INTERVIU. Bogdan Jitea, cercetator istoric: "Demersul TVR de a difuza filmele istorice nu este inocent, se inscrie intr-un curent de reabilitare a tezelor national-comunismului regimului Ceausescu"

Autor: Daniela Ratiu - Senior Editor
Duminica, 14 Martie 2021, ora 22:30
20144 citiri
INTERVIU. Bogdan Jitea, cercetator istoric: "Demersul TVR de a difuza filmele istorice nu este inocent, se inscrie intr-un curent de reabilitare a tezelor national-comunismului regimului Ceausescu"
Bogdan Jitea

Cinematografia romaneasca de dinainte de 1989 se afla sub un control politic strict. Mai mult, era mijloc de propaganda. Nicio productie cinematografica nu ajungea la marele public fara a trece prin furcile caudine ale cenzurii comuniste.

In remarcabila sa cartea "Cinema in RSR. Conformism si disidenta in industria ceausista de film", publicata la editura Polirom, Bogdan Jitea reuseste sa ofere o imagine exacta si documentata a felului in care industria cinematografica de dinainte de 1989 a functionat. Istoria devenirii industriei, planurile de masuri si liniile directive trasate de Partidul Comunist Roman, de catre insasi Ceasusescu care se implica direct, toate in cartea lui Jitea care este, de fapt, o carte-document.

Autorul arata felul in care actiona cenzura, scrie despre supraestetizarea vizibila in filmele de autor in incercarea regizorilor de a "iesi din chingile impuse de regim", presiunea uriasa pe care regimul o punea pe regizori, retele de informatori, lupta unor regizori pentru filmele lor sau oportunismul majoritatii care accepta starea de lucruri. Bogdan Jitea reuseste o remarcabila privire din toate unghiurile cinematografiei de dinainte de 1989. De asemenea, il regasesti pe Ion Iliescu, ministru al Tineretului in anii 60, infierand proletar si luptand impotriva filmului Reconstituirea in regia lui Lucian Pintilie, unul dintre cele mai importante filme ale cinematografiei romanesti.

Ziare.com: S-ar putea realiza un film documentar dupa cartea ta "Cinema in RSR. Conformism si disidenta in industria cinematografica de film", aparuta la editura Polirom la inceputul acestui an. Asa am citit-o, si probabil ca imaginea cu care ar putea incepe ar putea fi cea pe care o evoci la un moment dat: in zilele Revolutiei, CTP ajunge in sala de proiectie a lui Nicolae Ceausescu din resedinta sa din Primaverii, ia din aparatul de proiectie o bucata de film pe care dictatorul intentiona sa il vada. Scrii ca filmul din aparat era "premonitoriu", un thriller francez "Ultimul domiciliu cunoscut", 1970, de Jose Giovanni.

De la aceasta imagine, o tranzitie spre anii de inceput. O carte densa, o istorie reconstituita a controlului politic total asupra industriei cinematografice romanesti. Are corespondent acest control total in fostul Bloc Comunist? Evident, URSS a dat tonul acestei preluari a cinematografiei ca propaganda politica, insa cum aratau, prin comparatie cu RSR, celelalte tari comuniste?

Bogdan Jitea: Senzatia de scenariu de film documentar este o observatie pertinenta care surpinde una dintre liniile de cercetare care au stat la baza acestei carti. In 2011, am coordonat in cadrul Institutului Roman de Istorie Recenta un proiect pentru realizarea unui serial documentar despre cinematografia regimului comunist. El s-a concretizat intr-un prim episod dedicat proiectului politic al ciclului de filme istorice - asa numita "Epopee Nationala Cinematografica" - si un al doilea, din pacate abandonat din lista de resurse in faza de montaj, intitulat "Cenzurat in RSR". O parte din documentarea si interviurile realizate cu acest prilej se regaseste in cartea mea aparuta la o distanta de aproape un deceniu.

In ceea ce priveste locul cinematografiei romane in blocul comunist est-european, trebuie sa subliniem ca toate au purtat pecetea modelului originar unic, al cinematografiei staliniste. Caracteristicile principale sunt gradul ridicat de control al statului, accentul pe filme de mase, cu scopul explicit de a sustine efortul propagandistic de constructie a noii lumi comuniste, si insistenta pe temele realismului socialist. Existau insa grade de fidelitate fata de acest model unic. In cazul cinematografiilor cu traditii viguroase in interbelic, precum cea est-germana, cehoslovaca, polona sau ungara, modelul sovietic a trebuit adaptat si inevitabil, a fost alterat.

