Sunt cumva solidar cu Romania, ma simt bine aici. Putea fi mult mai rau. Versurile lui Lennon pe care le asculta Mircea Cartarescu, cand i se spune ca lumea se va schimba radical Interviu

Luni, 20 Aprilie 2020, ora 14:31
25709 citiri
Sunt cumva solidar cu Romania, ma simt bine aici. Putea fi mult mai rau. Versurile lui Lennon pe care le asculta Mircea Cartarescu, cand i se spune ca lumea se va schimba radical Interviu

"Dar daca porti cu tine poze ale lui Mao/ N-ai sa convingi pe nimeni, niciodata", sunt versurile lui John Lennon pe care Mircea Cartarescu le asculta zilele acestea, cand se uita la Friends si citeste acasa, pentru ca, nu-i asa?, de scriitorii care arata a scriitori ne ferim, nu de cei care au prietenii la fel ca noi toti, pisici si intuitia de a se feri de extreme.

"Sper ca nu vom avea parte de ticaloasa lume a extremistilor de dreapta, nici de puerila lume a extremistilor de stanga. Si cine spune ca puerilismul e mai benign ca ticalosia nu stie ce spune", spune Mircea Carterescu, intr-un interviu luat in rigorile carantinei sociale, in scris, in zilele in care o noua carte si-a facut intrarea in lume, fara zgomotul targurilor de carte - "Creionul de tamplarie", aparuta in aceasta saptamana la Editura Humanitas.

Mircea Cartarescu, un volum nou, Creionul de tamplarie, care apare, iata, in carantina. E o intrare in lume potrivita pentru aceasta carte? Nu va avea o lansare la targurile de carte, unde niciodata nu stii peste cine dai.

E chiar o carte pentru vremurile de azi, in care avem mai mult timp pentru citit. O carte plina de povesti despre scriitori. In patruzeci de ani de cariera literara am avut bucuria sa intalnesc o multime de autori pe care-am ajuns sa-i iubesc, si care sunt personajele acestei carti.

Vorbesc aici, cu admiratie, dar si cu umor, sper, despre Nichita Stanescu, Marin Preda, St. Aug. Doinas, Serban Foarta, Ioan Alexandru, Paul Georgescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Virgil Mazilescu, Florin Mugur, Andrei Codrescu, Mircea Nedelciu, Mariana Marin, George Craciun, Ion Stratan, Traian T. Cosovei, printre altii.

Toti sunt scriitori pe care, cum spunea memorabil Holden Caulfield, mi-ar fi placut sa-i sun dupa ce le-am citit vreo carte, ca sa stam de vorba prieteneste. Am incercat sa surprind din cateva trasaturi personajul, in complexitatea lui. Cartea mea mai cuprinde, in cateva eseuri, crezul meu literar, valorile mele, ideea mea despre sensul literaturii si viitorul ei. "Creionul de tamplarie" e una dintre cele mai calde, mai luminoase si mai accesibile carti ale mele.

E o carte in care sunt aduse laolalta pagini despre alti scriitori, contemporani sau nu, prieteni sau nu, si pagini despre scriitorul Mircea Cartarescu. Dar nu sunt alipiri editoriale si atat, ci cumva omenescul lui Eminescu, ratat de posteritatea concentrata pe statui si manuale, imperfectiunea stilistica a lui Dostoievski, chipurile paradoxal suprapuse ale lui Arghezi, toate astea pregatesc felul in care Mircea Cartarescu isi practica religia, aceea a scrisului. Ca un om normal. Insistati pe aceasta normalitate, pe cotidianul scriitorului. De ce? Care e, daca vreti, miza vietii tulburator de normale pe care o traieste Mircea Cartarescu?

Daca literatura e pentru mine o religie, ea e mai curand asemeni budismului Zen, o credinta invizibila ca aerul pe care-l respiri si la fel de universala.

Am trait mereu in literatura, poate excesiv de mult. Mi-a placut mai mult decat orice sa citesc, poezie si romane si povestiri. Acesta a fost aerul vietii mele, asta a fost si "religia" mea careia-i datorez atat de mult. Cititul e pentru mine mai fundamental decat scrisul.

Scrisul vine citind, cum pofta vine mancand.

Si acum citesc, in hamacul meu atarnat intre cires si mar, sub florile lor, carti de toate felurile, dar mai ales de literatura. Dupa o lunga ratacire si tradare (dar din care-am invatat mult) m-am intors la literatura mai sensibil si mai receptiv. Descopar cartile in alta lumina.

Eu nu vreau sa fiu o persoana publica. Nu ma intereseaza sa se uite lumea dupa mine in malluri. Nu ma intereseaza sa fiu un model, sa-i invat pe altii cum sa traiasca. Viata mea e simpla, fara elitisme si fara snobisme, viata oricarui om. Altfel nici n-as mai putea scrie.

Am invatat, de-a lungul celor 64 de ani de viata, cat de relative sunt toate lucrurile, cat de trecator este totul. Pentru cartile mele nu ma simt de aceea mandru, ci doar recunoscator.

