Sariti! Sariti! Iarasi ne fura bozgorii Ardealul! - deconstructia practica a unui mit malign

Exact in ziua in care, in februarie 1991, incepea faza terestra a Razboiului din Golf, in care fortele uriase (doar SUA au trimis atunci, catre Orientul Mijlociu, cam 500.000 de oameni) ale unei coalitii multinationale de mari proportii l-au alungat pe Saddam Hussein din Kuweitul ocupat in vara lui 1990, un grup marisor de romani ajungea la Londra.

Eram cateva duzini de oameni, cu totul. Unii cu functii importante, altii nu (eu faceam parte din ultima categorie, fiind la vremea aceea un ziarist oarecare, cu doar vreo 7 sau 8 luni de experienta in presa scrisa din Bucuresti).

Englezii care s-au ocupat de noi ne-au plimbat, grijulii, prin tot locul. Canary Wharf, care acum este, cumva, un fel de nou buric al partii de lume ce se invarte inca in jurul Londrei, era la vremea aceea abia in constructie (interesant santier, de altfel: nu era acolo, pe multe mile patrate, nici macar un pic de noroi; atunci am si priceput eu, o data in plus si in chip acut, ca Romania si Occidentul se afla, practic, nu la ceva distanta, ci chiar pe planete diferite).

Bodleian Library: sa vina, iute, cei cu pardesie cat mai lungi!

Intre altele, gazdele ne-au dus si la Bodleian Library, o biblioteca absolut colosala, parte a Universitatii Oxford. Are, cu totul, cam 11 milioane de volume. A devenit accesibila publicului din 1602; si a preluat atunci fondul de carte al unui asezamant anterior, ridicat in secolul al XV-lea, plin de carti donate de catre Humphrey, duce de Gloucester.

Prin aceasta biblioteca - e, intre altele, si cea mai mare din Marea Britanie - s-au perindat, de-a lungul secolelor (unii cu mai mult folos, altii - cu ceva mai putin) cinci regi, cam 40 de laureati ai Premiului Nobel, 26 de prim-ministri (nu, nu, Victor Ponta nu face parte dintre ei, fiti linistiti!), precum si o gramada de scriitori vestiti (sa-i amintim aici macar pe Oscar Wilde si J.R.R. Tolkien).

Biblioteca are si o colectie uriasa de manuscrise, aduse din toate partile lumii.

Noi am ajuns acolo ca sa vedem, cu ochii nostri, Evangheliarul lui Alexandru cel Bun, un manuscris atat de frumos ornat si atat de pretios, ne-au spus britanicii, incat nu se gasise nici o firma de asigurari dispusa sa acopere eventualele riscuri asociate cu aducerea acelei minunatii, macar pentru cateva zile, in Romania.

Tocmai ne holbam noi la Evangheliarul in cauza, ca si la un morman grosut de formulare de telegrama completate chiar de mana lui Titulescu, cand Gyorgy Frunda a venit, fuguta, catre mine si catre Dinu Patriciu.

Ne-a zis, cam cu fereala, sa nu auda chiar tot restul grupului: "Stati si voi doi asa, exact ca exhibitionistii, daca se poate, cu pardesiele astea lungi pe care le-aveti pe voi desfacute cat mai mult, in ambele parti, asa incat sa ma acoperiti pe mine, va rog, macar un minut!".

Bizar extrem dar, daca ne-a rugat bietul om, am inceput de indata sa ne descheiem la nasturi, ca sa putem desface apoi, ca niste aripi, hainele pe care le purtam (un pardesiu tare frumos, lung pana sub genunchi, in cazul lui Patriciu; si o canadiana nu prea aratoasa, dar grozav de calduroasa, de asemenea pana la jumatatea gambei - in cazul meu).

Cum insa nu pricepeam deloc ce se intampla si de ce trebuie sa stam asa, Frunda ne-a zis, ca sa nu mai fim asa contrariati: "Stati asa, sa pot lua pachetul asta ca sa-l arunc apoi undeva, dar fara sa ma vada nimeni, ca ne facem, cu totii, tara de c***t cu ce-a adus aici boul asta!".

