Editorial: Tarii cat mai mult carbune

Povestea despre Valea Jiului care m-a pus cel mai tare pe ganduri, si pe care am simtit-o ca pe o pietricica in pantof in mijlocul primului mars al infanteristului, a scris-o prietenul meu Bogdan. Plecat sa masoare un oras de mineri unde meseria devenise boala, inlocuind viata, Bogdan a gasit cel mai lucios loc din Romania.

Asta deoarece mii de mineri disponibilizati si contorizati de primarii cu ajutorul de subzistenta miscau matura in folosul comunitatii. Iar in acest timp, copiii lor scotoceau printre gunoaie impreuna cu porcii si din cand in cand lingeau un staniol unde statuse candva o ciocolata.

Se intampla in timpul guvernarii trecute, deoarece tin minte ca ministru al Industriilor era Dan Ioan Popescu.

Dar putea foarte bine sa se petreaca in mandatul lui Radu Berceanu, sau a lui Varujan Vosganian. Ca acolo, timpul s-a redus la un punct nascut in anii cand inchiderea minelor facea parte dintr-un plan impus de forurile financiare internationale.

Numai ca in locul carbunelui, intre plamanii plini de praf, nimeni n-a pus nimic. Le-a luat inimile, le-au dat ajutorul de saraci tolerati si i-au conectat la o punga de aer unde fiecare gura de nadejde se transforma intr-o clipa mai putina de viata.

Iar cei care au ramas in mine s-au socotit fericiti, respirand prin bratele vanjoase, in fiecare zi, in amintirea categoriei "tarii, cat mai mult carbune". Fericirea se cladeste insa pe suferinta, dar cine le-ar spune astazi faza asta familiilor minerilor morti, aducandu-le ca argument legenda lui Manole, s-ar abona la cativa scuipati.

Insa nu-i tarziu. Daca lumea ar fi fireasca si fara gauri in cap, in Valea Jiului s-ar inchide urnele de vot. Dar si acolo vin alegeri, si aduc oferte electorale. Si cine poate face pact cu moartea, promitand ca rade nesimtirea din fondul principal de cuvinte?

Politicianul roman, fireste. Care va sosi la gura minelor deschise, fericite, sa anunte o Vale a bucuriei, cladita in amintirea celor care n-or fi murit degeaba incercand sa inhaleze metan. Incaltat in cizme curate, scoase din portbagajul de campanie, cu un lampas lucios in crestet, politicianul va derula inspre mintile minerilor politici pentru o sursa alternativa de energie, care sa nu depinda de investitii in siguranta locului de munca.

Sau politici pentru convertirea Vaii intr-un taram unde turistii vor alerga sa-si odihneasca capetele stresate, serviti de mineri transformati in purtatori de tava, dar cu fete cenusii, incapabili sa-si dezlipeasca amintirile de pe chip.

Sau in ghizi. "Aveti, aici, inca un muzeu al mortii". "Dar de ce-au murit oamenii?" "Nu stie nimeni". S-or fi sinucis, ca numai atunci nu ajunge nimeni la puscarie.

Cristian Mihai Chis

Sebastian Burduja, după criticile lui JD Vance: „Pe rețelele sociale este un festival al nostalgiei și regretelor pentru epoca de aur”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a comentat sâmbătă, 15 februarie, criticile vicepreședintelui american JD Vance cu privire la anularea alegerilor în România. Burduja spune că în...

Omenirea se frământă la Munchen, Marcel Ciolacu „escaladează” garduri la București în căutarea pisicii pierdute. „Am uitat să închid ușa și pisica a fugit afară” VIDEO

În timp ce la Munchen, Germania, liderii lumii discută despre securitate, la București, Marcel Ciolacu, postează clipuri pe TikTok din București. Premierul și-a informat urmăritorii...