Lumina - si citati o poveste talmudica - intra in lume prin crapaturi. E nevoie, asadar, de imperfectiune, pentru ca lucrurile sa fie vazute sau adevarurile sa fie spuse. As vrea sa ne oprim putin aici. Care e viciul perfectiunii? E coplesitoare sau e si ipocrita?

Mie imi sunt dragi autorii nu doar in formidabilele lor momente bune, cand pare ca pot face tot ce vor in scrisul lor. Imi sunt dragi si cand n-au inspiratie, cand scriu prost, cand nu mai pot scrie. Cand mai scriu doar ca sa nu-i uite lumea, sau din obisnuinta.

Admir autorii care se lasa de scris cand nu mai au nimic de spus. Citesc cu infiorare si tristete cartile proaste ale marilor scriitori. Ce ar fi Salinger fara ultimele lui povestiri, riscate, neingrijite, repulsive, iesite din minti?

Citind "Seymour" auzi permanent tanguirea si jalea unui enorm scriitor care nu mai poate scrie. In scris nu exista nici perfectiune, nici imperfectiune. Depinde de unde privesti, si din ce unghi. Carti perfecte pot fi proaste si carti gresite pot fi minunate.

Faceti portretele sau mai degraba povestiti despre colegi, prieteni de generatie. Dintre toate, scrieti undeva, iluzia prieteniei a rezistat cel mai mult. Care sunt testele pe care prietenia le trece sau nu? Sunt oameni cu care nu vorbim luni de zile sau vorbim laconic si totusi ii numim printre cei doi, trei prieteni umar la umar.

Cum spuneam, intr-adevar, prietenia e si ea o iluzie, ca toate celelalte. Dar cat de frumoasa!

Ma uit si eu, de cand a-nceput carantina, la "Friends", cu Ioana. Personajele de acolo mai mult se cearta si se-mpaca, relatiile lor sunt cu suisuri si coborasuri. Dar exista ceva adanc si nespus in relatiile lor: un strat solid de simpatie, de compatibilitate, de interes real pentru celalalt.

Daca zambesti spontan cand te vezi cu cineva, daca simti ca esti mai putin singur in prezenta lui, ai in fata ta un prieten.

Eu nu prea am avut prietenii literare, fiindca nu mi-au placut mediile de scriitori. Scriitorii sunt concurentiali si devin neplacuti din cauza asta. N-au loc de tine. Ii stanjenesti in expansiunea lor.

In generatia mea mi-am iubit colegii chiar ca pe niste colegi de clasa. Am scris despre toti si nu-mi pasa ca mai nimeni n-a scris despre mine. I-am iubit pe toti, desi nu stiu cat m-au iubit si ei. Cel la care-am tinut ca la un frate a fost Traian T. Cosovei. De la el am invatat enorm timp de cativa ani. Pot sa spun ca baiatul acela coleric, rasfatat si fantast, artist pana-n unghii, langa care am fost zi de zi in cei mai frumosi ani ai nostri, mi-a luminat tineretea.

Un creion de tamplarie, luat de la urechea nasului de botez, la taierea motului, dar care s-a dovedit a fi altceva decat ceea ce parea, pentru ca nu face sicrie si draperii, ci face carti. E un scriitor cel care deturneaza lucrurile si le da o cu totul alta intrebuintare?

Oamenii nici nu stiu ce-i ala un creion de tamplarie. Nu e un creion obisnuit, ci mai mult o scula. Il gasesti in ladita tamplarului. E lat, cu miezul chimic, ce insemnezi cu el pe scandura nu se sterge. Ca sa scrie, trebuie sa-i moi varful putin pe limba. De aceea tamplarii aveau pe vremuri limbi violete!

Nasul meu din Tei il tinea mereu dupa ureche, unde sa-l fi purtat? Il avea acolo si la taierea motului meu (cand aveam un an), din obisnuinta. Creionul, imi povesteste mama, a picat in tava de ceremonie si l-am insfacat aproape-nainte sa ajunga pe tava. Nici nu m-am uitat la celelalte obiecte.

A fost o-ntamplare, nu i-am dat multa vreme nicio importanta, dar dupa vreo cincizeci de ani am inceput sa ma gandesc la ea. Nu suntem noi oamenii cei mai destepti de pe lume. Poate riturile astea vechi aveau un sens si ele.

Toata viata am scris de mana, cu pixuri si creioane. Am o batatura pe degetul mijlociu de la ele, singura mea dovada de munca grea.

Tot dintr-o astfel de deturnare a unei situatii, niste albume scumpe uitate intr-un autobuz intr-o zi ploioasa, a fost scrisa si Enciclopedia zmeilor. Celelalte carti au avut o intrare in lume mai banala? Ati mai scris ceva dupa "la cerere"?

Nu prea scriu la cerere, nici macar la propria mea cerere. N-am fost niciodata un scriitor prea harnic. Nu stiu cum scriu unii un roman in doua-trei luni, mie-mi ia cinci ani de scris serios si constant. Nu stiu cine se lauda ca, are, n-are inspiratie, scrie zece pagini zilnic. Eu scriu cate-o pagina de doua ori pe saptamana. Asta in perioadele-n care scriu.

