Tariful utilităților, nodul gordian netăiat la timp, tinde să ajungă o piatră de moară de gâtul guvernului

Am tot încercat, pe baza experienței căpătate după cca. 45 de ani de activitate, să-mi exprim opinia privind discrepanța gravă, creată artificial, între costul utilităților și veniturile populației, după plafonarea „salvatoare” a tarifelor de energie și gaze, dispusă de dl. V. Popescu, fost ministru al Energiei. N-am avut șansa ca cineva din Corpul de Control al Guvernului să ia această temă în serios, ca, după analizarea ei, să pună la dispoziția decidenților un material care să dezvăluie diferențele enorme față de anul 2020 ale profitului realizat de entități din energie și gaze, după aplicarea plafonării.

Citez: „Profitul Transgaz la nouă luni, în 2024, a crescut cu 373% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 144 de milioane de lei, conform datelor transmise Bursei de Valori București.” – încheiat citatul.

Nu mai e cazul să dau și exemple din energia electrică, le găsiți în articolele precedente. Cine a lucrat cu BVC-uri și raportări anuale realizează ipocrizia făcută pe seama consumatorilor, într-o piață dereglementată voit, pentru taxe și accize nejustificate. Și, dacă spune cineva că profitul s-a obținut prin optimizare tehnologică, nu mai avem nicio șansă.

Din cele de mai sus vedem că modificarea input-urilor unităților de energie și gaze a dus la profituri imense pentru societățile producătoare sau cele prestatoare de servicii către consumatori. Și toate sunt de stat, pendinte de Ministerul Energiei.

Un alt caz închis zilele trecute, care relevă analizarea neprofesionistă a problemei utilităților în serviciile publice, este dat de reacția d-lui Tanczos Barna, ministrul de Finanțe, care, la revendicările salariale ale angajaților de la metrou, a replicat, după părerea mea, incorect și neinformat pe speța în cauză. Declarațiile domniei sale relevau dreptul celui care acordă o subvenție unei societăți comerciale să impună criterii de performanță pentru maximizarea profitului exercițiului financiar anual, implicit restricții la utilizarea acelor subvenții pentru creșteri salariale, dacă profitul nu este realizat.

Ce nu știa dl. ministru, sau nu a fost informat de consilierii săi, era că societatea Metrorex SA, înființată în 1979, este o unitate de utilitate publică, termen reglementat de Regulamentul European 1370/2007, așa cum funcționează în toate capitalele europene. Dacă ar fi căutat pe Wikipedia, ar fi aflat, citez: „Compania asigură serviciul de transport public de metrou în municipiul București pe baza unui contract de servicii publice de transport cu metroul. Deoarece costul biletelor (care este stabilit de Ministerul Finanțelor) și celelalte venituri nu acoperă costurile, compania este subvenționată de Statul Român, în anul 2019 primind aproximativ 617,5 milioane RON (subvenții pentru exploatare, dar și pentru investiții), sumă care reprezenta peste 50% din cheltuielile pentru acel an (1,25 miliarde RON). Suma crește anual, proporțional cu cheltuielile totale.” – încheiat citatul.

Deci, subvenția asigurată de Ministerul de Finanțe a fost și este acordată pentru compensarea costului călătoriei cu metroul, pentru că altfel, datorită prețului energiei electrice, principalul cost de producție în exploatare, prețul biletului ar fi fost de cca. 2-3 ori mai scump.

Încheierea conflictului de muncă, cu acordarea revendicărilor salariale cerute de angajații metroului prin sindicatul lor, îmi arată că dl. T. Barna a înțeles, în final, obiectul societății Metrorex și importanța sa, exprimarea anterioară fiind valabilă pentru toate celelalte entități care primesc subvenții de la stat, mai puțin cele de utilitate publică stabilite prin lege.

Altfel, onorabilii guvernanți ar fi trebuit să crească salariul minim național la nivelul echivalenței cost kWh/venit existent în țările dezvoltate, astfel încât populația să-și poată plăti biletul de metrou din venitul propriu. Din această cauză, negocierile din fiecare an pe bugetul Metrorex sunt foarte dure: cei de la Finanțe cer, invariabil, o reducere a subvenției de cel puțin 10%, iar cei de la Metrorex trebuie să justifice că nu au de unde să facă o asemenea reducere, din cauza costurilor cu energia electrică, care nu depind de salariați sau de managementul societății.

Deci, subvenția acordată Metrorex este pentru acoperirea diferenței dintre costul biletului de călătorie, calculat pe prețul energiei electrice din piața reglementată, introdus în simularea BVC, și costul redus impus de Ministerul Finanțelor pentru corelarea cu veniturile populației. Și, în anumite situații, tot în subvenție se adaugă și sume pentru investiții – vezi anul 2022. Mai pe scurt, subvenția este acordată pentru călători, nu pentru salariații Metrorex… sau ca să facă profit.

