Indiferenta omoara

Hormoni fac accidente, buric al pamantului gasit, probleme inchipuite fara rezolvare. Ocupatie: frecat menta, ocazional duda. De Sarbatori, se freaca doar dubios. Adulti la inchisoare, pe motiv ca exista. Blazare juvenila ca mod de viata. Genii neintelese numara nisipul.

Vise pierdute in Oz au ajuns baloane. Jean Soul-Partre (Jean Paul-Sartre - Boris Vian - Spuma zilelor) patat de cafea. Griji Frankestein pe secunda, toate ireale. Seri tarate prin noroi. Patos si exprimare dau spectacol.

Idealuri, orgolii, minciuni, inchipuiri, dorinte. Dimineti alcoolizate in nicotina. Defazare mult prea vivanta. Idei se catara pe ganduri si invers. Dimineti sufocate in somn. Toate la fel, intr-o bula in afara fortei centrifuge, unde cantecul de fundal este urlat de indiferenta.

Ne trezim indiferenti si dezvoltam indiferenta

Iesim dimineata - dimineata inseamna intotdeauna dupa ce dormi - din barlogurile noastre, tapetate cu celuloza posterata mancata de timp si de viteza, de scoci si de pete de alcool, de intrebari existentiale si de mesaje pentru a doua zi, de mesaje care numai subliminale nu sunt.

Barlogurile noastre in care jaluzelele stau permanent trase. Barlogurile noastre care au parte doar din joi in Paste de o veioza exact in dreptul unui dreamcatcher care inca n-a omorat-o pe Chucky (papusa ucigasa).

In doi timpi si trei miscari am fumat primele trei tigari, am baut cafeaua pe jumatate, cealalta jumatate o lasam pentru data viitoare cand trecem pe acasa. Obligati moral si imoral de sistem - niciodata nu suntem noi cei vinovati, ci intotdeauna sistemul - si ne hotaram sa iesim din casa.

Casa e singurul loc din lumea asta, in afara de V.V. - mi-am promis ca n-o sa-i mai scriu numele intreg pentru ca oricum nimeni nu intelege nimic si ii fac mai mult rau decat bine - unde nu ne simtim incoltiti de nimeni si nimic, unde pastram din aparenta aia pe care vrem sa o definim drept noi - adica nici acasa nu suntem noi pentru simplul motiv ca nu stim cine suntem.

Cat din ceea ce suntem sau nu suntem este produsul lumii in care traim si cat mai suntem noi, oricine am fi? Cine suntem? Rezultatul unei societati, rezultatul unui ovul si al unui spermatozoid, rezultatul a ce? Pana stabilim si alte coordonate, suntem un rezultat fara contur si atat.

Nu apucam bine sa coboram scarile blocului tras la xerox ca dam nas in nas cu realitatea, a mea, a ta, dar niciodata a noastra, a tuturor. Nici macar realitatea, spanzurata mereu de alte si alte frustrari, nu este aceeasi pentru toti.

Cu chiu, cu vai, in fiecare dimineata ne luam din nou grijile in haine, uitam de evadarea din somn, de delirium-tremens, pe jumatate treji, si ne incepem calatoria in calitate de ambasadori ai ignorantei si indiferentei. In fiecare dimineata, lumea e tot acolo, asteapta. Acelasi cadru, acelasi background, aceleasi personaje.

In lupta dintre inauntru si afara pe care o dam in fiecare dimineata cu noi insine nu uitam sa ne luam mp3-playerul. In drum spre tramvai orbecaim printre oameni pe care nu-i vedem din cauza ochelarilor de cal - evident mp3-playerul, telefonul si ce se mai gaseste pe post de masca.

Ascultam "Dancing in the moonlight" - Thin Lizzy si lumea pur si simplu nu exista pentru ca refuzam sa o vedem. Vine tramvaiul. Cand se apropie, mereu aceeasi intrebare: sa arunc sau nu tigara? O aruncam si intram. Si pana la destinatie construim ziduri chinezesti. Intre noi si ceilalti, intre noi si lume, intre noi si noi.

"Miliarde de ziduri chinezesti impotriva fericirii", mi-a spus odata un nene care locuia pe strada si am asteptat autobuzul impreuna. Eu sa ajung acasa, el sa se incalzeasca.

