Cum a împușcat Securitatea revoluționarii de la Timișoara. Armele ascunse mișelește sub mantale: "Trăgeau din Dacii albe, din Aro"

Vineri, 17 Decembrie 2021, ora 03:25
22830 citiri
Cum a împușcat Securitatea revoluționarii de la Timișoara. Armele ascunse mișelește sub mantale: "Trăgeau din Dacii albe, din Aro"

Securiștii au tras mișelește în manifestanții care au ieșit în stradă în zilele de 16, 17 și 18 decembrie, la Timișoara, pentru a răsturna regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu.

Andrei Ursu, director științific al Institutului Revoluției Române, a relatat pentru Ziare.com – din mărturiile strânse de la cei care au participat la evenimentele sângeroase din Timișoara – cum au acționat organele de Securitate, ce arme foloseau și mai ales în ce fel au comis crimele.

Ziare.com publică documentele armurierului Securității, în care apar armele folosite de securiști împotriva manifestanților din Timișoara.

Zilele acestea România marchează 32 de ani de la evenimentele anticomuniste petrecute la Iași (14 decembrie 1989) apoi la Timișoara (15-19 decembrie 1989), mișcări de stradă care au avut ca rezultat declanșarea Revoluției Române și fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu din Comitetul Central al PCR cu ajutorul unui elicopter pe data de 22 decembrie, la București.

Despre primele zile ale Revoluției a vorbit pentru Ziare.com istoricul Mădălin Hodor, aici.

Este vorba despre mitingul dejucat de organele de Securitate la Iași, apoi despre primele ore ale mitingului de susținere a pastorului Laszlo Tokes de la Timișoara.

Cum anume s-au petrecut evenimentele în zilele următoare, 16-17 decembrie 1989, relatează directorul IRR Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, care a fost ucis în timpul anchetei în 1985.

Pentru ca românii să înțeleagă cum au evoluat evenimentele de la Timișoara pe 16 decembrie 1989 și ulterior, dar mai ales de ce, Andrei Ursu a explicat că atât Securitatea cât și Armata aveau puse la punct niște planuri, pregătite din timp.

În ce constau „scenariile de lucru” ale Securității și ale Armatei

Aceste „scenarii de lucru” erau gândite în eventualitatea în care România era ocupată de forțe din afară. Pentru că Nicolae Ceaușescu nu suporta ideea că tocmai românii voiau să-l înlăture de la putere, nu vreo „agentură străină”, dictatorul era convins că evenimentele de la Timișoara se circumscriu unui asemenea scenariu.

Pe de altă parte, și ofițerii de Securitate se codeau să-i spună că poporul striga în stradă în mod clar „Jos Ceaușescu!”.

Așa se face că încă din primele zile ale Revoluției de la Timișoara Securitatea și-a „croit” planul de acțiune pe scenariul unor forte străine care fie acționează direct, fie i-au convins pe câțiva români să o facă în locul lor.

Din desfășurarea evenimentelor rezultă că realitatea a fost cu totul alta, iar numărul românilor care au ieșit în stradă – în mod spontan și cu revendicări clare și sincer exprimate – creștea constant în zilele de 16-20 decembrie 1989.

Andrei Ursu, director al IRR, a explicat că Rețeaua R (a Armatei) era concepută a funcționa în cazul în care țara era ocupată de o forță militară străină.

În schimb, Rețeaua S (a Securității) avea ca rol să poarte așa-zise „lupte de gherilă” în cazul în care țara era ocupată în urma unei revolte interne, presupus a fi coordonată de „agenturile străine”.

Din relatarea amplă a lui Andrei Ursu, susținută cu dovezi (documente ale Securității și ale Armatei), rezultă că securiștii au acționat conform scenariului unei revolte interne pusă la cale din afară, conform planului de acțiune al Rețelei S. Ei purtau uniforme militare fără grade sau erau îmbrăcați în civil cu mantale lungi, pe sub care ascundeau arme ușoare cu pat rabatabil, diferite de dotările standard ale Armatei (soldații folosind, cu precădere, puști AKM – automat kalașnikov modernizat, o versiune nouă a puștii AK-47 inventată de Mihail Kalașnikov în URSS).

„Așa era cu Ceaușescu, nu i se putea spune că poporul era împotriva lui. I se spunea că poporul poate fi agitat de „agenturile” rușilor, ale ungurilor, CIA, că-i băgau multe idei în cap. Ceaușescu însuși se adăpa cu asemenea conspirații. El credea că e cel mai iubit fiu al poporului. Nu putea accepta și nici nu i se putea spune că poporul era împotriva lui. El nu putea să își imagineze că exista o opoziție autohtonă.