In ceea ce priveste statele balcanice care au trecut in sfera de influenta sovietica, cinematografia cunoaste un moment zero dupa razboi, din cauza dezvoltarii sale precare din interbelic. Este si cazul romanesc, unde sarcina transplantului modelului sovietic a fost cu mult mai usor de realizat intr-o cinematografie cu o traditie firava in momentul instaurarii comunismului, caracterizata de provizorat, artizanat si de intreprinderi individuale disparate.

Ziare.com: Ceausescu era un cinefil, viziona toate filmele romanesti, si nu doar, scrii ca facea aprecieri de ordin estetic, acuza "teatralismul" chiar si unor filme bune. Se implica in controlul industriei, impune directii foarte ferme de obligatorie "ideologizare". Intelegem din cartea ta ca erau extrem de multe nivele de decizie, de control. Regizorii la care te referi in carte se plangeam de cenzura sufocanta. La un moment dat, scrii ca pentru ca un scenariu sa fie aprobat era nevoie sa treaca prin 70 de maini.

Ce intelegi este cat de mult timp, de oameni si energie se consuma pentru o simpla aprobare spre difuzare fie a unui scenariu sau a unui film. Discutii interminabile pe replici, pe continut, vizionari si revizonari, ce sa taie regizorul, ce sa adauge. E o puternica senzatie, citind azi, de distopie. Cum resimteau regizorii vremii acest control total?

Bogdan Jitea: Depindea foarte mult de temperamentul si de integritatea artistica a cineastilor. Pentru cei mai independenti, care tineau la integritatea lor, presiunea din partea regimului era fantastica. Multi cedau si acceptau in cele din urma dictatul politicului in filmele lor. Putini, printre care Lucian Pintilie si Mircea Daneliuc, luptau pentru fiecare secventa si pentru fiecare replica, ceea ce ii aducea destul de repede in atentia organelor de Securitate.

Mai erau insa si cineastii mediocrii si oportunisti - din pacate o majoritate - care acceptau aceasta stare de fapt fara sa cracneasca. Ba chiar le convenea de minune controlul ridicat din cinematografie, pentru ca astfel se puteau degreva de o mare parte din responsabilitatea auctoriala.

Ziare.com: Spre deosebire de cinematografia sovietica, (Trotki despre cinematografie "cel mai bun instrument de propaganda"), inceputurile cinematografiei romanesti sunt foarte timide. Preluarea puterii de catre comunisti inseamna si controlul asupra industriei. Filmul "Rasuna valea" 1949, in regia lui Paul Calinescu, considerat inceputul cinematografiei comuniste, e un film de "actualitate".

Dupa perioada dejista, Ceausescu va fi promotorul unei relative indepartari de sovietici, a unei deschideri spre Occident, mai ales in cinematografie. Nu dureaza mult, pana la Tezele din iulie 1971. Moment care inseamna pentru cinema controlul mult mai acerb, intrarea in linie dreapta spre ideologizare, spre mitologizare, spre naratiunile care rescriu istoria.

Bogdan Jitea: Pentru cinematografia romana, momentul strangerii surubului ideologic il constituie scandalul din jurul filmului Reconstituirea. Retragerea sa din cinematografe este semnalul regimului adresat cineastilor ca liberalizarea a luat sfarsit si ca daca vor sa mai faca film trebuie sa se alinieze imperativelor politice. Elanul de inovatie artistica din anii '60 manifestat prin filmele lui Iulian Mihu, Manole Marcus, Mircea Saucan sau Lucian Pintilie, este curmat brusc prin aceasta imixtiune agresiva a politicului.

Tot in aceeasi perioada se termina cu practica coproductiilor cu parteneri occidentali - cel putin in privinta filmelor istorice. Un proiect important care initial trebuia sa fie realizat in coproductie era cel al filmului Mihai Viteazul. Interventia directa a lui Ceausescu decide insa ca productia sa fie exclusiv romaneasca. Studiourile Buftea incep sa fie din ce in ce mai rar calcate de cineasti si de producatori occidentali, descurajati de climatul minirevolutiei culturale declansat de regimul ceausist odata cu enuntarea Tezelor din iulie 1971.

