O viata in puterea vremurilor, MS Mihai I al Romaniei

Anuntul privind inrautatirea starii de sanatate a MS Regele Mihai I a dus la o adevarata explozie de supozitii si reflectii cu privire la perspectivele monarhiei in Romania.

Intr-o maniera aproape indecenta, incurajata subtil de apropiatii de astazi ai Casei Regale, despre MS Mihai I s-a vorbit la timpul trecut, aerul fiind repede umplut de fraze de complezenta si de promisiuni cu privire la o viitoare prestatie exemplara a principesei Margareta si a principelui Radu.

Zgomotul de fond, atent orchestrat politic, nu este altceva decat o maniera grosiera de a grabi inchiderea capitolului Mihai I din istoria Romaniei, fara a deschide insa discutia de fond despre rolul acestei personalitati.

Unul dintre ultimii supravietuitori ai unui secol sangeros, care a pendulat dramatic intre Lenin si Hitler, regele Romaniei este simbolul perfect al unui destin petrecut sub greutatea unor vremuri importante.

Tragismul circumstantelor istorice, dar si al celor personale este semnul sub care s-a petrecut existenta acestui monarh nefericit care in vremuri de pace, cel mai probabil, ar fi ramas in istoria locului prin intelepciunea sa, aducatoare de progres si prosperitate. Istoria a fost insa cruda cu regele.

"Tatal" si fiul

Nascut in ambianta unei Case Regale dezechilibrate de disparitia prematura a regelui Ferdinand I-ul, Mihai este rodul unei casatorii intre printul Carol si principesa Elena a Greciei. Iresponsbilitatea, cinismul si trivialitatea plenara ale printului Carol, una dintre cele mai mari catastrofe politice ale Romaniei, l-au transformat pe acesta in primul din lunga serie de dusmani redutabili ai viitorului rege.

Zbatandu-se iremediabil intre destinul de playboy continental si acela de lider predestinat faptelor marete, Voda Carol a reusit "performanta" medievala de a-si inlatura de la domnie propriul fiu, dar si aceea de a renunta la tron de trei ori, o singura data fortat de evenimente.

Tentati sa punem pe seama lui Carol al II-lea relativa prosperitate urbana a Romaniei interbelice si certa sa inflorire culturala, uitam ca epoca anilor '30 a fost una de crestere generala. O imagine mai buna asupra progreselor Romaniei s-ar putea forma doar prin comparatie cu progresele economice, culturale si sociale ale tarilor invecinate, asa cum erau Polonia sau Cehoslovacia.

Pe langa lovitura de gratie data imperfectei democratii romanesti, Carol al II-lea mai poate fi asociat cu generalizarea coruptiei de toate tipurile in Romania. Si atunci, ca si acum, granita dintre banii publici si averea personala a conducatorilor, o trasatura a statului modern, tindea sa se stearga.

Spre exemplu, in 1937, cand Hitler remilitarizase deja Rhenania, lansandu-si celebrul program de reinarmare a Germaniei, responsabilii militari romani au gasit de cuviinta sa deturneze banii pentru dotarea armatei cu blindate.

Asa se face ca la defilarea de 10 Mai, pentru ca protipendadei bucurestene trebuia sa i se arate blindatele prospat "achizitionate", aliatii cehoslovaci au fost rugati sa introduca in tara, in secret, cateva exemplare, pentru a fi expuse in timpul festivitatilor. Neglijent vopsite cu insemnele Armatei Regale, blindatele Skoda au fost plimbate prin Bucuresti in aplauzele generale, iar apoi au fost trimise inapoi proprietarilor, in cel mai mare secret.

Cazul, relatat intr-o lucrare de istorie a Romaniei, aparuta la Praga, nu mai necesita comentarii cu privire la "epoca de aur" a regelui Carol al II-lea.

O prezenta paterna atat de toxica, cum era cea a lui Carol al II-lea, care pe deasupra a cautat multa vreme sa intrerupa legaturile fiului cu mama sa, nu avea cum sa nu lase rani adanci in sufletul si caracterul Voievodului de Alba-Iulia.

