Cum a ajuns Biserica sa submineze conservatorismul politic (si homosexualii pot fi conservatori)

Ceea ce ameninta lumea moderna e o atomizare a moralei intr-o puzderie de morale de grup si afirmarea zgomotoasa a moralei grupului ca scop in sine al intregii umanitati. Progresistii fac asta dar, din pacate, o fac si conservatorii. Morala e insa un mijloc si nu un scop.

Scopul politicii e stabilitatea sociala si predictibilitatea, nu morala partinica. Textul e o pledoarie pentru decuplarea moralei crestine de practica crestina si de Biserica si preluarea ei de catre un nou conservatorism popular ca instrument al stabilitatii sociale. Conservatorismul popular trebuie deschis astfel si catre cei care nu traiesc in interiorul practicii crestine si Bisericii iar morala crestina poate deveni din nou setul ordonator de reguli care poate produce stabilitate pentru atei, agnostici si credinciosi, deopotriva. Pentru a argumenta insa asta, trebuie inceput cu inceputul:

Ce urmareste conservatorul cand e conservator?

De ce facem ce facem? Pentru ce suntem conservatori? E o intrebare indiscreta pentru ca raspunsul sincer la ea poate fi neplacut. Cel mai des, discursul nostru public, pe care-l repetam atat de des incat ajungem sa confundam ce spunem cu ce suntem, e despre lucruri mult mai "inalte" decat motivatia noastra adevarata. Vorbim despre bine si frumos desi vrem in realitate mult mai putin. Asa ca e aici o intrebare care e cel mai des ocolita: care e motivatia reala, ultima, pentru care facem politica? Daca suntem conservatori, e intrebarea esentiala: pentru ce suntem conservatori? Ce urmarim?

Nevoia de predictibilitate, civilizatie si stabilitate.

Cu totii (conservatori sau nu) urmarim ceva simplu si fundamental: predictibilitatea. O lume predictibila e in primul rand o lume stabila si functionala. Intreaga societate functioneaza pentru ca suntem toti prinsi in nenumarate rutine predictibile: buletinul de stiri la ora fixa, avionul de la 7:33, soferul de taxi la care ma astept sa stie strazile, TVA-ul de 9% si asa mai departe. E de la sine inteles ca o multime de lucruri din jurul nostru sa functioneze dupa cum ne asteptam; sa fie, cu alte cuvinte, predictibile.

Predictibilitatea genereaza automat productivitate pentru ca ne permite sa ne extragem din efortul de fiecare moment pe care l-ar cere permanenta confruntare cu neprevazutul, eliberandu-ne timpul si energia pentru a ne dedica scopului nostru social. Predictibilitatea e confort, dupa cum repede intelege oricine descopera farmecul babesc al micilor rutine zilnice.

Impredictibilitatea, pe de alta parte, e cel mai formidabil generator de stres si timp pierdut: cand suntem nevoiti sa stam permanent in garda pentru ca evolutia lucrurilor e surprinzatoare, devenim nemultumiti, agresivi si neproductivi. Faptul ca cele mai puternice si scumpe computere din lume sunt de mult timp cele folosite la predictia vremii pe termen cat mai lung spune mult despre motivatia noastra fundamentala. Faptul ca nimic nu ne poate da mai tare peste cap ziua decat un singur lucru care nu se intampla cum ne-am asteptat (un autobuz intarziat, un telefon care nu vine, un hard disk care s-a defectat) spune mult despre cat de mult contam pe predictibilitate si o consideram subinteleasa.

Societatea umana, asadar, e un mecanism de suprimare a impredictibilitatii, oferind prin tesatura ei de oameni si reguli, predictibilitatea necesara individului pentru ca acesta sa nu-si foloseasca intreaga energie exclusiv pentru supravietuire si reproducere. E un fel de "carapace", interpusa intre lumea naturala si individ, care-l protejeaza de asaltul continuu al neprevazutului. Fiind o masina de generat predictibilitate, societatea e principalul furnizor de stabilitate, la toate nivelele. Stabilitatea societatii omenesti poate parea un miracol pentru ca desi atatea lucruri pot s-o ia razna, desi teoretic orice eroare individuala poate conduce printr-un efect in lant la catastrofa, desi catastrofele au loc uneori cu consecinte inimaginabile, alcatuirea asta fragila de interese individuale si constiinte nesigure care e societatea umana, continua sa existe si sa prospere ca prin minune. Mai mult, ansamblul social uman la scara secolelor e evident antifragil, cum ar spune Taleb: se hraneste din propriile crize pentru a progresa; cele mai teribile catastrofe din istorie au fost pana la urma fundamentul unor evolutii remarcabile, chiar daca indivizii in sine au suferit de o fragilitate care le-a fost fatala.

