De ce nu suntem o colonie?

Disciplina se numeste "istorie contrafactuala". Presupune sa ne imaginam, intr-o maniera riguroasa, "ce-ar fi fost daca...". Asadar, sa ne imaginam ca noi, aici, intre Carpati si Mare, am fi fost, de aproape o mie de ani, englezi...

Adica am fi vorbit limba engleza si am fi fost supusi ai Coroanei de la Londra. Legile noastre ar fi fost facute de Parlamentul englez, iar judecatorii ar fi judecat dupa dreptul comun (common law).

Am fi fost catolici, iar din secolul al XVI-lea ne-am fi reformat, devenind anglicani. Am fi ramas secole intregi o colonie a Regatului Unit. Generatia pasoptista, in loc sa mearga la Paris, ar fi invatat la Oxford. Iar acum am fi fost precum Canada sau Irlanda.

Cred ca orice om rational ar prefera aceasta stare decat calvarul pe care Romania il traieste de decenii intregi.

Atunci aflati ca am avut, istoric, aceasta sansa. In secolele XI-XII a existat, undeva in nordul Marii Negre, probabil in sudul Basarabiei de astazi, o formatiune numita Noua Anglie (Nova Anglia).

A fost intemeiata de aristocrati englezi care au primit acest teritoriu din partea imparatului bizantin Alexie I Comnenul. Este atestata in doua cronici medievale, de unde aflam ca orasele de acolo se numeau "Londra" si "York". Au refuzat sa adopte crestinismul rasaritean (ortodox) si au adus clerici (catolici) din regatul Ungariei. Una dintre aceste cronici ii desemneaza pe locuitorii de acolo drept "englezi de la Rasarit" (Angli orientales).

Noua Anglie a disparut. Cronicile nu spun cand. Probabil in vremea raidurilor mongole din 1222 sau din 1241. In absenta unui stat englez in nordul Dunarii, istoria Romaniei a luat-o pe drumul pe care il stim. Izolare culturala, inapoiere economica, autoritarism politic si ortodoxism.

Iar istoriografia romaneasca a dobandit o obsesie. Aceea a independentei. Istoria oficiala, inclusiv aceea care se preda la scoala, este o oda adusa presupusei independente a Tarilor Romane.

Acesta este un fals istoric. Secole intregi, independenta nu a fost niciodata o optiune reala. De ce? Inainte de orice, pentru ca mintea pre-moderna, mai ales aceea medievala, nu functiona astfel. Iar realitatile institutionale nu o permiteau.

In mod obisnuit, "statele" medievale nu erau si nu puteau fi, prin definitie, independente. Ele nu aveau structuri birocratice masive, precum statele moderne. Iar afinitatile "nationale" erau diferite de acelea ale secolelor XIX-XX. Ceea ce conta erau relatiile dinastice si legaturile cu entitati supra-nationale precum Biserica Catolica.

Iata de ce avem un paradox (aparent). Inaintea secolului XIX, multe state sunt, de facto, independente. Si cu toate acestea ele sunt descrise, de regula, ca fiind simple provincii sau colonii.

Doua exemple, dintr-o lista foarte lunga. Regatul Navarei. Intemeiat in secolul IX, insa primul conducator care foloseste titlul de "rege al Navarei" dateaza abia din secolul XII. In secolul urmator intra intr-o uniune personala cu Franta. Este greu sa stii ce este acest stat. O provincie? Un ducat? Un regat separat? Regii Spaniei si acum poseda titlul, distinct, de "regi ai Navarei" (cei ai Frantei au purtat acest titlu pana in 1830).

Sau exemplul coloniilor americane. In 1783, cand s-a semnat Tratatul de la Paris, aceste state, care au format Statele Unite ale Americii, erau mai degraba formatiuni suverane, asociate intr-o confederatie. Vermont, care se declarase formal o republica independenta, nici nu facea parte dintre semnatari. (A devenit parte a Uniunii mai tarziu, in 1791).

