Fake news sau minciuna? Care e diferenta si cum contribuim, cu like si share, la manipulare Interviu

In Joia mare, inainte de Pastele catolic, o stire spargea monotonia jurnalelor de stiri si agita Facebook-ul: "Papa Franscisc a spus ca iadul nu exista". O asemenea afirmatie a Suveranului Pontif ar fi modificat nu doar o paradigma teologica trecuta prin atatea Concilii ale Vaticanului, ci si felul in care omul isi gestioneaza o intreaga suita de relatii, cu lumea, cu moartea, cu propriile greseli. O minciuna sau fake news, de felul celor instrumentate politic, care impart lumea in bine si rau, pentru a fi mai usor de manipulat?

Seara, Vaticanul a trimis o dezmintire: Iadul exista, totul a fost o scorneala a jurnalistului italian Eugenio Scalfari, 93 de ani, ateu declarat, fondatorul publicatiei italiene de stanga La Repubblica. De fapt, spune Vaticanul, Pontiful a vorbit public despre existenta iadului, cand a spus ca membrii mafiei trebuie sa isi schimbe viata "cat mai este timp, pentru ca sa nu sfarsiti in iad."

Asadar, o minciuna, care continua sa se rostogoleasca in presa si in mediile de socializare. Ironic, Papa insusi a blamat in repetate randuri fenomenul stirilor false.

Este aceasta doar o minciuna sau este fake news? Ce ii lipseste pentru a deveni dintr-o barfa transformata in stire un fenomen de manipulare?

Am vorbit despre fenomenul de fake news, mecanismele si mizele lui, dar si despre cine poarta responsabilitatea mistificarilor si demistificarilor cu Alina Bargaoanu, expert in cadrul grupului la nivel inalt pentru combaterea stirilor false al Comisiei Europene.

Are consumatorul de stiri parghii pentru a distinge o stire falsa de una adevarata? Cine il manipuleaza si, mai ales, cum?

Ce desemnam mai exact prin fake news? Ce intra sub acest concept?

In primul rand, este vorba despre un fenomen mult mai amplu decat cel al "stirilor false" - o traducere mai corecta ar fi "stiri plauzibile". Termenii pe care ii consider mai potriviti si mai cuprinzatori ar fi: dezinformare digitala, dezinformare 2.0, dezordine informationala, chiar dezordini informationale. Asa cum incerc sa arat in toate interventiile mele publice si asa cum am incercat sa conving si colegii din cadrul Grupului de experti de la Comisia Europeana, fenomenul dezinformarii nu este unul nou, el este instrinsec legat de aparitia mass media, de capacitatea acestora de a raspandi informatii, fara ca noi sa mai putem avea acces direct la ceea ce se intampla, la "realitate".

Este ceea ce numesc "dezinformarea 1.0": un amestec de fapte si opinii, de pseudo-fapte si interpretari extravagante, actualitati si istorioare din trecut, zvonuri, minciuni, povesti, mituri, teorii conspirationiste - totul insotit de fotografii, caricaturi, meme, filmulete care ilustreaza sau distorsioneaza textul etc.

Ce aduce nou perioada actuala este cuplarea tuturor acestor lucruri cu tehnologia, producand ceea ce am putea numi "dezinformarea de noua generatie" sau "dezinformarea 2.0". Saltul de la "dezinformarea 1.0" la "dezinformarea 2.0" a fost facut ca urmare a aparitiei si exploziei retelelor sociale, a posibilitatilor oferite de tehnologie. Amplificarea tehnologica are loc prin cel putin trei mecanisme:

- comportamentul nostru digital pe platformele sociale - orice reactie a noastra pe platformele sociale contribuie la amplificarea continutului cu care interactionam; orice like, react, comment, share, tweet, retweet, friend, unfriend, block, follow, unfollow);

- bots, conturi fabricate, trolls, fake writers, fake followers, generare automata de engagement (like-uri, reactii, comentarii, distriburi);

- algoritmi, big data, segmentare de precizie, behavioral data-driven persuasion, psychographics profiling; in sensul ca stirile ne "aleg" pe noi, pe baza citirii, de catre algoritmi, a comportamentului nostru digital, a preferintelor pe care ne le exprimam cu atata usurinta in mediul online; mesajele din mediul digital, de pe platformele sociale vin tintit catre noi, tinand cont de profilul nostru digital, de amprenta digitala pe care o consolidam - constient sau nu - cu fiecare click; vezi si recentele "dezvaluiri" despre prelucrarea, de catre firma Cambridge Analytica, a milioane de conturi si de profiluri online, agregarea si transformarea lor intr-o "arma" in ceea ce se cheama "data war.

