Încălzirea suprafeței Planetei Terra, precum și răcirea aceleiași suprafețe sunt fenomene naturale. Dacă omenirea are o vârstă de vreo 30.000 de ani, iar civilizația noastră are o vârstă puțin mai mult de 5.000 de ani, atunci înseamnă că omenirea a mai trecut prin cel puțin o răcire și o încălzire globale (și desigur a supraviețuit), ceea ce nu se poate spune despre civilizația noastră, care nu are nicio experiență în acest sens.
De aici rezultă că o eventuală catastrofă care să lovească omenirea în viitorul previzibil, de pe urma încălzirii globale, este o problemă de civilizație și nu de altceva.
Dilema strategică este dacă civilizația actuală ar putea supraviețui încălzirii globale așa cum este acum, ori va trebui să apară o nouă civilizație, specifică noii ere planetare?
Este lipsit de sens să se răspundă acestei dileme cu propuneri de măsuri de combatere a încălzirii globale, din simplul fapt că nu despre asta e vorba. Asta nu îi împiedică însă pe propagandiștii noii civilizații (cea care ar trebui să fie mai potrivită pentru viitoarea eră planetară) să promoveze teze de schimbare de civilizație cosmetizate ca măsuri de combatere a încălzirii globale.
Doar că nici propagandiștii ăștia nu sunt de capul lor, chiar dacă sunt printre ei șefi de state și de guverne, alături de naivi exotici, cum e fata aia din Scandinavia.
Deasupra lor sunt proprietarii afacerilor cu energie, cu produse manufacturiere și cu alimente. Aceștia vor, în cel mai natural explicabil mod cu putință, să își maximizeze producția (și implicit profitul) destinată miliardelor de locuitori ai Planetei Pământ, în noua eră încălzită.
Așa că totul se reduce la o problemă de costuri.
Încă din era industrială, adică de acum o jumătate de secol și mai bine, se știa cu precizie de la care cost în sus este mai profitabilă energia din alte surse decât din arderea carburanților solizi, lichizi sau gazoși.
Așa că, de atunci încoace, producătorii de carburanți au tot ținut prețurile cărbunelui, petrolului și gazelor naturale întotdeauna sub nivelul de la care ar fi devenit mai rentabilă energia eoliană, solară sau hidrologică. Și au finanțat la greu campanii ale „verzilor”, dar și războaie reci și calde, ori doar sancțiuni, care să combată energia atomică.
Expresia cea mai clară a acestui comportament s-a văzut în anul 2008, când prețul barilului a crescut prin creșterea exponențială a cererii făcute de primul manufacturier al Lumii, Republica Populară Chineză, de la sub 20 de dolari la peste 100. Adică, China a adus atunci prețul petrolului la nivelul de la care devenea rentabil ca omenirea să cumpere echipamentele chinezești de producere a energiilor alternative și ecologice. Doar invazia Rusiei asupra Georgiei a făcut ca prețul petrolului să scadă dramatic (ca formă de privare a Moscovei de sumele în plus din vânzarea petrolului scump, cu care își finanța puterea militară agresivă).
Acum vedem cum administrația americană ridică artificial prețul petrolului la ei acasă, prin închiderea unor surse de exploatare interne, ca parte a măsurilor de introducere a „energiei verzi”. Astfel încât să se ajungă comparativ la prețuri suficient de mari dar acceptabile de chinezii producători de echipamentele necesare acestui tip de energie.
Mie îmi vine să le zic acestor jocuri cu prețurile care se reverberează în costul de trai specific civilizației actuale că sunt expresia unui cinism strategic.
În locul acestui joc, prin care civilizația actuală devine prea scumpă și se epuizează mai repede, făcând loc altei civilizații, mai potrivite pentru era încălzirii globale, poate ar fi fost mai puțin cinic și mult mai omenește să se propună direct o nouă civilizație a anti-consumului și a împărtășirii, la nivel global.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.