Prin modestia și discursurile sale, președintele Republicii Moldova Maia Sandu se bucură de o popularitate uriașă atât la Chișinău, cât și în România, acolo unde tot mai mulți se...
Cum deghiza fosta Securitate "dizidenta" in infractiuni de drept comun. Tudor Postelnicu: "Sa-i gasim ca borfasi, sa actionam cu militia"
Vineri, 15 Ianuarie 2021, ora 00:01
7966 citiri
In 1975, Nicolae Ceausescu semna Actul Final de la Helsinki prin care se angaja ca
Romania sa respecte drepturile omului.
Obsesia lui Nicolae Ceausescu era imaginea internationala, in vreme ce, pe plan intern, cu ajutorul Securitatii, bratul de fier al PCR, dictatorul exercita controlul total al populatiei.
Sistemul de control al populatiei exercitat de catre structurile Securitatii prevedea "prevenirea" oricarei forme de opozitie, "neutralizarea" oricarei forme de proteste sau de organizare. Aceasta "anihilare" se realiza atat asupra "obiectivului", cat si asupra anturajului acestuia, prin metoda "destramarii anturajului". Toate aceste actiuni de control, profund nedemocratice in conditiile in care Ceausescu semnase Actul Final de la Helsinki, erau "deghizate" pentru ca anihilarea oricarei forme de dizidenta sa nu devina un subiect in presa internationala.
Andrei Ursu, cercetator asociat CNSAS, arata intr-un studiu "Discernamantul politic si juridic al Securitatii. Deghizarile represiunii in timpul regimului Ceausescu", publicat in Noua Revista de drepturile omului, bazandu-se pe documente, ca toate aceste forme si metode de control isi avea ca scop camuflarea represiunii si deghizarea opresiunii, astfel incat orice forma de dizidenta sa fie anihilata, dar si "transformata" intr-o infractiune de drept comun. De aici era doar un pas pana la compromiterea sociala a "obiectivului", si chiar anihilarea fizica a acestuia, cum s-a intamplat in cazul dizidentului Gheorghe Ursu.
Codul semantic al Securitatii arata gradul de indoctrinare a politiei politice sub Ceausescu
Astfel, Directia Securitatii Statului (DSS) traseaza planuri de masuri ale directiilor centrale ale Securitatii, si care, asa cum scrie Andrei Ursu, "s-au axat in principal pe stoparea fluxului scrisorilor si stirilor catre si dinspre Europa Libera si alte posturi de radio "reactionare", stiri care "defaimau" "situatia din tara", "maretele realizari ale Romaniei" sau "unele persoane cu functii inalte in Partid si Stat". Se remarca in acest cod semantic al Securitatii doua aspecte graitoare pentru gradul de indoctrinare a politiei politice sub Nicolae Ceausescu.
Pe de o parte, interdictia de a se mentiona numele acestuia, la fel ca in cazul unei divinitati, in contextul "defaimarii". Pe de alta parte, substituirea referintelor la politica nefasta a acestuia cu "maretele realizari" ale "societatii noastre socialiste". Se stie de altfel ca pana in ultima clipa (a se vedea stenogramele CPEx din decembrie 1989), Ceausescu a refuzat sa accepte ca el era tinta urii poporului si a Revolutiei, punandu-le pe seama unor "huligani" aflati in "slujba agenturilor straine" care voiau sa "distruga realizarile poporului roman" sau "integritatea teritoriala a tarii"".
Bazele muncii de securitate, manual "strict secret", co-autor Iulian Vlad
Conceptul-cheie al "deghizarii" regimului opresiv era "discernamantul politic si juridic", concept, dar si nume de cod, apare, potrivit studiului lui Andrei Ursu, "inca din 1970 in manualul strict secret Bazele muncii de securitate. Volumul este co-autorat de Iulian Vlad, pe atunci colonel, cel care urma sa devina seful pana la capat al Securitatii ceausiste si sa participe direct la represiunea sangeroasa de la Revolutie, pentru care a fost condamnat (si apoi gratiat intr-un mod suspect de Ion Iliescu).