Tarile Romane erau, si acestea, intr-o situatie nu foarte diferita. Intr-un fel erau independente, precum multe alte formatiuni politice. In alt fel depindeau de altii, in mod necesar. De imperiile europene si asiatice, de statele puternice din jur precum Polonia sau Ungaria, de autoritatile ecleziastice.

Ideea unei independente definite in sensul secolului al XIX-lea ar fi fost o absurditate pentru cei dinaintea acestei perioade.

In zilele din urma, s-au trezit tot felul de personaje sa isi strige patriotismul din studiourile de televiziune. Ni se spune ca am ajuns, din cate se pare, o "colonie". Si se afirma - daca inteleg ceva din discursul lor - ca nu mai trebuie sa fim una...

Dar ce este cu necesitate rau in a fi fost o "colonie"? (Sau o provincie? Un stat-client? Folositi ce termen doriti) Multe dintre cele mai dezvoltate state de pe planeta aceasta au fost colonii. Unele pana de curand. Unele mentin si acum legaturi politice cu metropola.

Mai important este altceva: tocmai faptul ca au fost coloniile anumitor metropole le-a dat un avantaj competitional extraordinar. Statele Unite sunt cazul cel mai evident. Dar lista este lunga. Australia. Noua Zeelanda. Sunt printre cele mai solide si mai prospere democratii de pe pamant. Institutiile lor sunt marcate profund de experienta coloniala.

Islanda a fost, pana in 1943, sub autoritatea coroanei daneze. Malta si-a dobandit independenta abia in 1964. Exemplele pot continua, insa ideea este simpla. Aceste state sunt bogate si dezvoltate nu in ciuda, ci datorita experientei "coloniale" (cu sau fara ghilimele).

Japonia a fost guvernata intre 1945 si 1951 de un fel de pro-consul, generalul Douglas MacArthur. Se indoieste cineva ca acesta a fost un pas esential in faurirea Japoniei asa cum o cunoastem astazi?

Nesansa noastra istorica nu este ca am fost o "colonie", ci dimpotriva, ca am ajuns pe mana unor grupari de interese care nu aveau nici un reper civilizat si nu dadeau socoteala nimanui.

Nicolae Ceausescu, cand a simtit vantul schimbarii in blocul statelor socialiste, a descoperit ca este urmasul voievozilor care au asigurat "neatarnarea" tarii.

Istoric vorbind, noi am avut mai degraba problema ne-guverabilitatii. Foarte putine, prea putine institutii politice de import au prins radacini. Austriecii au incercat sa guverneze Oltenia, intre 1718 si 1738. Au plecat, speriati de amploarea evaziunii fiscale si a "smecheriilor" (termenul provine din aceasta perioada).

In secolul al XIX-lea, modernizarea Romaniei a semanat mai degraba cu o piesa de Caragiale. Catavencu (intrerupandu-l latrator pe Farfuridi): "Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania...".

Noi nu vom re-inventa roata in materie de institutii politice. "Romanismul absolut" este o iluzie primejdioasa. Noi trebuie sa fim o colonie a lumii civilizate. Un paradis fiscal al capitalismului anglo-saxon. Noua noua Anglie.

Catalin Avramescu este conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti, fost consilier de stat, seful Cancelariei Prezidentiale (2008-2011) si ambasador in Finlanda si Estonia (2011-2016).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Gafa rușinoasă a premierului Ciolacu în Qatar. Ce-a putut să spună în loc de ”lecție” VIDEO

În timpul vizitei sale în Qatar, premierul Marcel Ciolacu a fost protagonistul unei gafe rușinoase, în timp ce lăuda grandoarea Campionatului Mondial de Fotbal găzduit de țara asiatică în...

Scandal electoral la Sibiu. Unul dintre candidații la locale, bătut cu biciul de fratele primarului VIDEO

Scandalul a avut loc în localitatea sibiană Brădeni. Candidatul PSD la primărie, Dan Braga, a filmat mai multe clipuri video în curțile familiei actualului edil, fără, însă, a primi...