Pe 11 iunie 1975, Nicolae Ceaușescu merge într-o vizită oficială la Casa Albă. Întâlnirea cu Gerald Ford, al 38-lea președinte american, a avut loc înaintea acordurilor de la Helsinki (30 iulie – 1 august) și a vizitei în România a președintelui american (2-3 august 1975).
Momentul vizitei la Casa Albă este crucial: peste puțin timp, mai precis la sfârșitul lunii iulie, Congresul american votează acordarea introducerea clauzei națiunii celei mai favorizate în relațiile economice cu România.
Ceaușescu era încă văzut ca un partener frecventabil de americani după Primăvara de la Praga (1968), iar președintele român era consultat în problemele fierbinți ale momentului.
Nicolae Ceaușescu s-a oprit la Washinghton după un turneu pe care l-a întreprins în America Latină. La întâlnirea de la Casă Albă, SUA a mai fost reprezentată de secretarul de stat Henry Kissinger, de ambasadorul SUA în România Harry Barnes și de locotenent generalul Brent Scowcroft.
Ceaușescu i-a avut în delegație pe ministrul de externe George Macovescu, consilierul Vasile Pungan și ambasadorul României la Washington, Corneliu Bogdan.
Discuțiile s-au axat la început pe relațiile bilaterale, iar Ceaușescu și-a exprimat dorința ca schimburile comerciale dintre SUA și România să ajungă la 1 miliard de dolari.
Ford: Permiteți-mi să vă spun, domnule președinte, mă bucur să vă văd. Este deosebit de amabil din partea dvs. să vă opriți, astfel încât să putem avea această oportunitate de a discuta chestiuni de interes comun pe drumul dvs de întoarcere în România după călătoria în America Latină.
Ceaușescu: Și eu sunt bucuros, domnule președinte, că avem această întâlnire și sper că vor fi rezultate pozitive.
Ford: Vreau să vă mulțumesc pentru că ați trimis o scrisoare de îndată ce am devenit președinte. Apreciez acest gest.
Ceaușescu: Cum este prima întâlnire de când ați devenit președinte, vreau să vă felicit. Sper să ocupați această poziție pentru o perioadă cât mai îndelungată. Am înțeles că veți candida și anul viitor și sper că vom putea continua colaborarea în perioada următoare.
Despre relațiile bilaterale: Ceaușescu vrea schimburi comerciale de 1 miliard de dolari
Ford: Mulțumesc. Voi candida. Cred că voi câștiga așa că aștept cu interes să colaborăm (n.r. – Ford nu va mai fi președintele SUA, fiind învins în 1977 de Jimmy Carter). Sunt nerăbdător ca în timpul mandatului meu să extindem relațiile stabilite prin declarația comună din 1973. Sunt de asemenea nerăbdători, domnule președinte, să implementăm Acordul de Schimb dintre România și SUA. Am înaintat Congresului documentele pentru a întreprinde acțiunile necesare.
Ceaușescu: Bineînțeles că așteptăm cu mare interes ca acest acord să intre în practică. Pot să vă garantez că nu va există opoziție din partea României și sper că va fi aprobat și de SUA. Ne-am dori ca rezultatele colaborării noastre economice din ultimii patru ani să continue, și dacă acest acord va fi pus în practică, ne așteptăm ca schimburile noastre comerciale să ajungă la un miliard de dolari.
Ford: Ne dorim să avem aprobarea Congresului și să adoptăm acest acord pe care l-am înaintat pe 24 aprilie, Au timp până în iulie să acționeze, ne dorim MFN pentru România (n.r. – Clauza Națiunii celei mai Favorizate).
Gerald Ford aduce apoi în discuție problemele pe care le ridică congresmanii, referitoare la evreii din România și posibilitatea ca aceștia să fie lăsați să plece în SUA sau Israel. Ceaușescu spune că nu sunt probleme în acest sens, că 18.000 au plecat, alții sunt căsătoriți în România, iar unii cărora li s-a aprobat ieșirea din țară nici nu mai vor să părăsească România din cauza tensiunilor din Israel.
Harry Kissinger spune, în contrapartidă, că poate fi și un amendament care să permită libera imigrație în România, dar Ceaușescu răspunde scurt.
Ceaușescu: Nu, mulțumesc. Nu sunt interesat.
