Cum arata Romania, dupa experimentul Dragnea si realegerea lui Iohannis, si ce ne asteapta in 2020: Prioritatea nu e politica, ci mentala! Interviu

Romania iese din 2019 cu o reconfirmare a presedintelui Klaus Iohannis la Cotroceni, un PSD nefrecventabil si inca in registrul minor, un Guvern PNL instalat ca alternativa la puterea pesedista, dar cu aceleasi institutii si practici politice care au tinut reformele in loc. Iar Alianta USR PLUS, careia electoratul i-a dat in 26 mai un capital simbolic consistent, se auto-marginalizeaza sistematic.

Un bilant politic inca provizoriu, pentru ca urmeaza un an electoral - localele si legislativele -, facut de profesorul de stiinte politice Alexandru Gussi.

Anul care se incheie a fost unul electoral, cu doua runde de alegeri. Din perspectiva acestor alegeri, putem vorbi despre o reasezare a scenei politice? In ce sens?

Un raspuns clar poate fi dat abia dupa alegerile locale si parlamentare din 2020. Deocamdata putem spune ca din partea societatii a venit un masiv semnal pro-schimbare. Participarea la europarlamentare si la referendum a trecut de 50%, un scor istoric si un vot-sanctiune pentru partidele de guvernamant.

PSD-ul condus inca de Dragnea scadea la 22%, practic la egalitate cu USR-PLUS si era devansat cu aproape 5 procente de PNL, ceea ce este iar o premiera dupa 1989. In plus, partenerul PSD, ALDE, cade sub pragul parlamentar, ceea ce elimina ce mai ramasese din zestrea trumfatoarei in 2012 Uniuni Social-Liberale.

Datorita participarii masive dupa criteriile romanesti, cu peste 11 procente mai mult decat la parlamentarele din 2016, nu se mai putea spune ca raporturile dintre procentele partidelor nu sunt semnificative. Aceasta evidenta a provocat o reasezare a raporturilor de forta din Parlament si pana la urma o previzibila cadere a Guvernului Dancila.

Remarc aici ca Romania a fost o tara a alternantelor la putere provocate electoral din 1996 pana in 2012. Dupa 2012 exista evenimente care incearca sa anticipeze, corect sau nu, rezultatele parlamentarelor: caderea guvernului PDL-Ungureanu in 2012, caderea lui Ponta in 2015, acum motiunea de cenzura impotriva guvernului PSD-Dancila.

Regimul politic a mers spre cresterea influentei partidelor din majoritatea parlamentara in fata primului-ministru si spre o mai mare fragilitate a guvernelor.

In acelasi timp, tot din 2012, dupa suspendarea de atunci, institutia prezidentiala a iesit fragilizata si nu si-a revenit politic decat datorita reusitei spectaculoase electoral a referendumului din 26 mai. Un referendum care a ajutat PNL-ul sa iasa pe primul loc, desi marele performer al acelui moment electoral a fost Alianta USR-PLUS.

Practic, atunci Iohannis si-a castigat si al doilea mandat.

Din aceasta perspectiva, alegerile prezidentiale nu au adus ceva nou fata de europarlamentare. Ierarhia a ramas aceeasi, numai proportiile s-au schimbat.

2019 a fost anul in care despre Romania s-a vorbit cel mai adesea critic, cu ingrijorare, in Parlamentul European a fost votata chiar o Rezolutie privind incalcari ale regulilor statului de drept la Bucuresti. A iesit Romania din acest registru, odata cu schimbarea Guvernului? A evitat pericolul asa-numitului iliberalism?

Vaccinul administrat de PSD inca de la inceputul guvernarii sale, in ianuarie 2017, a mobilizat anticorpii institutionali si sociali impotriva tentatiei populist-nationaliste. Deriva ceausista a unei mari parti a PSD-ului baronizat a facut nefrecventabil acest partid atat pe plan national, cat si pe cel european.

Controlul partial ocult pe care il avea Dragnea asupra guvernarii era o situatie care nu putea contnua la nesfarsit, intuitiv cred ca cel putin partial a si fost lasat sa faca treaba murdara la nivelul paralizarii luptei anticoruptie, dar e greu sa ai dovezi in acest sens.

Experimentul Dragnea a fost insa semnificativ pentru imaturitatea regimului nostru democratic. Supravietuim, dar ne agatam disperat de institutii eropene, de parteneri strategici, fara sa dovedim cu adevarat ca avem resursele interne pentru a rezista autonom, fara diverse forme de asistenta, de la cea politica la cea economica.

Ordinea constitutionala e facultativa pana si pentru actorii politici pretins democratici.

Nu suntem o democratie iliberala, dar nu avem partide mai reprezentative ca in Polonia, presa mai pluralista ca in Cehia, nu suntem o destinatie de investitii straine mult mai atractiva decat Ungaria. Tranzitia democratica, la nivelul statului de drept, dar si cea economica au produs un regim politico-economic hibrid.

