Cazul Romaniei, mai disperat decat al Poloniei si Ungariei. Numitorul comun e apropierea de Rusia - Interviu (II)

Luni, 12 Februarie 2018, ora 15:17
20493 citiri
Cazul Romaniei, mai disperat decat al Poloniei si Ungariei. Numitorul comun e apropierea de Rusia - Interviu (II)
Foto: Arhiva Hepta.ro

Protestele din ultimul an au jucat un rol de terapie de grup, dar este greu de crezut ca vor sensibiliza puterea politica, pentru ca "PSD nu poseda gena democratica", spune politologul Raluca Alexandrescu, apreciind totodata ca violenta atacurilor la statul de drept face din Romania un caz mai disperat decat al Poloniei si Ungariei.

In partea a doua a interviului acordat Ziare.com, conf.dr. Raluca Alexandrescu, prodecan al Facultatii de Stiinte Politice din Universitatea Bucuresti si doctor in stiinte politice, subliniaza ca educatia este cheia unui regim politic si remarca, printre altele, ca partidele din Romania nu promoveaza elitele, preferand obedientii si trimitand in Parlament "aparate de ridicat mana".

In ceea ce priveste Opozitia, ea ar trebui sa stranga randurile in jurul ideii de "conservare a destinului european" al tarii noastre (pe care Puterea "se straduieste din rasputeri sa il compromita"), pentru ca de valorile europene se leaga "tot ce s-a intamplat bun in chinuita si scurta noastra modernitate politica", subliniaza Raluca Alexandrescu.

Citeste si prima parte a interviului: Democratia din Romania postdecembrista s-a nascut bolnava si bastarda - Interviu (I)

Cum comentati "experimentul" Ciolos? De ce a castigat PSD alegerile cu un scor atat de categoric dupa un an de guvernare tehnocrata?

Din mai multe motive. Primul este ca, in fapt, guvernul tehnocrat nu a fost integral tehnocrat. In ministerele cheie, in pozitiile de unde se puteau frana initiative inconfortabile care porneau de la ministri entuziasti si bine intentionati s-au aflat oameni care aveau linie directa cu partidul scos numai formal in afara jocului, adica PSD.

Lupta pentru impunerea unor ordonante, a unor reforme, a fost crancena, de uzura si fara sanse reale de izbanda. Se poate de altfel verifica minister cu minister (ar fi un bun subiect de disertatie de master!): cred ca in proportie de 99%, toate masurile, ordinele de ministru, ordonantele etc. emise in timpul Guvernului Ciolos sunt acum fie direct abrogate, fie modificate pana la desfigurare.

Un al doilea motiv a fost legat de uzura guvernarii, imensa oricum in cazul unui cabinet care chiar dorea sa munceasca. Nu e o comparatie deloc perfecta, dar amintiti-va de dezastrul lasat in urma de PDSR (actualmente PSD) gasit de Conventia Democrata din Romania (CDR) la sfarsitul lui 1996. Nu idealizez guvernul de atunci, departe de mine, dar trebuie spus ca doi-trei ani au facut curat. Insa curatenia costa in termeni de imagine si succes electoral.

Asa au inceput si ministrii guvernului tehnocrat. Adaugati la aceasta timpul de patru ori mai scurt si interminabilele discutii legate de legitimitatea Cabinetului, care nu era, potrivit PSD-ului, emanatia democratica a alegerilor.

Un ultim motiv, foarte pe scurt spus, este legat de asteptarile uriase, disproportionate ale bazinului electoral al Opozitiei. O supra-investitie de speranta combinata cu inevitabilele erori ale Guvernului au generat un absenteism masiv la vot. Sociologii politici ar avea mult mai multe de spus pe acest subiect, dar cred ca fenomenul nu trebuie neglijat in evaluarea scorului electoral atat de mare al PSD, coroborat cu absenteismul ridicat in bazinul electoral al Opozitiei.

De ce votantul roman nu seamana cu votantul german? De ce nu are aceleasi pretentii, aceleasi asteptari, aceleasi cerinte de la cei pe numele carora pune stampila? De ce se multumeste cu o sticla de ulei in campanie sau 10 lei in plus la pensie, dar nu vede cum e furat si batjocorit de aproape 30 de ani, sau daca vede, tace si inghite?

Aici o sa va raspund cu o banalitate, dar care nu este din aceasta cauza mai putin adevarata: cetatenii Romaniei nu au inca un nivel al educatiei democratice suficient de consolidat incat sa elaboreze pretentii, asteptari, cerinte din partea clasei politice comparabile cu electoratul din tari cu o cultura politica democratica autentica.

