Dincolo de marile deconturi politice ale scandalului Oltchim, devenit vedeta temelor electorale ale momentului, exista o mare drama in aceasta poveste. Este drama miilor de oameni captivi ai acestui mamut pentru care nu se intrevede nicio speranta si care nu au alta sansa.
Oltchim a fost gandit pentru o economie care nu mai exista, cea comunista, centralizata. A fost gandit ca centru vital al unei intregi zone, de el depinzand nu numai angajatii sai, ci si ai altor societati care alimentau combinatul: cei de la minele de sare, cei de la producatorul de apa grea etc., in total vreo 30 de mii de oameni. La randul sau, Oltchimul este dependent de Arpechim, care-i livra materia prima. E drept, aceasta materie prima poate fi adusa si de la alte rafinarii, dar cu costuri mult mai mari decat cele presupuse de transportul prin conductele subterane care leaga cele doua obiective.
In 20 de ani economia comunista s-a prabusit, odata cu centralismul. Aprechim a fost privatizat separat de Oltchim, o prostie sau o ticalosie imensa a Guvernului Nastase, iar noul proprietar OMV l-a inchis. Guvernele s-au succedat si au cocolosit acest mamut, condus de eternul domn Roibu, si au amorsat o bomba sociala. Polonezii nu si-au vandut combinate similare, dar le-au restructurat, le-au rentabilizat, ele sunt acum nu numai functionale, ci si profitabile asa ca pot fi vandute cu succes.
Asadar, 22 de ani Oltchim a fost lasat sa vegeteze si a fost capusat. O vreme a mers bine, dar criza a rasturnat toate socotelile. Oltchim a inceput sa acumuleze datorii imense, acum de 700 de milioane de euro, sub privirile placide ale guvernelor. Privatizarea a devenit o conditie impusa de FMI. Guvernul Boc a cerut de la Comisia Europeana lumina verde pentru a converti creantele in actiuni.
Aporbarea a venit dupa caderea Guvernului Ungureanu, iar Guvernul Ponta, in mod inexplicabil, a renuntat la aceasta conversie si a ales o strategie de privatizare care a alungat mari jucatori. Asa am ajuns in buza privatizarii, in pragul lichidarii combinatului fara o strategie serioasa de privatizare, incercand sa vindem un mamut pe care nimeni nu-l vrea din cauza complicatiei Arpechim si a datoriilor fabuloase.
Nenorocirea este ca in toti acesti ani guvernele, toate guvernele, nu au gandit nu numai restructurarea si rentabilizarea Oltchim, dar nu s-au straduit nici sa creeze solutii alternative pentru marea masa de oameni dependenti de un muribund. 30 de mii de oameni sunt o forta de munca uriasa care nu poate fi absorbita de zona.
Privatizarea serioasa a combinatului ar fi fost singura sansa de a salva macar o parte din aceste locuri de munca. Potrivit specialistilor doar o treime din Oltchim este viabila. Ea ar putea functiona si, cu management bun, ar putea fi chiar profitabila. Tot Oltchimul nu are insa nicio sansa. Dar cu tot circul pus in scena de Dan Diaconescu pentru ca Guvernul Ponta i-a dat posibilitatea sa-l faca nici macar partea viabila a Oltchim nu prea mai are sanse.
Pana la alegeri, muncitorii de la Oltchim isi vor mai primi din bani. Guvernul va investi pentru a tine sub capac aceasta bomba sociala, care ii poate exploda in fata pe 9 decembrie. Nu are nevoie de demonstratii, de drame la TV, de empatia altor necajiti cu necajitii de la Oltchim. Dar dupa 9 decembrie? Victor Ponta promite o noua licitatie de privatizare. Cu cine? De ce companii neinteresate acum de Oltchim vor da navala dupa ce au vazut spectacolul DD in direct? Va avea combinatul mai putine datorii atunci, Arepchimul va fi si el disponibil sau functional? Nu.
Tare ma tem ca anul viitor, bomba sociala Oltchim va exploda teribil in Valcea si, ca de obicei, singurele victime vor fi cele colaterale. Adica dependentii fara vina ai Oltchimului.