Automat i s-a spus că în cazul revoltei minerilor de la Brașov (1987) ei ar fi fost agitați de agenturile străine, de legionari, apoi la Timișoara (1989) i s-a spus că e vorba de ruși, unguri. Era un fel de legendă care, din păcate, a rămas până în ziua de azi. În realitate, oamenii ăia erau români, erau cetățeni scârbiți de dictatura lui Ceaușescu, de cultul personalității lui Ceaușescu, de sărăcie, de mizerie, de faptul că ducea țara de râpă”, a declarat Andrei Ursu.

Cum s-a transformat un miting de la Timișoara într-o Revoluție autentică

Directorul IRR spune că episodul din fața casei parohiale a pastorului Laszlo Tokes, din seara de 15 decembrie 1989, este un moment în care s-a creat o solidaritate inter-etnică și inter-religioasă.

„Foarte curând, alături de susținătorii lui Tokes care erau maghiari, au venit și alte culte. E vorba de etnici români, mai erau și sârbi, dar de alte confesiuni: baptiști, apoi și ortodocși. Și cu aceștia, numărul celor care au făcut acolo corp-comun în zona casei parohiale a lui Tokes crescuse atât de mult, încât de pe data de 15 decembrie nu au mai putut să-i aresteze pe toți. Un element care trebuie menționat este că dacă în dimineața de 15 decembrie 1989 n-ar fi fost acolo și un diplomat american însoțit de o ziaristă britanică, poate că Securitatea ar fi acționat mai rapid și mai dur, astfel încat acest sentiment de mântuire de frică – așa cum l-au numit timișorenii când s-au văzut atât de mulți – n-ar fi pus stăpânire așa repede pe ei.”, spune Andrei Ursu.

Asta pentru că Ceaușescu – explică Andrei Ursu – nu numai că voia să fie cel mai iubit fiu al poporului, dar voia să fie și cel mai mare om de stat.

Cine erau, de fapt, „turiștii străini” de la Revoluției

„De aceea o caracteristică a regimului ceaușist era ca represiunea să fie cât mai disimulată astfel încât să nu apară în presa din occident că el nesocotește drepturile omului. El, în 1989, încă se agăța de faima pe care și-o construise, cum că era oaia neagră a lagărului comunist, dar care în 1989 această imagine era boțită rău, pentru că apăruse Mihail Gorbaciov cu Perestroika și Glasnost (n.r. – reforme politice și administrative) încât până și rușii lui Gorbaciov erau mult mai reformați decât România lui Ceaușescu.

Mulți români priveau cu speranță către est. Rușii – pe care am avut noi boală toată istoria – în acel moment, în 1989, aveau reforme de liberalizare. Apropo de Iași, acești capi ai manifestației de acolo cereau reforme similare cu cele din URSS. Gorbaciov îl adusese înapoi din Siberia pe disidentul Zaharov. Mai mult decât atât, făcuse Consiliul Regional – prima formă democratică din URSS – în care Zaharov a avut și o funcție de conducere. Deci, niște schimbări majore. De exemplu, le dădeau liber rușilor să călătorească. Ei treceau granița, intrau în România și se duceau în Iugoslavia.

De asta, ulterior, securiștii au scos ideea asta că la revoluție au venit mulți turiști sovietici care erau kgb-iști (n.r. - de la KGB, Securitatea Rusă – actualul FSB). Nu a fost așa. Datele nu susțin acest lucru. Acei turiști ruși treceau prin România, dar erau oamenii ăștia cărora Gorbaciov le-a dat liber să iasă din URSS. Ei se duceau cu mașini Lada (n.r. – marcă rusească de autoturism). E adevărat, mergeau în convoaie, că le era și lor frică. Mergeau cu 4 Lade și se întorceau cu una singură, pentru că pe celelalte le vindeau în Iugoslavia. Și după ce le vindeau cumpărau de acolo produse pe care nu le găseau în URSS: whisky, țigări, Vegeta.

Am găsit la CNSAS în documentele Securității date foarte clare, că erau urmăriți de securiști de când intrau în țară pe la Huși, prin Iași. Securiștii știau la fiecare jumătate de oră unde a ajuns fiecare convoi (n.r. – de mașini Lada). (rușii cu Ladele – n.r.) au fost la fix țapul ispășitor pentru ca Securitatea să externalizeze vina pentru ce s-a întâmplat după 22 decembrie”, a declarat Andrei Ursu.