(Declaratia lui Alexandru Olaru la procesul "Gheorghe Ursu" de la Curtea de Apel Bucuresti,
30 mai 2018)
Manualul, "primul de acest gen", era considerat "un instrument eficient in indeplinirea sarcinilor de serviciu", conceput, "asa cum sublinia tovarasul Nicolae Ceausescu", pe baza "sarcinilor de partid" si a "prevederilor legilor Republicii Socialiste Romania". Nu se putea pune deci problema ca un ofiter care aplica litera manualului ar fi putut comite ceva ilegal, pentru care sa fie tras la raspundere. Manualul statueaza ca "principala preocupare a organelor securitatii o constituie prevenirea oricarei actiuni de natura sa puna in pericol securitatea statului", actiuni ce includeau "acte ostile oranduirii noastre sociale si de stat"".
Metodele: de la "patrunderea secreta in locuinta", ascultarea telefoanelor, pana la "influentarea pozitiva"/amenintari sau compromitere
Metodele de control erau, scrie Andrei Ursu in studiul citat, ""Neutralizarea" se realiza prin "combinatii informative", prin "patrunderea secreta in locuinta unui element urmarit", prin "recrutarea informatorilor din anturaj" si "infiltrarea de informatori in anturaj", prin "filaj", "dezinformarea celui urmarit", "controlul scrierilor ascunse", "tehnica operativa" (ascultarea telefoanelor, citirea scrisorilor, instalarea de microfoane etc.), "urmarirea informativa", "influentarea pozitiva" (adica amenintari), "actiuni de dezinformare" in anturaj si "compromiterea si izolarea elementelor principale", "legende" (diseminarea de informatii false, dar verosimile, cu privire la "obiectiv"), "crearea de disensiuni intre elementele urmarite si destramarea anturajelor lor", "avertizarea celui urmarit", crearea "convingerii" persoanelor urmarite ca "descoperirea activitatii lor se datoreste vigilentei unor oameni cinstiti cu care au venit in contact" (deci nu informatorilor sau a tradarii membrilor anturajului); in ultima instanta, persoana urmarita putea fi retinuta "de catre alte organe (de militie (sub..m.), de graniceri etc.) sau sub acoperirea acestora (subl.m.)".
Urmaritii puteau deveni informatori sau ramaneau "ostili"
Cercetatorul asociat CNSAS Andrei Ursu arata ca, odata intrati sub lupa Securitatii, "obiectivele" puteau deveni informatori sau sa ramana "ostili", in functie de cum considera Securitatea, daca avea sau nu "potential". "Securitatea era chemata sa puna in balanta potentialul ca, in functie de "reactiile obiectivului", "acesta sa coopereze", eventual sa fie "inclus in reteaua informativa" (caz in care nu se mai continua urmarirea informativa sau penala) sau sa ramana "ostil", situatie cand erau necesare "masuri ferme" de "neutralizare".
Aceste masuri trebuiau aplicate "cu maximum de orientare si discernamant (subl.m.), pentru ca sa nu se dea in nici un mod prilej de creare a unor false probleme, de exagerari, care sa prolifereze, sa fie preluate in exterior si folosite in scopuri ostile (subl.m.)". In acest sens, "masurile de prevenire erau mai intens orientate spre cele de influentare sau de interventie realizate prin intermediul altor organe", respectiv, "de regula, sub acoperirea organelor de militie (subl.m.)", arata Andrei Ursu.
Orice forma de protest trebuia prevenita si anihilata
Obiectivul Securitatii era anhilarea oricarei forme de protest si care se realiza, arata Andrei Ursu, "prin "Punerea in dezbatere colectiva prin inspaimantarea colegilor de la locul de munca al "obiectivului", Metodologia avertizarii care prevedea ca atunci cand "faptele puteau face obiectul publicitatii" si se aprecia ca actiunea va avea "efect educativ", avertizarea urma sa se faca "si in prezenta altor persoane (pana la 3-5) cu autoritate si influenta asupra celor in cauza".