Dar nu sunt rare epocile de luni sau ani intregi cand nu scriu un rand. Totusi, uneori trebuie sa scriu la cerere. Interviuri ca acesta, de pilda. Si cartea de acum, "Creionul de tamplarie", e compusa din texte scrise de cincisprezece ani incoace. Dar asta nu-nseamna nimic pentru mine.

Eu scriu fiecare text din toate puterile mele, indiferent daca mi l-a comandat cineva sau nu. Incerc sa raman acelasi si intr-un roman, si intr-un poem, si in cel mai modest articol.

Mircea Cartarescu, ce va lipseste in zilele acestea de izolare de lume?

Nu ma simt chiar foarte izolat. Sunt in aceeasi casa cu doi oameni pe care-i iubesc si cu doua pisici pe care de asemenea le iubesc (ma rog, mutatis mutandis si cu multe treceri cu vederea). Nu prea am trait vreodata mult mai social.

Imi lipsesc iesirile, seara, cu prietenii - am cativa prieteni foarte buni de care mi-e dor de nu mai pot.

Imi lipsesc drumurile, eu calatoresc mult si-as vrea sa umblu si mai mult. Trebuia sa fiu acum la Buenos Aires.

In rest, in izolarea de-acum recunosc viata mea obisnuita. Da, fac si cursuri la distanta, prin Zoom, si asta e ceva nou, cu avantaje si dezavantaje. Am si ceva in plus, care mi-a lipsit mult in ultimii ani: citesc literatura, cum spuneam. Citesc iar cu aviditate, pot iar sa ma bucur fizic, epidermic, senzual de carti. Pentru asta doar, si merita sa stai la izolare o vreme.

O criza sociala scoate la suprafata slabiciunile societatii, ale statului si ale oamenilor. Cum arata, din acest punct de vedere, Romania?

Eu sunt cumva solidar cu Romania, imi iubesc compatriotii si ma simt bine aici. Nu-mi mai trece prin cap ca voi pleca vreodata prin alte parti mai bune. Asta-i viata care mi s-a dat, si sunt recunoscator pentru ea. Putea fi mult mai rau.

Acum depinde de fiecare dintre noi sa facem tara asta mai buna. Cred ca intrajutorarea, la firul ierbii, conteaza foarte mult.

Statul si institutiile lui sunt dezamagitoare, dar sunt perfectibile. Depinde cum votam. Fiecare dintre noi putem face ceva. Daca ma ingrijoreaza ceva este tendinta catre extreme a compatriotilor mei.

Detest isteria, ura, rigiditatea, simplismul, chiar puse in slujba unor cauze bune. Intoleranta, de dreapta si de stanga, de sus si de jos, nu poate duce la nimic bun.

Exista cumva o asteptare, nu doar ca pandemia sa treaca, ci ca, odata ce ea va fi trecut, lumea sa se schimbe radical. E o experienta care sa ne modifice organic lumea, asta pe care o traim sau e doar asa, o promisiune ca vom fi mai buni, dar pe care stim ca nu ne-o vom tine pana la capat?

Da, am citit si eu articole despre cat de adanc se va schimba lumea. Dupa unii, totul va fi ca-n "Imagine" a lui Lennon, o fratie universala, fara tari, fara posesiuni, doar cu cerul albastru deasupra. "And no religion too".

Eu prefer totusi alte versuri ale lui John, ceva mai realiste: "Dar daca porti cu tine poze ale lui Mao/ N-ai sa convingi pe nimeni, niciodata".

Sper ca nu vom avea parte de ticaloasa lume a extremistilor de dreapta, nici de puerila lume a extremistilor de stanga. Si cine spune ca puerilismul e mai benign ca ticalosia nu stie ce spune.

Care va fi prima calatorie pe care vreti sa o faceti, atunci cand se va putea?

Depinde cand se va putea. Sunt neconsolat de pierderea turneului meu latino-american, Columbia, Argentina, Uruguay, Chile, ca si de alte multe drumuri deja programate pentru perioada urmatoare.

Sper sa pot merge macar in Creta prin septembrie, dar cine stie ce va fi pana atunci...

Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia din funcţia de senator vor da filmări intime"
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia din funcţia de senator vor da filmări intime"
Senatoarea Diana Șoșoacă susține că a primit amenințări și este hărțuită, cu scopul de a-și prezenta demisia. Ea pretinde chiar că e șantajată cu filmări compromițătoare cu ea,...
ICCJ dezbate contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită, după ce Biroului Electoral Central a respins protocolul său de constituire
ICCJ dezbate contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită, după ce Biroului Electoral Central a respins protocolul său de constituire
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dezbate marţi contestaţia depusă de Alianţa Dreapta Unită la decizia Biroului Electoral Central de respingere a protocolului său de constituire....
#carantina Lenon scriitori extremism , #stiri Mircea Cartarescu
Comentarii
Poza Emigrantul-Anonim
Emigrantul-Anonim
rank 5
"Depinde cum votam"!?!?!? Asa cum votam de 30 de ani.....cum altfel?