Discuțiile merg apoi spre Conferința pentru Securitate și Cooperare Europeană de la Helsinki, nu înainte ca Nicolae Ceaușescu să îl invite personal pe Ford în România. Acesta chiar va sosi în țara noastră pe 2 august, imediat după semnarea Actului Final de la Helsinki (foto sus).
Ceaușescu îi înaintează lui Gerald R. Ford planul său: ca astfel de conferințe să fie pregătite de un organism nou înființat care să poată și interveni atunci când apare o situație tensionată. Președintele României propune ca SUA, URSS și țara noastră să alterneze la conducerea acestei instituții, însă americanii resping „oferta”, temându-se că Estul va avea acces la secretele Vestului prin acest organism.
Ceaușescu: În ceea ce privește Securitatea Europeană, nu ne îngrijorează întârzierea acesteia cât rezultatele Conferinței. Pentru noi, nu e o problemă cu datele, ci cu rezultatele, care ar trebui să contribuie la întărirea încrederii și la destinderea relațiilor.
……
În primul rând, trebuie să fie angajamente ferme din partea statelor că vor renunța la folosirea forței și că se va înceta interferența în treburile interne ale altor state. În al doilea rând, este o problem de ordin militar. Trebuie să lămurim aspectele legate de manevrele militare. Nu contează că sunt 180 sau 250 de kilometri, de 10.000 sau de 20.000 de oameni, important e ca aceste măsuri să fie respectate.
Macovescu: Una dintre principalele probleme este ce se va întâmpla apoi, care vor fi urmările conferinței.
Ceausescu: Nu știu ce părere aveți, dar credem că cea mai periculoasă situație este încă în Europa, unde există cele două blocuri militare cu armament modern, concentrații uriașe de trupe, și arme atomice. Prin urmare, am dori ca reuniunea la nivel înalt să nu reprezinte concluzia, ci mai degrabă începutul securității europene. Din acest motiv, suntem în favoarea unui organism, a unui proces de asigurare a continuității acestei conferințe.
Ford: Cum vedeți această întâlnire, de câte ori să aibă loc: o dată la un an, o dată la doi ani?
Ceaușescu: La un an, la doi ani, de câte ori e necesar. Dacă apare o situație tensionată, dacă se întâmplă ceva, ar trebui să discutăm și să prevenim până când situația se înrăutățește.
Kissinger: Ce ziceți de ideea ca această conferință să aibă loc la 18 luni sau la 2 ani?
Ceaușescu: În opinia noastră este o idee bună. De fapt, vedem ca un organism permanent să aibă rolul de pregăti această conferință. Nu văd ceva supraîncărcat de birocrație și mai degrabă ca pe o instituție care se întâlnește o dată pe an sau la șase luni. Ministrul Afacerilor Externe al unei țări ar putea avea rolul de coordonator, pe bază de rotație.
Kissinger: Ca de exemplu, cine să fie în rotativă?
Ceaușescu: SUA, URSS, România...
Ford (zâmbind): România...
Kissinger: Am explicat României și am fost în contact permanent cu delegația României la conferință, că motivul pentru care România vrea asta este exact motivul cu care nu suntem de acord. Nu suntem nerăbdători să dăm țărilor dreptul de a interfera permanent în Vest. Să fiu sincer, aceasta este problema cu acest mecanism. Înțeleg de ce vă doriți ceva la care puteți apela, însă nu ne dorim ca structurile noastre deja stabilite în vest să fie exploatate. Suntem, desigur, preocupați de îngrijorările dvs.
Ceaușescu: Nu ne-am gândit la acest organism că având dreptul de așa ceva, și în acest sens putem reglementa pentru a exclude o astfel de intervenție. Îl vedem ca pe o pregătire a viitoarelor conferințe și pentru a rezolva problemele care apar. Nu vrem o intervenție a Estului în Vest, sau a Vestului în Est. Vă cer doar să vă gândiți mai mult la această problemă și să vă revizuiți poziția. (Președintele și Secretarul dau din cap aprobator).
Întâlnirea se închide cu discuții despre situația tensionată din Orientul Mijlociu, dar se vorbește și despre Spania și Coreea de Nord. Ceaușescu și Ford bat în cuie vizita președintelui american la București.
Vreau sa stiti ca koayele lui Ceausescu au fost... Vezi tot