(Folosirea Militiei pentru instrumentarea infractiunilor de drept comun)
Pentru "sporirea fermitatii in vederea descurajarii, dezvoltarea opiniei de masa impotriva faptelor comise" (subl.m. - adica insuflarea fricii in populatie), conducerea Directiei Securitatii Statului (DSS), prin Iulian Vlad, Nicolae Plesita si Tudor Postelnicu, cereau "sa se foloseasca mai intens metodele avertizarii si punerii in discutia colectivelor de oameni ai muncii". Prin destramarea de anturaje, Securitatea punea accent pe "compromiterea si izolarea elementelor care initiaza asemenea anturaje". Se urmarea "prevenirea constituirii de anturaje cu preocupari ostile", si anume cand acestea "se afla doar in stadiu initial de constituire"".
Securistii erau raspunzatori pentru orice forma de protest
Mai mult, insasi lucratorii Securitatii erau conditionati si raspunzatori de orice forma de protest, astfel ca, asa cum arata Andrei Ursu, inca dn 1978, "pe baza indicatiilor Comandantului nostru suprem, Conducerea Departamentului securitatii statului" a ordonat sa se ia "toate masurile ce se impun pentru cunoasterea si prevenirea, cu promptitudine, a activitatii acelora care duc actiuni ostile si se dedau la orice fapte antisociale sub influenta propagandei din exterior". Ca intr-o stare de asediu, securistii erau conditionati pentru prevenirea oricarei forme de protest. Astfel, "fiecare lucrator" de Securitate si "sefii nemijlociti ai acestora" se faceau "raspunzatori de orice actiune protestatara, de strada, indiferent de natura sau scopul urmarit"".
Deghizarea anchetelor politice in cazuri de drept comun
Intreg mecanismul era gandit astfel incat toate aceste metode se "desavarseau" in deghizarea chiar si a minimei dizidente in cazuri de drept comun. In studiul sau, Andrei Ursu scrie ca "Citind atent ordinele conducerii DSS, planurile de masuri ale directiilor centrale, articolele "strict secrete" din revista Securitatea, prelucrarile cu securitatile judetene si unele dosare "problema", descoperim ca sensul conceptului de "discernamant politic si juridic" devenise, la sfarsitul anilor '70, acela de travestire a represiunii in acuzatii fabricate de Securitate cu titulatura de infractiuni de drept comun, "sub acoperirea altor organe", cu precadere ale militiei si procuraturii. Se evita astfel eticheta de "disident", ancheta politica, "publicitatea" in afara si, in consecinta, reactiile de la "Europa Libera", ale organizatiilor pentru drepturile omului si ale guvernelor occidentale".
"Renuntand la masurile timide si de suprafata si actionand cu toata fermitatea"
Se ajungea la aceasta ""deghizare in infractiuni de drept comun" atunci cand "obiectivul" nu se lasa "influentat pozitiv" nici in urma avertizarii (prin intimidare, amenintari) si exista potentialul de a deveni cunoscut, ancheta sa fie deturnata intr-o invinuire de drept comun: furt, delapidare, viol etc. sau intr-un caz de boala psihica. Aceeasi "metodica" se aplica si atunci cand, in timpul anchetei in stare de libertate, "elementul ostil" nu colabora, aparand astfel necesitatea anchetarii sale in detentie, cu mijloace "specifice", "renuntand la masurile timide si de suprafata si actionand cu toata fermitatea" pentru "lamurirea tuturor legaturilor" respectivului. Era evident vorba de a obtine de la acesta, prin tortura, declaratii "de interes informativ-operativ" impotriva altor "elemente ostile" din anturajul sau", precizeaza Ursu in studiul citat.
Avantajele transformarii intr-un caz de drept comun
Compromiterea opozantului regimului era "beneficiul" major al regimului opresiv. Instrumentarea "dizidentei" in infractiuni de drept comun, in fabricarea unui dosar penal si trimiterea in judecata, condamnarea, regimul de detentie, aducea cu sine compromiterea sociala, dar si "destramarea anturajului", anhilarea actiunilor de dizidenta. Mai mult, cazurile de dizidenta devenind "de drept comun", riscul de a ajunge subiecte de presa internationala, difuzate prin intermediul Radio Europa Libera, scadea. Imaginea internationala fiind una din obsesiile lui Nicolae Ceausescu.
