PSD si lectia lui Hoffa

In ringul PSD, patru contabili stau cu picioarele in lighean, fiecare in coltul sau, isi inmoaie din cand in cand creionul in gura si socotesc.

X la suta scor in alegerile prezidentiale, plus y la suta la locale inmultit cu un coeficient de zona social-democrata traditionala, sau impartit cu coeficientul de fief traditional de dreapta egal z1, z2 delegati. Nu-i bine.

X populatie de judet impartit la y membri de partid plus coeficienti de Iliescu sau de Basescu egal y delegati. Nici asa nu-i bine. X urne de vot la Romexpo plus y camere de supraveghere egal victorie. Huoo, striga delegatiile bombonele!
Magarii, adauga vrancenii.

Si in acest timp, cei care asteapta sa le pipaie ochiul idei, sa mananca si inima lor un plan, descopera ca singurul program al partidului e, vorba unui coleg de la Cluj, ala de pe usa: PSD - 10-22.

Grea e masina, vesel carmaciul

Poporul pesedist se concentreaza pe socotitoarea care-l va arunca pe val pe noul presedinte. Sau pe acelasi presedinte - cred din ce in ce mai tare ca Mircea Geoana va fi confirmat pe post, doar nu degeaba lupta vanghelionul sa extraga din organizatiile fidele cei mai multi delegati, si din cele nerecunoscatoare si avide de putere cat mai putini.

Numai ca lacrimioara care va fi instalata pe mormanul de mizerie de grajd va fi parjolita de gaze, si reforma din partid se va afla in aceeasi situatie: sedusa, cucerita, dar abandonata.

E ca si cu o masina veche care se incapataneaza sa ramana in trafic, desi paraie din toate suruburile, si exista impresia ca se propteste mereu intr-un sant, deoarece soferul pileste cam mult. Faci concurs: angajam conducator auto. Si vine altul, care-si coase aripi pe portiere, dar al naibi, gramajoara de fiare tot nu zboara. Aduci altul, care o plazneste peste parbriz si o injura, amenintand-o ca daca nu tasneste elegant si fara zgomot ii crapa capul. Si i-l crapa, iar masina se rupe in doua.

Mandra vatra stramoseasca

PSD nu pricepe - sau cei de o fac nu se mai chinuie, au abandonat masina in tufe - ca problema sa nu este legata in primul rand de persoana liderului. Ci de anturajul acestuia, de gandurile pe care i le inregistrezi daca-l trezesti brusc din somn, de directia unde-l imboldeste inima. De importanta construirii unei alternative la actuala putere, care in lipsa unui adversar solid, cu masa musculara, nu doar obez si fara mobilitate, va acapara si putinele zone ramase libere de pedelism.

Am impresia ca acest partid nu mai exista. Si-a targuit identitatea, resursele, inteligenta si in vremea Cabinetului Tariceanu 2, si dupa cele mai recente alegeri parlamentare, cand si-a oferit stomacul flamand, de o inocenta vecina cu prostia, PD-L.

Iar acum, desi isi declara opozitia, traieste in concubinaj, in plan local, poate-poate ii mai da cineva un polonic cu supa.

Din mandrul partid al stangii, care reusea sa-si tina mizeriile la lontru si se concentra sa darame Puterea, a ramas o gluma. Adica Ion Iliescu. E singurul care mai crede in vocatia acestui partid, cel putin asa pare, deoarece intre cel de acum 20 de ani si cel de-acum nu exista nicio diferenta. Cred ca a inghitit un casetofon pe care a inregistrat idealurile neintinate.

Greselile lui Ion Iliescu au adus, insa, PSD in situatia de acum. Monolitul nu a invatat sa respire, iar in primavara lui 2005, cand a avut ocazia sa-si coordoneze gandurile si sa traga aer in piept, sa cugete limpede, indraznet si curat, a inceput lupta pentru cucerirea partidului. Bratul lui Iliescu trebuia inlocuit cu multe brate mici si chiftele.

Ceea ce s-a si intamplat, dar, intre timp, PSD a inceput sa miroasa a America lui Hoffa si Sam Giancana si-si traieste ultimele clipe. Vor reusi, insa, cei care vor sa se desprinda de Romania lui Iliescu pentru a construi Romania de maine sa nu cada in pacatul trufiei?