A doua zi, pe data de 16 decembrie, din cauză că timișorenii văzuseră curajul celor care au stat în fața casei parohiale a pastorului Laszlo Tokes, au prins la rândul lor curaj și au ieșit în stradă. În acel moment nu se transmise la Radio Europa Liberă situația de pe 15 decembrie.

Cum a început ziua de 16 decembrie 1989

„Pe data de 16 decembrie fusese transmisă informația, din gură în gură, și au ieșit baptiștii, adventiștii, apoi ortodocșii. Auziseră în parohiile lor sau de la vecini și au ieșit din solidaritate. Trebuie spus că în Timișoara a fost întotdeauna un grup pestriț de etnii și confesiuni religioase care au trăit în armonie de-a lungul secolelor. Nu au existat niciodată tensiuni interetnice acolo, cu atât mai puțin în acea perioadă în care sufereau toți, împreună.

La grupurile minoritate era o tradiție opoziția față de Ceaușescu, asta i-a unit. Pe 16 au ieșit cu sutele, de dimineață: români, maghiari, germani. Dacă citim istoria Revoluției de la Timișoara asta este o chestiune înălțătoare. Prindeau curaj unii de la alții. Un poet, Ion Monoran, a oprit tramvaiul în Piața Maria și a smuls captatorii. Tramvaiul era plin, iar acei oameni – aproape 100 - s-au adăugat mulțimii de manifestanți. În acel moment, de pe tramvai, oamenii au început să strige „Jos Ceaușescu!”.

Această personificare era, până la urmă, cea mai gravă insultă pentru cultul personalității lui Ceaușescu. Iar Securiștii nici nu aveau curajul să menționeze așa ceva. Ei preferau să spună propagandă împotriva orânduirii socialiste. Chiar dacă era o acuzație gravă, pedepsită cu pușcărie, ei în actele Securității nu puteau să scrie că oamenii au strigat „Jos Ceaușescu! (…) E vorba despre un tabu totalitar: nu i se putea spune lui Ceaușescu că oamenii ăștia erau români și că strigau împotriva lui.

Până în ultima clipă Securitatea, Coman, Vlad îl alimentau pe Ceaușescu cu ideea că ăștia erau toți străini sau agenturi străine sau influențați, plătiți de agenturi străine”, relatează Andrei Ursu.

Pe 16 decembrie Securitatea era în alertă maximă: erau pe străzi, fuseseră trimiși securiști și de la București.

Sute de arestări la Timișoara, bătăi crunte în beciurile Miliției și ale Securității

„S-au operat arestări în masă: sute de oameni au fost arestați pe 16. Sigur că în piață erau mulți manifestanți și securiștii nu puteau să intre în plin. Așa că acționau de pe margine, aveau niște echipe de commando. Erau grupe de asalt. Mulți erau îmbrăcați în civil și aveau arme sub trenciurile alea. Spuneau manifestanții că îi simțeau că aveau arme pe dedesubt, aveau niște trenciuri mai largi, bej, crem, specifice lor.

Oamenii își dădeau seama că erau securiști. Nu totdeauna își dădeau seama, dar îi recunoșteau și uneori reacționau. Au fost situații – e drept, puține – când au fost violențe din partea manifestanților, bineînțeles, justificate, în momentul în care ăștia încercau să se infiltreze în rândurile lor și să îi aresteze. Echipele de intervenție prindeau pe câte unul de la margine, îl săltau și îl băgau într-o dubă. Cei care vedeau îi țineau minte și când respectivii se întorceau să aresteze din nou, au fost cazuri în care au fost luați la bătaie. S-a raportat că unii dintre ei abia au scăpat din mâinile manifestanților.

Altfel, manifestanții nu îi urmăreau (n.r. – pe securiști), deoarece le era frică, fiindcă aveau arme. Sute au fost arestați, au fost duși la sediile Miliției, ale Securității. La un moment dat nu mai aveau loc de atâția arestați, care au fost bătuți îngrozitor. Avem rapoarte cum îi băteau la nesfârșit cu răngi, cu bastoane. Îi trânteau pe jos, nici nu mai aveau loc în celule. În curtea Miliției Județene îi trânteau pe jos și îi călcau în picioare cu bocancii, nu mai aveau răbdare. Unul singur dintre toți ăștia (securiști – n.r.) a fost judecat și condamnat: Traian Sima – șeful Securității Timișoara.

