Campanie Ziare.com: Romani despre care merita sa vorbim

Luni, 01 Februarie 2010, ora 15:47
7374 citiri
Campanie Ziare.com: Romani despre care merita sa vorbim

Ne mandrim cu ei, ii laudam si ii respectam, dar nu facem nimic pentru a-i pastra acasa. Este vorba despre tinerii cercetatori romani care sunt extrem de valorosi peste hotare, dar care in tara nu sunt pretuiti nici de omul de rand, care nu prea intelege ce fac ei si pe ce isi primesc banii, nici de autoritati, pentru care munca lor ramane un moft.

Este laudabil ca am descoperit, la douazeci de ani de la Revolutie, ca Romania are un urias potential turistic ramas nevalorificat. De cate decenii mai avem insa nevoie pentru a descoperi si valorifica "aurul cenusiu" de care dispunem din belsug?

Pornind de la un apel trimis la redactie, initiem astazi o campanie pentru promovarea cercetarii romanesti. Unii vor zambi ironic spunand "e an de criza, acum v-ati gasit?". Ei, bine da, de ce nu? Pentru ca, din pacate, pentru autoritatile romane nu pare sa vina niciodata momentul propice pentru a trata cu atentie acest subiect.

Prin urmare va invitam sa parcurgeti cu atentie urmatoarele randuri, dar si materialele ce vor urma. Sunt opiniile unui tanar cercetator roman din Cluj-Napoca, Raul Muresan, care, dupa cativa ani petrecuti peste hotare, a decis sa revina in tara pentru a valorifica experienta sa internationala in beneficiul nostru, al romanilor.

In varsta de 31 de ani, Raul este in prezent se ocupa cu cercetarea creierului (Neurostiinte) in Cluj-Napoca, la Centrul pentru Cercetari Cognitive si Neuronale .

A petrecut 4 ani in Frankfurt am Main, la doua dintre cele mai prestigioase institute din Europa, Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului si Institutul din Frankfurt pentru Studii Avansate.

In 2007, a revenit in tara cu un proiect de reintegrare a cercetatorilor romani din diaspora. Tot atunci a devenit si membru al Asociatiei Ad Astra a Cercetatorilor Romani.

Raul Muresan pune un diagnostic foarte exact cercetarii romanesti, semnaleaza greselile flagrante care se fac in gestionarea acestui domeniu sensibil si propune solutii concrete pentru problemele pe care autoritatile fie nu le vad, fie nu sunt in stare sa le rezolve.

Episodul 1 - Experienta unui repatriat: Frankfurt am Main

In anul 2007, reveneam in tara dupa o perioada de aproximativ trei ani petrecuti in doua centre majore de cercetare la nivel european: Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului si Institutul de Studii Avansate din Frankfurt am Main, Germania.

Experienta internationala a fost pentru mine o adevarata binecuvantare, nu doar pe plan stiintific, ci si cultural.

Poate una dintre cele mai frapante diferente fata de sistemul romanesc din care am plecat era prezenta pe scara larga a strainilor: americani, croati, chilieni, chinezi, brazilieni, spanioli, s.a.m.d. Erau si romani, iar spre bucuria mea, am cunoscut oameni extraordinari, romani de treaba si sufletisti cu care am ramas in cele din urma prieten foarte bun.

Pentru noi, cercetarea nu era un job, ci un mod de viata

Atmosfera la institut era absolut electrizanta pentru ca oamenii de acolo faceau cercetare din pasiune si curiozitate. Pentru ei, cercetarea nu era un job, ci un mod de viata.

Erau momente in care entuziasmul plutea in aer, momente de euforie cand reuseai sa descoperi sau sa intelegi un fenomen. Vizitele unor invitati de talie internationala, multi cu premiul Nobel, erau la ordinea zilei.

Era un amestec de ambitie si respect, de efort intens pentru a-ti construi propria cariera si admiratie pentru cei care si-au facut deja un renume in cercetare.

Un respect extraordinar al societatii pentru cercetare si pentru cercetatori

Respectul nu se limita doar la sfera din spatiul stiintific. In viata cotidiana, germanii te respectau foarte mult daca le spuneai cu ce te ocupi, ca esti "forscher", adica cercetator.

Spre surprinderea mea, eram tratat imediat altfel, nu doar de catre oamenii de rand, ci si de catre autoritati. Aveai senzatia ca esti special, iar prestigiul Institutului Max Planck facea ca multe din "usile" administrative sa se deschida mai usor. Exista in mod categoric un respect extraordinar al societatii pentru cercetare si pentru cercetatori.

Activitatea de cercetare era in general structurata in nuclee de mentori si invatacei, in jurul cate unui laborator, fiecare cu dinamica proprie si cu un destin propriu. Fiecare student era desemnat de catre mentorul sau (sef de laborator) sa se ocupe de un proiect, de obicei "personalizat", asa incat era ambitia studentului sa descopere, sa aiba rezultate, sa progreseze.

