Cine se indoia de bunele intentii ale Guvernului Boc are de luni motive si mai putine sa o faca, iar cine se indoia de competenta Cabinetului are si mai multe motive de suspiciune.
Premierul Emil Boc a venit in Parlament cu Planul Anticriza, asteptat cu sufletul la gura inca din decembrie si mosit cam tot de atunci.
Vreme de cateva luni am tot fost "amenintati" cu aceasta opera de capatai prin care executivul isi va arata, nu-i asa, artileria grea gata de lupta impotriva mostrului de dimensiuni tot mai inspaimantatoare numit criza.
Cand colo, Emil Boc a venit in Parlament cu o noua declaratie de bune intentiii. A nici nu mai stim cata din ultimele 3 luni. Din nou, premierul a inceput prin a ataca mostenirea grea, un adevar, desigur, indiscutabil, si "statul obez", formula initial interesanta, dar devenita obositoare prin repetarea excesiva.
Dupa care au venit si masurile propuse. Ne-am tinut respiratia: investitia publica masiva in infrastructura, absorbtia fondurilor europene, mentinerea cotei unice de impozitare de 16%, capitalizarea CEC si Eximbank, sprijinirea exporturilor, asigurarea si contragarantearea creditelor pentru IMM, continuarea si extinderea programului Rabla, includerea in bugetul general consolidat al statului a veniturilor proprii ale institutiilor si agentiilor interguvernamentale, plus masuri sociale pentru categoriile defavorizate, in frunte cu instituirea pensiei sociale si compensarea medicamentelor.
Adica nimic, dar absolut nimic nou fata de cele spuse si raspuse in ultimele luni. Atat doar ca pe multe dintre ele au fost deja puse bemoluri. De exemplu, in privinta investitiei masive in infrastructura, Radu Berceanu ne-a anuntat ca anul acesta nu vom vedea nici macar un kilometru nou de autostrada.
Programul Rabla a salvat intr-adevar Dacia Renault, insa programul din Germania, nu cel din Romania unde numarul inscrisilor este infim din cauza reticentei bancilor si a potentialilor clienti in fata creditarii.
Noutatile apar totusi la categoria "alte masuri", insa tot sub forma unor intentii prea putin definite. Emil Boc promite reducerea numarului de taxe si tarife, incepand cu cele ale caror costuri de administrare sunt superioare incasarilor efective. Sa speram ca taxele si impozitele nu vor fi reduse precum numarul angajatilor de prin ministere sau al pensionarilor de lux care incaseaza si pensie, si salariu.
Mai avanseaza premierul si stimularea investitiilor prin garantii si ajutoare de stat. Despre criteriile de acordare, nicio vorba, desi ele sunt exact detaliile in care se ascunde diavolul. Este invocata si reducerea TVA pentru anumite proiecte. Care proiecte sau macar conform carei filosofii?
A mai mentionat prim-ministrul si Legea salarizarii unice care ar trebui sa elimine privilegiile din sistemul de salarizare si sa lamureasca problema sporurilor si a bonusurilor.
O asemenea reglementare ar fi cu adevarat minunata, insa, pe de-o parte, negocierile cu sindicatele sunt in acest moment blocate, inclusiv din cauza minciunilor electorale sfruntate, iar pe de alta parte, o astfel de reglementare ar crea efecte in ani de zile.
Sa nu uitam ca ea nu va presupune decat majorari, nu si scaderi de salarii, iar in aceasta perioada, cu atat mai mult daca va aparea acordul cu FMI, cresterile salariale vor fi prohibite.
Deocamdata, Cabinetul da semne ca stie, teoretic, ce ar trebui sa faca, dar nu stie, practic, cum sa faca, asa ca se multumeste sa-si declare, din timp in timp, bunele intentii in speranta, probabil, ca energia lor pozitiva va indrepta Romania catre liman.
La fel de bine ar functiona si dansul ploii pe timp de seceta sau alungarea spiritelor rele la vreme de epidemii. Cu criza insa e ceva mai complicat.
Dreptate mare a avut Basescu atunci cand a afirmat placerea sadica a unor... Vezi tot