Nimeni nu poate contesta faptul ca gestul domnului Nicusor Dan privind parasirea USR a fost o demisie de onoare. A tinut omul sa ne demostreze ca este croit dintr-o bucata, ca se tine de cuvant, ca este cum zice neamtul "ein Mann, ein Wort" si nu cum zice francezul, mai mult ironic decat serios, "promettre c'est noble".
Asa ceva - sa-ti dai demisia, dupa ce ai promis ca ti-o vei da - nu s-a mai vazut in politica romaneasca. Au mai fost strigate in gura mare demisii la varf, dar cand respectivii au vazut ca se ingroasa gluma, s-au facut ca ploua.
Cel mai vechi exemplu mi se pare al fostului prim ministru Tariceanu, care isi anuntase demisia irevocabila la 7 iulie 2005, in vederea declansarii alegerilor anticipate. Dar in cateva zile s-a razgandit, justificandu-si razgandeala cu inundatiile, din pricina carora nu poate parasi Palatul Victoria. Merita reamintite vorbele pompoase, cu care anunta populatia la 19 iulie 2005 despre hotararea sa:
"Natura dezlantuita a lovit fara precedent poporul si asa greu incercat de jocul politicienilor. Nu este momentul abandonului. Un conducator curajos nu isi abandoneaza poporul la greu. Intre a fi consecvent si a demisiona sau a conduce eforturile de refacere a tarii am ales solutia care si moral, si patriotic a trebuit sa fie aleasa".
Cine isi mai aduce aminte simte ceva intre limbajul de lemn al lui Lenin si zgomotul patriotard al lui Mussolini.
Alta demisie anuntata si ramasa balta e cea a fostului presedinte Traian Basescu. In aprile 2007, cand majoritatea parlamentara propunea suspendarea sa din functie, in vederea organizarii unui referendum de demintere, Basescu declara:
"In situatia in care (...) Parlamentul va vota suspendarea mea, in maxim 5 minute de la vot voi demisiona din functie".
Parlamentul a votat suspendarea, dar presedintele si-a dat seama ca popularitatea sa ridicata il va favoriza la referendum si atunci s-a razgandit rapid, cu cateva cuvinte, spuse aproape de complezenta: "ca sa nu accentuez si sa nu prelungesc criza politica".
Date fiind precedentele mai simandicoase decat cazul lui Nicusor Dan, cred ca are si dansul timp sa se mai gandeasca sau sa se razgandeasca, asa cum au facut ceilalti. Dar problema nu e de timp. Problema e din ce aluat este facut fiecare.
Tariceanu si Basescu sunt politicieni get-beget, aluatul din care sunt facuti e ca plastilina, se suceste, se indoaie si se muleaza in functie de ce vrei sa faci cu el. Pentru ei, demisia e o jucarie, onoarea un moft si peste toate domina numai interesul, acel amanunt care poarta fesul.
Nicusor Dan nu pare sa fie la fel. Dimpotriva, asa cum il caracteriza colega sa de partid Clotilde Armand, este inainte de toate, "un om de neclintit". In opinia mea, modul cum actioneaza si cum se manifesta in public o confirma. Trebuie totusi sa recunoastem ca insusi Nicusor Dan si-a anuntat o demisie care ii lasa loc sa se "clinteasca", daca e cazul.
Suparat, dupa ce conducerea partidului a decis sa se pozitioneze fata de redefinirea familiei in Constitutie, Nicusor Dan a lasat sa se inteleaga ca demisia este irevocabila si nu va reveni, decat daca revin mai intai colegii asupra deciziei de a pozitiona partidul fata de acest subiect.
USR a decis sa se opuna "familiei traditionale". Nicusor Dan si-ar putea da demisia
Hopa! Deci spre deosebire de Tariceanu si Basescu, care nu lasau loc de intoarcere in hotararea lor ireversibila, Nicusor Dan isi lasa de la inceput o portita de scapare. Nu mi se pare intamplator.
S-ar putea ca matematicianul Nicusor Dan sa-si fi facut chiar un calcul. In cazul cand colegii, care tocmai l-au reales presedinte la recentul congres, vor sa-si salveze liderul, n-au decat sa lase familia traditionala pe altadata. Altfel, isi dau foc la propria palarie, intrucat un partid decapitat se poate pulveriza cat ai zice peste.
Daca acesti colegi vor da inapoi, atunci Nicusor Dan se va intoarce triumfator si calare pe un cal alb in fruntea partidului. Daca insa partizanii pozitionarii fata de familia traditionala vor ramane pe pozitie, Nicusor Dan tot ar mai avea loc de intors, calcand cu curaj pe aceeasi carare pe care calcase Tariceanu in 2005 sau Basescu in 2007.
Chiar si fara inundatiile lui Tariceanu, poate invoca oricand canicula care se apropie, vacanta mare care bate la usa, situatia internationala si chiar o posibila criza politica provocata de plecarea sa.
Nutresc o anumita simpatie pentru Nicusor Dan, omul care a creat un partid plecand de la nimic si am incredere ca, sub o forma sau alta, va reveni la hotararea sa.
Stiu ca se tine de cuvant, dar nu s-a nascut inca pe malurile Dambovitei omul care sa-si aseze o bomba artizanala chiar sub propriul scaun si s-o detoneze, numai de dragul spectacolului.