In spatele acestei antifragilitati a societatii e motivatia umana individuala, universala si profunda pentru predictibilitate. Exagerand putin se poate spune ca societatea insasi exista doar ca sa ridice teribila angoasa si nesiguranta a individului fata in fata singur cu lumea si cu ceilalti. Jordan Peterson pare sa fi observat primul ca regulile de viata sunt de fapt antidotul necesar la haosul angoasant al lumii reale, prima expresie a nevoii de stabilitate, primul instrument in lupta cu dezordinea si entropia. Regulile sunt instrumentul fundamental al predictibilitatii si, implicit, al stabilitatii.

"Stabilitatea" e de fapt aspectul interior al "Predictibilitatii", ambele sunt fete ale aceleasi monede. Una e emotionala - e despre ceea ce simt in interior, "stabilitate" (mi s-a spus ca termenul psihologic potrivit e "siguranta" si el e strans legat de protectia resimtita mai ales in perioada de dezvoltare din copilarie in fata brutalitatii neasteptate a neprevazutului lumii), cealalta e rationala, despre cum inteleg lumea din exterior. Asta face ca sa ne dorim "stabilitate" si sa actionam pentru "predictibilitate"

Cu alte cuvinte motivatia noastra fundamentala ca fiinte sociale e cautarea stabilitatii sau sigurantei personale. Iar masura rationala a stabilitatii e predictibilitatea.

Regulile ca instrument fundamental al stabilitatii

Predictibilitatea in orice grup e determinata in primul rand de reguli: intr-o societate cu reguli asumate, fiecare individ e predictibil pentru ca e asteptat, dincolo de impulsul lui individual, sa se supuna regulilor. Regulile de conduita fac pe orice om dintr-o comunitate, predictibil. Iar asta, in termenii emotiei genereaza impresia de "stabilitate"; ma simt in siguranta. (Angoasa teribila pe care o starneste intalnirea cu Strainul vine tocmai de aici, nu stii la ce sa te astepti pentru ca nu stii ce reguli urmeaza; tot haosul potential al lumii e in el, Strainul e Instabilitatea). Regulile si respectarea lor sunt insa un instrument, nu un scop, trebuie bine inteles. Respectam regulile pentru a pastra stabilitatea si a lupta cu entropia, nu pentru reguli in sine. Respectam inclusiv regulile de circulatie, de buna voie, din exact acelasi motiv: predictibilitate si stabilitate. In ultima instanta, eficienta. Faptul ca stabilitatea si predictibilitatea sunt scopuri iar regulile mijloace, face posibila evolutia regulilor cand realitatea o impune, sub amenintarea entropiei dizolvante.

Insa pe ce se bazeaza regulile? Pentru ca ele nu sunt arbitrare. Daca e sa ne limitam la ce am scris mai sus, orice set de reguli ar aduce predictibilitate si stabilitate. Ceea ce e in mod evident, fals: unele din cele mai teribile revarsari de haos social provin din reguli proaste impuse abuziv.

Asadar exista ceva, un determinant exterior regulilor, care le face bune sau nu. Deocamdata nu ne preocupam care e el dar observam doar cum cateva milenii de aplicare empirica a multor variatii de reguli a demonstrat ca exista cateva reguli fundamentale bune, esentiale pentru armonia sociala. Am ajuns sa numim aceste reguli "morala" sau "etica".

Morala si etica, mijloace si scop

Exista multe definitii, deseori confuze si inversate intre ele, pentru termenii de "morala" si "etica". Data fiind frecventa cu care le folosim in argumentarea pozitiilor noastre politice, oricare ar fi ele, cred ca e important sa le lamurim.

Continuarea textului pe blogul autorului la antimaterie.ro

Citeste si https://ziare.com/politica/dezbatere/o-analiza-critica-a-conservatorismului-si-liberalismului-intr-o-lume-ideologizata-1642463

Florin Cojocariu este om de marketing si publicitate, devenit fermier si mai recent, bucatar. Mai mult sau mai putin implicat in politica in ultimii 10 ani, in speranta ca un partid de dreapta va reusi sa conteze. Are o lunga experienta antreprenoriala despre care spune ca l-a ajutat sa se lamureasca mai bine ce anume e Statul.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Respect, d-le Cîrstoiu: "un medic nu abandonează niciodată"! Câți antreprenori gândesc la fel?

Nu l-am cunoscut niciodata pe medicul Cirstoiu, nu am avut nicio legatura ce el. In schimb, ca si voi, am avut ocazia sa-l vad la lucru pe scena politica damboviteana. Dupa parerea mea, responsabil...

Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB

Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu, pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre... Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu...