Desi cazul Eluana Englaro l-a impresionat profund pe scriitorul si semioticianul italian Umberto Eco, el afirma ca prefera sa se pronunte asupra propriei sale morti, pentru a nu fi acuzat ca exploateaza scandalos un om in suferinta.
In cadrul unui editorial pe care il semneaza in ziarul italian La Repubblica, Eco reaminteste ca, in urma cu cativa ani, a scris un roman intitulat ''Misterioasa flacara a reginei Loana'', in care protagonistul, dupa un prim accident cerebral soldat cu pierderea memoriei, intra din nou in coma.
Personajul aflat in starea pe care Eco o numeste ''viata suspendata'', gandea, isi amintea, avea dorinte, se emotiona. Stia foate bine ca cei dragi il credeau redus la starea de leguma, dar isi dadea seama ca medicii stiu foarte putin despre ce se intampla cu functionarea noastra mintala si ca probabil acolo unde ei vad o encefalograma plata noi continuam sa gandim, cine stie, cu inima, cu rinichii, cu pancreasul.
Aceasta era fictiunea literara a lui Eco. Scriitorul italian marturiseste ca nu este sigur ca acolo unde instrumentele stiintifice de astazi vad numai un teren plat si absenta sufletului ar exista absenta totala a gandului.
Eco nu exclude faptul ca, odata moarte unele celule, altele nu ar supravietui si nu ar prelua controlul situatiei, dovedind o extraordinara plasticitate, nu a creierului nostru ci a corpului nostru.
Daca atunci cand esti sanatos gandesti si cu degetul mare de la picior, atunci de ce nu s-ar intampla acest lucru si atunci cand creierul nu da semne de viata?
Ce ar dori Umberto Eco daca s-ar afla intr-o situatie de acest gen? In opinia sa, exista trei posibilitati.
Prima, ar supravietui ca o leguma, o ridiche fara constiinta, fara a putea spune "eu", reactionand cel mult la unele modificari ale umiditatii atmosferice, ca si cum ar fi o coloana de mercur.
In aceste conditii, Eco sustine ca nu ar mai fi el, ci o ridiche, si atunci nu vede niciun motiv pentru care ar trebui sa fie preocupat de persoana sa.
A doua posibilitate este ca in aceasta stare sa poata retrai intreg trecutul, sa aiba loc o intoarcere la copilarie, sa ai viziuni si sa constientizezi ceea ce in timpul vietii au fost dorintele tale, pe scurt sa traiesti un gen de vis paradisiac.
A treia ipoteza, si cea mai nelinistitoare, este ca in acea viata suspendata te intrebi ce vor face si ce vor gandi despre noi cei dragi, ca traiesti cu sufletul la gura ultimele momente de constiinta, te temi de oribilul viitor care te asteapta, sau te consumi pur si simplu asa cum a facut mama lui Umberto Eco in ultimii zece ani in care i-a supravietuit tatalui lui, povestindu-le copiilor, de fiecare data cand putea, cat de oribila a fost noaptea in care tatal a suferit un infarct si daca nu cumva a fost vina ei deoarece a pregatit o cina poate prea grea. Acesta ar fi infernul si Umberto Eco a primit cu usurare moartea mamei sale, deoarece stia ca ea a iesit din acel infern.
Din cele trei posibilitati numai una este placuta, celelalte doua sunt negative. Eco declara ca, in cazul in care ar fi victima unui incident de viata suspendata, ar dori sa nu i se prelungeasca tratamentul, chiar daca ar putea pierde cateva clipe sau milenii de paradis, si aceasta pentru a evita tensiunile, disperarea, falsele sperante, traumele si chiar cheltuielile mari pentru cei dragi.
"Cine sunt eu pentru a distruge viata uneia, a doua, trei sau mai multe persoane pentru posibilitatea indepartata de a avea cateva clipe sau cativa ani de paradis virtual?", se intreaba Umberto Eco.
"Am dreptul sa-mi aleg moartea pentru binele altora. Este ceea ce m-a invatat intotdeauna morala, si nu numai cea laica, ci si cea a religiilor si ceea ce am fost invatat de mic.
Ca este erou cel care isi smulge limba din gura si accepta moartea sigura pentru a nu-si trada si trimite la moarte tovarasii, ca este sfant cel care accepta inevitabila lepra pentru a saruta plagile unui lepros", noteaza Eco, care se intreaba: "Dupa ce am fost invatat toate acestea vreti ca eu sa nu subscriu la intreruperea unei vieti suspendate, din dragoste pentru persoanele pe care le iubesc? Dar ce s-a ales de morala care caracterizeaza sfintenia?".