Restul, toți au fost achitați, inclusiv Radu Tinu, adjunctul lui Sima care a bătut și el, a urmărit, a contribuit masiv la arestări și la anchetele astea violente. Acum e bine-mersi, e om de afaceri și e foarte activ pe internet. Culmea e că se bagă la televiziuni, pe Facebook, în grupul Revoluția 89. Era omul Securității, avea ordin și a făcut-o cu pasiune. Acum se vede din dezinformările pe care le propagă că a rămas la ideea că Securitatea era patrioată, că Securitatea a făcut lucrurile astea dintr-un spirit de apărare a țării.

El încă menține ideea că manifestanții erau infiltrați de agenturile străine: de occidentali, de unguri sau de ruși! Și el bătea pe 16, pe 17! Mai mult, el dădea ordin, era mai periculos. El transmitea ordinele de la Vlad (Iulian Vlad, șeful Securității), de la Filip Teodorescu, de la Emil Macri (șeful Direcției a II-a a Securității), de la șeful Direcției a III-a Contrainformații. Pe ultimii i-a trimis Iulian Vlad la Timișoara să găsească rușii și ungurii și dacă nu-i găseau să-i bată pe ăștia (pe manifestanți – n.r.) până îi găsesc”, spune Andrei Ursu.

Când au început securiștii să tragă în manifestanți

Potrivit acestuia, pe tot parcursul zilei de 16 decembrie oamenii din Timișoara au rămas în stradă.

„Nu s-a tras încă cu arme de foc în manifestanți, dar arestările au fost cu sutele și bătăile au fost crunte. Oamenii care au fost arestați au rămas arestați până pe 21, 22 decembrie. Pe data de 17 decembrie a dat Ceaușescu vestitul ordin să se tragă, să scoată tancurile. Demonstrația cu tancurile pe stradă i-a întărâtat și mai mult pe timișoreni. Rândurile lor au crescut continuu încă de pe data de 16, au ocupat piața, s-au gândit să se ducă și la Consiliul Județean, au fost coloane care s-au dus la căminele studențești, deși nu prea mai erau studenți pe acolo, că erau în vacanță.

Dar au găsit pe câțiva și așa s-au coagulat în timpul zilei de 17 câteva mii de manifestanți în mai multe puncte, apoi zeci de mii. De partea cealaltă, era clar că trupele acelea de intervenție care acționau de pe margine nu mai făceau față și atunci au fost aduse trupe de Securitate din împrejurimi. Deci, creștea atât numărul trupelor de represiune, dar și numărul manifestanților”, a declarat Andrei Ursu.

Directorul științific al Institutului Revoluției spune că episodul cu tancurile s-a petrecut la ideea lui Ceaușescu.

„Securitatea nu avea tancuri. Dar Ceaușescu voia să le bage în cap tuturor, inclusiv în CPEx, că manifestanții erau străini. Iar dacă erau forțe străine, atunci într-adevăr putea folosi alarma de luptă Radu cel Frumos (care s-a și dat atunci pe 17) deoarece putea intra Armata Română. Altfel, Armata Română nu avea cum să intervină, nu exista cadru legal, formal, nici măcar la nivel de pretext. Armata Română nu putea să reprime populația României.

Ceaușescu nu avea încredere în Armată, e un lucru foarte important de înțeles: Armata Română era formată din soldați din popor. Și eu am făcut Armata, pe vremea aia toți făceam Armata. Erau 300.000 de soldați în Armata Română, deci era o forță foarte mare și avea și o forță de foc foarte mare: tancuri, tunuri, avioane. Față de Securitate avea o forță mult mai mare. Numai că Armata avea planuri de luptă foarte clare, nu lucra în sistem conspirat, astfel încât cu ajutorul ei Ceaușescu să înăbușe o revoltă populară.

Din cauza asta, Securitatea, care era infiltrată și în Armată, avea misiunea în primul rând să o scoată în față. Era și o chestiune de imagine: dacă scoți Armata pe străzi înseamnă că cei de pe stradă sunt străini și de aceea i-a pus să scoată tancurile. Din două motive: pe de-o parte să fie o demonstrație de forță și pe de altă parte să arate că Armata e de partea lui Ceaușescu. Tancurile au ieșit pe străzi în dimineața zilei de 17, s-au plimbat pe străzi, nu s-a tras. A fost un episod în care Armata a tras, la Valea Girocului, unde demonstranții au reușit să imobilizeze câteva tancuri, iar într-un tanc chiar au intrat. Ei bine, acolo, Armata a tras: s-au panicat niște ofițeri… e încă un subiect de studiu pentru noi”, spune directorul IRR.

