Cutia Pandorei. De ce franci elvetieni si nu euro?

Autor: Ioana Ene Dogioiu - Senior editor
Marti, 11 Octombrie 2016, ora 18:45
10896 citiri
Cutia Pandorei. De ce franci elvetieni si nu euro?

Fiecare an electoral are cate o tinta predilecta atacata cu populism fara masura. In general, sub asalt era bugetul de stat, prin majorari de salarii si/sau scaderi de fiscalitate fara nicio evaluare de impact si adesea, cum a fost in cazul salariilor profesorilor in 2008, nici macar aplicabile. Anul acesta pare ca tinta este sistemul bancar. Si este una ideala avand in vedere aversiunea generalizata si pe undeva fireasca fata de banci.

Mai intai a fost legea darii in plata, a carei constitutionalitate a devenit un cartof fierbinte pe masa CCR, apoi a venit randul legii conversiei in lei a creditelor contractate in franci elvetieni (CHF). Parlamentarii sunt pe cale sa transeze aceasta chestiune, taraita multi ani, in cel mai toxic si discriminatoriu mod cu putinta, in opinia mea.

Ce spune legea ajunsa la votul final? Ca titularul oricarui credit in CHF, indiferent daca se afla in reala dificultate, indiferent de gradul de indatorare, poate cere convertirea acestuia in lei la cursul din momentul contractarii creditului cu singurele conditii fiind sa fie persoana fizica, iar cuantumul creditului sa nu depaseasca 250 de mii de franci.

O masursa reparatorie, corectarea unei inselaciuni comise de banci, salvarea unor oameni ajunsi la capatul puterii, spun initiatorii. Asa sa fie?

In primul rand, masura mi se pare profund discriminatorie, pentru ca se adreseaza numai unei categorii dintre clientii bancilor, celor care s-au imprumutat in CHF. Nici euro nu a stat pe loc in ultimii ani. Au fost vremuri in care un euro se cumpara cu 3 lei. In perioada 2007-2008, atunci cand a existat boom-ul creditelor in CHF, euro era sub 4 lei. Deci si titluarii creditelor in euro platesc acum mai mult decat plateau atunci. Pentru ei de ce sa nu fie posibila o conversie identica, cu atat mai mult cu cat ei au avut de atunci dobanzi mai mari? In 2007, dobanzile pentru CHF erau in jur 4-5%, cele pentru euro 8-9%, iar cele pentru lei ajungeau la 15%.

Sa intelegem ca, fiind prudenti, cei care s-au imprumutat in lei, cu dobanzi mari, au fost niste fraieri? Pe imprumutatii in lei si euro nu i-a ajutat nimeni pe vremea cand creditele in CHF erau o afacere.

Apoi ni se tot spune ca e vorba de oameni care nu prea mai au cu ce sa-si duca zilele, deci masura ar fi sociala. Sigur ca exista si asemenea cazuri si am toata compasiunea pentru ele. Dar legea ar fi avut o tusa sociala daca era mentinuta prevederea conforma careia nu pot beneficia de ea decat cei pentru care rata reprezinta peste 50% din veniturile lunare.

Dar vedeam la Realitatea TV doua doamne foarte vocale, una spunea ca are venituri lunare de 6.000 de lei din care plateste bancii 2.000, iar o alta care recunostea ca rata de 4.000 de lei reprezinta 40% din veniturile lunare care, la un calcul simplu, se ridica la 10.000 de lei. Cazuri sociale?

Asemenea persoane nu au o nevoie reala de ajutor, dar au, ati ghicit!, drept de vot. Pentru ele creditul in CHF a fost initial o afacere buna si acum nu mai este.

"Nu se pot trata similar debitorii cu venituri sub 700 de lei, care au un grad de indatorare de 184%, si debitorii cu venituri peste 7.000 de lei, care au un grad de indatorare de 26%. Numai bine am aprinde aici un fitil cu o abordare generala", spunea guvernatorul BNR anul trecut. Ei bine, fix aici ajungem cu proiectul de la Camera.

Nici macar limita de 250 de mii de CHF nu mi se pare una sociala. Nu luai atatia bani pentru un prapadit de apartament de doua camere, ci pentru o locuinta de lux, poate o casa de vacanta sau mai stiu eu ce alte pofte.

Nu este deloc de neglijat faptul ca doar 25% dintre imprumuturile in franci elvetieni sunt credite ipotecare. Restul sunt credite de consum.

