Ar trebui sa fie o perioada buna pentru socialistii europeni: capitalismul a generat cea mai serioasa criza economica internationala din ultimele decenii, iar liberalii sunt cea mai usoara tinta.
Potrivit teoriei esecului "economiei egoismului", socialistii si social-democratii europeni ar trebui sa castige alegerile europarlamentare din 2009, programate pentru luna iunie, intrucat oamenii realizeaza ca e nevoie de interventia guvernului in economie.
Daca asa stau lucrurile, cum se face totusi ca socialistii, in loc sa isi concentreze fortele pe doborarea adversarilor politici continua sa se lupte intre ei, se intreaba retoric Guardian.
Sondajele de opinie releva ca vor ajunge in urma conservatorilor, pentru ca nu sunt capabili sa treaca peste divergentele dintre ei, care includ gasirea unui contracandidat pentru Jose Manuel Barroso in alegerile pentru functia de Presedinte al Comsiei Europene.
Aceasta functie urmeaza sa fie ocupata dupa alegeri, insa cum poate un grup care aspira sa preia puterea sa nu reuseasca sa gaseasca un candidat pentru un post de conducere?
Aceasta situatie inexplicabila are trei implicatii majore.
In primul rand, nu va exista o lupta pentru una din cele mai importante functii din UE - presedintele in exercitiu Jose-Manuel Barroso nu va avea doar sustinerea grupului sau, PPE (cel mai mare din Parlamentul European), ci va fi, cel mai probabil, sustinut si de socialisti, care nu sunt capabili sa-si numeasca un candidat propriu.
Socialistii incearca sa atenueze socul sustinerii lui Barroso declarand ca acesta trebuie sa prezinte o agenda "mai sociala" ca sa le obtina sustinerea - insa aceasta este doar o scuza.
A doua consecinta este ca Barroso nu este neaparat un candidat bun. Jurnalistii de la Bruxelles semnaleaza de ceva timp ca presedintele Comisiei a fost mai preocupat de realegere in ultimii ani decat de treaba pe care o avea de facut in aceasta functie.
Cum se face ca dintr-un bloc politic de peste 400 de milioane de cetateni se gaseste un singur om care sa fie considerat potrivit a fi Presedintele Comsisiei, si nici macar acesta nu pare a fi cea mai bun alegere?
In fine, a treia implicatie este ca socialistii din Europa, in fiecare stat membru si ca grup european, oscileaza intre disfunctionalitate, dezordine si posibila dezintegrare.
Se stie ca laburistii britanici n-au nimci de-a face cu socialismul de cativa ani incoace, iar cei francezi sunt mai preocupati sa se sfasie intre ei pentru diferse functii si pozitii.
Pe intregul continent, acolo unde socialistii ar trebui sa fie in prima linie, scotand din lupta fara efort partidele de centru, sunt de negasit. Toate acestea, in cursul celei mai serioase crize economice din '30 incoace, care le-ar oferi cel mai bun prilej de a reveni in forta in politica europeana.