Războiul copiilor noștri

M-am așezat în pat lângă fiică-mea. Mi-a zâmbit, m-a îmbrățișat și a adormit liniștită. M-am uitat cum doarme în brațele mele cu duioșie, liniște și pace. Exact așa cum ar trebui să se uite și miile de mame din Ucraina la puii lor, mame care fug acum din calea războiului.

Doar că ele nu pot face asta. Și probabil va mai trece destul timp până liniștea și pacea se vor instala în sufletele lor, pentru a putea transmite aceeași emoție către copiii lor.

În ultimele trei săptămâni, trăim cu toții un conflict crunt și amarnic. Al ucrainenilor cu rușii. Al mamelor cu liniștea interioară, spulberată într-o clipită.

În tot acest spectacol grotesc, nu mai există nicio altă știre care să acapareze atenția, și pe alocuri parcă te simți prost dacă rămâi conectat și la activitățile curente. Deși nu are rost să ne amăgim – războiul îl trăim acum, pe lângă viața și activitățile curente.

S-au întâmplat niște lucruri minunate în ultimele săptămâni – organizații non-guvernamentale, afaceri mici și mari, persoane fizice – toți ne-am mobilizat pentru a sprijini valul de refugiați ajunși în diversele puncte ale frontierei, în fuga de război. Și o dată cu această nebuloasă, ne-am grăbit toți haotic să arătăm lumii întregi impactul acțiunilor noastre.

Războiul îl ducem pentru copiii noștri, ca ei să poată trăi într-o lume mai bună

Mă uit la acest spectacol, și nu din postura de simplu observator, și-mi dau seama că, în fapt, poate tot pe copiii noștri ar trebui să îi protejăm, acum, pe timp de război, poate mai mult ca pe timp de pace. Văd cum aproape fiecare voluntar, implicat într-un fel sau altul, în activități de sprijin și suport a refugiaților, a promovat, pe toate rețelele sociale, imagini cu copii și tineri care fug din calea războiului, cu mame alături și cu tați lăsați la arme. Și nu pot să nu mă întreb – cum îi protejăm dacă alegem voit să îi transformăm în imaginea acestui conflict?

Fii la curent cu cele mai noi informații LIVE despre războiul din Ucraina

Ca organizații non-guvernamentale, am fost sfătuiți de-a lungul timpului să protejăm identitatea copiilor pe care îi sprijinim cât mai bine cu putință, să obținem acorduri de imagine de la părinți pentru orice fotografie care ajunge în spațiul public și să respectăm intimitatea și vulnerabilitatea celor mici – viitorul nostru. Ce s-a întâmplat oare cu toate aceste practici – acum pe timp de război? Și oare, cât de valid ar fi un acord din partea unui părinte zbuciumat, zdruncinat, a cărui întreagă existență a fost îndesată într-o valiză împachetată în grabă?

Articolul 27 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului pornește cu alineatul 1 care spune așa Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale. Protecția copilului devine cu atât mai stringentă, cu cât acesta se află într-o situație de risc, vulnerabilă – cum ar fi cea de fugă din calea războiului.

Ne ascundem identitatea în online, codificăm nume ca să ne protejăm identitatea, însă nu ne sfiim să promovăm imaginea copilului îndurerat pentru a justifica acțiunea noastră concretă pe timp de război.

Nu știm încă cum se va termina povestea și nici care va fi finalul. Mă gândesc, peste ani, cum s-ar simți copilul ajuns la maturitate să își regăsească chipul trist și blajin, în centrul relatărilor despre un război, în care a fost prins nevinovat, de răutatea altor oameni mari, a căror singură soluție de compromis sunt armele. O perioadă a vieții sale în care probabil viața i s-a schimbat radical pentru totdeauna.

Încerc să înțeleg pe alocuri necesitatea de a-i sensibiliza chiar și pe cei mai insensibili dintre noi la problematica războiului, dar în același timp îndrăznesc să îndemn orice personaj implicat, mai mult sau mai puțin, în această poveste, la moderație. Căci ea pare a fi cheia în mai toate arealele vieții.

În ultimele trei săptămâni, ne-am conectat adulți cu adulți, persoane care nu ne-am cunoscut până acum și poate în mod normal nu ne-am fi conectat așa ușor, ne-am sprijinit peste țări și ne-am găsit la un număr de telefon distanță, am avut curaj să cerem ajutor acolo unde până acum poate părea aproape imposibil. Și toate acestea uniți de un obiectiv comun – să sprijinim pe cât de mult se poate.

Haideți să ne conectăm acum și cu copiii care fug din calea războiului și să-i protejăm pe cât putem.

Mă uit din nou la copilul meu. Și sper să nu ajungă niciodată imaginea unui război, în care a fost prins nevinovat.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Rusia poate să susțină ofensiva din Ucraina cel puțin încă doi ani. Volumul producției de armament rusesc îi îngrijorează pe experții europeni

Rusia își mărește producția militară, reface stocurile de arme convenționale și muniție și este posibil să fie capabilă să își susțină ofensiva din Ucraina cel puțin pentru...

Planul teribil al lui Putin. Noua metodă a Rusiei de a depopula Ucraina: Există o singură șansă de salvare

Situația din războiul lui Putin din Ucraina devine tot mai tensionată, pe fondul lipsei acute de muniții a armatei Kievului. Acum, liderul de la Kremlin a trecut la aplicarea unui plan teribil:...