Oare? Hmmm. Cat de indiferent si de ignorant trebuie sa fii ca sa cumperi linistea si cat de prost ca sa cumperi fericirea? Mai indiferenti si mai prosti decat acum nu cred ca se poate, spuneam zilele trecute, intr-un 32, pe cand lumina incepea sa manance din intuneric.

Continuam sa fim indiferenti

Nu am reusit sa-mi beau cafeaua - nu ca as fi fost mai treaza, dar e vorba de dependenta, de obicei, de orice, mai putin de efect. Si, intr-un colt de 32 unde sa pot sa-mi sprijin slabiciunile, compensam lipsa cafelei cu "you can buy me with a coffee, i'm so cheap" - Urma.

Era destul de gol 32, asa ca am intrebat daca era intradevar 32 sau alt tramvai, nu ca ar circula alt tramvai pe linia lui 32 in Rahova. Era 32, cu multe scaune goale. In drum spre un loc ceva mai retras am dat, din greseala, peste un domn care tremura ca varga. Un om care a ajuns in strada, nici acum nu stiu din ce motive, dar asta nu ma impiedica cu nimic sa-l numesc "domn".

Tremura cu ochii inchisi. Voia sa stea jos. I-am lasat locul pe care il ochisem. Era cel mai apropiat... La urmatoarea statie, a inceput nebunia de fiecare dimineata din 32. Se simtea rau, dar nimeni nu se dadea cu un centimetru mai in stanga sau in dreapta ca sa-i usureze accesul la scaun. Da, indiferenta dicteaza, dar nimic nou sub soare.

A inceput sa vomite, cu fata in jos, sa nu fie observat. Pana si in situatia in care era, nu uitase ceea ce noi, din jurul lui, uitasem demult: ce inseamna sa fii demn.

Incerca, pe cat putea, sa nu deranjeze, sa nu enerveze, sa nu fie o povara pentru cineva. La zecile de urechi si de ochi iscoditori, mai greu. Nu, in niciun caz nu aveam cum sa-mi inchiupui ca cineva o sa se duca la el, ca o sa-l ia de mana si o sa sune la ambulanta. Asta se intampla doar in filmele americane proaste tocmai pentru ca un astfel de scenariu este ireal in ziua de astazi.

Spuneam ca nu sunt atat de irationala incat sa ma gandesc ca cineva i-ar fi dat o mana de ajutor si am mai spus ca nu cred in Dumnezeul promovat de Biserica, Biblie si preoti. Poate cred in ceva, asta cat "nu cred in nimic" sa nu fie un paradox. Dar asta e alta poveste... De ce aduc aminte de Dumnezeu aici?

Pentru ca aceiasi oameni care se inchinasera repezit la trei biserici in zece minute au inceput sa-l trateze pe domnul caruia ii era rau ca pe un animal. Nu, gresesc. S-ar fi purtat mai bine chiar si cu un caine decat cu el. Au inceput sa rada, sa-si puna fularele la nas din cauza mirosului, sa se uite in stanga si in dreapta in speranta unor priviri aprobatoare ca asa trebuiau sa se poarte cu el, ca au adoptat o pozitie corecta.

Indiferenta este azi un mod de viata uneori, o reactie naturala de protectie impotriva lumii asteia alteori, insa, de obicei, indiferenta se naste din ignoranta, din egoism, din frica, din nepasare.

Azi ne e frica sa mai fim noi, oricine am fi, si alegem sa ne ascundem sub umbrela ignorantei. De fapt, nu stiu cat avem posibilitatea sa alegem si cat suntem obligati de valorile morale ale lumii asteia sa fim indiferenti. Ne nastem sub semnul indiferentei, avem nevoie de indiferenta sa supravietuim, dar...cui lasam partea noastra umana?

Eram pe la Trafic Greu cand am sunat o prietena de la UNICEF, care se ocupa ci cu probleme de asistenta sociala, daca nu cumva stie vreo organizatie/fundatie care se ocupa de oamenii in varsta fara adapost. Pentru ca domnul din 32 nu cersea. NU cersea. Greu de crezut, nu?

Nu a reusit sa gaseasca nimic intr-un sfert de ora astfel incat sa pot sa sun si sa-l ia cineva si sa aiba grija de el. As fi vrut sa fac ceva, dar el a adormit acolo, iar eu intarziam la serviciu.

