INTERVIU Alin Moldoveanu a împușcat aurul la Olimpiada de la Londra. Cum s-a întâmplat minunea: ”Ăsta a fost norocul meu”

Trăgătorul Alin Moldoveanu (38 de ani) este sportivul care a adus una dintre ultimele medalii de aur pentru România la Jocurile Olimpice, la Londra 2012, în proba de pușcă aer comprimat, pe distanța de 10 metri.

Alin Moldoveanu a ratat prezența la Tokyo, dar a acceptat să vorbească pentru Ziare.com despre cariera sa în tir, încununată cu cea mai valoroasă medalie.

Cum simte un campion olimpic desfășurarea unei Olimpiade? Aveți niște sentimente mai deosebite?

Nu am niște sentimente speciale, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt calificat. Eu mă gândesc deja la următoarea Olimpiadă, calificările încep deja la anul.

Și ca amintiri? Vă aduceți aminte în aceste zile mai mult decât de obicei de ceea ce s-a întâmplat la Londra?

Nu neapărat, pentru mine e o situație nouă, la ultimele trei ediții am fost calificat, asta e prima la care nu sunt. Despre Londra…eh, orice logică spune că podiumul îmi apare în față, restul imaginilor pălesc.

Să facem acum o incursiune în cariera dumneavoastră, începând cu copilăria, bănuiesc ca n-ați început tirul la 4-5 ani, așa cum se întâmplă în alte sporturi.

Nici vorbă, la tir cel mai devreme poți să începi prin clasa a cincea, sau a patra, dar în joacă așa…Copilul trebuie să fie relativ dezvoltat fizic ca să tragă cu pușca. Eu, de exemplu, m-am apucat în clasa a șaptea, aveam 13 ani deja împliniți.

Și care a fost contextul, ați mai făcut înainte alte sporturi?

Am mai fost pe la karate, pe la gimnastică, dacă se pune, că am stat 3 luni. Apoi la karate am stat doi ani. Astea erau posibilitățile la acea vreme în Focșani, nu aveam extraordinar de multe opțiuni.

Și cine v-a îndrumat către sport, părinții?

Da, în mare parte, dar la tir n-au fost părinții. Pur și simplu a fost o selecție la școală, a venit antrenorul pe la școală, ceea ce face în fiecare an în toamnă, merge pe la școli și face selecție. Alaci Adrian, cu el lucrez și acum.

Cât de repede au venit primele victorii, primele satisfacții pe plan mondial sau european?

Prima medalie pe care am luat-o a fost în anul în care am început la seniori, în 2004. Pe la juniori n-am avut așa mari rezultate, un loc 5 la Europene, 6 la Mondiale.

Și primul aur?

Primul aur a fost chiar la Jocurile Olimpice de la Londra.

Dar pe plan național?

Eh, la naționale am luat aur la juniori la 14 ani, iar la seniori la 16 ani a fost primul aur. Și de-atunci am luat vreo 10 la rând.

Spuneți-mi acum, din punct de vedere al părinților, ce calități ar trebui să observe la un copil pentru a-l îndruma spre tir?

Nu-i nimic relevant. Trebuie mers, de văzut dacă-i place, de verificat în poligon, dacă rezistă în timp. Nu e ceva de genul că dacă vede bine poate sa tragă cu pușca.

Despre pușca cu aer comprimat ce puteți să-mi spuneți?

E pușca cu calibru 5,6, doar că puștile de competiție sunt puțin mai complexe în ceea ce privește reglajele.

Tirul nefiind o ramură sportivă extrem de mediatizată și cu puține resurse financiare, v-ați gândit vreodată să renunțati din lipsă de posibilități?

Nu, pentru că a fost totul subvenționat, de club în primă fază, apoi de federație și de comitetul olimpic. Vă dați seama că n-aveam nici o șansă să mă susțin eu singur sau să mă ajute părinții. Sunt niște sume exorbitante pe care nu le recuperezi. Deci dacă nu există o implicare a statului, la modul general, e greu să faci performanță. Și ce motiv ai avea?

Să revenim la Olimpiade, la Beijing în 2008 ați luat locul 4, cât de aproape ați fost de podium?

Păi înainte de intrarea în finală am fost la egalitate cu cel care a câștigat, finala a făcut diferența. Ceilalți doi, care au venit pe doi și pe trei, au avut punctaj mai mare în calificări. Deci se putea întampla orice în acea zi.

Cât contează ziua pe care o prinzi în tir?

E fantastic de importantă. Dacă era după calcule, eu la Londra trebuia să fiu pe locul 37. Dacă n-ar conta ziua, n-aș fi fost campion olimpic. De exemplu, la antrenamentul oficial n-a fost ceea ce trebuie pentru mine.

Și care ar fi balanța între psihic și partea tehnico-tactică la un trăgător?

Aici e greu de stabilit. E clar că partea tehnico-tactică trebuie sa fie la maximum, iar psihicul să facă diferența. Dar și asta depinde de zi. Mi s-a întâmplat și mie să nu-mi mai iasă, să nu reușesc să mă mai adun.

De exemplu la fotbal vezi unde sunt greșelile. La tir cum e, cum arată o greșeală?

Păi cum am pățit la ultimul concurs de calificare pentru Tokyo, când am greșit la ultimele 3-4 focuri. N-am rezistat psihic, fizic mai puteam să țin arma, dar nu s-a mai legat nimic, nu mai puteam. Nu mai dădeam în centru, nu mai era decar plin, erau zecimi micuțe și s-a terminat. Asta e, în mod normal m-aș fi calificat.

Când sunteți acolo, auziți ceva din exterior?

Da, nu prea auzi, acum eu nu mai aud nici ce se vorbește cu mine.

Despre calitatea puștii, ați simțit vreodată diferență între noi și alții?

Da, materialele sunt vitale, dar ne puteam lupta cu alții, n-aveam nici un handicap de genul ăsta, nu s-a pus problema.

În ziua în care ați luat aurul la Londra, a existat un moment de răscruce, vreo discuție decisivă cu antrenorul?

Nu, e vorba doar de niște ani de muncă, foarte multe ore de muncă. Ăsta a fost norocul meu, că s-au concretizat în acea zi. Nu există un cuvânt magic sau o rețetă, pentru că așa toți ar fi campioni olimpici.

Cam câte ore pe zi trebuie să se antreneze un campion olimpic?

Depinde de perioada de pregătire, dacă e pauză competițională sau nu, asta ca să se atingă vârful de formă atunci când e nevoie.

Recordul olimpic stabilit de dumneavoastră mai e in vigoare?

Da, e record olimpic egalat, 599 din 600, o singură greșeală, și a rămas așa în istorie pentru că s-a schimbat regulamentul și nu se mai poate interveni. Acum sunt alte recorduri olimpice. Acum nu mai sunt 10 cercuri pe țintă, sunt 109.

Ce înseamnă finalul carierei în tir, care e o vârstă maximă la care se poate spera la o performanță majoră?

Nu știu acum la Tokyo care e cel mai în vârstă participant, dar la ultima Cupă Mondială, luna trecută, cea mai în vârstă sportivă a fost de-o seamă cu mama mea, adică 57 de ani. Deci eu nu mă gândesc să mă retrag prea curând. Dar nu depinde doar de voință, depinde și de putință. Așa că nu se știe niciodată, vedem.

Să trecem la ștafeta asta, Corneliu Ion – Sorin Babii – Alin Moldoveanu, campioni olimpici care au antrenat alți campioni olimpici. Credeți că veți duce mai departe tradiția?

E foarte greu de spus. În primul rând eu n-am făcut nici un curs de antrenorat, am încercat să depărtez de mine gândul ăsta. Sincer, acum nu cred că aș putea s-o fac.

Despre Olimpiada de acum, să vorbim puțin despre Laura Ilie, în aceeași probă, 10 metri aer comprimat (n.r.: interviul a fost făcut înainte de desfășurarea probei, Laura Ilie ratând de puțin finala, locul 9)

Eu cred că va lua cel puțin o medalie, poate să și câștige, dar e din nou acea poveste cu ziua pe care o prinzi. Acum de ea depinde. O cunosc bine, suntem la același club, la Dinamo, a fost partenera mea la proba mixtă. Îmi pare rau că n-am reușit să trag și eu cu ea la Tokyo, poate data viitoare.

Care e rolul spectatorilor la tir, ținând cont de absența acestora la Tokyo?

Erau, cel puțin la Jocurile Olimpice. La Londra îmi aduc aminte de încurajări, aplauze, ceea ce era un lucru împotriva firii până la momentul respectiv. Chiar și-așa, un tirist nu trebuie să aibă treabă cu ce aude din afară, deci n-ar trebui să influențeze faptul că acum nu vor fi spectatori.

Alarmă în Londra: Doi cai din armata britanică au scăpat liberi pe stradă. O persoană a fost rănită FOTO/VIDEO

Autorităţile din capitala britanică au anunțat miercuri, 24 aprilie, că mai mulți cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană...

Medalii pentru România la Campionatele Europene de box

Pugilistele române Lăcrămioara Perijoc şi Claudia Nechita şi-au asigurat medalii la Campionatele Europene de box de la Belgrad, marţi, după ce s-au calificat în semifinale. Perijoc,...