Ziare.com: Directiile ideologice erau filmele de actualitate construite exclusiv pe propaganda si filmele de epopee nationala - in fapt, rescrierea istorica in cheie comunista. Vorbim despre filmele istorice de la Dacii pana la Mihai Viteazul, toata seria. As remarca faptul ca in prezent, de fapt de ani buni, TVR cultiva acest filon scotand din sertare filmele de acest gen, uitand parca deliberat de filmele care chiar ar merita atentia opiniei publice. Este o politica a "reincalzirii"/cultivarii nostalgiei sau pur si simplu lipsa unei viziuni in ceea ce priveste promovarea filmului romanesc?

Bogdan Jitea: In primul rand trebuie facuta precizarea ca aceste filme istorice erau parte a unui program politic, epopeea nationala, care avea scopul recuperarii valorilor istoriei nationale in interesul propagandistic al regimului. S-au pompat resurse financiare si logistice imense in aceasta directie considerata prioritara de industria cinematografica. Filmele grupate in acest program au pretentia de a deveni adevarate documente vizuale care vin sa ilustreze tezele istoriografice oficiale. Ele vorbesc mai mult despre prezentul epocii lui Ceausescu, decat despre trecut.

Tezele care se vantura in aceste filme nu au fost niciodata cu adevarat abandonate, ci ele au fost reciclate de vulgata nationalista a anilor postdecembristi. Din acest motiv, cred ca demersul TVR nu este unul inocent, ci el se inscrie intr-un curent mai larg de reabilitare a tezelor national-comunismului regimului Ceausescu, sesizabil chiar si la nivelul Academiei Romane.

Ziare.com: Cand ne referim la acei ani de relativa liberalizare intre 1965 -1971, filmul "Reconstituirea", in regia lui Lucian Pintilie, "considerat rara avis a cinematografiei romanesti prin dimensiunea politica subliminala a textului cinematografic", va fi retras din cinematografe la cateva saptamani dupa difuzare. "Reconstituirea" este un exemplu elocvent in ceea ce priveste cinema-ul romanesc strans in chingile controlului politic. Mi-a atras atentia in carte rolul pe care Ion Iliescu l-a avut in ceea ce priveste infierarea proletara a filmului, a regizorului, si toate problemele pe care Pintilie le-a avut.

Bogdan Jitea: Problema Reconstituirii lui Pintilie a fost dezbatuta la cel mai inalt nivel cu prilejul sedintei de Secretariat din 10 februarie 1970. Ion Iliescu, la acel moment ministru pentru problemele tineretului, este cel mai dur cu filmul, acuzand in special atitudinea refractara a lui Pintilie, cu care ar fi discutat personal pentru a-i baga mintile in cap. Intrucat interventia sa directa nu a avut rezultatul scontat, iar filmul a iesit in varianta dorita de regizor, Iliescu cere "sa se dea la realizat numai filme care prezinta toate garantiile din punct de vedere politic si ideologic".

In comparatie cu interventia dogmatica a lui Iliescu, atitudinea lui Ceausescu pare una mult mai relaxata, chiar liberala. Dictatorul comunist nu intelege de ce atata tevatura in jurul filmului. In privinta prezentarii in film a Militiei, considera ca "pe militieni pot sa-i critice, ca avem multi prosti". El avea o problema mai degraba cu maniera in care era infatisat tineretul. Acest episod ne arata ca nu doar Ceausescu este singurul vinovat pentru restalinizarea regimului care are loc incepand cu primii ani ai deceniului al 8-lea, ci in egala masura culpabili sunt si cei din imediata proximitate a puterii sale.

Ziare.com: Scrii la un moment dat despre Studiourile Buftea, inceputurile, aratand intr-un pasaj supradimenisionarea schemei de personal, despre angajari "in familie", deci metehne vechi pe care le regasim si astazi. Pana la urma cum ai caracteriza modul de lucru in acea perioada, in cinematografie?

Bogdan Jitea: Dupa cum apare si in titlul cartii, la Buftea era o adevarata industrie de film. Obiectivul declarat al regimului era sa produca 50 de filme de lung metraj pe an. Nu s-a ajuns la un asemenea numar, insa media a fost ridicata de la 10-15 filme pe an in timpul regimului Dej, la 25-30 de filme in anii 70-80, cu un maximum de 32 de filme pentru anul 1980. Pe langa ele, la Studiourile Buftea se realizau o serie de coproductii si de prestari de serviciu pentru parteneri straini. Aceste productii care adesea se filmau concomitent necesitau armate de oameni angrenati in proces, de la tehnicieni, la simpli zilieri. In perioada de varf a Studiourilor, circa 2200 de angajati permanenti deserveau productia de film.