Joi, pornind din presa mainstream italiana, si anume din La Repubblica, o stire s-a rostogolit in intreaga presa: Papa a spus, intr-un interviu, ca iadul nu exista. Dincolo poate de nuanta asta de senzational, o astfel de afirmatie ar fi modificat paradigm teologica. Seara, s-a dovedit ca Papa nu spusese chiar asa si ca nu fusese nici macar un interviu, ci o intalnire privata. Este aceasta fake news sau e doar o minciuna?

Este interesant exemplul dumneavoastra si ma ajuta sa aduc o clarificare: in opinia mea, dezinformarea 2.0 este intrinsec legata de social media, de platformele sociale -vezi si cele trei mecanisme tehnologice de amplificare, pe care mass media traditionale nu le au; dar acest lucru nu inseamna ca mass media traditionale nu intra si ele in jocul dezinformarii, ca nu se pot afla chiar la originea unei dezinformari, nu o pot amplifica. Pentru a putea vorbi despre "succesul" unei dezinformari, aceasta trebuie sa penetreze si mass media traditionale, sa se "miste" cu destul de multa usurinta din online in media traditionale si invers.

Cazul pe care il supuneti atentiei este spectaculos ca urmare a actorului principal, "Papa", a continutului "Iadul nu exista", a rapiditatii cu care s-a raspandit stirea, a faptului ca ea, chiar in acest moment, continua sa circule pe platformele sociale. Dar, in sine, nu il consider foarte grav, pentru ca o astfel de "stire" poate fi usor detectata si plasata sub eticheta "falsului". Ceea ce s-a si intamplat, de altfel.

Stirile care sunt in totalitate false prezinta acest "avantaj", daca imi permiteti, in sensul ca pot fi relativ usor demontate si, in urma lor, ramane doar agitatia si mirarea ca oamenii pot fi atat de impresionabili si de vulnerabili. Dar ce ne facem cu stirile aproape false sau aproape adevarate, cu amestecul dintre fapte si opinii, cu opiniile desprinse de fapte, cu afirmatiile naive, dar nu mai putin violente si imposibil de contrazis?

Sub umbrela fenomenului de "dezinformare digitala" sau "dezordine informationala", intra amestecul, in doze diferite, dintre informatiile "adevarate" - care pot fi verificate - si cele false. Cu cat dozajul este mai fin, cu cat infuzia de fals este mai putin sesizabila, cu atat mai greu de identificat si de semnalat faptul ca avem de-a face cu o dezinformare.

Asadar, exista o diferenta de structura intre stirea falsa si minciuna? Cand devine o minciuna o fake news?

Uneori da, uneori nu. Stirile false - intelegand, foarte precis, informatiile care pot fi imediat demontate ca fiind false - sunt un sub-tip al fenomenului de dezinformare digitala, dar nu neaparat cel mai complex sau cel mai dificil.

Mai este un concept care insoteste conceptul acesta de fake news, si anume post-adevarul. Care e relatia dintre acestea doua? Inseamna ca adevarul si minciuna, adica adecvarea clasica la realite, nu mai sunt criteriile unei stiri?

In cazul dezinformarii digitale, al dezinformarii 2.0, nu opereaza distinctia "adevarat/ fals", nu avem o clasificare binara, ci un interval definit de aceste doua extreme; stiri aproape adevarate, aproape false, stiri care gliseaza pe acest interval de la fals la adevarat; stiri veridice, plauzibile, credibile, artificiale, spuneti-le cum doriti.

Termenul "post-adevar" este posibil sa fie unul putin cam ambitios, cred ca unul mai realist, mai precis si mai putin controversat este "post-fapte". Nu stiu daca se poate vorbi despre o epoca post-adevar, dar sigur traim o perioda "post-fapte", o perioada in care aparent conteaza mai mult emotiile puse in joc, intensitatea lor, prejudecatile, opiniile anterioare, popularitatea celui care pune in circulatie un continut digital etc.

