Bogdan Chirieac: America de dupa

Exit poll-urile din Statele Unite arata ca alegerile din 4 noiembrie urmeaza sa intre in istorie.

Presedintele Americii, cel mai puternic om de pe planeta, este un barbat de culoare - african-american, cum este denumirea sa politikal corecta - democratul Barack Hussein Obama II.

In plina criza financiara si economica, atunci cand insusi statutul sau de singura putere a lumii este pus la indoiala, americanii reusesc un lucru deosebit: alegerea unui presedinte negru, semn ca visul democratiei multietnice a prins cu adevarat radacini in Statele Unite. Pentru ca America sa revina ceea ce a fost, e nevoie insa de mult mai mult decat succesul.

De la bun inceput, Barack Obama a fost mai degraba un produs al Hollywood-ului decat al densitatii sale politice reale. Cand s-a urcat pe scena pentru prima data, Obama a fost dus de mana de faimoasa Oprah Winfrey, regina talk-show-urilor din America.

Apoi, de la George Clooney la Madonna, tot Hollywood-ul a fost alaturi de tanarul senator ce promitea sa infranga sistemul. Grupurile de interese - in America ele sunt legitime - au sesizat schimbarea de optica intr-o campanie electorala, ce a durat un an si 10 luni, cea mai lunga din istoria SUA, si au plasat peste 500 de milioane de dolari in centrele campaniei lui Obama.

Ca urmare, Obama a repurtat o victorie chiar mai importanta decat cea asupra lui McCain: d-na Hillary Clinton, produs 100% al sistemului, avand in spate bani si interese globale, a fost nevoita sa se incline in fata valului iscat de tanarul senator.

De-a lungul campaniei, atat Obama, cat si McCain au dat o multime de mesaje de la razboiul din Irak si Afganistan si pana la situatia americanilor ce locuiesc in rulote. Obama a avut experti mai potriviti, ce au folosit un limbaj mai limpede si mai accesibil americanului de rand.

America traieste astazi un vis frumos. Tara tuturor posibilitatilor permite unui tanar de culoare, provenit dintr-o familie destramata, sa ajunga presedinte. In lumea in care Wall Street-ul a distrus o valoare fundamentala a capitalismului liberal - increderea - apare cu putere o alta valoare, la fel de importanta - speranta.

La fel ca intr-un film de Hollywood cu mare succes de casa, bunica, cea care l-a crescut pe Barack Obama, a murit de cancer chiar in ziua alegerilor. In ceea ce America doreste ca schimbare si renastere prin venirea lui Obama, iata a existat si sacrificiul uman.

Problema este insa ca, in ultimele 2 luni, America si-a luat ochii de la Irak si Afganistan si s-a uitat numai pe burse si credite ipotecare. 55 de milioane de americani au in acest moment o ipoteca pe casa. Catastrofa financiara si economica afecteaza fiecare al patrulea cetatean american.

Lumea crede ca parcurgand scenariul filmului neaparat cu happy-end, pe 4 noiembrie Obama este ales presedinte, pe 5 se sarbatoreste, iar pe 6 se rezolva toate problemele. Minunea care l-a facut pe Obama presedinte va continua scotand si America din criza.

Din nefericire, realitatea este mult mai complicata. Criza financiara izbucnita pe Wall Street este departe sa se fi consumat. Daca noua administratie americana va mai intreprinde cate ceva, acest lucru va fi facut nu in functie de doctrina politica, ci strict la indicatia celor mai luminate minti economice ale planetei, adunate astazi pentru a face fata, probabil, celei mai mari amenintari prin care a trecut Occidentul pana acum: prabusirea sistemul sau financiar.

Solutii - miracol nu prea exista, fiindca in economie, legile sunt la fel de dure ca si legile fizicii. In urmatorii doi-trei ani, America va continua sa coboare din punct de vedere al prosperitatii celor multi. In politica externa, schimbarile nu vor fi din nou prea spectaculoase.

Obama a anuntat in campanie ca va inchide razboiul din Irak in 16 luni. McCain a afirmat ca doreste ca America sa mentina baze acolo inca 100 de ani. Probabil ca mersul crizei economice va determina si hotararea cea mai inteleapta, diferita de cea din campanie.

In privinta relatiilor cu Iranul, Rusia sau China, din nou politicile desenate acum 6 luni nu mai sunt astazi valabile. Este sau nu oportuna atacarea Iranului, de exemplu, printr-un atac aerian masiv impotriva instalatiilor nuclaeare?

Ar trebui sau nu colaborat cu Rusia, astazi ingenunchiata de criza, dar care in urma cu 6 luni la Summit-ul NATO de la Bucuresti isi cerea inapoi statutul de superputere? Ar trebui sau nu discutat cu China, cu ale ei rezerve de 1.600 de miliarde de dolari cat se poate de americani?

In acest dans al gigantilor, romanii se pot intreba care va mai fi relatia lor cu Statele Unite. Mult hulitul George W. Bush, presedintele republican al SUA, este cel care a invitat Romania in NATO, in 2002, este cel care a venit la Bucuresti si Constanta, in 2008, este cel care a hotarat baze americane in Dobrogea.

George W. Bush isi aminteste in numeroase ocazii de curcubeul pe care l-a vazut la Bucuresti, la fel cum bunul sau prieten, fostul ambasador american in Romania, Nicholas Taubman, considera ca dupa Marea Britanie tara noastra este cel mai de incredere aliat pe care America il are in Europa.

Daca romanii ar putea reprosa ceva administratiei republicane, acest lucru nu ar putea fi decat faptul ca nu s-a renuntat la vizele pentru romanii care calatoresc in SUA.

Desigur ca o administratie democrata nu va lua lucrurile de la zero in relatia cu Bucurestiul. Departamentul de Stat nu pleaca odata cu George Bush. Va trece niste timp pana cand relatia Bucuresti-Washington ar putea sa atinga intensitatea de astazi. Cu alte cuvinte, va dura pana cand Obama va gasi Romania pe harta.

Veste teribilă pentru naționala României. Internaționalul scos cu targa de pe teren va lipsi la Euro 2024 VIDEO

Selecționerul Edi Iordănescu a primit o veste neplăcută de la unul dintre cei mai în formă internaționali români, în perspectiva participării României la Euro 2024. Astfel, Olimpiu...

România: riscurile de azi și ce se întâmplă (până) în 2035

Poate România ține pasul cu schimbările rapide care au loc în marile economii europene? Și ce-ar trebui să facă pentru a nu fi lăsată în urmă? O analiză de Sabina Fati. Un Raport al...