Stati linistiti, nicio criza nu ne poate atinge (Opinii)

Exista multe motive pentru care unii dintre noi ar putea si chiar ar trebui sa isi faca griji, din perspectiva crizei care isi incepe un nou asalt asupra lumii. Acel procent de romani, infim de mic dupa mai toate datele si statisticile, conectat la sistemul financiar modern poate sa aiba emotii.

Titlul nu se refera la ei, asa cum totusi declaratiile guvernantilor de astazi se refera taman la ei, cand incerca sa ne spuna ca Romania este pregatita pentru noul val al crizei.

In primul rand Romania nu a iesit niciodata din criza in care a intrat in 2008, cand aceiasi politicieni - cu Traian Basescu in fruntea fruntii - ne asigurau si se jurau pe ce au mai sfant ca suntem prea puternici pentru a ne atinge criza. Nici asta nu vreau sa spun prin ideea enuntata la inceputul textului. Dimpotriva. Norocul nostru infinit este ca suntem atat de atipici, atat de saraci (si la propriu, si la figurat), atat de rupti de lumea civilizata si atat de ne-conectati la sistemul financiar global, incat pana si o prabusire a acestuia ne-ar afecta cel mai putin.

In comparatie cu statele puternic dezvoltate, cu economii adevarate si reale, dar care in timp au adunat din nefericire datorii publice colosale, Romania, care nu are niciun fel de economie, nici reala, nici virtuala, are o sansa uriasa de a se numara printre supravietuitori in cazul unui dezastru financiar international. Noi si statele semi-primitive ale lumii - cele mai sarace din Africa si Asia indeobste -, care supravietuiesc doar din agricultura si alte activitati naturale ale omului, avem toate sansele, avem cele mai bune premise pentru a ne mentine pe linia de plutire chiar si in conditiile unei prabusire totale a burselor si marilor banci ale lumii.

Pentru a ilustra si mai bine ideea - ganditi-va cine si de ce a supravietuit marelui cataclism natural care a condus la extinctia dinozaurilor, acum peste 65 de milioane de ani, in urma impactului cu Pamantul a unui meteorit urias. Au supravietuit dezastrului planetar doar mamiferele de mici si foarte mici dimensiuni, si care, spre deosebire de dinozauri, isi ducea mare parte a activitatii noaptea. Ele au fost cele care s-au adaptat cel mai bine dezastrului planetar, ascunzandu-se pe toata durata modificarii climei mult mai usor decat animalele de dimensiuni mari care populau planeta.

Exista cateva puncte comune intre exemplul de mai sus si viata romanilor vis-a-vis de modul de functionare a statelor dezvoltate. In Romania statisticile arata ca aproape 50% din populatia tarii traieste inca in mediul rural. Se stie insa ca acest procent este exagerat, intrucat a fost fortat si trucat pentru a fi acceptati, in 2007, in Uniunea Europeana. Probabil ca undeva la peste 60% ar fi o cifra mult mai realista si, mai ales, conforma cu indeletnicirile romanilor, chiar daca ei formal fac parte din comunitati ce poarta nemeritat numele de orase sau municipii. Am convingerea ca un procent mult mai mare inca traieste de pe urma produselor obtinute in curte, "la tara", sau procurate de la parinti si bunici din mediul rural.

Toti acesti oameni nu sunt conectati in niciun fel la economia romaneasca. Ei sunt reprezentantii afecerilor de subzistenta, unde se produce doar cat e necesar supravietuirii. Daca mai adaugam si faptul ca, in paralel cu economia reala, la noi s-a dezvoltat o economie subterana reprezentand intre 30 si 40% din valoarea primei, atunci putem sa ne lasam pe spate ca si cum am detine un cec in alb de asigurare impotriva tuturor dezastrelor mondiale.

Suntem atat de slabi si de piperniciti, incat nicio catastrofa planetara nu ne poate atinge. Am putea chiar sa incingem o hora si o sarba si sa chiuim de bucurie, avem toate motivele. Destinul e mai ingaduitor cu noi decat am fi visat vreodata. Paradoxul ar fi ca acum, cand suntem pentru prima oara in istorie pe punctul de a ne specula slabiciunile si infirmitatile, sa ne trezim ca le distrugem si pe astea si ne apucam sa devenim, hodoronc - tronc, peste noapte, moderni si conectati la un sistem falimentar si muribund.

Macar acum, in ultimul ceas al istoriei, poate ca ne vom aduce aminte de pariul cu agricultura de acum 20 de ani. Poate ca inca nu e prea tarziu pentru a-l relua macar. Ar fi ultima noastra sansa de a scoate capul mandri in lume. Candva.