Campanie Ziare.com: Este posibil ca un incompetent sa formeze competenti?

Vineri, 12 Februarie 2010, ora 16:10
5266 citiri
Campanie Ziare.com: Este posibil ca un incompetent sa formeze competenti?

Sistemul romanesc de cercetare din universitati si institute nu functioneaza pentru ca este inchistat si nu se integreaza la nivel international, in conditiile in care competitia pare sa fie cheia performantei.

Ziare.com continua campania de promovare a cercetarii romanesti cu un nou subiect : De ce este cercetarea slaba sau inexistenta in universitati si institute? Cum au ajuns cercetatorii romani sa "fenteze" criteriile internationale de promovare la nivel de profesor? Si, mai ales, credeti ca este posibil ca un incompetent sa formeze competenti?

Campanie Ziare.com: Romani despre care merita sa vorbim (I)

Nu putem schimba un sistem prabusit daca nu acceptam ca acesta este bolnav si daca nu ii punem corect diagnosticul. Putem spune despre cercetarea din Romania ca este sublima, dar ca, in general si cu mici exceptii, lipseste cu desavarsire.

Campanie Ziare.com: Strainii, solutia pentru cercetarea din Romania? (II)

Vectorii principali ai cercetarii fundamentale ar trebui sa fie mediul universitar si institutele de cercetare. Din pacate, nu prea sunt. Exista si explicatii. Fara a avea pretentia ca pot acoperi aici toate problemele cu care ne confruntam, iata cateva dintre ele.

Putini universitari fac cu adevarat cercetare

Inainte de Revolutie, promovarea cadrelor didactice se facea frecvent pe alte criterii, de multe ori politice. Cu toate acestea, s-au remarcat destui profesori buni, insa acestia nu prea faceau si cercetare. Excelau in activitatea didactica, erau buni formatori de cunostinte fundamentale, dar esuau in a tine pasul cu evolutia stiintifica pe plan mondial.

Sistemul romanesc de cercetare era in mod fortat deconectat de restul lumii. Prin izolarea sistematica a tarii realizata de Ceausescu, profesorii nu mai aveau acces la conferinte in strainatate, nu mai puteau publica in reviste occidentale, exista asadar un baraj de netrecut catre lumea academica internationala.

Treptat, fara acces la publicatii straine, fara o competitie reala cu occidentul, cercetarea romaneasca s-a inchis, s-a autodizolvat, a ajuns sa produca doar rapoarte irelevante sau articole pe care noi le scriam, noi le si evaluam. Multi dintre oamenii din acest sistem nu pot fi neaparat acuzati de rea credinta, pur si simplu au crescut in alte vremuri, iar dupa Revolutie nu au fost in stare sa se adapteze noii realitati.

Campanie Ziare.com: Cum sa luam banii din Parlament si sa-i dam la cercetare? (III)

S-a inceput asadar constructia unei realitati paralele: Cercetarea se face pe hartie, produce rapoarte peste rapoarte si dari de seama, dar nu produce stiinta care sa fie diseminata in reviste de talie internationala. Practic, nu produce cunoastere relevanta pe plan mondial.

Odata cu introducerea criteriului scientometric de promovare la nivel de profesor, care solicita articole indexate de baza de date ISI de la Thomson Reuters, universitarii romani au gasit si calea de a-l "fenta". Si-au introdus si ei revistele romanesti slabe in aceasta baza de date, si continua sa publice pe plan local, fara ca "cercetarile" lor sa aiba vreun impact.

Cum se poate distruge generatia tanara?

Mai grav este ca foarte multi profesori, incompetenti ca cercetatori, distrug si generatia tanara.

Un profesor universitar ar trebui sa aiba in primul rand o importanta activitate de cercetare, pe langa activitatea didactica. Doctoratele pe care le conduce ar trebui sa fie exclusiv axate pe activitate stiintifica. In schimb doctoranzii nu sunt cu adevarat mentorati stiintific.

Cum poate un incompetent sa formeze competenti? Asa se face ca doctoranzii devin brusc foarte utili in alte tipuri de activitati: predare, supraveghere si corectare de examene, tin laboratoare, seminarii. Sunt asadar utilizati in activitati didactice in detrimentul activitatii de cercetare.

"Putini buni si fara taxa" vs. "multi studenti slabi, dar pe bani frumosi"

O alta problema majora in universitati este numarul exagerat de mare de studenti. Pentru a-si rotunji frumusel veniturile, universitatile ofera pe langa locurile de la stat si multe locuri cu taxa. Uneori, mult mai multe locuri cu taxa.

Asa se face ca incarcatura didactica este fenomenala, ducand cadrele didactice la disperare. Acestea incearca sa foloseasca toate resursele posibile pentru a acoperi cat se poate partea de predare.

Cine mai are atunci timp de cercetare? Chiar cercetator performant sa fi fost in strainatate, odata intors, daca ajungi la o universitate poti avea ghinionul sa fii incarcat la maximum cu indatoriri didactice. Atunci poti sa uiti de cercetare.

