Crimele împotriva umanității comise de militarii români în războiul contra Uniunii Sovietice. Amnezia completă care ne-a lovit

Imediat după încetarea războiului, în 1945, în București, un colonel român dă o mică recepție, la el acasă. Ocazie cu care invită și câțiva ofițeri sovietici.

Unul dintre acești ofițeri, un colonel și el, se apropie de pianul de concert (cu coadă), care ocupa o bună parte din salonul unde se aflau cu toții și cere permisiunea gazdei de a se așeza la pian, deoarece a trecut mult timp de când nu a mai atins clapele. Gazda îi dă permisiunea și colonelul sovietic începe să cânte la pian. După care se oprește și întreabă:

„Aveți de multă vreme pianul acesta?” Gazda: „Da, e moștenire de familie”. Sovieticul: „Ce coincidență! Și pianul meu era tot moștenire de familie.” Se apleacă colonelul sovietic spre piciorul din dreapta al pianului, apasă pe un ornament, se deschide o ușiță în partea cea groasă a piciorului de pian și scoate de acolo colonelul o mică casetă cu câteva bijuterii înăuntru. Toată lumea a amuțit. Colonelul sovietic era din Odessa, de unde venise de fapt și pianul de concert, cu patru ani mai devreme, în casa colonelului român.

Aceasta este o poveste adevărată, povestită de un martor ocular cu deplină credibilitate. O spun aici și acum doar ca să introduc o idee: pentru mai bine de două generații de militari români, istoria participării Regatului României la războiul împotriva Uniunii Sovietice a fost complet negată. Ca și când acei ani (1941 - 1944) ar fi fost șterși din arhive. Ca și când toți cei care au participat la evenimente au fost loviți de amnezie completă.

Negare, ștergere și amnezie care au inclus nu numai faptele de arme, dar și crimele de război, crimele împotriva umanității și jafurile comise de militarii români, de la mareșal la soldat.

Astfel încât, în România comunistă, educația militară și educația patriotică în general au ignorat complet lecțiile pe care istoria participării națiunii române la războiul anti-sovietic ar fi putut să le dea militarilor și civililor deopotrivă.

Ceea ce a făcut ca, prin deceniul 1980, să se insinueze deliberat dar informal un cult al conducătorului statului în urmă pe atunci cu 40 de ani, Antonescu Ion, care ar fi dus un război sfânt împotriva diavolului sovietic și care a sfârșit tragic, pe mâna acelui diavol, învingător în acel război. Deși Antonescu a condus de la centru și represiunile și crimele în masă (de zeci de mii de victime civile) săvârșite în Odessa și în alte locuri din teritoriile cucerite de armata română, în prima parte a războiului anti-sovietic.

Am avut astfel, în istoria noastră, la noi acasă, o situație oarecum similară cu cea pe care o au la ei acasă rușii din federația lui Putin.

Desigur, în cazul românilor de acum 80 de ani, nu sunt consemnate cruzimi de felul celor care ne sunt semnalate zilele astea, din partea militarilor lui Putin.

Dar situația este similară, în alte aspecte, cum sunt cel moral ori cel juridic. Ori cum este cel al negării evidenței de atunci în România și de acum, din teatrul de război ucrainean, la Moscova și în toată federația lui Putin.

Dar și cel al transformării imaginii conducătorului responsabil direct de crime, de atrocități și de distrugeri într-un erou național, care cică ar vrea doar binele propriei sale țări. Bine obținut prin distrugeri, crime și atrocități care includ școli, spitale, prunci, copii, femei și bătrâni, în țara agresată.

Pentru cele două generații românești, despre care ziceam mai înainte, norocul militarilor noștri a fost că, după încetarea celui de-al doilea război mondial, ei nu au mai ajuns să ocupe militar vreun alt stat sau teritoriu, ori vreo altă localitate, din afara țării, până în zilele noastre.

Desigur, acum nu se mai poate pune problema așa. Toți militarii români sunt formați și pregătiți pe principiile dreptului umanitar internațional și ale dreptului internațional, astfel încât ei știu cu certitudine că ar deveni criminali condamnabili, dacă ar mai face ceva din ceea ce făceau înaintașii lor, cu trei generații în urmă, ori din ce fac astăzi moștenitorii tradițiilor „măreței” Armate Roșii.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

România: riscurile de azi și ce se întâmplă (până) în 2035

Poate România ține pasul cu schimbările rapide care au loc în marile economii europene? Și ce-ar trebui să facă pentru a nu fi lăsată în urmă? O analiză de Sabina Fati. Un Raport al...

Ce șanse are Edi Iordănescu să rămână selecționerul României: ”Eu am discuții în fiecare zi”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că sentimentul pe care îl împărtăşeşte cu selecţionerul Edward Iordănescu...