Statul ignorant

Istoricii ideilor din ultimele decenii au vorbit adeseori de faptul ca lumea moderna s-ar afla intr-o epoca a biopoliticii. Termenul a fost consacrat de catre filosoful francez Michel Foucault, dar el este prezent inca din anii 1920-1930.

In linii mari, biopolitica este acel mod de guvernare a societatilor in care miza principala a puterii politice este viata oamenilor. O putere este cu atat mai legitima cu cat are mai bine grija de viata si sanatatea populatiei si este cu atat mai eficienta cu cat reuseste sa stoarca din ceea ce este viu un maximum de energie, de munca, de creativitate.

Pentru asta, ea trebuie sa se foloseasca de toate mijloacele pe care le are la dispozitie, iar unul din mijloacele cele mai intens solicitate este cunoasterea stiintifica.

Spus foarte simplu, incepand din secolul al XIX-lea si pana aproape de noi, puterea politica si stiintele vietii (biologia, medicina, chiar si psihologia sau economia) au lucrat mana in mana intarindu-se si legitimandu-se reciproc, for the best and the worst: pe de o parte, progrese extraordinare in ingrijirea sanatatii si eradicarea unora dintre bolile cele mai letale; pe de alta parte, politici criminale de exterminare a unor forme umane de viata, in numele unor fantasme delirante ale superioritatii rasiale.

Divortul dintre stat si cunoasterea stiintifica

Dar se pare ca s-a intamplat ceva in ultimele doua-trei decenii, care ar corespunde unui sfarsit al biopoliticii, adica unei diminuari a preocuparii statului si puterii politice pentru viata, sanatate individuala si publica.

Asta se petrece in momentul in care puteri non-statale ocupa piata cunoasterii, a stiintei si a tehnologiei in folosul oamenilor, bunaoara in momentul in care Big Pharma ajunge sa dispuna de fonduri superioare tuturor statelor pentru a sustine cercetarea medicala si farmaceutica.

Statele nu numai ca pierd monopolul cunoasterii, dar par sa se si debaraseze cu oarecare bucurie de grija ei, lasand in grija privatului producerea si utilizarea cunostintelor privitoare la viata oamenilor, iar, in caz de amenintari grave la adresa sanatatii populatiilor, folosind organizatii internationale sau non-guvernamentale pentru a le face fata (OMS, Crucea Rosie, Medecins sans Frontieres etc.).

De cel putin 20 de ani incoace, statul este un actor secundar in domeniul sanatatii. Iar sanatatea a devenit o afacere a firmelor de medicamente, a laboratoarelor private, a industriilor starii de bine si a ideologiilor vindecarii individuale prin terapii din cele mai fanteziste.

Efectului divortului dintre stat si cunoasterea stiintifica este dublu: pe de o parte, cercetarea stiintifica nesupusa intereselor comerciale, de interes public, este subfinantata si abandonata in niste laboratoare cu echipamente vetuste.

Pe de alta parte, statul isi imagineaza fudul ca isi poate produce propria cunoastere a societatii, adica nu are nevoie de stiinta, nu are nevoie de universitati, nu are nevoie de experti altii decat de cei cu carnet de partid.

Statul devine literalmente ignorant si prost (fara vreo nuanta peiorativa, daca pot spune asa): el are la dispozitie niste statistici fictive, pe care le poate fabrica si instrumenta cum doreste: de pilda, cum da bine in rapoarte, mai multe paturi, mai putine infectari, mai multi vindecati, mai putini bolnavi.

Dar altfel statul e de-a dreptul dispretuitor in privinta cunoasterii; deciziile sale, zise politice, ascund de fapt aceasta uriasa ignoranta stiintifica si se bazeaza cel mult pe cativa pseudo-savanti pe care ii poarta ca pe moaste la televiziuni ca sa isi legitimeze deciziile.

Puterea politica nu are habar de nimic

Iar pandemia de azi dovedeste dramatic, nu numai in Romania, ci un pic pretutindeni, ca puterea politica habar nu are despre ce inseamna aparitia unui virus, raspandirea lui, modurile lui de actiune si, mai ales, cum poate sa fie impiedicate efectele tragice ale pandemiei.

Singura reactie de care a fost capabil statul a fost una demna de epidemiile medievale: inchiderea in case, distantarea sociala, controlul militarizat al populatiei.

Statele s-au panicat mai tare decat oamenii de rand, pentru ca au realizat, odata cu noi toti, ca nu sunt pregatite nici stiintific, nici practic, sa guverneze in vreme de epidemie altfel decat prin reactii primitive de inchidere si represiune.

Ele nu sunt capabile inca sa faca bine pe scara larga, sa protejeze viata decat fortand oamenii sa se izoleze, nu dispun de alte mijloace de interventie impotriva bolii decat folosind din nou forta, forta politieneasca si cea militara.

As merge si mai departe si as spune: nu numai ca puterea a divortat de cunoastere, dar nici macar nu mai crede in ea, nu mai are nevoie de ea, se foloseste de propriile "cuceriri".

Nu este deloc o intamplare ca adevarul pandemiei ne este furnizat nu de medici, nu de epidemiologi, nu de cercetatori, ci de un ofiter de politie care prezinta triumfator sumele adunate din amenzi date celor care nu se supun ordinelor politienesti, si de un fost primar de orasel care are dificultati de lectura, dovedind ca divortul domniei sale de cunoasterea stiintifica s-a facut cu multi multi ani in urma.

Tot asa cum nu este o intamplare ca, incurajati de asemenea cunoasteri alternative, oamenii ajung sa caute adevarul epidemiei in tot felul de teorii ale conspiratiei, iar sensul ei in exercitii religioase dintre cele mai radicale.

Se vor trage multe invataminte din aceasta pandemie, se vorbeste despre multe scenarii si masuri care trebuie luate. Dar in niciunul din aceste scenarii nu se face referire la sporirea bugetului cercetarii si la recredibilizarea stiintei si a savantilor.

De aceea, in loc de concluzie, ar trebui sa ne intrebam odata cu istoricul Patrick Bucheron, profesor la College de France: "cum se face ca o epidemie atat de catastrofala nu schimba nimic din modul de a ne supune, de a produce, de a guverna?".

Cum se face ca, de secole si milenii incoace, "o societate atat de greu incercata continua sa creada in acelasi zeu si sa se supuna aceluiasi rege?".

Ciprian Mihali a predat vreme de doua decenii filosofia contemporana la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor in filosofie al Universitatilor din Cluj si din Strasbourg. Intre 2012 si 2016 a fost ambasador al Romaniei in Senegal si in alte sapte state din Africa de Vest. Din 2016 lucreaza in domeniul cooperarii internationale la Bruxelles.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Au apărut imagini de la o întâlnirea a lui Călin Georgescu cu Horațiu Potra. Candidatul la prezidențiale susținea că nu-l cunoaște pe liderul mercenar FOTO

Mai multe fotografii în care apar Călin Georgescu, Horațiu Potra și Eugen Sechila au fost distribuite luni, 9 decembrie, pe un canal al rețelei Telegram. Unele dintre imagini par a fi de la...

Cine este "candidatul fără chip" de la prezidențiale, în opinia lui Adrian Năstase. "A vrut să ardă etapele, folosind persoane de proastă calitate în campania sa"

Votul la alegerile prezidenţiale şi la parlamentare din acest an a fost un vot de protest, în opinia fostului premier al României, Adrian Năstase. El a vorbit și despre independentul Călin...