Acest regim are acum in Europa o imagine mult mai buna decat o merita. Si asta nu datorita geniului nostru diplomatic, ci pentru ca la 30 de ani de la caderea comunismului, o parte a vechii Europe se intreaba daca merita sa fim integrati, in timp ce cealalta, mai institutionala, foloseste exemplul Romaniei pentru a arata ca se poate, ca exista o societate civila activa, ca un presedinte democrat a invins cu 66% candidatul national-populist.

Ni se intinde o oglinda convenabila, dar deformata, daca ne luam dupa ea uitam ca nimeni nu crede cu adevarat in imaginea asta, nici macar cei care ne dau drept exemplu pozitiv.

Este PSD invins cu adevarat? Care sunt sansele unei refaceri si/sau a unei reformari a partidului?

Romania pesedista nu e numai o pata de culoare pe harta electorala, e o realitate inscrisa in corpul social si, foarte important, institutional, cu mult inainte de 1989.

Capacitatea de rezistenta a culturii politice si institutionale reprezentate de fostul partid comunist a fost testata dupa Revolutie, dupa prima alternanta democratica din 1996 si de fiecare data cand a pierdut puterea. De fiecare data a rezistat pentru ca a reusit sa controleze resursele economice, informationale, retelele formale si informale care domina la nivel local.

Am citit analize care plecand de la declinul istoric al electoratului PSD ne fac sa credem ca acest partid poate sa dispara din sistemul nostru de partide, asa cum in alte state din zona practic disparut unele partide ex-comuniste. Numai ca nicaieri tranzitia nu a fost atat de bine fructificata de urmasii fostului aparat de partid si de stat, urmasi care au controlat integral tranzitia in primii sapte ani, apoi partial pana azi. La nivelul clasei politice, pana si cei mai mari adversari declarativi ai PSD-ului de azi sunt mult mai apropiati social, cultural si economic de acest partid decat de, sa spunem, un partid de tineri de stanga care ar dori sa preia electoratul PSD.

Analizele de care vorbeam pot avea un element predictiv pe termen lung, dar asa oricare dintre partide poate disparea, nu sunt insa predictive pentru urmatoarele cicluri electorale fie si pentru simplul fapt ca aceste analize exista si pe masa conducerii PSD. Cum nu sunt sinucigasi, putem presupune ca au destule resurse ca sa para ca s-au reformat, poate chiar din 2020.

Desi deocamdata e improbabil, nu este totusi imposibil ca PSD-ul sa devina un jucator important dupa alegerile de anul viitor, dar asta nu depinde in primul rand de acest partid, cat de capacitatea adversarilor sai de a se intelege si de a guverna decent.

In campania prezidentiala, tema de start a fost aceea a resetarii statului. Ce presupune acum, dupa ce alegerile s-au incheiat, aceasta resetare?

Trebuie sa nu confundam necesitatea acestei sa-i spun si eu resetari a statului, care e resimtita de romani ca o necesitate si o urgenta, cu discursul despre resetare, care are un rol legitimator. Aici faptele ar trebui sa mearga inaintea vorbelor.

Toti presedintii au promis diverse forme de modernizare a institutiilor, capacitatea lor de a o realiza este insa limitata.

Adevarul este ca singurul care a initiat reforme sistemice a fost Traian Basescu: DNA, Codurile, justitie in general, educatie, Codul Muncii, sanatate.

Dar daca reusita cea mai plina de consecinte a fost la nivelul justitiei, unde a intarit institutii care s-au intors impotriva lui, reforma in educatie a fost anulata de USL, iar cea din sanatate nici nu a fost implementata, pentru ca o parte a societatii civile si-a ales ca simbol al contestarii presedintelui pe Raed Arafat, reactionand emotional impotriva propriilor ei interese.

Daca Basescu, care cu toate limitele sale era totusi un lider politic, a esuat, am indoieli ca actualul presedinte, de ale carui calitati de lider putem sa ne indoim, e capabil sa infrunte un sistem sau subsisteme inchistate, capusate, dominate de incompetenti si chiar de iresponsabili care de dragul apararii unui interes egoist sunt gata sa darame guverne si presedinti.

Daca in primul mandat, Klaus Iohannis a fost perceput mai degraba ca inactiv si neputincios in fata unui Guvern ostil, acum a intrat, de la inceput, in rolul unui presedinte angajat si are si un Guvern prietenos. E intr-adevar o schimbare substantiala? Care sunt mizele? De ce aceasta schimbare brusca?

In continuarea raspunsului de mai inainte, cred ca Romania nu poate fi reformata de un om, ci numai de un partid care e in acelasi timp majoritar, coerent cultural, pragmatic si are o imagine clara a intereselor electoratului sau. Orice reforma sistemica are pierzatori clari, dar castigatori mai putin clari, castigul abstract al binelui comun e greu de dovedit. Pe cine poate mobiliza presedintele in logica schimbarii? Deocamdata pe nimeni, pentru ca discursul sau electoral si postelectoral este foarte general. Alegerea sa a fost una care a rezultat din respingerea PSD. A fost o a doua usturatoare lectie electorala administrata PSD-ului in 2009.

Presedintele in functie a stiut perfect sa gestioneze in favoarea sa aceasta frustrare colectiva. A avut si mijloacele. Ma refer la cele institutionale, pentru ca la capitolul donatii private am vazut ca nu a avut deloc, banuiesc ca nu a acceptat.

