La ce ne folosesc intelectualii?

Opiniile domnului Liiceanu sunt de cea mai mare relevanta pentru spatiul public intelectual romanesc, dar si pentru mentalitatea a ceea ce se numeste intelectual roman.

Prin cartile, cursurile si prestatiile sale publice, Gabriel Liiceanu a format si influentat multe generatii de tineri umanisti. Practic, fiecare om care se considera astazi, in Romania, intelectual, are o legatura cu Gabriel Liiceanu, fie aceasta contestatara sau adulativa - in variantele extreme.

Prin faptul ca nu lasa indiferent sub aspect intelectual, dar si prin rolul activ social pe care il joaca, Gabriel Liiceanu poate fi considerat unul dintre simbolurile intelectualitatii romanesti sau, cel putin, al acelei intelectualitati consacrate, cu drept la o voce proprie, cu semnatura, cu public definit ca atare, cu greutate.

Din aceste motive, afirmatiile domnului Liiceanu trebuie luate cat se poate de in serios: nu sunt doar afirmatiile omului Liiceanu, ci si ale modelului cultural pe care domnia sa il intruchipeaza. De la aceasta premiza pornind, este interesant de vazut felul in care Gabriel Liiceanu a raspuns intrebarilor publicului, in cadrul unui dialog live pe care l-a avut cu cititorii Hotnews.

Intrebat fiind de ce intelectualii nu iau atitudine cu privire la ceea ce se intampla in Romania: multitudinea de mizerii politice, ipocrizia afirmatiilor publice, campaniile de manipulare ale diverselor partide etc, domnul Liiceanu a explicat ca intelectualii nu au forta necesara pentru a lupta cu asa ceva. "Noi nu posedam nici posturi de televiziune, nici ziare nu avem la dispozitia noastra, ci pur si simplu suntem pusi cateodata in situatia de a spune cu glas tare ceea ce gandim.", a declarat domnia sa.

Raspunsul este socant. Intr-adevar, intelectualii romani nu poseda posturi de televiziune si ziare, insa nici intelectualii polonezi (de exemplu) din anii '80, care faceau dizidenta publica in plin regim comunist, nu posedau posturi de televiziune si ziare.

Si totusi, prin capacitatea de a manui cuvintele isi faceau auzite ideile. Mai mult de atat, intelectualii romani au la dispozitie internetul - isi pot face bloguri - dispun de cateva reviste culturale in care pot scrie linistiti si necenzurati despre diversele probleme sociale actuale; unii dintre ei, cei mai cunoscuti, sunt invitati la diverse televiziuni, au posibilitatea de a scrie editoriale in cotidiene centrale, au posibilitatea de a se adresa direct foarte multor oameni prin intermediul cursurilor sau al conferintelor.

Intelectualii sunt acei oameni care, cum spune domnul Liiceanu, "sunt capabili sa exprime mai limpede ceea ce altii simt fara sa poata exprima". Drept urmare, in masura in care vor alege sa se exprime, ceilalti se vor regasi in spusele lor si astfel, daca vor decide sa-si faca publice gandurile, intelectualii vor avea un public. Totusi, dupa cum vedem in jur, intelectualii nu prea aleg sa se exprime.

Explicatia pentru acest fapt ne-o furnizeaza tot domnul Liiceanu, de data aceasta vorbind despre sine. "Visez tot timpul sa-mi pot vedea de treaba, de cartile mele, de filozofia mea, de scriitorii si ganditorii pe care-i iubesc si sa evadez in toate chipurile imaginabile dintr-o lume care ma urateste de fiecare data cand o intalnesc".

Organismul social este murdar

Din nou, firesc, ne putem intreba la ce folosesc toti acei filozofi si ganditori dragi fiecarui intelectual daca acestia reprezinta, pe de-o parte, motivul pentru care un intelectual se numeste "intelectual" - anume putinta de a citi astfel de texte, inaccesibile altora - si, pe de alta parte, reprezinta locul de refugiu din fata problemelor sociale imediate.