Spuneam intr-un articol precedent ca cercetarea de nivel international cere eforturi semnificative care se traduc aproape intotdeauna in activitate "full-time". Este practic imposibil ca aceasta sa coexiste cu efortul didactic la care sunt supuse cadrele universitare.

Campanie Ziare.com: Unde se duc banii alocati cercetarii din Romania? (IV)

Mentalitate de profesor universitar: Trebuie sa figurez in lista

Pe langa aceste probleme, mai adaug inca una fundamentala: mentalitatea. Din pacate, si in ziua de azi, cercetarea este vazuta de multi universitari ca o activitate auxiliara, care "trebuie facuta" ca sa-ti incasezi salariul intreg. Daca faci greseala sa nu raportezi activitate de cercetare ti se atrage atentia ca "trebuie sa figureze in lista".

Fundamental diferita este mentalitatea in universitati americane si canadiene. Acolo, activitatea principala a profesorului este cercetarea, iar cea didactica este auxiliara. Multi utilizeaza bani din granturi pentru a-si "cumpara" mai putine ore de predat. Banii sunt folositi de universitate pentru a plati persoane care nu fac neaparat cercetare si care sunt dispuse sa tina cursurile in locul celor care vor sa faca cercetare.

Campanie Ziare.com: Pot fi cheltuiti eficient banii alocati cercetarii? (V)

Un profesor foarte bun poate sa predea 1-2 cursuri pe an, in rest fiind liber sa se axeze pe cercetare si pe probleme stiintifice. Preocuparea principala a profesorilor ar trebui sa fie deci cercetarea si nu predatul de cursuri.

La noi e invers. Problema e ca nici macar nu realizam ca ceva nu e in regula.

Institutele de cercetare-dezvoltare: O mostenire dureroasa

Inca de la inceput precizez ca exista in Romania si institute valoroase, demne de respect. Insa sunt putine la numar si din pacate primesc fonduri insuficiente. Majoritatea institutelor nationale de cercetare-dezvoltare (INCD) au fost mostenite de pe vremea comunistilor.

Acestea se ocupau in principal cu copierea produselor ale caror specificatii erau aduse in tara de reteaua de spionaj a Romaniei.

Planse intregi erau copiate si transpuse in produse romanesti "originale". Nu se facea de fapt nici un fel de cercetare. Se copia lamentabil, rusinos, si cu multa incompetenta. Produsele rezultate erau in final de proasta calitate pentru ca asa-zisii cercetatori nu intelegeau exact ce si de ce. Isi permiteau sa ignore detalii importante sau pur si simplu nu le puteau sesiza din cauza incompetentei.

Stim cu totii cat de mult te puteai lauda cu un produs "Made in Romania". Dupa Revolutie, multi dintre acesti pseudo-cercetatori din cercetare-dezvoltare au ramas captivi unor institute muribunde, organizandu-se in sindicate ale cercetatorilor care protesteaza doar pentru mai multi bani, nu si pentru reforma profunda a cercetarii.

Solutii posibile

In mod evident, prima si cea mai importanta solutie este reformarea resursei umane. Avem nevoie de profesori si cercetatori competenti, care sa aiba alte mentalitati. Putem realiza aceasta fie prin atragerea romanilor din diaspora, fie prin deschiderea portilor pentru ocuparea de posturi de catre straini performanti care sunt dispusi sa vina sa lucreze in Romania.

Asa cum americanii sau nemtii accepta straini in toate structurile de invatamant, am putea si noi sa deschidem portile pentru resursa umana calificata, indiferent de nationalitate. In plus, trebuie limitat drastic, prin normativele ARACIS de acreditare, numarul maxim de studenti per cadru universitar.

In Cehia anilor 90 sau in Germania de Est dupa reunificare, sistemul universitar a fost recladit din temelii: Toti profesorii au fost dati afara, fiind reangajati doar cei buni. La noi, din pacate, e prea tarziu.

Nu e suficient sa vrei sa aduci oameni noi, trebuie reformat si sistemul dupa care functioneaza universitatile. Ar trebui separata in mod clar activitatea de cercetare de activitatea didactica. Astfel, fara a lua masuri drastice, fara a da profesorii afara cum au facut cehii sau nemtii, am putea rezolva problema: Cei care au dovedit ca nu sunt in stare sa faca cercetare vor acoperi exclusiv partea didactica, lasand loc pentru o noua linie, separata, de profesori care sa faca cercetare. Acestia din urma pot fi selectati dupa criterii scientometrice dure, ar urma sa lucreze aproape exclusiv in cercetare si doar ei ar avea dreptul sa conduca doctorate stiintifice.

O alta solutie importanta este introducerea asa-numitului "tenure track" care exista, de exemplu, la americani si canadieni. Prin acest sistem, nu poti primi pozitie permanenta decat dupa destui ani in care ai dovedit ca esti foarte bun.