"Un alt beneficiu al aceste "deghizari" era si faptul ca Ceausescu s-a bucurat pana in 1987 de clauza natiunii celei mai favorizate. "Guvernul american conditiona acordarea clauzei de respectarea drepturilor omului. In 1987, Congresul SUA a votat sa retraga Romaniei clauza, tocmai datorita informatiilor despre prigoana politica orchestrata de regimul Ceausescu, prigoana care a ajuns in sfarsit la cunostinta unor senatori americani. Se stie ca metoda de mascare a disidentei in "alte fapte" s-a aplicat cel putin in cazurile lui Vasile Paraschiv ("afectiuni psihiatrice"), Gheorghe Ursu ("operatiuni cu valuta"), muncitorilor care s-au revoltat la Brasov in 1987 ("vandalism") si partial grupului Petre Mihai
Bacanu (alte invinuiri)", scrie Andrei Ursu in studiul citat.
Codificarea deghizarii in "discernamant politic si juridic"
"Anchetarea opozantilor sub pretexte de drept comun era evident ilegala chiar si pentru
"legalitatea socialista" a dictatorului Ceausescu. In consecinta, promovarea ei s-a facut initial intr-un mod voalat, codificat. Anumiti termeni aveau roluri speciale: "discernamantul politic si juridic", dupa cum s-a mai aratat, era invocat pentru a sugera folosirea altor invinuiri decat cele politice. Termenul "anumite implicatii" se referea la un scandal international. Inscrisuri "interpretabile" sau "dusmanoase", actiuni "ostile", atitudini "necorespunzatoare", fapte "antisociale", "anarhice", elemente "turbulente", "stiri tendentioase la adresa Romaniei si a conducerii de partid si de stat" erau tot atatea sintagme eufemistice ce desemnau contestarea regimului Ceausescu, iar "cautarea de informatii" cu privire la "infractiuni de drept comun" insemna de fapt fabricarea acestor acuzatii", arata Andrei Ursu.
Planul de masuri pentru neutralizarea actiunilor dusmanoase
Directia de Securitate a Statului, la sfarsitul anilor '70, intocmeste "Planul de masuri pentru intensificarea activitatii de cunoastere, prevenire si neutralizare a actiunilor dusmanoase initiate de fosti condamnati pentru infractiuni contra securitatii statului", semnat de Iulian Vlad (seful Securitatii interne) si Nicolae Plesita (DIE), aprobat de ministrul de Interne Tudor Postelnicu.
Ordinele erau explicite, dupa cum scrie Andrei Ursu, si anume "In vederea cunoasterii oricaror incercari de activitate dusmanoasa", pentru "sporirea fermitatii in vederea descurajarii", "se vor aplica in scop preventiv (...) informatiile referitoare la fapte infractionale de competenta organelor de militie, ori comportari imorale, in vederea compromiterii si izolarii (subl.m.)" opozantilor regimului. Aceste ordine erau aplicate de toate directiile de securitate, centrale si judetene. De exemplu, dintr-un raport al Directiei I aflam ca 'Pentru sporirea eficientei muncii preventive, s-au avut in vedere si faptele savarsite de catre elementele dusmanoase, date in competenta militiei (subl.m.)'".
Tudor Postelnicu: "Sa-i gasim ca borfasi, ca hoti, sa actionam cu militia"
In anul 1980, una din preocuparile majore ale Securitatii a fost, ca si in alti ani, dupa cum precizeaza Andrei Ursu, "prevenirea, descoperirea si lichidarea actiunilor de redactare si difuzare a unor inscrisuri cu continut dusmanos" sub "influenta nociva a postului de radio << Europa Libera >> " si 'actiunile turbulente, carora incercau sa le dea o tenta politica, cu scopul de a expune oranduirea noastra socialista denigrarii din exterior'".