In ce fel beneficiaza ceilalti de pe urma faptului ca intelectualul poate citi carti complicate, filozofiile cele mai rafinate, literatura cea mai recenta sau, din contra, cea mai veche? Ce legatura exista intre rafinamentul intelectual al domnului Liiceanu si euro-parlamentarul Gigi Becali sau publicul OTV? Niciuna, evident. Insa tocmai aceasta este problema.

Pentru ca daca Gabriel Liiceanu are dreptate si intelectualul reprezinta pentru societate ceea ce reprezinta functiile vorbirii si gandirii pentru om atunci, pastrand analogia, in Romania nu vorbeste nimeni despre faptul ca organismul social este murdar.

Vorbirea si gandirea pe care le reprezinta domnul Liiceanu, ca reprezentant al intelectualitatii, sunt preocupate de lucruri inalte in vreme ce trupul, corpul social - reprezentante de publicul si realizatorii OTV, bunaoara - sunt in plina mizerie. Intelectualii, eliberati fiind de raspunderi sociale, pot deveni si mai intelectuali, pot citi si mai multe carti, pot scrie si mai multe lucrari de specialitate, in vreme ce corpul social, in semi-constienta, isi poate duce mai departe traiul fara a fi constrans/influentat de vreo constiinta superioara.

Cand aceste doua aspecte se intalnesc fata in fata, aleg sa se dispretuiasca reciproc. Motiv pentru care, de exemplu, Traian Basescu poate spune linistit ca scoala romaneasca produce filozofi si, ironie involuntara, intr-o discutie cu domnul Liiceanu, sa-i explice acestuia din urma ca, de fapt, "filozofi" insemna "tampiti". Aceasta in conditiile in care Gabriel Liiceanu este cel mai puternic promotor al filozofiei in Romania.

Desigur, reversul acestei apatii intelectuale nu este o "revolutie intelectuala" sau intrarea in politica a intelectualilor sau preocuparea exclusiva cu "treburile cetatii". Insa o atitudine critica constanta ar putea determina un nivel ceva mai ridicat al constiintei publice.

Utilizarea sociala adecvata a conceptelor pe care intelectualii le manuiesc atat de bine in discutii abstracte ar putea avea ca efect o mai buna numire a problemelor pe care le vedem peste tot in jur. In felul acesta, cei care ar trebui sa rezolve aceste probleme - politicieni, functionari publici, magistrati, oameni de afaceri - ar sti, macar, cum sa vorbeasca despre ele si, implicit, cum sa le recunoasca.

Care e raul mare?

Traian Basescu a castigat alegerile pe simpatia intelectualilor, simpatie manifestata in presa, simpatie care, la momentul respectiv, se putea face auzita in ciuda faptului ca intelectualii "nu posedau posturi de televiziune". Ceea ce inseamna ca intelectualii pot fi eficienti atunci cand pot identifica un rau suficient de mare - cum era, la momentul respectiv, alternativa lui Traian Basescu. Chiar foarte eficienti.

Ceea ce inseamna, mai departe, ca in momentul de fata, intelectualii nu mai pot identifica nici un rau suficient de mare in Romania si, drept urmare, nu gasesc o ratiune suficienta pentru a-si face publice parerile si analizele. Putem intelege de aici ca traim intr-o tara minunata.

Liderul PSD îi răspunde lui Clotilde Armand: ”Să-și ia un avocat bun”

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat joi, 25 aprilie, la declaraţiile primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, transmiţându-i acesteia să îşi ia un avocat bun pentru că ”a încălcat...

Nicușor Dan îl provoacă pe Piedone la o dezbatere electorală. Răspunsul ironic al Primarului Capitalei după ce AUR l-a amenințat cu plângerea penală

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi, 25 aprilie, că aşteaptă de la contracandidatul său Cristian Popescu Piedone un răspuns în ce priveşte participarea la o dezbatere...