Pe langa acestia, mai erau cateva sute de angajati temporari. O problema cu care se confrunta industria de film era distanta destul de mare de Bucuresti si costurile implicite cu transportul, astfel ca s-au angajat masiv din micuta localitate ilfoveana, deseori familii intregi lucrand la studiourile de la Buftea. Era un adevarat orasel al filmului, fiind pentru cinematografia romana ce era Hollywood-ul pentru cea americana, Cinecitta pentru cea italiana sau Babelsberg pentru cea germana.

Ziare.com: Dupa Tezele din iulie, 1971, au urmat Tezele de la Mangalia din 1983, si "atacul" asupra filmului "Faleze de nisip", in regia lui Dan Pita, care a rulat cateva zile si apoi interzis. Scrii ca filmul "Faleze de nisip" a reprezentat echivalentul scandalului provocat de "Reconstituirea" lui Pintilie. Tezele de la Mangalia gatuiesc aproape complet cinema-ul romanesc. Pana la caderea regimului, filmul romanesc va fi sufocat de controlul ideologic. Ce a pierdut cinema-ul romanesc?

Bogdan Jitea: La sfarsitul anilor 70 si primii ani ai deceniului urmator, in cinematografia romana s-a produs o adevarata renastere ca urmare a presiunilor reformiste si a activitatii creatoare si a generatiei cineastilor septezecisti. Dintre ei, se disting in special regizorii Mircea Daneliuc, Dan Pita, Alexandru Tatos, Stere Gulea, Mircea Veroiu. Eu am numit-o "vara indiana" a filmului romanesc, care a animat pentru o scurta perioada de timp climatul cultural mohorat in care se afundase Romania lui Ceausescu. Acest moment de gratie este innabusit brusc in vara anului 1983, odata cu enuntarea la Mangalia in cadrul "Consfatuirii de lucru pe problemele muncii organizatorice si politico-educative" a unor adevarate teze ideologice care consfiintesc rolul strict revolutionar si educativ al cinematografiei.

Sau cum spune insusi dictatorul comunist: "Avem nevoie de filme bune, revolutionare, care sa prezinte maretele realizari ale poporului nostru, care sa mobilizeze si sa prezinte eroi care sa constituie un model de viata si de munca". Filmul lui Pita deja scos din cinematografe este direct vizat. Din acest moment, controlul in productia cinematografica devine mult mai strict, iar sistemul filtrelor de cenzura care sa impiedice trecerea mesajelor neconforme politicii regimului, mult mai stufos. Mircea Daneliuc are parte de un adevarat razboi de uzura cu regimul la filmul Glissando, Pintilie nu mai face film, iar proiectele altor colegi de breasla sunt fie blocate, fie retrase din productie.

Un rol nefast il joaca si numirea unui nou responsabil cu cinematografia in persoana lui Mihai Dulea, numit in 1985 vicepresedinte al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste. Confruntati cu o atmosfera irespirabila din punct de vedere creator, unii dintre cineasti raspund fugind din tara, asa cum au fost cazurile lui Mircea Veroiu, Maria Callas-Dinescu si Iosif Demian. Altii, precum Mircea Daneliuc si Alexandru Tatos, se vad cu carierele blocate si nu vor mai reusi sa-si treaca proiectele. Cei doi, anterior regizori foarte prolifici, cu o medie de un film pe an, nu vor mai face pana la finalul regimului decat fiecare cate un singur film: Iacob (1988) si Secretul armei secrete (1989).

Ziare.com: Pe frontul cinematografiei, putini regizori aveau curajul sa se revolte, sa conteste controlul, sa se lupte pentru filmele lor. Avem cazul lui Mircea Daneliuc, oarecum singular. Filmul de "actualitate" e evitat, se opteaza pentru ecranizari, desi nici "terenul" acesta nu era sigur. Cat de puternica era constrangerea? Frica? Santajul?

Bogdan Jitea: Trebuie sa tinem seama de cadrul specific al cinematografiei ceausiste, una de stat, in care regimul avea un monopol absolut asupra procesului de productie. Asa ca pentru a-si trece proiectele, cineastii erau nevoiti sa practice o adevarata echilibristica, negociind si speculand orice bresa din sistem. Ca factor de presiune, cel mai mare pericol il reprezenta interdictia de a face film.