Andrei Ursu arată că, în general, cea mai mare parte a mărturiilor pe care istoricii le au în prezent – și de la soldați și de la manifestanți – spun că în dispozitivele militare care s-au format după alarma „Radu cel Frumos” soldaților li s-a făcut o „spălare pe creier” din partea CI-știlor, care erau ofițerii de contrainformații din Direcția a IV-a a Securității, spunându-li-se că „sunt unguri la Timișoara, care vor să ne fure Ardealul”.

„Până la urmă și securiștii au recunoscut că n-au găsit picior de agent ungur. Că, altfel, unguri erau, care s-au revoltat alături de români. După acea manifestație de forță cu tancurile, în după-amiaza zilei de 17 decembrie au început și împușcăturile. Securiștii au folosit următoarea tehnică: nu trebuia să se vadă că trag, fiindcă – iarăși – era din partea lui Ceaușescu. Eu s-au infiltrat în dispozitivele militare. Foarte multe mărturii spun că în dispozitivele militare erau niște oameni îmbrăcați în uniforme militare care păreau că aveau 30-35 de ani, chiar spre 40 de ani, fără petlițe, și nu se știa ce fel de arme aveau.

Apoi am aflat că nu puteau fi de la Armată, deoarece nu aveau vârsta recruților, 18-20 de ani. Am aflat că, de fapt, erau securiști care rechiziționaseră uniformele în zilele alea. Și am găsit aceste informații cu privire la rechiziționări în agenda de lucru a securistului Radu Tinu, adjunctul lui Sima. Și-a notat omul în agenda de lucru: luat în primire uniforme militare de la UM”, spune Andrei Ursu.

Ce arme aveau în dotare militarii și ce arme au folosit securiștii

Acesta a pus la dispoziția Ziare.com o serie de facsimile din respectivele documente ale Securității, pe care le publicăm mai jos:

„Pentru seara respectivă mai avem celebrele liste ale lui Ambrozie, care era armurierul Securității din Timișoara, care și-a notat cu multă acribie toate armele pe care le-a dat luptătorilor de Securitate care ieșeau pe străzi și trăgeau. Erau arme în general scurte, cu pat rabatabil sau chiar AK-47, pe care (armurierul – n.r.) le dădea pe nume cu număr de serie. Deci, securiștii aveau un armament variat. În final am găsit la CNSAS procesele verbale de predare-primire a armamentului Securității către Armată, armament care s-a predat abia în ianuarie 1990. Dar asta are legătură mai degrabă cu ce s-a întâmplat după 22 decembrie, pentru că atunci Rețeaua S a folosit acest armament la greu.

Ambrozie notează că (securiștii – n.r.) mai veneau și mai cereau muniție. Li se dădeau câteva încărcătoare o dată (un încărcător avea 30 de gloanțe) și cred că li se dădeau 4 încărcătoare o dată. Și veneau și mai cereau, spunând că le-au epuizat. Cum trăgeau ăștia? Că la vedere nu trăgeau, deoarece trebuia externalizată vinovăția. Era o luptă conspirată. Trăgeau din Dacii albe, din Aro, din aceste dispozitive militare în care erau infiltrați în uniformele pe care vi le-am descris. Apoi mai trăgeau din apartamente, din case conspirative, din podurile caselor, de pe terase. Acum, nu trăgeau în masă, în mijlocul manifestanților. În total, 92 de oameni au murit la Timișoara. Primii, în număr de 40-50, deja au fost ridicați pe data de 17, noaptea”, spune Andrei Ursu.

Iată cum arată documentele armurierului Securității:

Operațiunea „Trandafirul”: Morții de la Timișoara, duși în secret la București și incinerați

„Pe 17 noaptea, părinții, rudele tinerilor care au ieșit și care au murit atunci au venit pe la spitale să își ceară morții. Nu le-au dat voie să intre în spitalul județean sau la morgă. Erau cordoane de securiști în fața spitalelor care nu-i lăsau să își vadă morții. Regimului Ceaușescu i s-a părut că, dacă Securitatea face câțiva morți bagă frica în oameni. Că așa era: cuvântul de ordine era frica. Poporul român a stat îngenunchiat 25 de ani sub Ceaușescu și 45 sub comunism de frică. De frica cui? De frica Securității, că nu putea Ceaușescu să ne aresteze pe toți.

