Democrația originală românească. Fără cetățeni suverani dar cu politicieni ce nu mai reprezintă pe nimeni

Cine se revoltă, atunci când vede situația jalnică în care se află clasa politică românească (ei îi zic criză politică, dar parcă mai contează cum îi zic), nu înțelege câteva caracteristici evidente ale acestei clase politice naționale.

Nu înțelege că, la noi, nimeni nu le cere politicienilor să îi reprezinte pe alegătorii lor, iar ei, de capul lor, nici în vis nu ar face așa ceva.

Instituționalizarea prin Constituție, prin legile relevante și prin cutumele dezvoltate de mai bine de o generație (în absența tradițiilor) a fundamentului democratic că suveranitatea în stat aparține poporului, care și-o exercită direct, dar mai ales prin reprezentanții săi aleși, precum și aranjamentele de partid (cei fără de partid sunt intenționat și categoric excluși de la a putea reprezenta poporul suveran) sunt de asemenea natură încât există o prăpastie evidentă între alegerea reprezentanților și reprezentarea propriu-zisă, prin simplul fapt că toată lumea vorbește doar de alegeri și atât.

Și acum, dacă îi întrebi pe formatorii de opinie publică (dintre care cam toți au trecut printr-o școală de formare ca „analiști politici”) cum este cu democrația, îți vor răspunde că democrația înseamnă alegeri libere și atât. Pe când, de fapt, democrația înseamnă exercitarea suveranității de către demos/popor și prin reprezentanții săi. Iar exercitarea nu înseamnă alegerea reprezentanților, oricât ar munci toți ăștia la formarea opiniei publică că ar însemna.

Consecința cea mai evidentă, din comportamentul politicienilor români, a acestui fapt este că nu avem partide sau politicieni care să reprezinte deliberat vreo categorie, vreun grup, vreun segment de popor suveran. Sau măcar vreun principiu, vreo idee, vreo năzuință specifice unui anumit segment de popor. Toți vorbesc în numele întregului popor și toți declamă că au soluții pentru întregul popor. Nu există dreapta și stânga, nu există reprezentanți ai cateoriilor sociale sau economice, cu excepția formațiunii parlamentare maghiare.

Ca urmare, nu există nici înțelegerea teoretică și nici exercitițul practic al poporului suveran de a îi controla și verifica pe reprezentanții săi cum fac ei de îl reprezintă pe el, poporul, în exercitarea suveranității sale prin ei, aleșii.

Dar nu e numai atât. În România, cine se revoltă de situația jalnică de astăzi a clasei politice nu înțelege că niciun politician și niciun partid politic nu știe, nu vrea și chiar nici nu poate să își planifice intențiile de guvernare, nici măcar pentru o zi mai departe decât ziua investirii în funcție. Nici formal, ca document, și nici informal, ca convingere intimă.

Ceea ce numesc ei „program de guvernare” sau „program politic” nu este decât o însăilare de promisiuni, eventual intenții despre ce să facă, dacă dețin puterea. Deși, în cazul guvernelor, acele programe devin lege, prin aprobarea lor în Parlament, în momentul învestirii Guvernului, nimeni nu mai are treabă să transforme acele intenții în obiective clar definite, cu responsabilități, cu termene de realizare secvențială, alocare de resurse de toate felurile și mai ales cu controlul atingerii obiectivelor.

De aceea, nici măcar opoziția parlamentară nu e în stare să controleze, să supravegheze și să critice guvernanții executivi pe baza propriului lor program de guvernare, devenit lege, pentru că nu au ce controla și supraveghea. Iar critica devine doar o ceartă și un pachet de înjurăuri, la care se răspunde cu aceeași monedă, desigur.

Și tot de aceea, toți cei aleși de ei între ei, așa-zișii reprezentanți, sunt puși în primele funcții în stat și în guvern pe orice alte criterii decât cele că ar fi capabili să îndeplinească vreun plan real, concret și mai ales fezabil de guvernare a României.

Alte criterii, care includ că sunt oameni „de casă” ai unor potentați, că sunt „loiali” unor grupuri mafiote cu denumiri politice, că sunt „descurcăreți” în situații în care ar trebui să fie pricepuți și așa mai departe.

În același timp, niciun criteriu de competență, de probitate morală, de demnitate umană, de compasiune sau măcar de minim interes pentru public și pentru binele public nu au făcut vreodată parte dintre criteriile de alegere între ei a demnitarilor care hotărăsc soarta și chiar viața poporului suveran în statul România.

Și aș mai putea continua să comentez de ce revolta celor care se uită la situația jalnică în care se află clasa politică românească de azi (și de ieri, desigur) nu este explicabilă prin „criza politică”, ci se explică simplu prin neînțelegerea realităților politice românești.

Asta nu înseamnă că, dacă revoltații ar înțelege mai bine, s-ar vedea vreo diferență în comportamentul politicienilor aborigeni.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ce prim-ministru a numit Macron pentru a rezolva criza din Franța. Un politician de 73 de ani, fost ministru al Educației

François Bayrou, un vechi politician de centru şi un aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost numit vineri, 13 decembrie, în funcţia de prim-ministru al Franţei, după ce votul istoric...

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: „Nu păcătuieşte printr-o orientare anti-occidentală, ci prin faptul că minte”

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu afirmă că, în opinia sa, Călin Georgescu nu ”păcătuieşte” prin poziţia sa anti-occidentală, ci prin faptul că minte în legătură cu...