Atunci cand spui fake news, te gandesti automat la presa. Este presa marele responsabil de fake news? Ce e dincolo de presa, in acest laborator al stirii false?

Din pacate, termenul de "news" ne duce cu gandul la jurnalism, la mass media traditionale, acesta fiind si unul dintre motive pentru care consider ca este un termen neincapator, chiar inselator.

Dar, asa cum am spus, fenomenele ample de "dezordine informationala", "dezinformare digitala", "dezinformare 2.0" sunt legate de aparitia si explozia social media, a platformelor online, de caracteristicile acestora: lipsa oricarei instante de control editorial, capacitatea de amplificare tehnologica (algoritmi, big data, dar si conturi contrafacute).

Am zis laborator - exista fake news neintentionat sau e musai sa existe o intentie in asta?

In limba engleza, avem distinctia intre dezinformare si misinformation, cu o traducere mai lunga, "informare eronata fara intentie". Daca vorbim despre dezinformare, este vorba despre intentie, interes, obiectiv.

Cazurile in care diversi actori ar pune in circulatie un continut in mod explicit fals, stiind ca este fals, fara a urmari alt obiectiv decat acela de a se distra, de a fi "cool" sunt, cred, relativ putine si marginale.

In ultimul an, aproape toata lumea a blamat fake news urile: Donald Trump, Papa, chiar si Liviu Dragnea, la Bucuresti. Pe de alta parte, s-a aratat mereu cu degetul Rusia si ma refer la presupusele amestecuri in alegerile din SUA, Italia.

Da, toata lumea blameaza "fake news"-urile, nu numai actorii pe care i-ati invocat. Acuzele vin de la politicieni, de la comunicatorii activi in mass media traditionale, de la comunicatorii activiti in mediul online.

Este inca un motiv pentru care consider ca termenl de "fake news" este unul inselator, care poate ajunge sa desemneze stirile/ informatiile, chiar opiniile cu care cineva nu este de acord, sau care poate ajunge sa se refere la o perspectiva ostila din partea mass media.

Inserarea specialistilor rusi afiliati companiei Internet Research Agency cu sediul la St. Petersburg in conversatia politica americana este unul complex, care nu cred ca poate fi subestimat. De altfel, i-am si dedicat o serie de analize de sine statatoare, in care mi-am pus problema "ce scrie concret in rechizitoriul procurorului Mueller", "care a fost infrastructura dezinformarii", "care au fost mesajele dominante", "de ce a prins dezinformarea" etc.

In acest subiect - repet, complex - se "varsa" foarte multe teme: relatia de tip binom intre platformele sociale si dezinformarea 2.0, morfologia platformelor sociale, care poate crea adevarate paradisuri pentru dezinformare, terenul preexistent pe care au inflorit toate demersurile ulterioare de inflamare, polarizare, invrajbire etc. Dar subiectul nu cred ca ar trebui amplificat excesiv, fie si dintr-un motiv extra-conceptual, daca imi permiteti, in sensul ca, insistand foarte mult pe "maiestria cu care expertii rusi au manipulat (ce termen puternic!) alegerile din SUA", s-ar putea ajunge la proiectarea unui tip de admiratie din ce in ce mai greu de disimulat.

Dar lasand deoparte acest motiv - extra-conceptual, cum am spus, cred ca este vorba despre faptul ca platformele/ retelele sociale au cateva trasaturi intrinseci care conduc la efecte precum: narrowcasting, enclavizarea digitala, confirmation bias; favorizeaza viralizarea continutului emotional, a furiei si a indignarilor morale; favorizeaza o perspectiva binara asupra lumii (alb si negru, pro si contra, noi si ei, tineri si batrani etc.) si ofera un paradis pentru mesajele anti-sistem, anti-establishment, cool, "misto".

Are publicul mecanisme, parghii sa vada ca o stire e fake?

Consumatorul de continut digital are putine parghii la dispozitie pentru a detecta dezinformarea digitala. In primul rand, este captiv, de cele mai multe ori, mediului digital, platformei sociale pe care o frecventeaza, propriului newsfeed. Dar, pana a ajunge la consumatorul final, cred ca sunt probleme mai ample pe care am putea sa ni le punem:

- cum se manifesta fenomenul amplificarii tehnologice?