Fata de acestia "s-a actionat cu mai multa operativitate, prin masuri mai ofensive (...) atat prin masuri cu caracter penal, cat si prin masuri diversificate de prevenire"; prin desemnarea unora din autori ca "bolnavi psihic" fata de care "s-a actionat prin obligarea la tratament medical (...) si internarea medicala a celor periculosi"; in sfarsit, "s-a actionat cu bune rezultate, impreuna cu organele de militie, pentru neutralizarea unor astfel de actiuni prin sanctiuni de drept comun (subl.m.)"".
Mai mult, Ursu precizeaza ca, in nota securitatii judetene Bacau mentionata, seful Securitatii la acea data, Tudor Postelnicu, "le-a trasat urmatoarea sarcina sefilor de securitati judetene: "Sa-i gasim ca borfasi, ca hoti (subl.m.), sa actionam cu militia, cu alte organe din statul nostru si sa nu facem din aceasta o chestiune politica care, ulterior, sa aiba implicatii asupra intereselor romanesti peste hotare".
Alexandru Olaru, maior de Securitate, avansat de Ion Iliescu, dupa Revolutie, general SRI
Andrei Ursu citeaza la randul sau un articolul strict secret "Modalitati de sporire a contributiei organelor de cercetare penala la rezolvarea unor sarcini operative de securitate", in care "fostul maior de Securitate din Directia a VI-a cercetari penale, Alexandru Olaru (ajuns general SRI dupa Revolutie), ofera cheia avantajului "informativ-operativ" al camuflarii anchetelor penale sub acoperirea militiei. Folosirea anchetelor penale pentru rezolvarea "cu mai multa eficienta" a unor sarcini operative de securitate facea parte din programele de masuri ale Departamentului Securitatii Statului adoptate in ultimii ani ai comunismului.
Sa amintim aici ca prin "sarcini operative" se intelegea obtinerea de date care priveau alte persoane decat cele anchetate si care puteau fi exploatate de alte directii ale Securitatii decat Directia a VI-a, respectiv Directiile I-V, care efectuau monitorizarea populatiei Romaniei pentru a preintampina "manifestari ostile", "diversioniste", "anarhice" sau "teroriste", "coagularea de grupari contestatare" etc., in toate sferele de activitate (Directia I: arta-cultura, presa, culte, sport, legaturi cu "Europa Libera"; Directia a II-a: economie etc.). Conducerea DSS cerea deci Directiei a VI-a "sa-si aduca o contributie mai mare, in forme si modalitati specifice, la rezolvarea tuturor sarcinilor ce revin securitatii statului"".
Cazul Gheorghe Ursu - emblematic pentru deghizarea represiunii
"In anul 1985, seful Directiei a VI-a (cercetari penale) a Securitatii, colonelul Vasile
Gheorghe, le cerea anchetatorilor ca "in cazurile cu autori de inscrisuri" sa se "insiste pentru a se stabili anturajul faptuitorului si conceptiile politice ale componentilor acestuia, instigatorii sau complicii la astfel de actiuni". Este exact ceea ce au incercat anchetatorii Directiei a VI-a, Marin Pirvulescu si Vasile Hodis sa obtina de la inginerul Gheorghe Ursu, dupa cum rezulta din dosarul sau penal. Acuzatiile initiale impotriva acestuia au fost prezentate de Vasile Gheorghe lui Iulian Vlad la inceputul anului 1985:
- "in anii 1978 si 1981, (...) a furnizat postului de radio autointitulat "Europa Libera"
2 materiale in care a comentat de pe pozitii dusmanoase masurile luate de partid in domeniul
constructiilor din Romania, care au facut obiectul mai multor emisiuni (...);
- tine, in vederea publicarii, un jurnal in care, pe parcursul timpului, a facut numeroase
consemnari ce denigreaza realitatile din tara noastra, politica interna si externa a statului
roman, inserand si comentarii dusmanoase din emisiunile postului de radio autointitulat
<< Europa Libera >> . Insemnarile mai contin si grave manifestari de calomniere si defaimare a conducerii de partid si de stat (...);
Pentru ca inginerul Ursu refuza sa "coopereze" in ancheta in stare de libertate ["Refuz sa
scriu in declaratii numele prietenilor (...)", seful Securitatii interne Iulian Vlad i-a cerut explicit lui Vasile Gheorghe, in nota "personala" din 1985 catre Seful Directiei a VI-a: "Unde si in ce mod au proliferat actiunile celui in cauza? (...) De ce nu s-au aprofundat pana acum legaturile in randul scriitorilor? Despre ce este vorba mai concret?"".