Dupa patru zile de cautari am facut rost de un numar de telefon ca data viitoare sa nu mai fiu prinsa nepregatita. ATENTIE! Doar in caz ca NU sunteti prea indiferenti: SamuSocial Romania - 410 50 67. Eu doar atat am gasit.

Poate sunt si alte ONG-uri. Daca da, nu va cade mana daca le postati sau le dati cunoscutilor, daca salvati numerele in telefonul ala cu care stati toata ziua in mana. Eu o sa-l caut pe domnul din 32 si o sa incerc sa-mi indrept greseala.

Ce nu vedeti din cauza indiferentei este ca domnul din 32 nu este singurul caz de acest gen din Bucuresti sau din Romania. In Bucuresti sunt doar 300 de locuri de adapostire, iar numarul persoanelor adulte fara adapost este de 5.000.

Va simtiti oare bine atunci cand tratati pe cineva cu indiferenta? Va simtiti oare impliniti? Vedeti ca indiferenta doare si omoara, dar continuati? In cazul asta, atunci cand o sa fiti undeva pe la nivelul pamantului si calcati in picioare - si sigur o sa fiti pentru ca sunteti oameni - sper ca o sa primiti ce ati semanat: indiferenta.

Nu? Atunci de ce suntem indiferenti? De ce cand iesim pe strada ne uitam prin oameni si nu la ei? De ce preferam sa ne infingem niste casti in urechi decat sa vedem ralitatea in care traim si sa incercam sa facem ceva? Pentru ca tratam indiferenta cu indiferenta. Vechiul Testament cu celebra lui zicala "dintre pentru dinte si ochi pentru ochi" nu prea isi are rostul in lumea de azi...

George Bernard Shaw spunea ca "cel mai mare pacat fata de oameni nu este ura..ci indiferenta fata de ei, indiferenta este esenta inumanitatii", iar Elie Wiesel ca "opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta".

Alta dimineata. Poti fara indiferenta?

Nori din hartie se legana pe gene. Un trandafir ofilit, imbracat in halat alb, diseca amintiri. O veioza aprinsa fumeaza pasiv prin bec. Pachetul de tigari de pe noptiera incearca din rasputeri sa ajunga la bricheta si sa o arunce de la etaj. Scrumiera, o curva obosita, scoate cerculete de fum.

Un pix, cu jumatate de corp pe masa si cu cealalta jumatate in aer, se gandeste daca sa sara sau nu. O gaza optimsta zburda pe pereti. Sfideaza iarna. Ganduri se joaca de-a v-ati-ascunselea printre veioza, scrumiera, pix si bricheta.

Doar un mic curent de aer si pixul si-ar incheia socotelile cu hartia. Vise sordide isi pun streangul de gat in fata vesnicului calau, dimineata muta. Mereu aceeasi dimineata din tabloul rastignit pe perete.

O cana de cafea neagra si rece tresare intre sorbituri lacome si buze divortate de o tigara. Un menage a trois autentic: buze, cafea si tigara. Sanatatea si cancerul se cred Adam si Eva ai lui Rebreanu, numai ca le lipseste sarpele, asa ca au inventat plamanii.

O chitara iubita doar la nervi, cu imprumut, are impresia ca limbile ceasului vecin o vor mangaia la fix. Un Winamp cazut in patima Sangriei se crede Lou Reed: "such a perfect day... drink sangria in the park...problems all left alone... just a perfect day... you made me forget myself. i thought i was someone else, someone good... oh, it's such a perfect day...".

In scurt timp incepe o alta dimineata. Si mereu alta dimineata cand poate ca o sa te hotarasti sa lasi indiferenta acasa pe motiv ca a fost obraznica.

Incui usa si arunci cheia sub pres. Daca nu spargi tu zidul indiferentei, atunci cine? Daca nu este pedepsita penal, nu inseamna ca indiferenta nu omoara. Omoara, dar scapa basma curata. Nu e caz unic in Romania. Eu? Eu ce fac? Eu incerc. Dar am nevoie de ajutor. Inca mai cred ca o oaie neagra nu schimba culoarea intregii turme, dar face o diferenta. Cu cat mai mult oi negre, cu atat mai bine!

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...

Ungaria dă asigurări că susține aderarea deplină a României la Schengen. Măsurile decise în urma vizitei lui Cătălin Predoiu la Budapesta VIDEO

Ungaria va continua să susţină accederea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în acest an, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în urma unei...