"Conducatorul" si monarhia tutelata

Instrainat de parintele sau, devenit intre timp dictator, ca intr-o cinica festa a istoriei, Mihai I-ul a fost nevoit sa preia de la acesta o monarhie cu un prestigiu aproape ruinat.

Prabusirea granitelor tarii, in vara anului 1940, provocare a vremurilor, careia Romania i-a facut fata doar pierzandu-si onoarea, a dus la inlaturarea de pe tron a regelui Carol al II-lea.

Evenimentele l-au adus pe rege in proximitatea unei alte pesonalitati extrem de puternice, cea a generalului Ion Antonescu. Lipsit de anvergura intelectuala, dar obsedat de sentimentul responsabilitatii istorice, Antonescu a confiscat povara guvernarii de pe fragilii umeri ai prospatului rege.

Saltul Romaniei in nebunia criminala a razboiului, sub conducerea si la initiativa lui Antonescu, desi l-a transformat pe Mihai I-ul intr-un personaj decorativ, s-a dovedit salutar pentru prestigiul sau si al monarhiei. Precedentul Mussolini, iminenta razboiului, pentru care Romania nu era pregatita, dar si concurenta criminalei Garzi de Fier, l-au facut pe Ion Antonescu sa prefere pastrarea monarhiei cu rol de simbol.

"Conducatorul", asa cum s-a autointitulat generalul, a preferat legitimitatea unui rege, aparent lipsit de pretentii politice, intuind ca acesta poate reprezenta un interlocutor pentru inamicii Romaniei, in cazul in care razboiul nu avea sa urmeze cursul sperat de el.

Dupa dezastrul de la Stalingrad, rod al "stralucitei" gandiri militare germane si al dispretului suveran al lui Hitler fata de aliatii sai, personalitatea politica a regelui cunoaste o adevarata perioada de inflorire.

La curent cu incercarile lui Mihai Antonescu, dar si ale opozitiei democratice, condusa de Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu, de a-i sonda pe Aliati cu privire la conditiile unei iesiri separate a Romaniei din razboi, regele a devenit simbolul eforturilor conjugate de salvare a Romaniei de la disparitie.

Ca mai toti liderii politici lucizi ai Europei Orientale, Mihai I-ul a constientizat ca salvarea Romaniei nu se putea face decat prin colaborarea cu sovieticii. Adoptarea strategiei capitularii neconditionate de catre Aliati si acordarea simbolica a unui mandat in alb lui Stalin, de catre Churchill si Roosevelt, pentru Europa Orientala, l-au facut pe Mihai sa accepte colaborarea cu sovieticii si comunistii pentru inlaturarea lui Ion Antonescu si iesirea din razboi.

Nu-i cu nimic mai putin adevarat, dar regele nu avea cum sa stie la acea ora, ca Stalin era pregatit sa incheie armistitiu si cu Antonescu, fiind convins ca este singurul care controleaza armata si poate asigura sovieticilor o inaintare rapida si fara lupte catre centrul Europei.

Mihai Artiomevici Belousov, locotenent-colonelul SMERS (trupele de contraspionaj) la acea vreme, ulterior general KGB, care a primit sarcina escortarii "grupului Antonescu" de la Balti la Moscova, intr-una din lectiile sale din fata "studentilor" KGB, din anii '70, incerca sa restabileasca adevarul istoric, recunoscand ca nu trupele de contraspionaj sovietice i-au arestat pe maresal si pe Mihai Antonescu, ci ofiterii Cancelariei Regale si insusi Mihai, fapt pe deplin adevarat.

"Trebuie sa spunem, continua acesta, ca toata munca de pregatire pentru iesirea Romaniei din razboi si de alaturare la coalitia antihitlerista a fost coordonata de Centru, prin comandatul SMERS al Frontului 3 ucrainean, P.I. Ivasutin, iar Maresalul F.I. Tolbuhin, comandantul Frontului, evident ca nu a fost strain de asta".

Belousov si-a continuat evocarea spunand ca "extrem de complicata" operatiune de introducere a comunistilor in guvernul format dupa inlaturarea lui Antonescu a fost incununata de succes (Stalin, afirma Belousov, a dat o inalta apreciere abilitatii si perspicacitatii regelui Mihai, fapt pentru care l-a decorat cu cel mai inalt ordin militar, "Victoria").