Mistificarea adevarului dupa 1989
Una dintre mistificarile Securitatii dupa 1989 a fost aceea ca nu a existat dizidenta, iar Securitatea facea un serviciu "patriotic", pe linia sigurantei nationale. Naratiunile sunt rostogolite in spatiul public chiar si in prezent, la peste 31 de ani de la caderea regimului lui Nicolae Ceausescu. Schizofrenia in care functiona si actiona Securitatea, controland total populatia, instrumentand frica, anihiland orice forma de proteste, destramand anturaje, compromitand social persoane, pe de o parte, iar, pe de alta parte, intretinandu-i iluzia lui Nicolae Ceausescu ca este cel mai "Iubit Fiu al poporului".
Deghizarea represiunii in infractiuni de drept comun a insemnat anihilarea sociala, chiar fizica, a celor care s-au opus regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu. Dizidenti precum Gheorghe Ursu, care a platit cu viata, sau Doina Cornea, Dumitru Iuga, Petre Mihai Bacanu, mai cunoscuti opiniei publice, se alatura pe o lista cu mii si mii de dizidenti ale caror dosare "politice" au fost transformate in dosare penale pentru infractiuni de drept comun. Mai multe nume puteti gasi consultand site-ul Fundatiei Gheorghe Ursu.
Doina Cornea a realizat, in 1980, un volum fabricat manual, distribuit prin retele de prieteni, "Incercarea labirintului". A difuzat texte si proteste prin intermediul Radio Europa Libera. In 1983, a fost destituita de la Universitate. Anchetata, interogata, batuta, amenintata, urmarita permanent. In semn de solidaritate cu muncitorii din Brasov, protestul din 15 noiembrie 1987, Doina Cornea, impreuna cu fiul ei, Leontin Horatiu Iuhas, a raspandit 160 de manifeste de solidaritate.
Dumitru Iuga, "Iorga" pentru Securitate, asa cum a fost botezat fostul disident in dosarul de urmarire care i s-a deschis in 8 iunie 1983, a intrat in vizorul organelor statului dupa ce a fondat un sindicat clandestin, Miscarea pentru Libertate si Dreptate Sociala din Romania. A fost arestat in ianuarie 1984, condamnat de Tribunalul Bucuresti la 12 ani de inchisoare. A iesit din puscarie in 9 septembrie 1989.
https://ziare.com/stiri/comunism/ziaristul-petre-mihai-bacanu-s-a-intalnit-in-sala-de-judecata-cu-unul-dintre-tortionarii-sai-m-a-scos-din-celula-si-m-a-batut-1555240
Petre Mihai Bacanu. In anul 1988 este arestat si intemnitat, fiind invinuit ca pregatea editarea unui ziar clandestin, intitulat "Romania", chiar inainte de tiparirea primului numar. Un al ziar clandestin, "Luneta" a fost publicat de jurnalistul Hurduc. Eliberat la 22 decembrie 1989, devine primul director al ziarului "Romania Libera".
http://gh-ursu.ong.ro/situatiaPremisa.html
Citeste si:
Sorin Oprescu a fost primarul Bucureștiului începând din 2008 până în 2015, an în care a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție după ce a primit o mită de 25.000 de euro,...
Parteneri Ziare.Com
Top stiri din Politic
atat ca nu mai omoara direct, ci aproape exclusiv prin jaf.
... Vezi tot
Multi mafioti PSD suspina inca dupa acele vremuri ! Vezi tot