Opinii: O victorie cat o infrangere pentru presedinte

Traian Basescu a incercat un exercitiu prezidential, nu in totalitate convingator, cu ocazia depunerii juramantului de catre noii ministrii.

Le-a promis solidaritate, dar le-a cerut austeritate. A invocat motivele schimbarilor, singurele formulate oficial, si chiar si-a ciupit doi dintre apropiati: direct pe Sebastian Vladescu, pentru stimulentele acordate subordonatilor, si, indirect pe Elena Udrea, pentru salariile mari din minister.

Asadar, un presedinte relaxat si hotarat. Dincolo de acest exercitiu insa, presedintele nu prea are motive reale de relaxare. E drept, a reusit sa obtina o remaniere extinsa, dar inlocuitorii ministrilor plecati sunt mult sub standardele impuse de chiar Traian Basescu pe vremea cand verifica la sange mape profesionale si cerea competenta. Cand ajungi sa accepti, de exemplu, un ministru-fosila venit din cabinetul Vacaroiu si speri ca el sa faca politica de dreapta si reforma, ori minti, ori te minti.

Dar cel mai grav pentru presedinte este felul in care a ajuns sa obtina aceasta remaniere extinsa. A fost nevoie ca Elena Udrea sa-l ameninte pe Emil Boc cu pierderea spirjinului unei parti a partidului la motiunea de cenzura, pentru ca premierul sa accepte, in extremis, pierderea a doi baroni. Chiar si asa, premierul a refuzat sa faca ceea ce presedintele a cerut, de fapt, adica depunerea mandatului intregului guvern.

A fost, in fapt, un soi de tradare din partea copilului sau politic, ultimul de la care presedintele s-ar fi asteptat sa schimbe tabara. Este un esec grav si dureros pentru Traian Basescu, care se vede din nou in situatia de a avea la Palatul Victoria un premier pe care nu poate conta. Este un esec pe care insa si l-a construit singur prin inconsecvente si repetate erori. Slabiciunea lui Emil Boc, capturat acum de baroni, nu numai ca nu l-a deranjat, ci i-a placut chiar. Baronii nu au aparut peste noapte, ci au crescut sub ochii sai, ba chiar s-a bazat pe ei pentru a castiga ultimul mandat.

Ca o ironie a sortii, ruptura dintre presedinte si fostul premier Calin Popescu Tariceanu s-a produs tot atunci cand Traian Basescu a cerut demisia cabinetului pentru organizarea de alegeri anticipate. Dupa acel moment, presedintele a intrat, practic, in opozitie, dar pe-atunci avea un intreg partid disciplinat in spatele sau si o popularitate zdrobitoare. Ce variante are acum Traian Basescu, caci batalia de la remaniere arata ca nu este resemnat?

Probabil ca zilele lui Emil Boc la conducerea acestui guvern sunt numarate. Mai multe sau mai putine in functie de gasirea unui inlocuitor dezirabil, o misiune cu atat mai delicata cu cat Crin Antoenscu da semne ca ar incerca revigorarea lui Klaus Iohannis. Deci, in caz de vacanta a sefiei guvernului, scenariul din toamna trecuta s-ar putea repeta, insa de aceasta data Traian Basescu nu are niciun motiv sa vrea anticipate.

Va fi interesant de vazut cum il va urni presedintele pe Emil Boc, daca nu va folosi momentul motiunii de cenzura, moment pe care opozitia s-ar putea codi sa i-l ofere in noile conditii. Teoretic, daca refuza sa demisioneze, premierul ar putea fi evacut prin pierderea sprijinului politic al partidului si demisia in bloc a ministrilor PD-L ( dupa modelul Radu Vasile). Practic insa, Traian Basescu nu mai controleaza decat o parte din PD-L si o si mai mica parte din guvern, iar in momentul cheie s-a putea trezi in fata unui nou esec de proportii care n-ar face decat sa intareasca pozitia lui Emil Boc.

Partidul poate fi recastigat, eventual, doar in urma viitoarelor alegeri interne care sa-i propulseze in pozitiile cheie pe apropiatii presedintelui, in frunte cu Elena Udrea. Ma indoiesc insa ca garda veche, chiar lasata fara mare parte din influenta pe care o aduce functia guvernamentala, se va preda foarte usor. Iar Traian Basescu nu mai poate miza nici pe influenta personala, pentru ca nu mai este locomotiva partidului.

Daca aceasta ocazie de recucerire a partidului va fi ratata, nu este exclusa o rupere a PD-L, undeva la mijlocul anului viitor, astfel incat noul partid sa aiba suficient timp pana la alegerile din 2012. Un nou partid condus, de buna seama, de Elena Udrea. Aceasta sa fie cheia in care trebuie citita recenta ghicitoare a lui Sebastian Lazaroiu, porivit caruia partidul condus de Alba ca Zapada va ajunge sa domine scena politica?

In mijlocul acestor scenarii pline de semne de intrebare, exista o singura certitudine. Ne aflam din nou sub blestemul Constitutiei Romaniei, ale carei prevederi conduc la razboaie de gherila ori de cate ori presedintele si premierul se gasesc pe pozitii divergente. Li s-a intamplat tuturor presedintilor de dupa 1990 si se va intampla mereu pana cand nodul gordian constitutional nu va fi retezat.