Dupa cum se stie, justitia este una dintre cele trei puteri ale statului care este menita, la modul ideal, sa asigure administrarea legalitatii si dreptatii publice si private. O misiune inaltatoare, am zice, si esentiala pentru existenta in sine a statului, pentru ca absenta sau proasta ei functionare submineaza chiar bazele fiintarii sale.
Desigur, exista si perioade in care alte puteri o covarsesc pe cea a justitiei, de exemplu in statele totalitare. Am trait si aceasta experienta. Si am asteptat cu bucurie ca lucrurile sa se schimbe radical dupa evenimentele din 89. Si ele s-au schimbat intr-adevar. Dar nu pana la capat si nu intocmai cum ar fi trebuit.
O vreme s-au perpetuat starile de lucruri de dinainte. Mai ales ca persoanele au ramas cam aceleasi. Ce-i drept, randurile au fost copios ingrosate de fosti militieni si securisti de pe vremea impuscatului carora noua conjunctura le-a dat nebanuite aripi. Justitia adulmeca si prindea din zbor sugestiile puterii in exercitiu si actiona in consecinta. Perioada, sa zicem, de glorie, intruchipata de alde Rodica Stanoiu.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura europenizarii efective a Romaniei, magistratii au inceput sa constientizeze puterea lor si au facut tot ce a depins de ei ca aceasta sa fie deplina si uneori chiar discretionara. Cine crede sau spune ca astazi judecatorii se afla sub dominatia politicului este intr-o mare eroare. Priviti doar la regimul privilegiat al salariilor si mai ales pensiilor! Ei sunt singurii care si-au prezervat pensiile speciale, cu argumentul ridicol invocat de CC ca sunt putere, chipurile, constitutionala si deci au tot dreptul la un tratament de favoare in aceasta inalta calitate.
Priviti apoi la gramada de dosare de mare si mai mica coruptie respinse pe motive de procedura, uneori ridicole, sau la liota de interlopi eliberati cu regularitate dupa 24 de ore din arest, la cauzele care treneaza ani de zile, daca se poate pana la prescriptia faptelor in cauza, la sentintele inimaginabil de clemente in dosarele care au fost totusi finalizate de ochii lumii.
Si sa ne gandim la sumele fabuloase care acestia le-au sifonat din avutul statului sau al cetatenilor si care n-au fost recuperate niciodata. Si pentru care tot statul, adica noi, platim despagubiri. Ca de altfel si in cauzele pierdute la CEDO, din cauza unor sentinte aberante ale instantelor. Sau sa ne amintim de greva ilegala a judecatorilor, supranumita protest, perioada in care desi nu s-a lucrat, s-au incasat constincios salarii.
Iar in toate aceste situatii, nimeni n-a putut sa intervina. Pentru ca ar fi atentat, nu-i asa, la sacra independenta a justitiei. Necesara si sacra, nimic de zis, dar unde este controlul reciproc al celor trei puteri ale statului de drept? Si unde este autocontrolul pe care ar trebui sa-l opereze organele abilitate, in primul rand CSM? Degeaba ar incerca judecatorii mai tineri si eventual mai integri sa schimbe ceva in functionarea sistemului, daca in functiile de conducere si control se regaseste mereu vechea garda.
Impresia generala este ca lucrurile se judeca "pe spranceana". Cei puternici si bogati beneficiaza de imunitate sau clementa excesiva. Asa zisa independenta a justitiei tinde sa fie interpretata foarte adesea ca domnie a bunului plac. "Decid astfel pentru ca asa vreau si nimeni nu poate sa hotarasca altmineri", cum s-ar zice.
Tot abuz este si imixtiunea in atributiile Executivului. In sistemul de salarizare, in alocarile bugetare, in infiintarea sau desfiintarea unor institutii din arealul executiv. Sau atributiile de control excesiv asupra unor legi si hotarari ale Legislativului, care dau impresia ca forul unic de autoritate in statul roman este numai si numai Curtea Constitutionala.
Desigur puterea actuala nu mai vrea sa deschida inca un front de lupta, dar pe viitor va trebui sa se intreprinda si o reforma consistenta a doamnei legate la ochi pentru ca altfel exista un risc serios de a atenta la interesele superioare si de perspectiva ale tarii.
Cea plina de botox si glet
Romanilor, de Pasti ureaza
Robie... Vezi tot