Editorial: Macroeconomie si microcartofi prajiti
Andreea Vass chiar se stie. De cate ori o cheama flacaii aia in platou, devin optimist. Apa care curge in cada e mai calda, nu ma mai raportez la chioscul de unde-mi cumpar popcorn, deci ma hranesc cu un macroindicator despre care pricep brusc ca-i un fel de macaroana.
Zorile se-arata grase si vesele, guvernul are solutii. Cum in Bucuresi pica mereu curentul cand temperaturile cad sub minus 10, o sa ne imparta niste pisici, ca ele vad noaptea. La mineri o sa le instaleze in loc de lampase niste mate, si uite-asa, ne inconjuram fara sa ne dam seama, de surogate, ajungem sa le indragim.
Si cum doamna Vass ne spune ca avem indicii aoleu, mama Leone - n-as putea sa reproduc altfel pasareasca consilierului de premier, simtesc numai ca zice bine, fara sa pot defalca, pentru ca n-am organ - atunci ma gandesc ca nici nu merit altceva, pentru ca nu gasesc in tot raul si un bine. In loc de indicatori macrostabilizatori, gasesc indicatori microstabilizatori. Si cand sunt pe punctul s-o iau razna, apare Andreea Vass.
Ma uit in portofel si vad ca bancnota de 10 lei s-a facut tot mai mica, parca e de jucarie. Banuti pentru copii, sa se joace cu ei. Mai mici, la misto. Dar nu-i niciun bai. Nu fumez microtigari, nu-mi fac microcartofi pai, ma uit ca boul in platou, unde doamna consilier remarca faptul ca si guvernul e mai mic, deci e ok, deci macrostabilizatori, deci macropisici, deci macrocartofi pai.
Ca avem doua Romanii. Una unde specialistii calculeaza bunastarea ce va veni, alta in care traim noi, teanc. Sa nu fiu prost inteles, Andreea Vass chiar e o persoana cu expertiza, nu de cunostintele domniei sale ma leg eu aci.
Dar cer sa mi se explice corespondentul deciziilor guvernului in viata mea personala. Ca la tampiti: prin masura x, patronii vor fi stimulati sa nu mai dea afara oameni, productia va ajunge pe y taraba. Prin masura z vom putea sa dam inapoi banii luati de la FMI fara sa se sinucidem. Sau: patronii vor da afara oameni, ca sa nu inchida portile, dar si statul va despaduchea locul, pentru ca e timpul sa eficientizeze actul administrativ.
Ca zilnic aud de cate-un prieten care-si pierde locul de munca. La privat, fireste. Cei care raman pe pozitii traiesc o spaima cumplita si se intreaba cand le va veni randul. La privat, fireste. Angajatilor li se taie din lefuri si li se spune ca vor munci mai mult. La privat, fireste.
Deznadejdea e atat de mare incat ma mir ca nu am ajuns ca-n America, sa avem hold-up-uri la gradinite, sa se impuste copiii in cap. Iar bunicile sa nu mai tricoteze sosete, ci cagule cu ochi.
... In platou la analisti si consilieri e cald. Dincoace bate vantul si ni se strange inima de groaza.