Poti deveni "assistant professor" odata ce iti stabilesti un laborator independent. Dar universitatea nu te tine in brate.

Nu ai o pozitie pe termen lung decat daca ajungi "tenured", adica cu pozitie permanenta. Pentru a obtine aceasta pozitie trebuie sa tragi tare, sa demonstrezi, sa excelezi in primul rand in cercetare. Dupa ce ai atins un anumit nivel, ideea unei pozitii permanente este de a-ti asigura posibilitatea de a te concentra pe probleme stiintifice mai adanci si mai riscante, de a putea explora lucruri mai neconventionale pentru ca pozitia permanenta iti acorda linistea de care ai nevoie. Nu te mai concentrezi pe securizarea unui post ci poti fi focalizat exclusiv pe cercetare. Insa numai dupa ce ai demonstrat ca meriti acest privilegiu!

Nu doar in universitati se poate aplica acest principiu de "tenure track" ci si in institutele de cercetare.

In Germania, la institutele Max Planck de exemplu, doar directorul de departament are pozitie permanenta. Un institut Max Planck (sunt cam 80 in Germania) are de obicei 3 directori de departament care conduc fiecare cam 30-50 de cercetatori grupati in mai multe laboratoare.

Directorul de departament este selectat dupa ce a atins un stadiu stiintific foarte inalt, primind doar recomandari pozitive de la marile universitati si institute din lume. Ceilalti cercetatori nu au pozitii permanente si din acest motiv trebuie sa traga tare pentru a-si construi un portofoliu de realizari impresionant, pentru ca mai apoi sa aiba sansa sa "prinda" o pozitie permanenta undeva.

Aplicarea acestei masuri in INCD-urile romanesti ar putea sa rezolve problema competentei. Masura ar avea insa efect numai daca cercetatorii slabi din aceste institutii vor fi concurati de altii buni, fie din Romania fie din strainatate, ceea ce implica investitii masive in aceste institutii pentru a le face atractive cercetatorilor de peste hotare.

Sistemul romanesc de cercetare din universitati si institute nu functioneaza in primul rand pentru ca este inca inchistat si nu se pune problema unei competitii reale de nivel international.

Competitia este aproape intotdeauna cheia performantei. Pentru a ne corecta traiectoria e nevoie de deschiderea sistemului catre cercetatori performanti, straini sau romani din diaspora, de finantare adecvata, de eliminarea majoritatii pozitiilor permanente, de limitarea numarului de studenti per cadru universitar, si de separarea reala a activitatii de cercetare de cea didactica.

Ne putem intreba, oare cum ar reactiona sistemul la asemenea masuri de reforma, in special la cele care ameninta clanurile universitare si pozitiile permanente din institutele de cercetare? Cred ca raspunsul il stim cu totii, si de aceea avem datoria de a nu ne lasa intoxicati de victime fictive, care ne tin copiii in marginea Europei ca nivel de educatie si ne alunga tinerii talentati din tara. Victimele suntem noi, societatea romaneasca, si daca nu vom lua "taurul de coarne" nu vom putea spera la mai bine pentru viitor.

Dr. Raul C. Muresan

Departamentul de Neurostiinte Experimentale si Teoretice

Centrul pentru Cercetari Cognitive si Neuronale, Institutul Roman de Stiinta si Tehnologie

Cluj-Napoca, Romania

Cititi data viitoare pe Ziare.com: Care este profilul unui cercetator de succes? Trebuie el sa arate ca un savant nebun, cu ochelari si cu parul zburlit, firav si obosit, adesea incapabil de a-si explica ideile, prins in ecuatii si pierdut intre formule? Trebuie sa aiba "fumuri", "aere", orgolii sau dimpotriva, respect fata de ceilalti cercetatori si eleganta? In realitate, un cercetator de succes are nevoie de cateva calitati fundamentale fara de care nu va reusi sa-si impuna ideile, iar cercetarile sale devin ignorate si in final uitate.

Citeste si:
Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: "Nu sunt firmă de advertising"
Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: "Nu sunt firmă de advertising"
Premierul Florin Cîțu spune, întrebat dacă se consideră vinovat de eşecul campaniei de vaccinare, aşa cum acuză unii dintre cei care îl contestă, că el nu este firmă de advertising....
Cum a reușit Dacian Cioloș să-i ia fața lui Barna în prima rundă de alegeri din USR PLUS. Rolul ieșirii de la guvernare
Cum a reușit Dacian Cioloș să-i ia fața lui Barna în prima rundă de alegeri din USR PLUS. Rolul ieșirii de la guvernare
Dacian Cioloș a câștigat joi, 23 septembrie, prima rundă a alegerilor pentru șefia USR PLUS, reușind să-l întreacă cu două procente pe principalul său contracandidat, Dan Barna, cel care...
Sursa: Ziare.com
Comentarii
Ra
rank 2
Despre ceva concret nu discuta nimeni, sau dezastrul e atat de mare incat un caz punctual ar fi mult prea neinsemnat pentru a fi comentat?