Exista un transfer continuu de cunostinte din partea mentorului catre student pentru ca succesul mentorului depinde esential si de performanta studentilor sai. Fiind vorba de cercetare fundamentala, performanta se masura in calitatea revistelor unde reuseai sa publici, care este, in general, direct proportionala cu importanta si noutatea descoperirii.

Cu cat incercai sa publici mai "sus", cu atat era mai dificil si mai frustrant. Uneori, cercetatorii lucrau ani in sir pe un singur articol, il trimiteau la reviste foarte pretentioase care il evaluau si il respingeau, dupa care faceau noi experimente, imbunatateau calitatea, rescriau articolul si incercau din nou.

Nu se facea rabat de la calitate, ci se mergea pe principiul ca "esti ceea ce publici". Era unu du-te-vino extrem de frustrant, dar daca aveai nervii tari, recompensa era pe masura: recunoastere internationala si prestigiu.

Funeriu, despre programele de cercetare: O importanta risipa de fonduri

Un cercetator trebuie sa dispuna de doua elemente esentiale: de liniste si de resurse financiare

Experienta din Germania mi-a clarificat cateva aspecte majore referitoare la cercetare. In primul rand, cercetarea de performanta se face cu oameni performanti, indiferent de nationalitate.

Cercetarea fundamentala este un efort transnational, nu poate fi limitata doar la o regiune geografica sau la o natiune anume, desigur cu exceptia unor domenii cu specific national (e.g. Limba si Literatura Romana).

In al doilea rand, pentru a fi creativ si productiv, un cercetator trebuie sa dispuna de doua elemente esentiale: de liniste si de resurse financiare.

Avand in spate institutul Max Planck, cu o administratie bine pusa la punct si resurse financiare impresionante, ma puteam concentra exclusiv pe cercetare si problemele specifice acesteia.

In al treilea rand, cercetarea de nivel international iti cere toate resursele de care dispui. Este o activitate extrem de intensa care nu poate coabita cu alte activitati secundare decat daca acestea din urma au o pondere relativ mica.

Frecvent, colegii de institut lucrau 10-12 ore pe zi, uneori "febra" cercetarii determinandu-i chiar sa se dedice zile in sir unui anumit experiment.

Cercetarea inseamna si flexibilitate si libertate

In al patrulea rand, cercetarea inseamna si flexibilitate si libertate. Programul de lucru nu poate fi fixat si constrans pe norme de 8 ore cu condici de prezenta si alte asemenea reguli aplicate in cazul unui serviciu de rutina.

Creativitatea apare atunci cand exista entuziasm si multa libertate. Controlul calitatii nu se face dupa orele de lucru cuantificate contabil, ci prin rezultate, la fel cum explorarea problemelor stiintifice nu poate fi batuta in cuie. Aceasta din urma este imprevizibila prin natura ei, iar controlul riguros se aplica doar in domeniul metodei stiintifice utilizate.

Sistemul stiintific international are instrumente de autoreglaj si de selectie a calitatii bine puse la punct.

In fine, poate ca lectia cea mai importanta a fost sa inteleg ca cercetarea nu este un job, ci un mod de viata care presupune sa dai ce ai mai bun si sa te definesti prin rezultatele pe care le obtii si prin descoperirile pe care le faci. Este o chestiune de pasiune, orgoliu, ambitie, dar mai ales de multa munca si dedicatie.

Dr. Raul C. Muresan

Departamentul de Neurostiinte Experimentale si Teoretice

Centrul pentru Cercetari Cognitive si Neuronale, Institutul Roman de Stiinta si Tehnologie

Cluj-Napoca, Romania

Cititi maine in episodul doi: "Revenirea in tara". In Romania cercetarea nu se finanteaza cu adevarat, ea se deconteaza. Este sufocata de birocratie si neracordata international, proiectele fiind evaluate, de prea multe ori, de incompetenti.

Ziare.com va invita la dezbatere: Cunoasteti si alte povesti de succes de acest fel? Cine este de vina pentru exodul de creiere din Romania? Le putem cere olimpicilor romani sa urmeze facultatile din tara si sa ramana sa lucreze aici? Daca nu, putem avea pretentia ca dupa specializare sa se intoarca in tara, in conditiile actuale? Are Romania nevoie de ei? Cum credeti ca ar trebui sa fie stimulati de societate?

Citeste si:
Klaus Iohannis, prima conferință de presă din 2022. Acesta se va întâlni cu jurnaliștii de la ora 18.00
Klaus Iohannis, prima conferință de presă din 2022. Acesta se va întâlni cu jurnaliștii de la ora 18.00
Preşedintele Klaus Iohannis susţine marți, 5 iulie, o conferință de presă începând cu ora 18.00, la Palatul Cotroceni, conform unui comunicat al Administrației Prezidențială. Aceasta...
Bani pentru partid din măsluirea jocurilor de noroc. Dezvăluirile fostului președinte ONJN, schimbat după 5 zile de la numire
Bani pentru partid din măsluirea jocurilor de noroc. Dezvăluirile fostului președinte ONJN, schimbat după 5 zile de la numire
Tudor Simota, fost președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), schimbat după doar cinci zile de activitate, a dezvăluit că funcția din care a fost înlocuit era promisă...
Comentarii