Succesul socialismului construit de comuniști, în România, a fost asigurat de o singură condiție populară: defetismul.
Chestia aia cu biruința clamată de comuniști, care ar fi învins în țară orice opoziție la ei și la politica lor, a fost suficientă pentru ca imensa majoritate a publicului național să își zică așa este. Să vedem acum ce facem mai departe.
Și au stat cuminți la locurile lor, de capuri plecate ce erau ei. De oameni care și-au acceptat soarta. Și care și-au găsit o salvare în a fura de la stat, în a minți că sunt supuși entuziaști, în a profita de pe urma locului de muncă, de la șuruburile cu care pleca strungarul în buzunar, la sfârșitul zilei, la titlul de academician pe care academicienii i l-au oferit Elenei Ceaușescu, ca răsplată că i-a lăsat să existe și să își ia indemnizațiile lunare acasă.
Ceea ce este de înțeles. Comuniștii nu veniseră doar cu vorbe în fața nației, ci și cu argumentul ocupației militare sovietice. Ei nu și-au învins opoziția la ei prin argumente doctrinare, ci pe mâna poliției politice, care îi ridica din paturi, noaptea, pe potrivnici și care le-a și confiscat averile, dar și casele de locuit, membrilor clasei politice învinse, burghezia.
După care, generația următoare, din care fac și eu parte, a fost cea care nu a cunoscut altceva decât capetele plecate și nu a avut altă inteligență decât cea de a profita de pe urma sistemului comunist, pentru a se împlini ca oameni, în interiorul granițelor păzite cu arma în mână de grăniceri, ca nu cumva să scape cineva de aici.
Așa că este greu de construit cu defetiști făcuți sau născuți o societate care să considere o victorie creșterea bunăstării materiale și spirituale a membrilor săi.
Este de fapt imposibil, așa cum se vede cu ochiul liber, dacă ne uităm pe geam, din locuința noastră din România.
Problema este cu ce-a de-a treia generație. Cea care nu a mai fost nevoită să supraviețuiască având capetele plecate. Cea care ar fi putut să se pregătească și să își însușească un spirit competitiv, de învingători. Care ar fi trebuit să considere victorie orice împlinire comună, de la alianța cu Occidentul, la intrarea în Uniunea Europeană. Și care ar fi trebuit să își propună noi victorii naționale, cum ar fi consolidarea democrației, creșterea nivelului de trai pentru toată lumea și mai ales dezvoltarea culturii naționale, în interiorul culturii occidentale și universale.
Generație ce a refuzat să facă ceva din toate astea și altele asemenea. Care s-a complăcut în a profita de statul democratic cam la fel cum au făcut părinții lor cu statul comunist. Care s-au prefăcut că învață, cumpărându-și de fapt diplomele și titlurile fără muncă și fără efort. Și care s-a spart în categorii de oameni ce și-au căutat împlinirea în alte locuri decât în patria lor.
Concret, problema este că, la noi, defetismul este încă un mod de viață considerat de succes, chiar dacă este doar un mod de supraviețuire devenit ilogic, în momentul în care nu te mai asuprește niciun învingător împotriva ta.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.