Ni se spune ca legea nu retroactiveaza pentru ca nu ar fi vorba despre modificarea efectelor deja consumate, ci a efectelor viitoare ale unei situatii anterioare. Trecute sau viitoare este vorba despre efecte asumate cu semnatura. Aici este vorba si despre responsabiliate si responsabilizare.

A fi adult, a avea drept de semnatura, inseamna sa fii responsabil pentru efectele pe care ti le asumi prin semnatura ta. Cand te imprumuti trebuie sa fii sigur ca stii ce faci, ca ai inteles, ca nu te intinzi mai mult decat plapuma, ca iti asiguri spatiu de aterizare. Chiar si cei care nu se calificau pentru credite in euro sau lei, oare nu ar fi trebuit sa-si puna intrebarea de ce e atat de lax totul in privinta CHF? Oamenii mari ar trebui sa stie ca Mos Craciun nu exista si tot ce e prea bun ascunde in general o capcana.

Aceasta asumare este o regula fundamentala in materia contractelor care, conform unui principiu fundamental de drept, e lege intre parti. Statul intervine brutal intr-un contract legal, favorizeaza una dintre parti, pe care o scuteste de responsabilitati legal asumate.

Si daca evolutia era inversa si rata lunara se injumatatea, oare aveau si bancile dreptul sa pretinda rata la nivelul din momentul contractarii?

Daca astazi statul intervine in acest contract, de ce nu ar interveni maine in oricare alt contract? Nu ne mai convine cat platim curentul electric? Facem scandal si se rezolva in an electoral? Nu ne mai convine cat costa kilogamul de carne? Vine statul si da o lege sa coste ca acum 5 ani. De ce nu?

Daca sunt situatii in care clientii nu au fost informati in privinta efectelor posibile, trebuie evaluat de la caz la caz, instantele de judecata sunt cele care decid si deja exista hotarari in acest sens. Desi eu imi amintesc ca BNR a avertizat repetat ca imprumutul trebuie facut in moneda in care esti platit pentru a evita riscul valutar. Ca imprumutandu-te intr-o moneda straina iti asumi riscul cursului nu cred ca era greu de inteles fara cine stie ce explicatii.

Contractul e bilateral, solutia este bilaterala. Si datele arata ca in multe cazuri ea a si aparut. Anul trecut au fost convertite in lei 17.000 de credite in CHF, anul acesta, pana in mai 17.500 de credite, e drept nu la cursul din momentul contractarii. Alte 25 de mii de credite in CHF au fost restructurate in 2015 si 2016.

Eu stiu ca bancile sunt printre cele mai detestate institutii din tara asta, pentru ca nimanui nu-i convine sa se duca lunar la banca sa lase o buna parte in venituri. Dar bancile sunt un rau necesar si sa ne fereasca Dumnezeu de ziua in care sistemul bancar din Romania, pana acum foarte stabil, va incepe sa dea semne de dezechilibru.

Va amintesc ca ultima mare criza a plecat de la destabilizarea sistemului bncar si a maturat totul in cale. Potrivit datelor BNR, legea aceasta impinge patru banci la limita de solvabilitate, doua chiar sub ea. Trei banci din Romania au expunere 70% pe CHF. Stiti cat de tare poate afecta asa ceva o multime de alti oameni care nu au facut imprudenta unor credite aparent avantajoase?

Ce e abuziv fara indoiala ca trebuie corectat punctual. O solutie de compromis trebuie gasita, cum si incepuse cu conversii si rescadentari, dar bilateral. Iar oamenii trebuie sa inteleaga ca iti asumi cu tot cu riscuri ce ai semnat, nu numai cu avantaje.

Citeste si:
Care este în opinia lui Marcel Ciolacu cea mai mare greșeală a guvernării. Atac fin la adresa PNL
Care este în opinia lui Marcel Ciolacu cea mai mare greșeală a guvernării. Atac fin la adresa PNL
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 26 mai, că cea mai mare greșeală a guvernului a fost ”liberalizarea haotică la energie”. El a lăudat, în schimb, creșterea economică...
Premierul Nicolae Ciucă, la 6 luni de guvernare: „Pas cu pas, ne apropiem de atingerea tuturor obiectivelor propuse”
Premierul Nicolae Ciucă, la 6 luni de guvernare: „Pas cu pas, ne apropiem de atingerea tuturor obiectivelor propuse”
Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, la Liga Aleşilor Locali organizată de PNL joi 26 mai, la Braşov, bilanţul guvernării în prima jumătate a anului. Premierul a precizat că, după şase...