Ca părinți, ne întrebăm adesea dacă facem ceea ce trebuie pentru copiii noștri. Nimeni nu este imun la astfel de gânduri.
Publicația CNBC a intervievat sute de tineri antreprenori și pe părinții lor pentru a afla cum au fost crescuți. Majoritatea părinților care au crescut copii ce au devenit adulți de succes au făcut o treabă grozavă.
Mulți părinți au recunoscut că, dacă ar putea da timpul înapoi, ar face câteva lucruri diferit.
Acestea sunt cele mai mari regrete pe care le-au avut în comun:
Mulți viitori antreprenori de succes au fost elevi excelenți și au absolvit universități de top. Unii au terminat studiile, dar au fost nefericiți. Alții au renunțat la facultate sau nu au mers deloc.
Deși educația este importantă, trebuie să fie potrivită. Privind în urmă, unii părinți și-au dat seama că ar fi preferat ca copiii lor să prospere, poate într-un mediu netradițional, decât să treacă prin patru ani nefericiți.
De asemenea, mulți părinți își amintesc că și-au împins copiii să petreacă mai puțin timp făcând ceea ce le plăcea și mai mult timp studiind sau făcând activități care i-ar fi făcut mai atrăgători pentru o școală de top.
Acum, părinții realizează că, atunci când copiii lor au investit cele 10.000 de ore necesare pentru a deveni experți într-un domeniu care le plăcea — chiar dacă părinții credeau că este o pierdere de timp — acest lucru s-a dovedit mai util în carieră.
Desigur, vrem să ne păstrăm copiii în siguranță — dar, ținându-i prea aproape, le putem împiedica zborul.
Rar auzi părinți spunând că și-ar fi dorit să le fi oferit mai puțină libertate copiilor lor. De obicei, este opusul: „De ce nu i-am lăsat să se descurce mai mult singuri?” sau „Mă simt rău că nu au avut niciun pic de independență până nu au plecat la facultate. Ar fi trebuit să încep să-i las să facă lucruri pe cont propriu mai devreme.”
Există câțiva termeni pentru părinții excesiv de implicați: părinți „elicopter”, care stau deasupra copiilor și intervin în deciziile lor; părinți „buldozer”, care îndepărtează obstacolele din calea lor.
Chiar și părinții care au făcut asta doar ocazional regretă. Ei spun: „Nu ar fi trebuit să le rezolv problemele; nu ar fi trebuit să le ușurez calea. Trebuia să învețe să-și rezolve problemele singuri.”
Privind în urmă, înțeleg acum că reziliența este cheia succesului.
Mulți părinți regretă că nu le-au dat copiilor suficiente treburi casnice. Trebuia să-și facă patul și să-și păstreze camera curată. Dar nu le-au cerut niciodată să-și spele rufele, să ajute în grădină sau la gătit.
Au îndeplinit părinții aceste sarcini pentru că erau atât de ocupați și nu voiau să-i împovăreze prea mult.
Să le dăm copiilor mai multe treburi casnice nu doar îi ajută să devină responsabili, ci le oferă și abilități utile pentru momentul în care vor fi pe cont propriu.
Mulți părinți au spus că și-au îndemnat copiii să fie precauți, să aleagă calea „sigură”. Le-au spus să urmeze ruta practică, care „funcționează mai des”.
Când și-au văzut copiii asumându-și riscuri mari pentru a începe o afacere nouă, pentru a vinde ceva creat de ei sau pentru a nu accepta un loc de muncă cu salariu garantat în favoarea unui vis, au fost mândri de ei.
Dar s-au întrebat: „Le-am insuflat frica? Le-ar fi fost mai ușor dacă le-aș fi spus mai des să îndrăznească?”
Sau dacă i-au certat atunci când au eșuat — pentru o notă proastă sau pentru că nu au marcat un gol — și astfel și-au făcut copiii să fie nervoși în fața riscurilor. Acum înțeleg că nu poți inova dacă îți este frică să-ți asumi riscuri. Și nu-ți este frică să-ți asumi riscuri doar dacă nu-ți este frică să eșuezi.
Chiar dacă au avut acest regret, mulți dintre acești părinți au declarat că le-au spus des copiilor cât de mândri sunt de munca lor, indiferent de rezultat.
În cele din urmă, nimeni nu este perfect. Facem tot ce putem și, atât timp cât copiii noștri știu că îi iubim și că am făcut tot posibilul, vor fi bine.