne-ar obliga la o detaliere, care ar depasi cadrul acestui articol. Am sa subliniez insa cateva dintre subiectele prezentate ca principii fundamentale, pe care ar trebui sa le regasim operationalizate in orice tara democratica:

1. Libertatea de exprimare este un bun public si trebuie asigurata prin legi clare.

2. Accesul la informatii publice trebuie garantat prin lege.

3. Indiferent de statutul institutiilor de presa (finantate din surse publice sau private), ele trebuie sa se puna in slujba interesului public.

4. Independenta editoriala trebuie garantata prin lege si nu poate fi dependenta de actionariat (stat sau privat) sau de politica de publicitate.

5. Jurnalistii au asigurat prin lege dreptul de a-si proteja sursele.

6. Statul sau alte entitati economice, care detin in proprietate institutiile de presa, nu pot cenzura continutul editorial.

7. Sistemul juridic face o distinctie clara intre infractiunile de drept civil - de exemplu defaimarea - si specificul actiunilor jurnalistice, inclusiv exprimarea unor opinii critice.

8. Etica si deontologia profesiei de jurnalist se autoreglementeaza si nu pot face subiectul unor prevederi legale.

9. Statul nu poate utiliza argumentul "securitate nationala" pentru a bloca sau altera sensul dezbaterilor publice pe un anumit subiect.

10. Statul trebuie sa asigure, printr-o legislatie corespunzatoare, acces echitabil la canalele de comunicare in masa pentru toti actorii sociali.

11. Profesionalizarea domeniului comunicarii publice (care face obiectul mai multor stiinte: comunicare publica, jurnalism, filosofie, stiinte politice, sociologie, antropologie, drept etc.) se face prin investitii corespunzatoare in educatie si cercetare.

Aceste teme, dar si multe altele, sunt larg dezbatute in scolile de profil de la noi din tara. Multi dintre politicienii actuali - unii dintre ei mi-au fost studenti - au parcurs literatura relevanta pe acest subiect si cunosc destul de bine principiile care guverneaza un mediu democratic sanatos.

Cu toate acestea, tendinta de a controla canalele de comunicare publica, prin orice mijloace, revine periodic, cu obstinatie, si se manifesta ca un veritabil "Sindrom Nixon". Efectele negative nu intarzie sa se arate: alocari de fonduri netransparente catre anumite zone ale presei, preluarea controlului societatilor comerciale care detin institutii media, numirea unor apropiati / fideli politic in fruntea unor institutii media detinute de stat, denigrarea unor jurnalisti, initierea unor acte normative care sa limiteze dreptul de exprimare al jurnalistilor etc.

Daca vrem sa consolidam democratia romanesca, atunci trebuie sa avem curajul sa lucram pe toate fronturile. Asa cum este important sa intarim institutiile statului de drept, asa cum este important sa imbunatatim nivelul educatiei, al serviciilor medicale, calitatea actului de guvernare, in general, la fel de preocupati ar trebui sa fim si de calitatea actului de comunicare publica, care nu se poate face decat in conditiile unei prese libere, necontrolate de interese politice de moment si/sau de interese de grup.

De asemenea, ar trebui sa invatam sa fim selectivi si exigenti chiar cu presa, sa-i spunem raspicat ca noi, cetatenii, o vom apara de abuzurile politicienilor si grupurilor de interese numai daca ea, presa, va sti sa fie libera si sa lucreze in interesul nostru, al tuturor.

Remus Pricopie este profesor universitar, specializat in comunicare publica, participare publica, educatie, politici publice si dezvoltare durabila. A studiat si efectuat stagii de specializare in noua universitati din cinci tari. A fost ministrul Educatiei si Cercetarii in perioada 2012-2014. In prezent este si presedintele Bordului Comisiei Fulbright US - Romania, vice-presedinte al Asociatiei Internationale a Universitatilor - IAU, presedinte al Forumului Academic Permanent Uniunea Europeana - America Latina si membru al World Academy of Art and Science (WAAS).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Decizia BEC de a respinge protocolul Alianței Dreapta Unită, trasă la indigo cu cea dată pentru Alianța USR-PLUS în 2019. Excepția pentru PSD și precedentul Vadim Tudor
Decizia BEC de a respinge protocolul Alianței Dreapta Unită, trasă la indigo cu cea dată pentru Alianța USR-PLUS în 2019. Excepția pentru PSD și precedentul Vadim Tudor
Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și partidul Forța Dreptei se găsește în imposibilitatea de a avea liste comune de candidați pentru alegerile din 9 iunie, după ce Biroul...
Cătălin Drulă acuză PSD că i-a ”momit” sau șantajat pe primarii USR: ”Ai zece milioane, dacă treci la noi”
Cătălin Drulă acuză PSD că i-a ”momit” sau șantajat pe primarii USR: ”Ai zece milioane, dacă treci la noi”
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că unii primari USR ar fi fost ”şantajaţi” sau ”momiţi” să treacă la PSD, în condiţiile în care de faţă era şi liderul social...
#libertate presa, #principii libertate presa , #presa