Același calvar, cauzat de energia electrică și gaze, îi afectează și pe seniorii țării, care suportă deciziile guvernanților, plătesc utilitățile majorate de aproximativ patru ani, cu valori incompatibile cu nivelul veniturilor lor lunare, iar când vine vremea indexării acestora, pe lege promulgată de aceiași guvernanți, vedem că nu mai găsesc bani. Justificări superbe pentru sitcomuri: deficit mare, risc de intrare în incapacitate de plată etc.

Dar cine a adus bugetul de stat în această situație? Nu ni se spune. Cine e de vină? La fel. Putea fi evitată această stare? Sigur că da, dar deciziile politice au făcut ca aparatul guvernamental să crească exponențial. Tot decidenții politici au adoptat legi care nu țin cont de nivelul bugetului de stat.

Un exemplu actual este inițiativa unui demnitar PNL din Slatina privind pensionarea anticipată a salariaților cu doi ani înainte de termenul legal, din cauza poluării din zonă. Nu este aceasta o presiune suplimentară pe bugetul de pensii? De unde se iau banii necesari pentru plata acestor pensii?

Așa cum spuneam, modificarea prețurilor la energie electrică și gaze în funcție de nivelul veniturilor pe care și le permite statul român ar putea aduce echilibru în societatea noastră. Ar pune cu picioarele pe pământ unii angajați ai statului din domeniul energiei, care s-au obișnuit să obțină drepturi necuvenite doar pentru că lucrează în acest sector (vezi și fenomenul Romsilva – cel din energie nu este singular, din păcate).

Nimic nu îl împiedică pe dl. Burduja să refacă bugetele societăților din subordine, cu consilierea scrupuloasă a d-lui Tanczos Barna, aplicând toate criteriile de eficiență posibile, dar la niveluri mai reduse ale tarifelor. Astfel, nu ar mai fi necesară subvenția pentru depășirea prețului plafonat, cum s-a procedat din 2021 încoace. S-ar rezolva și problema nivelului de trai al populației, iar diminuarea tarifelor la utilități le-ar reda demnitatea și speranța seniorilor că demnitarii țării se ocupă de soarta lor. De asemenea, ar contribui la reducerea inflației, oferind o gură de oxigen micilor întreprinzători și nu numai, care abia mai rezistă cu toate dările impuse anual.

Lumea, după cum vedem, se află într-o schimbare fundamentală pe multe planuri. Totul depinde de guvernanții noștri și de modul în care își adaptează politicile economice la noile realități. Condiția esențială este ca nivelul de trai să crească proporțional cu PIB-ul.

Degeaba, statistic, pe nivel PIB/capita, îi depășim pe polonezi, unguri sau cehi, dacă, în ceea ce privește nivelul de trai, „ne batem” cu Maroc, Algeria sau alte state similare.

Rezolvarea acestei situații ar elimina pericolul escaladării extremismului în viitoarele alegeri prezidențiale și ar oferi un impuls necesar candidatului proeuropean. Măsurile luate înainte de alegerile din 2024 ar dovedi clar că politica „mai dăm 100 de lei” nu mai este viabilă.

Refacerea încrederii dintre contribuabili și politicieni poate avea loc doar dacă oameni de stat, cu expertiză în macroeconomie, stabilesc tarifele la energie electrică, gaze și combustibili în raport cu salariile și pensiile pe care statul și mediul privat și le permit în etapa actuală.

Încercarea de a sprijini seniorii cu venituri de până la 2.500 de lei prin acordarea unor ajutoare de 800 de lei creează noi disensiuni între pensionari, cei cu pensii mai mari fiind, practic, penalizați pentru că au muncit mai bine. Parcă deviza era „contribuții egale, pensii egale”. Cum rămâne, până la urmă? Dezbinarea nu duce întotdeauna la noi cuceriri.

Acum, dl. Sebastian Burduja are șansa să se distanțeze de plutonul tern din PNL, de politicienii de conjunctură, și să devină un lider de generație, capabil să aducă un bine real națiunii care l-a sprijinit să ajungă într-o poziție din care poate lua decizii majore.

Indiferent câte investiții clamează că a demarat, nu va rămâne menționat în istoria recentă. Însă, dacă ar reconfigura societățile din subordine și ar scădea tarifele la energie și gaze, ar fi menționat cu siguranță în toate ocaziile aniversare.

M-aș bucura să văd că, în domeniul energiei, se conturează un om de stat, un lider liberal care, înainte de toate, se gândește la concetățenii săi și abia apoi la devizele liberale.

Doru Sinca este de profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, in prezent pensionar.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Analiză: România se distruge din interior. Cine profită?

România a fost trecută la categoria țărilor care se autodistrug într-un raport despre statul de drept în Uniunea Europeană. România subminează toate domeniile care definesc...

Cum ar vota Harry Potter sau Spiderman la prezidențiale. Eroii din povești, asemuiți cu politicienii favoriți STUDIU

Fiecare își proiectează afilierea politică asupra personajelor fictive cu care se identifică, arată un nou studiu. Relația cu „eroii și dușmanii” contribuie la menținerea discursului...