Pachetul buclucas: dovada mai clara, cu greu pot imagina

"Boul" in cauza era unul din colegii nostri de grup, mare (si tare guraliv) om politic in partidul numit, la vremea aceea, FSN (din el s-au desprins, ulterior, PSD si PD) ; omul in cauza merita - sa fie clar asta! - epitete ornante cu mult mai grele; Gyorgy Frunda a fost, cred eu, excesiv de delicat (spun asta cat se poate de pe bune: cativa ani mai tarziu, Politia l-a si prins pe numitul "bou", in intervalul de 24 de ore dintre sfarsitul campaniei electorale si ziua alegerilor, interval in care nimeni nu mai are voie, intre altele, sa lipeasca niciun fel de afise cu continut legat de competitia dintre partide; politicianul nostru cel de la FSN era catarat pe un stalp, in mijlocul unui oras mare din Ardeal, lipindu-si propriile poze si manjit, tot, de aracet).

Animalul politic in cauza adusese, ca sa daruiasca celor de la Bodeleian Library, cateva zeci de numere din Romania Mare, gazeta cea plina de jeg nesfarsit si calomnii duhnitoare pe care a publicat-o, ani in sir, raposatul Vadim Tudor.

Iar Frunda incerca, cum putea, sa impiedice momentul in care curatorii bibliotecii - dintre care unii care chiar stiau romaneste - ar putea ajunge in contact direct cu odioseniile din gazeta PRM. Cand am inteles care-i miza, ne-am desfacut de indata Patriciu si cu mine hainele noastre cele lungi, cat am putut noi de mult.

Iar Frunda a reusit sa puna mana pe pachetul carat pana in Anglia de domnul de la FSN (prietenii isi mai aduc aminte cine e persoana aceasta, cel putin asa sper) si sa-l arunce, fara sa fie vazut de nimeni, intr-un cos de gunoi.

N-am nici un chef sa fiu didactic (nici n-am de ce, am ore abia dupa-amiaza, tarziu), dar, din momentul in cauza, eu, unul, nu l-am mai putut privi pe Gyorgy Frunda decat ca pe un patriot roman.

Sigur, Romania pe care si-o doreste (si despre care vorbeste) acest om politic maghiar din Ardeal nu se suprapune perfect, ca proiect de tara, peste aceea pe care mi-o imaginez eu (iar, uneori, cele doua proiecte nu se suprapun aproape deloc). Dar asta nu conteaza, de fapt, atata vreme cat amandoi suntem cetateni romani, cu dreptul constitutional de a avea inclusiv opinii politice.

Dovada mai buna decat episodul pe care tocmai vi l-am povestit ca "bozgorii", cum le zic unii, au alte ganduri decat sa ne tot fure Ardealul, eu chiar nu stiu.

Si, ca sa fie foarte clar, eu sunt etnic roman. Cu tata din Oltenia si mama de la Iasi. Iar bunicul dinspre tata a venit acasa, foarte grav ranit, din campania din 1919, aceea la finalul careia armata romana a cucerit Budapesta, dupa lupte grele duse impotriva Ungariei.

Dar asta a fost in alt veac, iar istoriile demult trecute n-au a ne intuneca, cred eu, mintea; si n-au a ne impiedica - pe noi si pe maghiari, ca si pe secui - sa gandim, impreuna, la ziua de maine (pe cat mai tin eu minte, din stagiatura petrecuta in Secuime, impreuna se spune, in ungureste, egyutt).

Florin Diaconu, doctor in stiinte politice, este conferentiar in cadrul Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti (FSPUB), precum si director & senior contributor al Centrului Hans J. Morgenthau.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...

Ungaria dă asigurări că susține aderarea deplină a României la Schengen. Măsurile decise în urma vizitei lui Cătălin Predoiu la Budapesta VIDEO

Ungaria va continua să susţină accederea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în acest an, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în urma unei...