Conservarea creierului: soluția pentru nemurire? Interviu cu neurologul care crede că moartea poate fi evitată

Un tânăr om de știință genial crede că, dacă ne conservăm creierele, acestea ar putea fi readuse la viață în viitor, oferindu-ne șansa de a trăi timp de secole.

Elizabeth Hughes Gossett nu ar fi trebuit să supraviețuiască după vârsta de 11 ani, momentul în care a fost diagnosticată cu diabet de tip 1. Născută în Albany, New York, Gossett a primit acest diagnostic în 1918, când diabetul nu avea un tratament cunoscut. Din nefericire, speranța ei de viață era de doar câteva luni. Disperați, părinții ei au căutat orice soluție pentru a-i salva viața. Un medic din New Jersey a propus o metodă radicală: menținerea nivelului de zahăr din sânge al copiilor diabetici la valori scăzute, printr-o alimentație minimă, strict necesară supraviețuirii. Aceasta putea extinde prognosticul de la câteva luni la câțiva ani. Deși acești copii nu trăiau cu adevărat, erau în viață.

În primăvara anului 1919, Gossett a început tratamentul în această „clinică de înfometare”. Era mereu friguroasă, flămândă, emaciată, incapabilă să se miște sau să crească. Greutatea ei a scăzut până la 20 kg. Trei ani mai târziu, Gossett era la un pas de moarte, dar nu trecuse dincolo. „Și, ca rezultat”, explică Dr. Ariel Zeleznikow-Johnston, „era încă în viață când, în 1921, ceva ce părea imposibil a devenit realitate: tratamentul cu insulină a fost descoperit.” Gossett a primit prima injecție cu insulină în 1922 și a început din nou să mănânce, să se miște, să trăiască. A supraviețuit până la 70 de ani, administrându-și aproximativ 42.000 de injecții cu insulină în acest timp.

„Vedeți”, spune Zeleznikow-Johnston, „timp de milioane de ani, oamenii mureau pur și simplu din cauza diabetului, ceva considerat inevitabil. Apoi, brusc, acest lucru nu a mai fost adevărat.” În cazul lui Gossett a existat o perioadă de tranziție: ani între diagnostic și disponibilitatea tratamentului. „În 1918, majoritatea copiilor diagnosticați cu diabet de tip 1 mureau. Elizabeth nu, pentru că s-a apăsat butonul de pauză, iar acest lucru i-a cumpărat un viitor. Asta susțin și eu.”

Această idee este esența noii cărți a lui Zeleznikow-Johnston, „Viitorul te iubește: Cum și de ce ar trebui să abolim moartea”. Este un manifest și un plan pentru ca cei bolnavi terminal sau pe moarte să primească un „buton de pauză” propriu. O șansă de a opri ceasul biologic, până când știința și medicina vor avansa suficient. Poate chiar perspectiva nemuririi. El este convins că tehnologia necesară pentru a face acest lucru posibil există deja și că nu costă mai mult decât o mașină la mâna a doua.

„Cum am putea fi prezenți peste decenii sau secole”

Zeleznikow-Johnston, în vârstă de 31 de ani, este cercetător la Universitatea Monash din Melbourne. „Am fost întotdeauna interesat de neuroștiință”, spune el din biroul său recent amenajat. „Este confluența între biologie – mecanica umedă a celulelor și neuronilor – întrebările filosofice despre identitate și mecanica cognitivă a funcționării creierului.”

Îl fascinează și progresul medical istoric și perspectivele viitorului. „Logic, unde ne putem aștepta ca tehnologia să fie peste 10, 20, 100 de ani. Asta m-a dus la ideea de conservare: cum am putea fi prezenți peste decenii sau secole.”

„Cu apariția conservării creierului”, scrie el, „nu cred că tu sau orice persoană pe care o iubești trebuie să moară.”

Ce este moartea?

În cartea sa, Zeleznikow-Johnston explorează cum limitele dintre viață și moarte s-au estompat. „Până la mijlocul secolului XX, dacă încetai să respiri și inima nu mai bătea, erai declarat mort. Nu existau alte intervenții disponibile”. Tehnologia a schimbat acest lucru.

Astăzi, inovațiile permit replicarea anumitor funcții cerebrale. „Protezarea controlează presiunea arterială la pacienții cu leziuni ale coloanei vertebrale. După un accident vascular cerebral, implanturile pot permite vorbirea sau mișcarea membrelor. Acum este rudimentar, dar progresele vor continua.”

Astfel, întreabă el: unde trasăm linia între viață și moarte?

Tot mai des, spune Zeleznikow-Johnston, experții își îndreaptă atenția către identitate. „Poate că o definiție reală a morții”, afirmă el, „este atunci când identitatea personală a cuiva – conectomul său – este pierdută definitiv”. Pe înțelesul tuturor, este momentul în care conștiința noastră unică dispare pentru totdeauna. „Cele mai relevante sunt zonele creierului precum cortexul: adăpostul personalității și al memoriei pe termen lung.” Așa cum totalitatea codului nostru genetic este cunoscută sub denumirea de genom, identitatea noastră se găsește în ceea ce este numit conectomul nostru: ansamblul conexiunilor dintre neuronii din creier. „Nu poate fi vorba despre materia fizică a creierului nostru”, explică el, deoarece celulele care compun masa corporală se reînnoiesc constant pe parcursul vieții.

Exact cum cuvintele tipărite într-o carte, nu cerneala specifică folosită, îi conferă acesteia sens, Zeleznikow-Johnston crede că același lucru este valabil și pentru noi. Aici se află esența propunerii sale: „Dacă acesta este cazul, ce putem face acum pentru a păstra aceste identități, când nu putem trata în prezent o problemă de sănătate, dar poate am putea în viitor, dacă doar am câștiga puțin timp?”

Exemple evidente în care deja „apăsăm butonul de pauză”

Cu tehnologia actuală, Zeleznikow-Johnston consideră că acest lucru este deja posibil; și din punct de vedere științific, destul de simplu. Există exemple evidente în care deja „apăsăm butonul de pauză”: sperma, ovulele sau embrionii pot fi înghețați în stază timp de decenii înainte de a fi implantați. „Ceea ce probabil știți mai puțin”, spune el, „sunt alte proceduri chirurgicale analoge deja utilizate. Uneori, în timpul operațiilor pentru anevrisme sau leziuni ale vaselor de sânge din jurul inimii, medicii nu pot pur și simplu să redirecționeze fluxul cu bypass-uri.” Fluxul de sânge trebuie oprit pentru ca operația să aibă șanse de succes. În condiții normale, acest lucru ar fi fatal. Însă, de zeci de ani, chirurgii au evitat moartea printr-o tehnică numită oprire circulatorie profundă hipotermică.

„Este, în esență, hipotermie medicală”, explică el. „Răcești corpul cuiva la aproximativ 20°C; activitatea inimii, a creierului și circulația sângelui se opresc complet.” Practic, pacientul pare mort. Procedurile pot dura 30-40 de minute. „Apoi, odată ce este încălzit, în mod miraculos, de cele mai multe ori, pacienții își recapătă conștiința cu funcțiile cognitive intacte.” După 60 de minute în această stare, riscul de leziuni cerebrale crește. „Dar este un precedent util: punerea oamenilor în stază ar putea fi posibilă dacă se face corect, atâta timp cât păstrăm acele proprietăți psihologice din conectom.”

600 de persoane la nivel global au trecut printr-o procedură criogenică

Primele încercări rudimentare în acest sens au început în anii ’60, cu profesorul american de psihologie James Bedford, primul om criogenizat. Până în prezent, aproximativ 600 de persoane la nivel global au trecut printr-o procedură criogenică. „Există motive întemeiate să credem că tehnicile folosite în deceniile trecute nu sunt eficiente,” afirmă el. „Dacă îngheți direct un corp sau un creier uman, cristalele de gheață distrug țesuturile. Au fost încercate versiuni mai complexe, cu adăugarea unor substanțe asemănătoare antigelului, dar acestea au dus la deshidratare severă.” Pe scurt, creierele se stafidesc. „Evident, nimeni nu a demonstrat inversarea procesului, iar țesutul cerebral conservat în acest mod nu arată bine sub microscop.”

Acum, Zeleznikow-Johnston oferă o sugestie alternativă: crio-prezervarea stabilizată cu aldehide, cunoscută și sub numele de fixare, scrie The Guardian. „Practic,” spune el, „prin introducerea unor substanțe chimice la momentul oportun, care conservă structura creierului cuiva, putem păstra circuitele și structurile acestuia.”

Odată înghețat, se poate păstra, în esență, identitatea noastră pe termen nelimitat. „În laboratoare, acest proces de fixare este utilizat în mod obișnuit în cercetarea pe animale. Dezvoltat în 2015, nu este o procedură complicată și a fost testat pe animale mari și pe oameni, postmortem.”

Două grupuri de pe coasta de vest a SUA, spune Zeleznikow-Johnston, sunt aproape de a oferi această tehnologie publicului. Un altul în Europa. „Se poate face cu siguranță astăzi,” este el sigur, „și în următorul an, va deveni mai accesibil. S-ar putea implementa rapid, dacă ar exista cerere.”

Cum am putea fi resuscitați?

Cum putem apăsa pauză fără un buton de restart? Aici, admite el, pătrundem ferm în domeniul science-fiction-ului. El vede potențiale soluții în nanomedicină sau în încărcarea și emularea minții – transferarea unei persoane într-un format digital. „Dacă analizezi elementele, este o extrapolare destul de simplă a tehnologiei de astăzi,” spune el. „Scanezi la rezoluție înaltă structura creierului pentru a caracteriza modul în care funcționează neuronii, recreezi totul digital și apoi îl transferi într-un alt corp – robotic, virtual sau biologic.”

Dacă mâine Zeleznikow-Johnston ar primi un diagnostic terminal, ar alege să-și conserve creierul. Și-ar încuraja și familia și prietenii să urmeze același drum. „Frica de moarte nu a dispărut,” spune el. „Ceea ce propun nu este magie, chiar dacă va deveni realitate. Totuși, oferă o licărire de speranță”.

Reacția dură a ministrului Energiei la amenințările lui Călin Georgescu: ”Nici măcar nu mai ascunde că este unul dintre pionii care își asumă agenda Kremlinului”

Ministrul Energiei a reacționat dur luni, 20 ianuarie, după ce a fost amenințat de Călin Georgescu, declarând că ”această coadă de topor a Moscovei trebuie expusă fără rezerve”....

Gheorghe Flutur, liderul PNL Suceava, contestat din interior. I se cere să plece de la conducerea organizației: "A avut o poziţie de guru"

Prim-vicepreședintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, consideră că senatorul Gheorghe Flutur, liderul filialei sucevene a PNL, ar trebui să renunțe la conducerea organizației. Balan a...