Diferența dintre asigurările de securitate și garanțiile de securitate

Autor: Hari Bucur Marcu - Expert international in materia apararii nationale
Vineri, 28 Ianuarie 2022, ora 11:41
2690 citiri

Atât dicționarele relevante, cât și abecedarele în materia securității internaționale sunt foarte precise în a explica diferența dintre asigurările de securitate și garanțiile de securitate.

Astfel încât orice alfabetizat în domeniu va opera cu acești doi termeni în așa fel încât să nu îl folosească pe unul în locul celuilalt, măcar din respect față de auditoriu sau față de cititor, în sensul ca să înțeleagă ceva și cel care beneficiază de textul scris ori vorbit al operatorului.

În plus, folosirea corespunzătoare înțelesului de manual al terminologiei limbajului de securitate internațională este ea însăși o garanție că cel pe care îl citim sau îl ascultăm știe ce scrie ori vorbește.

Asta, în condițiile în care, cum spuneam în altă parte, mulți termeni și multe noțiuni din limbajul materiei securității internaționale sunt conotativi, adică pot primi mai multe înțelesuri. Ceea ce înseamnă că este important contextul în care sunt folosiți acești termeni.

Înțelegerea greșită sau substituirea înțelesului unuia cu înțelesul celuilalt termen poate provoca chiar crize

Diferența semantică dintre garanțiile de securitate și asigurările de securitate este bine să fie făcută și de către membrii publicului larg, național.

Nu de alta, dar înțelegerea lor greșită sau substituirea înțelesului unuia cu înțelesul celuilalt termen poate provoca atitudini și chiar crize în rândul acestui public.

Cum ar fi să înceapă să își facă provizii de război, ori măcar provizii de agent termic, sau să emigreze în Australia, atunci când nu e cazul, doar pentru că a înțeles acest public că ar veni războiul rusesc peste el, în condițiile în care analfabetul funcțional în materia securității internaționale, de la televizor, îi explică publicului faptul că Rusia ar fi cerut garanții de securitate, dar nu le-a primit și atunci „pac, la Resboiu!”

Pe când, tot ce ceruse Rusia fusese ceva legat de asigurări de securitate. Și ălea exagerate și neconforme cu normele internaționale, dar asta e o altă poveste.

Foarte pe scurt, pentru uzul publicului larg, asigurările de securitate se dau între actorii internaționali (state, organizații internaționale, alianțe), pe bază de acorduri, convenții, memorandumuri încheiate între părți, prin care fiecare se angajează fără consecințe juridice să aibă o anumită conduită față de celelalte părți semnatare. Acestea au valoare și consecințe politice în sensul în care încălcarea prevederilor convenite duce la pierderea credibilității, la facerea de rușine, la izolarea politică etc. din partea celui care le încalcă.

Garanțiile de securitate au însă un alt regim, și juridic și instituțional. Ele se consemnează în tratate și acorduri cu valoare juridică, urmate de convenții, memorandumuri tehnice, programe de aplicare a lor, ba chiar de instituționalizarea internațională a unor foruri sau mecanisme, prin care actorii implicați se controlează între ei, pentru prevenirea încălcărilor. În plus, garanțiile de securitate presupun controlul direct, la fața locului (prin prezența militară permanentă și semnificativă), precum și accesul internațional la luarea deciziilor de pace și război ale fiecăruia dintre ei.

Între aceste două paliere se situează o gamă largă de mecanisme, măsuri, proceduri, prin care părțile contribuie la sporirea încrederii între ei și chiar la cooperarea între ei, în domeniul securității internaționale, prin consultări, dialog permanent, canale de comunicare instituționalizate, precum și prin observarea activităților fiecăruia, pentru asigurarea bunei credințe.

În momentul de față, Federația Rusă s-a retras, a abandonat să mai fie parte, ori a înghețat aplicarea unor convenții, acorduri sau chiar tratate încheiate și convenite anterior, în materia armamentelor și forțelor militare, în contextul securității europene, astfel încât ea nu mai poate suferi consecințe politice de pe urma unui comportament amenințător, dacă nu chiar agresiv, de natură militară.

Doar că o asemenea atitudine are consecința firească că nici ceilalți actori euro-atlantici, participanți la securitatea europeană nu mai au nicio obligație politică să îi ofere Federației Ruse vreo asigurare privind bunele lor intenții de neagresivitate militară față de Moscova, deși aceste bune intenții sunt evidente.

În contexul tensiunilor ridicate de prezența masivă a armelor și trupelor rusești la granița de est a Ucrainei, diplomația Federației Ruse a remis Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice (NATO) o propunere de acord, prin care, pe de o parte, Alianța să dea asigurări că nu va continua să primească noi membri dintre statele vecine Rusiei, iar pe de cealaltă parte, statele europene să își abandoneze măsurile interne de securitate și de descurajare a unei eventuale agresiuni militare, pe argumentul că prezența acelor măsuri, mai ales a celor materializate prin instalații, comandamente și trupe NATO, pe teritoriile noilor state aliate (noi este un fel de a zice, fiind vorba despre valurile de lărgire a Alianței de acum 23, respectiv 18 ani), ar fi, în accepțiunea Moscovei, o preocupare a ei sau chiar o amenințare de securitate, la adresa Rusiei.

Niciuna dintre aceste pretenții cu valoare de amenințare la adresa securității internaționale, dar și la adresa statelor vizate expres, nu are valoarea de pretenții de garanții de securitate.

Garanții care nu pot fi date decât prin prezența fizică a unor trupe rusești pe teritoriul statelor membre NATO vizate, pentru a avea un control asupra modului de activare și de folosire a puterii lor militare, concomitent cu mecanisme de control al deciziei strategice din acele state, dar și din NATO. Ori, Federația Rusă nu a mers până acolo, nici măcar la nivelul verbalizării intențiilor și aspirațiilor sale.

Să mai notăm că, printre propunerile conținute în răspunsul NATO și al Statelor Unite, se află și cele legate de reactivarea sau de conceperea unor noi măsuri de sporire a încrederii între occidentali și ruși, prin care și unii și ceilalți să poată verifica, la fața locuri, bunele intenții privind activarea și folosirea puterii militare a fiecăreia dintre părți, fără să constituie o amenințare la adresa celeilalte părți, prin vizite, inspecții, observarea activităților etc.

Adică, discuția dintre occidentali și ruși, anevoioasă dar necesară, se poartă doar pe palierul asigurărilor de securitate, prin care să se ajungă la încrederea că niciuna dintre părți nu intenționează să folosească puterea ei militară împotriva celeilalte părți.

Și nu sunt indicii că ar fi vreo intenție din partea Rusiei, ca să nu mai vorbim despre completa absență a vreunei intenții din partea NATO, ca nivelul pretențiilor să se ridice la cel al garanțiilor de securitate, cum a fost la finalul celui de-al doilea război mondial, pe teritoriul Germaniei divizate.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Citeste si:
Oportunitățile zărite prin ”fereastra” războiului din Ucraina
Oportunitățile zărite prin ”fereastra” războiului din Ucraina
Mi s-a întâmplat o singură dată în viață să încerc să trec printr-o ușă de sticlă închisă, doar pentru că era de sticlă și eu o credeam deschisă. Fiind o tentativă de trecere...
The Big Backfire. Războiul din Ucraina, cea mai mare greșeală de strategie a lui Putin. „E o pierdere colosală pentru el - colosală!”
The Big Backfire. Războiul din Ucraina, cea mai mare greșeală de strategie a lui Putin. „E o pierdere colosală pentru el - colosală!”
Decizia Finlandei, care are una dintre cele mai bine echipate și mai avansate armate din lume, de a susține aderarea la NATO reflectă o gravă gafă strategică a președintelui rus Vladimir...