Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu.
Premierul a precizat miercuri,...
Delatiune si demascare in era digitala
Vineri, 13 Noiembrie 2020, ora 20:57
4124 citiri
Delatiunea este parte din alcatuirea omenescului insusi. Delatiunea exprima, cu pasiune si intensitate, ambitia oamenilor de a identifica chipul inamicului lor. Denuntul public este un prim pas pe acest drum. Lichidarea, simbolica sau fizica, este urmatorul.
Delatiunea consoleaza si intareste pe cei ce sunt animati de credinta detinerii adevarului unic. A alcatui liste de dusmani inseamna a participa la marea lupta care are ca miza ultima salvarea umanitatii. Cu cat mai putine influente daunatoare, cu atat mai mari sansele de a contempla nasterea unui viitor perfect si senin.
Denuntul a servit, in secolul XX, autocratiile. Tiraniile, si cu precadere cele animate de un cult al Ideii mantuitoare, nu se pot dezvolta si consolida in absenta demascarilor de tot delul. Delatiunea devine, in astfel de societati, norma, iar solidaritatea cu semenul tau o exceptie periculoasa. Delatiunea se petrece in decorul familiar al unei case, unde vecinul il denunta pe suspectul de deviationism ideologic. Delatiunea se consuma in spatiul institutiilor, acolo unde colegii predau politiei politice jurnalul compromitator tinut in secret. Denuntul se etaleaza in coloanele de ziar, acolo unde puterea si acolitii ei condamna pe cei ce nu adera, pe cei care submineaza, pe cei care se incapataneaza. Delatiunea a fost un auxiliar fericit si entuziast al crimei de stat.
Spiritul totalitar admira denuntul ca pe indeplinirea unei datorii de constiinta, dar si ca pe un util instrument de pedagogie sociala. Educatia prin frica nu se poate inchipui fara procesele- spectacol, fara demascari, fara prelucrari, fara auto-critica si fara indemnul la exterminare. Delatiunea le face posibile pe toate acestea. Intre informatorul anodin si odios, pe de o parte, si ziaristul ce redacteaza un act de denunt oficial, sub forma unui editorial angajat, pe de alta parte, diferenta este de pozitie sociala: esenta morala este aceeasi.
Delatiunea alimenteaza, in secolul XX, campanile menite sa sugrume libertatea, spre a o inlocui cu ordinea de cazarma. Ea patrunde in tesutul social, slabind comunitatea si alimentand teribila suspiciune dizolvanta. Ea este, in fascism sau in comunism, politica presei de stat si temeiul pe care se ridica sentintele judecatoresti arbitrare si executiile insele. Denuntul este, de cele mai multe ori, complicitate cu crima.
Despre aceasta genealogie a delatiunii, despre acest trunchi monstruos al denuntului si demascarii, locuitorii erei digitale aleg sa nu isi aminteasca. Evocarea trecutului din care vin gesturile lor sordide nu ar face decat sa scoata la lumina propria lor vocatie totalitara. Cei care alcatuiesc liste, cei care acuza si gesticuleaza, in marginile conturilor lor de facebook, cei care invita la vigilenta revolutionara in fata inamicului ideologic sunt plamaditi din aceeasi materie morala fetida cu cei care, in fascism sau in comunism, s-au hranit din vocatia perversa a desemnarii dusmanilor poporului.
Politia de gandire a contemporanilor nostri vine, asadar, din acest timp cu care are in comun intoleranta, fanatismul si turpitudinea. Ea este animata de acelasi zel al uniformizarii si al incazarmarii. Ea detesta libertatea de gandire si revendica pentru sine dreptul de a decide calea de urmat spre a atinge adevarul ultim. Ordinea la care aspira este intemeiata pe aceasta credinta ideologica care nu cunoaste indoiala.
Privindu-i pe contemporanii nostri, cu a lor inclinatie spre delatiune si demascare, putem recunoaste in ei reflexele si pasiunile care au oferit tiraniilor din secolul trecut legitimitatea lor politica si morala. Profilul celor care urmaresc, inventariaza, listeaza si intocmesc repertorii de nume este profilul celor care, in alte timpuri, denuntau din ambitie arivista sau din entuziasm ideologic. Decorul tehnologic este schimbat, dar natura umana este aceeasi.
Un firesc al decentei libertatii mi se pare a fi alternativa la tentatia imunda a demascarii si a delatiunii. Ca si cei de dinaintea noastra, apasati de un veac al dictaturilor, avem in fata liberul- arbitru. Spiritul critic si luciditatea ne pot calauzi, acum, la fel ca in trecut: pasiunea totalitara nu poate produce un alt viitor decat trecutul de inregimentare al dictaturilor.
Articol publicat si pe Marginaliaetc.ro
IOAN STANOMIR este profesor la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. Printre volumele publicate se numara Constiinta conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume disparuta: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alaturi de Paul Cernat, Angelo Mitchievici si Ion Manolescu, 2004), Explorari in comunismul romanesc (coautor, alaturi de Paul Cernat, Angelo Mitchievici si Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete si memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apararea libertatii (1938-1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alaturi de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe panza vremii: Secvente de istorie intelectuala (Humanitas, 2011), Junimismul si pasiunea moderatiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identitati si obsesii (2015), Comunism inc. (alaturi de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016). Cel mai recent volum al sau este un eseu despre Revolutia din Octombrie: Rusia, 1917: Soarele insangerat. Autocratie, revolutie si autoritarism (Humanitas, 2017).
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...
Comentarii
Adaugă primul comentariu
Parteneri Ziare.Com
DigiSport.ro
Top stiri din Politic