Nu jucai cum ti se canta, nu faceai film. Asa ca multi acceptau compromisul cu regimul pentru a putea munci. Regizori precum Lucian Pintilie sau Mircea Saucan s-au confruntat cu aceasta dilema. Ambii s-au vazut in imposibilitatea de a face filme in cinematografia ceausista. Santajul se practica mai degraba de aparatul de Securitate, in scopul de a monitoriza si astfel de a controla cat mai bine activitatea din cinematografie.

Ziare.com: Notezi ca la mijlocul anilor 70 ia amploare fenomenul filmelor omagiale. In anii 80 minciuna ideologica era in contrast flagrant cu realitatea pe care romanii o traiau. Schizofrenia regimului era totala. In documentele CNSAS regasesti preocuparea Securitatii pentru "starea de spirit" a populatiei, era de fapt o directie de lucru. Cum arata aceasta preocupare a Securitatii in legatura cu cinema-ul?

Bogdan Jitea: Principalul obiectiv al Securitatii este de a preveni producerea de filme care sa propage mesaje contrare liniilor politice oficiale ale Partidului si Statului comunist. Pentru indeplinirea acestui obiectiv, se stabileste ca sarcina permanenta completarea retelei informative, astfel ca in fiecare unitate cinematografica si in fiecare echipa de filmare sa existe surse de informare.

O alta directie era cea externa, explicabila prin deschiderea de care se bucura cinematografia ceausista in comparatie cu alte domenii de activitate. Sunt vizati cineastii care calatoresc afara si cei care au legaturi cu cetateni straini sau care frecventeaza ambasadele de la Bucuresti. Monitorizarea se facea la toate nivelurile, de la sursele pe care Securitatea le avea in interiorul breslei cineastilor, pana la cele care activau in reteaua de difuzare a filmelor, in Centrala "Romaniafilm", in Arhiva Nationala de Filme si in cadrul criticii de film, in special in redactia Revistei Cinema. Din aceste motive, arhivele fostei Securitati ne ofera informatii extrem de pretioase despre modul cum functiona cinematografia ceausista si despre starea de spirit din interiorul ei.

Ziare.com: Pentru ca l-am invocat pe Nicolae Ceausescu, e ceva ce contrariaza. Contrastul intre discursurile acestuia pe care le sustinea de la tribuna congreselor, un infiorator limbaj de lemn perorat ore intregi, si felul in care acesta se manifesta in sedintele de lucru cu cei din cinematografie. Cum l-ai perceput in planul acesta al "expertizei"?

Bogdan Jitea: Cum ai observat mai sus, Ceausescu era interesat cinema. El recunoaste in mai multe randuri ca vede filmele romanesti. Insa acest interes al lui a fost o arma cu doua taisuri. Pe de o parte a ajutat la dezvoltarea unei adevarate industrii cinematografice prin cerinta sa repetata de a se creste numarul de filme produse, insa pe de alta parte a avut si un efect inhibant, prin controlul pe care l-a exercitat prin stabilirea directiilor prioritare si insistenta sa asupra rolului educativ.

Multi dintre subordonatii sai, responsabili politici cu problemele din cinematografie, erau de-a dreptul ingroziti de perspectiva ca mesaje neconforme liniei partidului sa treaca in filmele romanesti care ajungeau in cele din urma la vizionarea din resedinta lui din Primaverii. Din acest motiv, cenzura si chiar autocenzura cineastilor care se fereau de complicatii politice functionau la parametrii mult mai ridicati decat in mod normal.

Ziare.com: Folosesti fragmente de jurnal ale unor regizori in legatura cu greutatile pe care le aveau in epoca in ceea ce priveste libertatea de creatie, de fapt, lipsa ei. Din tot ce ai cercetat pentru aceasta carte si nu doar, cum ai descrie aceasta lupta infernala pentru libertatea de creatie? Ar fi putut acestia sa se opuna sistemului cu mai mult succes decat, sa dam un exemplu, felul in care Daneliuc a luptat pentru filmele sale?