- care sunt sursele de producere, "pacientul zero", daca doriti?

- care sunt vocile, mesajele, practicile si tehnologiile de amplificare?

- cat din continutul digital este organic si cat este amplificat artificial?

Avem de-a face cu o competitie inegala intre producerea si amplificarea continutului digital, pe de o parte, si receptarea lui, pe de alta. Inegalitate accentuata de posibilitatile de amplificare tehnologica despre care am vorbit (engagement-ul generat in mod artificial si segmentarea de precizie, micro-segmentarea, pe baza carora stirile ne aleg pe noi, chiar ne vaneaza).

Verificarea stirilor nu ar trebui sa cada - ca atatea alte lucruri - pe umerii consumatorului, ci pe umerii jurnalistilor, ai liderilor; eforturile ar trebui indreptate inspre identificarea vocilor, mesajelor, practicilor si infrastructurilor de amplificare, inspre expunerea lor in spatiul public si inspre decrediblizarea lor.

Bun, care e solutia pentru ca publicul sa nu devina victima a fake news-urilor?

Asa cum am spus, combaterea amplului fenomen de dezinformare digitala, dezinformare 2.0 nu poate incepe cu utilizatorul final, ci cu identificarea, expunerea si decredibilizarea vocilor, mesajelor, practicilor si tehnologiilor de amplificare.

Nu as vrea, totusi, sa absolv de orice responsabilitate utilizatorul final. Ce poate face acesta atunci cand "consuma" continut digital - fals, adevarat, o combinatie intre acestea? Intai, sa il citeasca efectiv, sa nu se repeada sa distribuie un continut doar din cauza titlului, sau a ilustratiei, sau din cauza ca ii confirma o parere, intra in rezonanta cu o frustare, cu o anxietate, cu o spaima. E bine sa trecem de titlu, de ilustratie, de anxietatile personale si sa avem abordari mai rationale.

Avem de-a face cu o stire, este despre actualitate, este plasata in context, poate fi verificata sau coroborata cu alte informatii, ma intereseaza, este de interes, se adreseaza mai mult intereselor mele sau mai mult emotiilor mele, este publicata de jurnalisti "cu fata umana" sau de "influencer-i (a caror meserie nu este jurnalismul), sau nu este asumata de nimeni. Iata la cate lucruri ne-am putea gandi inainte de a reactiona, de a ne indigna, de a distribui.

In al doilea rand, cred ca utilizatorii finali ar trebui sa constientizeze ca, prin comportamentul nostru digital (like, share, comment, react) pe platformele sociale, amplificam mesajele. Stiu ca poate parea putin ambitios, posibil chiar ofensator pentru persoanele active in mediul digital, dar cred ca am putea sa ne punem mai des intrebari de genul: "de ce sa distribui?"; "sunt cumva jurnalist, am posibilitatea de a-mi asuma veridicitatea, caracterul factual al stirii?"; "care sunt consecintele distribuirii?"; "ce fac in cazul in care s-ar confirma fie ca este vorba despre o stire falsa sau despre o stire factuala, veridica, dar una care mizeaza prea mult pe emotii, pe reactii viscerale?"; "ce voi face dupa ce viforul de emotie va fi trecut?".

Un tip de modestie (in ce calitate si cu responsabilitate amplific pe mai departe un mesaj) si un tip de scepticism emotional ar putea face foarte bine pentru reducerea zgomotului si a dezordinii informationale.

In al treilea rand, cand vine vorba de stiri care chiar ne ating interesele, si nu de unele care ne exploateaza emotiile, cred ca e util sa ne diversificam "meniul": sa trecem dincolo de digital, sa urmarim si mass media traditionale, oricat de mult si-ar fi pierdut acestea credibilitatea, sa dam atentie si punctelor de vedere cu care nu suntem de acord, chiar sa cautam astfel de informatii si pucte de vedere.

Deci, mai multa modestie, mai mult scepticism emotional, mai multa ratiune.

Comisia Europeana a constituit un grup la nivel inalt pentru combaterea stirilor false, din care face parte si Alina Bargaoanu, decanul Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. Comisia a selectat 39 de experti, pentru a dezvolta o strategie pentru combaterea fenomenului de fake news.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...