E bine stiut si repetat pana la satietate: din Antichitate pana in zilele noastre, educatia este cheia regimului politic. Un regim politic tiranic, autoritar va prefera un sistem de educatie orientat spre propaganda mai mult decat spre dezvoltarea constiintei civice, a spiritului critic. Nimic din ceea ce se intampla intr-un sistem de educatie prost conceput si intentionat lasat in mizerie nu ramane fara consecinte.

Daca ar fi sa va dau principalul motiv personal de descurajare, ar fi exact acesta: ca din interior, oamenii care vor sa amelioreze educatia au senzatia clara si confirmata ca se lupta cu morile de vant. Chiar si cand reusesti sa construiesti ceva, exista riscul ca a doua zi totul sa se destrame. Am trait asemenea experiente, direct sau prin colegi si nu exista ceva mai demobilizant decat sentimentul acut al neputintei si frustrarii.

Ce a determinat atat de multi romani sa iasa in strada in primul an de guvernare PSD-ALDE? Cine sunt ei si cine sunt "ceilalti", cei care ii contesta pe protestatari?

In mod cert am asistat la un schimb de stafeta intre generatii, chiar daca nu biologice. Sau mai bine spus, am asistat la o anumita schimbare in cultura politica in raportul ei cu participarea democratica. Toate combinate cu sentimentul urgentei, al nedreptatii si poate ca un vaccin impotriva blazarii, abandonului. Cred ca neputinta e unul din principalii inamici ai democratiei, sentimentul inutilitatii. Iar iesirea in strada si sentimentul ca nu esti singur cu indignarea ta, cu frustrarea ta, au jucat si un rol de terapie de grup. De grup mare, daca ne gandim la participarile record din 5 februarie 2017.

As fi mai rezervata fata de utilitatea politica a protestului in contextul romanesc actual, pentru ca puterea politica nu poate fi sensibilizata de vocea democratic exprimata a opiniei publice decat daca are ea insasi o fibra democratica: or, PSD nu poseda gena democratica. ADN-ul sau este comun cu al PCR-ului, ca le place sau nu sa o auda.

Cat despre cei care nu sunt de acord cu protestele, e foarte probabil ca au motivele lor. Ideea nu este propaganda sau prozelitismul, ci crearea unui mecanism democratic care sa permita coabitarea opiniilor fara ca una sa o puna in pericol de moarte pe cealalta. Se numeste regim democratic.

In clipa de fata, suntem tentati sa evaluam prestatiile, opiniile celorlalti si pe ale noastre din perspectiva democratica. Or, toate semnele sunt ca noi nu traim actualmente beneficiile unui regim politic cu adevarat democratic, nici in natura relatiilor dintre cetateni, nici in natura relatiilor dintre cetateni si guvernare.

Se spune ca societatea romaneasca n-a mai fost atat de scindata din vara anului 2012. Care sunt cauzele acum?

Cand o societate este atat de scindata, problema nu este atat societatea, cat guvernarea.

In opinia mea, societatea romaneasca nu e mult mai scindata acum decat in 2012, in 2000 sau in 1990. Cred ca avem tendinta sa supra-interpretam, sub impactul imperativelor realitatii imediate, ceea ce s-a intamplat de fapt intotdeauna sub ochii nostri.

Nu sunt o mare adepta a formulelor exagerat de alarmiste sau transante de tipul "marea scindare", "doua Romanii" etc. decat in masura in care ele reflecta intr-adevar realitati sociologice si/sau politice identificabile. Aceste realitati exista, dar nu sunt, cum s-ar spune, subiect de stire: ele exista si tin de criterii uneori greu de modificat pe termen scurt si chiar mediu, mai cu seama in absenta unui proiect si a unei vointe politice explicit orientate in acest sens.

Ca sa fie si mai clar: cred ca exista diferente uriase de opinie, de interese, de optiuni si ca acestea pot intr-adevar duce, in momente de cumpana, la conflicte sau scindari. Unde sunt mult mai rezervata este in a afirma noutatea, exceptionalitatea acestei scindari pentru anul 2018.

Societatile nu sunt, din fericire, uniforme: ele se constituie din indivizi si categorii distincte, cu educatie, interese si aspiratii diferite. O guvernare responsabila ar trebui sa cunoasca aceste lucruri si sa construiasca un program pe termen mediu si lung nu pentru stergerea acestor diferente - ar fi imposibil si periculos, un soi de inginerie sociala - ci pentru a creste nivelul numitorului comun absolut necesar in guvernarea societatilor moderne.

O guvernare buna nu este cea care sterge diferentele, ci cea care se straduieste prin politici inteligente si de buna-credinta sa amelioreze educatia, reteaua de protectie sociala, egalitatea de sanse in toate sensurile ei.