Bogdan Jitea: Rezistenta impotriva ingerintelor agresive ale politicului in actul de creatie a functionat atunci cand ea a fost colectiva, ca in cazul lui Mircea Daneliuc si a gruparii sale formata din colegii sai de generatie. Astfel a fost posibil acel miracol al realizarii unor filme indraznete, care ieseau din canoanele impuse de regim, de la finalul anilor 70 si inceputul anilor 80. Cand rezistenta a fost individuala - ca in cazul Pintilie - ea a esuat.

La inceputul capitolului dedicat Rezistentei, folosesc ca motto un citat preluat din interviul pe care Daneliuc mi l-a acordat. "Pentru ca a fost o metoda, eu am crezut ca am sa deschid o poarta, ca dau un exemplu. Aruncati-va carnetele in capul lor si scapam de ei. Nu, am fost izolat, ma comenta Europa Libera, ascultau linistiti si pe blat, si eu trebuia sa duc pana la capat toata chestia. Am dus-o destul de multisor. Nici n-a mai repetat nimeni gestul asta."

Desi regizorul, in stilul sau caracteristic exagereaza putin, e destul de mult adevar in cele spuse de el. Atata vreme cat solidaritatea de breasla a functionat, cineastii s-au putut opune cu succes imixtiunilor regimului. Lipsa de coeziune a membrilor sai, tradarile unora dintre ei sau masurile luate de Securitate duc insa la spargerea acestui front comun, iar Daneliuc ramane singur sa duca un conflict asimetric cu sistemul, ceea ce il epuizeaza din punct de vedere artistic.

Ziare.com: S-a spus adeseori ca, daca ne raportam la cinematografia profund ideologizata de dinainte de 1989, la controlul total, retelele de informatori, la acea continua lupta de a impacheta limbajul cinematografic/textul pentru a trece de cenzura, de a strecura "soparle", regizorii de dinainte de 89 si-au inhibat simtul artistic din cauza acestei schizofrenii a regimului. Sta in picioare teoria aceasta?

Bogdan Jitea: Dimpotriva, faptul ca cineastii se confruntau necontenit cu presiunea politicului i-a facut sa-si cizeleze limbajul cinematografic pentru a-si salva integritatea artistica si a-si pune amprenta auctoriala asupra creatiilor lor. Multi dintre ei cautau necontenit subterfugii stilistice pentru a iesi din chingile impuse de regim. S-a dezvoltat o tendinta de supraesteztiare vizibila in special la filmele lui Pita si Veroiu. Atata vreme cat provocarea ridicata de presiunea politicului a fost in limite rezonabile, ea a condus la raspunsuri creative din partea cineastilor. Cand insa imixtiunea regimului s-a resimtit mult mai acut, precum in a doua jumatate a anilor 80, a avut un efect inhibator asupra creativitatii cineastilor.

Ziare.com: Ce crezi ca nu ai acoperit in cartea ta in legatura cu subiectul pe care ti l-ai propus?

Bogdan Jitea: Departe de a avea pretentia epuizarii subiectului, cartea mea se doreste a fi mai degraba o introducere necesara in problematica cinematografiei ceausiste. Una dintre directii pe care nu am reusit sa o dezvolt suficient ar fi cea a mitologiei stiintifice a comunismului, asa cum se desprinde din filmele de actualitate. Poate o fac intr-un volum viitor. Apoi domeniul filmului documentar, cu componenta specifica a filmului omagial si "Animafilm" cu bogata sa productie cinematografica pot constitui directii stimulative de cercetare.

Citește și:
Premierul Poloniei: "Propaganda nu mai funcționează, regimul lui Putin slăbește în fiecare zi"
Premierul Poloniei: "Propaganda nu mai funcționează, regimul lui Putin slăbește în fiecare zi"
Ultimele decizii ale lui Vladimir Putin în calitate de președinte al Federației Ruse i-au zdruncinat semnificativ poziția atât în ​​interiorul țării, cât și pe arena internațională....
Cum se întoarce împotriva lui Simion victoria Giorgiei Meloni. Liderul AUR, abandonat de cei mai loiali susținători
Cum se întoarce împotriva lui Simion victoria Giorgiei Meloni. Liderul AUR, abandonat de cei mai loiali susținători
După ce liderul AUR George Simion a salutat victoria partidului de extremă dreapta din Italia, acesta a fost luat la rost de românii din diaspora care amintesc că Giorgia Meloni susține...
Comentarii
Poza Flying_Dutchman
Flying_Dutchman
rank 1
Poza Constant
Constant
rank 5
V-a placut Ceausescu?