Omerta din adancuri

Daca informatiile inca neconfirmate oficial despre cauzele tragediei de la mina Petrila se vor confirma, nu vom mai putea vorbi despre un accident, ci despre o crima in toata regula.

Nu se va mai pune problema unor destituiri, ci a unor condamnari la ani grei de puscarie. Dar si putinele certitudini de pana acum arata nereguli grave cu miros de incompetenta si coruptie.

Familiile disperate ale minerilor morti si raniti spun ca situatia extrem de periculoasa din adancuri care era bine cunoscuta de conducerea minei. Oamenii sustin ca marti acolo ar mai fi fost o explozie, dar de mai mici proportii, ca doi mineri ar fi fost opariti cu aburi, iar din pamant, de trei zile, "curgea jar".

Potrivit acelorasi oameni, concentratia de gaz metan din subteran era uriasa, peste 5% fata de 0,5% limita legala. Exista insa, sau ar trebui sa existe, aparate care semnaleaza automat orice depasire si proceduri care prevad exact ce trebuie facut in astfel de situatii, incepand cu evacuarea imediata a frontului.

Minerii povestesc, sub protectia anonimatului, ca in jurul senzorilor actioneaza jeturi de aer care scad concentratia in punctul respectiv.

Saptamana trecuta mai multi mineri s-au plans de dureri de cap si ameteli provocate de aceasta concetratie prea mare, unii sunt chiar inregistrati in registrele medicale. Li s-a inchis gura, poate cu bani poate cu amenintari, numai ei stiu, si au fost trimisi in continuare la munca.

Conducerea minei admite ca a constatat autoincalzirea carbunelui, dar sustine ca au fost luate masurile necesare si ca nu au existat depasiri ale concentratiei de gaz.

Si atunci de ce am avut doua explozii? Daca au fost pungi imprevizibile de gaze, cum de oamenii stiau ca zona este extrem de periculoasa de cel putin o saptamana? Daca informatiile neoficiale sunt adevarate, conducerea minei, suspendata acum, a comis o crima.

Dupa cum tot crima este si trimiterea echipei de salvatori in subteran, intr-o concentratie atat de mare de gaz metan incat a doua explozie era practic iminenta. La momentul trimiterii salvatorilor, se pare ca decesul minerilor ramasi in subteran fusese confirmat oficial. Sa intelegem ca oamenii au coborat in iadul acela atat de periculos si 4 dintre ei au murit pentru a recupera 8 cadavre?

Familiile victimelor vorbesc despre conditii extrem de proaste in mine cu ventilatie deficitara, cu dotari precare si invechite. Si totusi in minerit s-au investit sume foarte mari. Au fost acordate subventii la limita de sus permisa de Comisia Europeana. Unde s-au dus acesti bani?

Poate in conturile firmelor capusa adunate ciorchine in jurul minelor. Sau o fi vreo legatura intre ele si averile foarte mari atribuite de presa sefilor CNH?

Sunt lucruri pe care le redescoperim ca pe niste noutati dupa fiecare accident de mina. Apar atunci dezvaluri despre acte de coruptie si deturnari de fonduri. Dupa un timp insa, subiectul pleaca de pe prima pagina a ziarelor si din deschiderea jurnalelor de stiri, scandalurile se musamalizeaza pentru ca istoria sa se repete cu regularitate.

Minerii sunt lasati singuri in fata tuturor acestor ilegalitati si abuzuri, insa tacerea lor ii face complici la propria drama. Zona este saraca si fara locuri de munca. Mina este singura sursa de venit pentru cele mai multe dintre familii. Oamenii tac si indura orice ca sa-si poata intretine copiii, iar sefii stiu asta si ii imping inainte pentru o productie cat mai mare. Nu-ti convine? Esti mutat la suprafata pe salarii mici sau dat afara.

Si totusi, minerii poarta partea lor de vina. Tac toti de frica saraciei cand ar trebui sa vorbeasca cu totii, la fel de solidari, de frica mortii. Un tata de familie mort este o varianta cu mult mai rea decat un tata somer. Poate ca este vorba de mai mult decat teama de pierderea slujbei. Sub protectia anonimatului, minerii acuza amenintari si chiar violente impotriva celor care suspectati ca vor sa incalce omerta.

Minerii sunt singurii care pot sa dezvaluie ce se intampla in adancuri, numai ei pot sa puna capat acestei forme de sclavagism, sa-si salveze vietile si sa-i trimita la inchisoare pe cei care ii trimit zilnic la moarte. Altfel tacerea lor este o forma de sinucidere.

Dinspre partea autoritatilor, slabe sperante! Cat valoreaza oamenii pentru autoritatile zonei am vazut si din felul in care au fost tratate sambata familiile minerilor morti si disparuti. Sotii si mame innebunite alergau disperate de la mina la spital in speranta ca se va gasi cineva care sa le puna capat agoniei, spunandu-le adevarul.

"Sa ne spuna cineva ceva, atata vrem!" era, la cateva ore dupa explozii, strigatul disperat si inlacrimat al unor oameni pe care, in mod evident, nu dadea nimeni doi bani. La televizor insa n-a fost responsabil care sa nu puna banda compasiunii si consideratiei pentru victime si familiile lor. Aiurea! Un strop de compasiune ar fi obligat la o cu totul alta atitudine. La televizor se vorbea savant despre asistenta psihologica, in timp ce pe teren nu s-a gasit nimeni care sa le spuna ceva oficial acestor oameni.

Si tot din compasiune si profesionalism, nu-i asa, am asistat si alt episod halucinanat. Duminica, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, contabil de meserie, ocupa ecranele televizoarelor din fata Spitalului de Arsi din Bucuresti dirijand traficul targilor cu ranitii ajunsi din Valea Jiului si explicand cum a inspectat personal salile de operatii. Si ce a inteles el din acele sali, ca e frumoasa zugraveala si nu sunt pete pe pardosea? Ce a inteles din diagnostice?

Prezenta secretarului de stat Raed Arafat ar fi fost perfect justificata, chiar de dorit, cum este cea a celor ministrilor Vosganian, Campeanu si David in Valea Jiului. Dar Raed Arafat nu e candidat. Cinica prestatie electorala a ministrului Nicolaescu a fost de-a dreptul gretoasa. Macar de n-ar fi, de fapt, emblematica pentru felul in care va fi tratata aceasta tragedie.

Ar trebui ca macar de aceasta data subiectul sa nu fie abandonat inainte de stabilirea unor responsabilitati certe si a unor condamnari pe masura. Dar pentru asta este esential ca minerii sa vorbeasa, iar presa sa nu abandoneze subiectul. Altfel, peste un timp oarecare o noua tragedie va aduce pe tapet aceleasi subiecte numai pentru a fi uitate din nou.

Nu muntele isi ia tributul, ci lasitatea, indiferenta si coruptia.

Valul de caniculă de la începutul lui aprilie a ucis cel puțin 100 de oameni din regiunea Sahel. S-au înregistrat 48,5 de grade Celsius

Valul de căldură - care a paralizat electricitatea, sisteme de sănătate, a ucis oameni şi le-a afectat activităţile agricole - care a afectat Sahelul la începutul lui aprilie este legat de...

Catastrofă umanitară în Afganistan. Inundațiile au ucis zeci de persoane și au distrus peste 2.600 de case

Aproximativ 70 de persoane au murit, începând de sâmbătă, în inundaţii şi revărsări de ape în Afganistan, anunţă Departamentul gestionării catastrofelor naturale, relatează AFP....