Dar, în clipa în care s-a coagulat populația Timișoarei și și-au dat seama că au puterea asta, atunci nu le-a mai fost frică. Securiștii s-au gândit că poate tot mai merge cu frica și mai împușcau pe câte unul, dar repet, nu în mijlocul manifestanților pentru că așa erau descoperiți nu nu mai puteau să externalizeze vina. Trăgeau mișelește. Iar ei sperau – că ordinul lui Ceaușescu ăsta a fost – ca Armata să tragă în plin. Și aici e cheia: Armata n-a tras în plin”, a declarat Andrei Ursu.

Andrei Ursu: La Timișoara s-au petrecut crime împotriva umanității

Acesta a povestit că a vorbit cu medicii legiști care au văzut cadavrele celor împușcați pe 17 decembrie 1989, ziua cea mai sângeroasă a Revoluției de la Timișoara.

„Aveau orificii ale unor gloanțe de calibru ne-standard. Calibrul standard era 7,62 – de kalașnikov. Nici nu li se distribuia altceva. Calibrele speciale erau: 5,45 5,6, 5,62, 6, 6,35… erau și 7,65. Gloanțe de calibru care nu erau în dotarea Armatei. Ocazional au fost folosite gloanțe explozive, li se spunea dum-dum.

Am descoperit noi că erau făcute în România, la Sadu Gorj, dar erau interzise prin Convenția internațională. Era crimă de război să mai folosești așa ceva, deoarece făceau niște răni care erau dincolo de misiunea unui glonț într-un război convențional: adică aceea de a-l scoate pe soldat din luptă, să nu mai tragă. Nicidecum să-l chinuie sau să-l facă să moară în chinuri groaznice. Aceste gloanțe explozive erau încă produse în România, se spunea că pentru Ceaușescu, la vânătoare.

Dar, în realitate, erau pentru Securitate. Un astfel de glonț, când intra în corp, crea schije și răni neverosimil de grave, care nu puteau fi făcute de un glonț obișnuit. În noaptea de 17 decembrie, potrivit medicilor legiști, la Timișoara au venit de la București Ghircoiaș (criminalistul șef al MI) cu echipa lui de securiști, să aleagă cadavrele. În primul rând ordinul a fost: fără nicio autopsie.

Să nu se vadă că au murit împușcați. Doamna doctor Enache (medic legist) care mi-a povestit despre răni și orificiile de intrare ale gloanțelor nu a făcut nicio autopsie, a apucat doar să facă o examinare externă. A relatat că i s-a spus să nu povestească nimănui, a relatat că erau securiștii pe coridoare, care supravegheau ce fac medicii cu cadavrele. (…) Au selectat 42 de cadavre pe care le-au luat și cărora le-au distrus dosarele.

Când în sfârșit li s-au permis părinților pe 20 decembrie să intre în spital nu au mai găsit nici dosarele morților. Securiștii au luat cadavrele și le-au transportat cu ajutorul unui camion frigorific până la București, la Crematoriul Cenușa (n.r. – din Parcul Tineretului).

Acolo s-a desfășurat operațiunea Trandafirul, noaptea, din ordinul Elenei Ceaușescu. Cadavrele au fost incinerate, cenușa a fost preluată și dusă undeva la Popești-Leordeni, lângă București, unde a fost vărsată într-un canal, pentru a dispărea fără urmă. 42 de cadavre au dispărut într-o singură noapte. A fost o operațiune bine pusă la punct, iar cei care au participat au fost descoperiți și ar fi trebuit să facă pușcărie, deoarece au fost părtași la crimă. A fost o crimă împotriva umanității. Toate crimele împotriva umanității nu se prescriu”, mai spune Andrei Ursu.

Citeste si:
Mulţi extremişti de dreapta în poliţia şi structurile de securitate din Germania
Mulţi extremişti de dreapta în poliţia şi structurile de securitate din Germania
Şeful Oficiului Federal de Protecţie a Constituţiei, Thomas Haldenwang, crede că numărul duşmanilor democraţiei în interiorul structurilor de siguranţă este "înspăimântător". El...
Corupția endemică din Rusia, răspândită în industria de apărare și armată, costă viețile a mii de soldați ce luptă în Ucraina
Corupția endemică din Rusia, răspândită în industria de apărare și armată, costă viețile a mii de soldați ce luptă în Ucraina
Corupția în rândul forțele armate ruse și în societate în general este un truism de mult recunoscut. Sectorul public rus s-a clasat în mod constant aproape de partea de jos a indicelui de...