Au fost suficienti banii publici veniti de la PNL, dar absenta donatorilor privati arunca in irelevanta toata logica transparentizarii campaniilor electorale. Avem o democratie de partid si de stat, privatul nu mai poate nici macar sa doneze...

USR a iesit infrant din prezidentiale, cu un scor mult mai mic decat isi proiectase. A anuntat un referednum intern, pentru pozitionarea ideologica a partidului. Sunt doua intrebari aici: e valida discutia privind ideologia si, mai mult, e momentul cel potrivit?

Vorbiti de USR, ceea ce este un lapsus semnificativ, aproape toata lumea o face. Totusi, Dan Barna a fost candidatul USR-PLUS. Daca ar fi candidat singur, rezultatul USR nu era rau, confirma rolul sau de actor parlamentar mediu. Asteptarile erau insa mult mai mari pentru ca Alianta USR-PLUS si-a facut pe 26 mai o intrare triumfala in peisajul politic.

Aceasta Alianta avea potentialul de a deveni principalul beneficiar al dorintei combinate de a vota ceva nou si a dorintei colective de razbunare pe PSD.

Semi-esecul personal al lui Barna ascunde un esec major al Aliantei in intregul ei de a profita de un moment providential pentru ea.

E un mare paradox ca in contextul dorintei de schimbare din 2019, marii castigatori ai anului sunt pana la urma PNL si Iohannis, iar Alianta in general si USR-ul in particular se auto-marginalizeaza sistematic.

Nici 2020 nu e an de asezare. Sunt iarasi doua scrutine, localele si legislativele. Cum arata tabela de start? Pleaca cineva de pe o pozitie de forta?

Sigur ca PNL-ul pleaca favorit. Avem un partid care are un prim-ministru, un presedinte, un intreg guvern si, mai ales, are o Opozitie total decredibilizata. PNL-ul controleaza resursele, in mod normal va castiga localele si, daca nu apare un dezechilibru economic major, va castiga pralamentarele.

Zona anti-PSD va ramane net majoritara, asa ca PNL-ul isi va putea negocia favorabil aliantele pentru formarea viitoarei majoritati.

Sigur ca guvernarea Orban va dezamagi, dar amintirea proaspetei atmosfere din jurul guvernarilor PSD va limita sansele unei noi alternante.

In rest, nu exista Opozitie, USR-PLUS este intr-o postura ingrata, orice miscare i se poate reprosa. Cred ca participarea electorala va fi mai mica, supapa electorala a functionat in 2019, ceea ce va da la alegerile legislative o si mai mare pondere alegatorilor din diaspora, care vor ramane mobilizati. In rest, nu putem exclude o realiniere a aliantelor, spre exemplu PNL poate face o alianta cu PLUS si cu PMP. E numai un exemplu ipotetic.

Politic, care sunt prioritatile, asa cum se vad de pe pozitii non-partinice?

Romania plateste acum anumite decizii strategice, sau lipsa lor, de la inceputul tranzitiei si din momentul integrarii in UE. Rezulatul amanarii reformelor sistemice, colonizarii statului de retelele aparatului fostului partid comunist si ale fostei Securitati si a ulterioarei imbogatiri a acestora in logica ilegalitatii si impunitatii au facut ca dupa 30 de ani sa nu avem nici acea elita economica autonoma, capitalista, pe picioarele ei, nici acea clasa de mijloc care sa ancoreze eficient societatea intr-un minim de valori comune. Ambele sunt conditii necesare existentei unui pluralism politic autentic, sustenabil la nivel social, nu unul arificial prin diverse institutii ale statului.

Credeam ca Romania e macar o democratie electorala, dupa aceste alegeri prezidentiale ma indoiesc ca atingem si aceste criterii minime. Am ajuns sa vad cum militanti pro-democratie ne spun ca dialogul intre candidati nu e necesar pentru ca nu e democratic, caci ar fi consubstantial logicii concurentei capitaliste.

Raportul de forte de la nivelul formatorilor de opinie a permis un prea mare divort intre realitate si discursul dominant despre aceasta, intre pretentiile actorilor politici si capacitatea lor de a actiona. Tocmai, prioritatea cred ca nu e politica, ci mentala: sa ne dezmeticim din militantismul politic manipulator si chiar auto-manipulator si sa facem optiunea luciditatii, impartialitatii, rationalitatii. Abia apoi putem vorbi despre solutii si prioritati.

AUR se plânge că George Simion nu are acces la comisia de control a SRI. ”PNL-PSD continuă acapararea statului român”

Deputata AUR Gianina Şerban acuză că, de patru luni, Birourile permanente reunite al Camerei şi Senatului refuză, fără nicio justificare, să numească un membru al partidului în comisia...

Florin Cîțu iese la atac după tensiunile din coaliție privind candidatura lui Cătălin Cîrstoiu la Capitală. Variantele propuse de fostul premier

Florin Cîţu, fost premier și fost lider PNL, a anunțat că sunt probleme privind „candidatura coaliţiei toxice” în persoana medicului Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. El a...