Dependenta de promiscuitate (Opinii)

Necesitatea unei multimi (crescande) de atarnare fata de un eveniment, cauza, intamplare nu a fost parca niciodata mai acuta ca aceasta din Romania actuala, ma rog, recenta. Vinovat o fi cetateanul nostru, om cu naturelul simtitor.

Sensibil la durerea sau bucuria altora. Atat de miscat, incat a sarit parleazul cumsecadeniei, a reverentei si a fricii de rusinea publica. Curentul pustiitor al dependentei de promiscuitate palmuieste frenetic obrazul candva subtire al unei societati respectabile. A rupt zagazurile minimei decente, iar cel mai recent exemplu este legat de cele petrecute dupa raposarea lui Sergiu Nicolaescu.

Nu reiau arhicunoscutele secvente. Voi veni cu o pilda inversa. La inceputul anilor '70, o familie vecina de pe strada mea suferise o drama. Singurul fiu, un tanar ofiter de aviatie, murise dupa ce avionul militar pe care-l pilotase s-a prabusit, undeva pe langa Ianca.

La funeraliile din jurul casei cu numarul 3, am vazut garda de onoare alcatuita din doua plutoane de soldati, salvele de adio si multa, multa lume. Exceptand comenzile scurte si focurile de arma, totul era incremenit intr-o respectuoasa liniste. Acelui inalt si chipes ostas, oamenii ii ofereau o ultima si fireasca favoare: tacerea. De altfel, marile dureri sunt mute.

In ultimul timp, sa fie vreo 10-12 ani, etaje intregi din blocul populatiei isi exhiba dedesubturile la zvantare. Ca pe un abominabil pavoaz. Tonul a fost dat, daca bine imi amintesc, de procesiunile comemorative ale lui Ceausescu otevizate in extenso. Cu audio maxim si zoom pe masura.

Devenit obicei "semistrabun", ca maine-poimaine palcuri de consecventi suporteri ai epocii de vipla, in care poporul conducea prin alesii numiti intre ei, vor aflui catre tintirimul Ghencea. Fosti militieni avansati in grad de sefi de scara, maistri dulgheri, casiere la Gostat, sortatoare in fabrici de paslari, casnice eroine se vor reuni cu piosenie.

Pentru un Te Deum evocator al ateului cuplu fost conducator. Din recuzita celor miscati de alean retro, nu vor lipsi un ingalbenit exemplar din "Scinteia", si ala pus in racla, drapelul bicolor cu barosul si coasa incucisate. Uneltele de baza ale proletariatului cu clop. Obligatoriu, portretul carmaciului mesianic la costum si cravata cu blacheuri stilizate.

Ca de obicei, coloana sonora e asigurata de imnul RSR impanat cu cate un intermezzo din Internationala comunista ("Sculati voi oropsiti...") drept recviem la capataiul unui sistem defunct. Solfegiate de catre tovarasi in alendeloane de comanda si caciuli brumarii. Notele soprano apartin doamnelor cu tremolo emotional gatuit de amintirile unor tinereti inchinate propasirii socialismului altruist.

Din straifurile de hartie tip pomelnic se va recita cate un necrolog in vers alb asortat naturii ingropate sub manta de omat. In rastimp, preotul si tarcovnicul stramutati din vreo biserica rasa cu buldozerul completeaza isonul vanturand apatic o cadelnita.

Dincolo de acest repetabil ritual, apropiat de o panza semnata Bruegel cel Batran, salasluieste de multi ani un adevar grav. Atunci cand numarul bocitoarelor (la figurat) unui dictator creste (la propriu), nu avem de-a face cu doar o stire de ordin statistic, ci cu un fenomen.

Fundamentat pe argument reale. Numai un simplu studiu, lipsit de masuri concrete, denota nepasare sau credinta ca timpul rezolva totul. Acest "Tempus edax rerum" este pagubos si propriu celor trandavi, facand prielnica neasezarea.

Cam pe aici s-au aciuat tendintele de moda comportamentala. Decibelii huiduiti, fluieraturile ultras, cate o sudalma strepezita, coate indesate, batrani striviti. Unii fac istoria, altii o indura. Sau o injura, dupa caz. Gardienii de constiinta au raposat ori s-au retras in cazarmi. Asadar, liber la miasme.

O societate romaneasca devenita pacient cu stari febrile. Cine sa-i mai administreze medicamentul, ca de prescriptii eronate este satula? Din nefericire, se inmultesc oamenii de serie. Se colectivizeaza mediocritatea in siruri ce marsaluiesc catre o imunda stare de agregare. Lista vinovatilor e lunga.

In anii Romaniei frumoase si oneste, cateodata, atunci cand lua o "marghilomana" in plus, Caragiale spunea ca vede enorm si simte monstruos. Ce-ar mai exclama astazi oare? De pilda, pe 26 ianuarie, la comemorarea a 95 de ani de la nasterea celui mai iubit tatuc.

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...