Avem facultati de stiinte politice si totusi in conducerile partidelor noastre, in Parlament sau in Guvern ajung persoane care dovedesc o crasa incultura politica, iar mai nou lipsa unei pregatiri profesionale temeinice sau chiar lacune grave de cultura generala. Cum sa ne explicam acest lucru, care sunt criteriile de promovare in politica romaneasca? Spre ce cariere se indreapta absolventii facultatilor de stiinte politice? De ce nu ii identificam in viata publica?

Ati atins aici un punct care ma priveste direct, pentru ca predau la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti de aproape 17 ani. In viata publica ii vedem, problema este in mod special la partide (desi in partidele sau miscarile politice aparute in ultimii doi ani deja am identificat fosti studenti ai Facultatii).

Fiecare generatie de absolventi are potentialul de a trimite in institutii, administratie si in politica mare oameni seriosi, competenti, dornici sa se perfectioneze si sa isi faca bine meseria. Avem fara indoiala o intreaga panoplie de alumni care reusesc, pentru ca fac o facultate buna si sunt seriosi si inteligenti, sa isi construiasca apoi cariere foarte frumoase. Nu sunt putini la nivele de decizie in organismele europene, in organizatii internationale, cadre didactice ale unor universitati prestigioase, activisti civici, antreprenori, inalti functionari in administratie.

Partidele politice sunt poate cel mai putin permeabile la acest tip de resursa umana competenta, calificata si cu spirit critic. Partidele, cu mici exceptii, perpetueaza inca un sistem de selectie a cadrelor care este anti-performanta, croit mai degraba pe un model leninist (de tip piramidal), unde conteaza contributia la consolidarea ierarhiei si nu la program sau la dezvoltarea unor propuneri de politici publice.

Mai toate aceste partide (PSD in mod special, dar nu numai el) se ghideaza dupa un model mostenit de la Partidul Comunist Roman. Pana nu-l vor depasi, aceste partide nu vor putea fi democratice, nu-si vor reformula strategia de selectie si promovare a elitelor si nu vor fi capabile sa trimita in politica mare altceva decat produc acum: instrumente obediente, aparate de ridicat mana in Parlament.

Oricat m-ar indurera sa spun lucrul acesta, pentru ca tin la studentii mei si cred in profesia mea, nu vad cum in climatul actual, altfel decat accidental sau in mici insule (cum se incearca prin USR sau alte initiative inca neconfirmate de votul popular) s-ar putea modifica sistemul de contra-selectie utilizat acum in partide.

Multi analisti avertizeaza ca sub conducerea majoritatii PSD-ALDE parcurgem si noi traseul urmat de Polonia sau Ungaria. Ce avem in comun? Care ar trebui sa fie, de fapt, relatia noastra cu partenerii din UE, din SUA?

Ma intrebati despre destinul european, occidental al Romaniei, pe care coalitia de guvernare se straduieste din rasputeri sa-l compromita cu fiecare actiune sau declaratie pe care o face. Prestatia eurodeputatilor puterii din Parlamentul de la Strasbourg de joi 9 februarie, cand s-a organizat dezbaterea pe problema Justitiei in Romania, a fost atat de deplorabila, incat nu poate fi explicata numai prin incompetenta. A fost ca un scenariu care a pus in scena comisari sovietici trimisi sa faca propaganda prin Occident, ca niste mici Hrusciovi wannabe (iertare pentru barbarism!) pe care insa partidul i-a trimis desculti si a uitat sa le spuna ca nu au voie sa se aseze la masa.

Cazul Romaniei este poate si mai disperat decat cel al Poloniei si Ungariei, pentru ca violenta atacurilor la statul de drept, la echilibrul puterilor are o intensitate parca si mai mare. Numitorul lor comun, usor observabil, este apropierea de Rusia, foarte vizibila, nu insinuata pe la colturi.

De aceea, singura prioritate valida in jurul careia ar trebui sa se coaguleze Opozitia este conservarea destinului european si apartenentei la UE a Romaniei. Cred ca traim timpuri in care piruetele sofistice legate de birocratia UE ori cacofoniile identitaro-protocronisto-fundamentaliste trebuie lasate deoparte.

Tot ce s-a intamplat bun in chinuita si scurta noastra modernitate politica inceputa timid in anii '20 ai secolului XIX s-a legat, atat la nivelul discursului, cat si al actiunii politice si administrative, de orientarea clara catre Europa, de optiunea clara catre valorile universale ale drepturilor omului. Daca dorim sa ni se mai intample lucruri bune, cred ca aceasta optiune trebuie sa fie unica prioritate a Opozitiei, cu tot ceea ce ea presupune.

„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
Discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie, declara liderul liberal Nicolae Ciucă. Ciucă admite că, dacă...
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, este cotat cel mai bine în majoritatea sondajelor de opinie pentru a câștiga Primăria Capitalei. El este văzut adesea „pe teren”,...
#guvern Ciolos, #Romania Polonia Ungaria Uniunea Europeana, #promovare partide , #partid