Doamna Mona Musca nu s-a asteptat ca, dupa doi ani de penitenta, in care romanii au fost ocupati cu grijile zilnice, s-o mai tina minte cineva. Sau, daca mai aveau vreo amintire despre minciuna ei cat casa, s-o fie iertat - c-asa-i romanul, bun ca painea calda.
Si descoperind ca societatea o respinge desi a tricotat hainute pentru copiii strazii, a servit masa la cantina saracilor si s-a angajat la doua asociatii de protectie a animalelor ca sa taie unghiile la pisici, a iesit in fata ei, si a impuscat-o in cap.
Ce-i drept, explicatia pentru faptul ca nu candideaza contine mult adevar: nu ai de ce sa mai crezi in sistem, institutiile care ar trebui sa asigure identitatea unui stat democratic sunt varza, in parlament sunt multe vite.
Dar sa vii sa dai vina pe societate pentru atitudinea ta de atatia ani, atitudine in urma careia foarte multi romani si-au pierdut increderea in institutiile pe care le blameaza Mona Musca, mi se pare cea mai mare ipocrizie pe care am auzit-o dupa revolutie.
In vremurile cand Mona Musca era varf de lance intr-ale moralei am avut cateva informatii din PNL care ma indreptateau sa cred ca doamna respectiva poarta o masca. Si incercam sa le spun unor amici sa nu-i mai dea credit neconditionat, deoarece undeva, in toata sandramaua, miroase a gunoi.
N-am fost crezut. Dar cand a cazut bomba CNSAS, si lumea s-a scuturat de "Dana" ca de lepra, amicii mei m-au cautat si nu terminau sa se mire. Si insi mai ingretosati si mai decisi sa nu mai creada in nimic rar mi-a fost dat sa mai vad de-atunci.
Doamna Mona Musca a iesit in fata societatii cu craniul gaurit si a anuntat ca nu doreste sa aiba nici o legatura cu ea. Iar unii au precizat aceasta prestatie drept dovada de bun simt
Informatiile pe care le detin ma indreptatesc sa spun ca se inseala. Anuntul ei n-are nici o legatura cu decenta. Pur si simplu a aflat, din tabara lui Theodor Stolojan, ca in sedinta de analiza a candidaturilor, conducerea Partidului Democrat-Liberal o va tranti. Si n-a vrut sa riste sa-si supuna orgoliul (doamna Musca detine o cantitate mare) inca unei palmi.
Un demers sincer ar fi presupus o alta atitudine, si atunci nimeni nu ar fi avut de comentat, de pus sub semnul intrebarii: un anunt referitor la o candidatura ca independent.
Discursul Monei Musca ar fi putut sa reprezinte startul pentru prestatia sa viitoare, cand, recunoscand ca a gresit fundamental si pronuntand sintagma "va rog sa ma iertati, am fost slaba", ar fi fost incununata de succes.
Dar la razboi, cand toate miscarile iti sunt analizate de inamici, si toata lumea incearca sa-si incuie scheletii din dulap, adevarul rostit cu rusine, dar cu speranta, pica prost, si-a spus doamna Musca.
Pierzand din vedere ca tocmai cenusa turnata in cap cu sinceritate ar fi salvat-o de la dispret. Asa, insa, ramane un personaj jalnic.
Cristian Mihai Chis