Fara sa dam crezare deplina sovieticilor, despre care stim ca le place sa fie creditati si cu inventarea focului, cu certitudine se stie ca dupa arestare Ion Antonescu a fost predat formatiunilor militare comuniste, conduse de fostul ofiter roman fugit in URSS, Emil Bodnaras, iar rezistenta romaneasca la ofensiva sovietica pe directia Chisinau-Iasi a fost serios sabotata de ordinele unor generali.

Peste ani, la implinirea a 50 de ani de la victoria asupra Axei, regele Mihai I-ul a fost singurul oficial roman invitat de presedintele Putin la festivitatile de la Moscova, la care a si asistat.

Intrebat de ce nimeni din conducerea oficiala a Romaniei nu a mai fost invitat, purtatorul de cuvant al Kremlinului de la acea vreme a declarat ca, din moment ce Romania a pierdut razboiul, o astfel de invitatie nu era oportuna.

Monarhia de tranzitie

Pierderea razboiului l-a adus pe tanarul, dar curajosul monarh in apropierea interpusilor lui Stalin, comunistii romani.

Perioada 1944-1947 este, fara indoiala, cea in care regele a aratat natiunii o parte din calitatile sale, pe care istoria nu i-a permis sa si le puna, pe deplin, in slujba tarii.

Constient de planurile sovieticilor de a prelua puterea deplina nu doar la umbra Armatei Rosii, dar si cu binecuvantarea monarhului, Mihai I-ul a cautat din rasputeri sa intarzie transformarea tarii in colonie sovietica.

Insistentele sale disperate pe langa reprezentantii SUA si Angliei in Comisia Aliata de Control, incercarea de a impiedica numirea lui Petru Groza in fruntea Guvernului, lucru pentru care a fost nevoie de descinderea lui Visinski la Bucuresti, pentru ca interpusii locali nu l-au putut convinge pe rege, greva regala, inceputa in august 1945, arata un rege demn, neimpacat cu rolul de marioneta pe care continuau sa i-l rezerve puternicii timpului.

Incercand cu disperare sa-si gaseasca interlocutori in pletora adusa de putere de tancurile sovietice, regele a dezvoltat o relatie speciala cu prim-ministrul Petru Groza, cel care parea ca simbolizeaza sinteza dintre vechea ordine politica si iminenta schimbare impusa de comunisti.

E adevarat ca o astfel de relatie intre "tovarasi de drum", asa cum ii numeau comunistii pe aliatii temporari din randurile "vechiului regim", parea sa corespunda spiritului regimului dorit de sovietici pentru Europa Orientala. Paravanul democratic al monarhiei constitutionale, menit sa confere un dram de decenta puterii comunistilor, convenea de minune sovieticilor.

Controland cu o mana de fier tara, astfel incat totul se putea schimba de la o zi la alta, comunistii puteau pretinde in continuare ca ocupatia sovietica nu a dus la instaurarea dictaturii proletariatului, asa cum se temeau cei mai multi. Mihai I-ul parea sovieticilor candidatul ideal pentru un astfel de rol. La asta se adauga si o anumita simpatie pe care Stalin o dezvoltase fata de tanarul rege, pentru ca-i oferise "surpriza" arestarii lui Ion Anonescu si reusise sa reaseze rapid armata in dispozitiv, dar de data aceasta impotriva germanilor.

Bomba atomica, Planul Marshall si Doctrina Truman, la care sovieticii au putut raspunde doar cu infiintarea Kominformului, a accelerat semnificativ evenimentele.

La scurt timp dupa convocarea tuturor liderilor comunisti in Polonia, in septembrie 1947, semnalul pentru lasarea "Cortinei de Fier" a fost dat. In decurs de cateva luni, tot ceea ce simboliza compromisul intre puterea sovietelor si democratia liberala a fost inlaturat.

In Romania, regele a fost detronat si izgonit din tara, in Cehoslovacia puterea a fost preluata de comunisti printr-o lovitura de stat, iar in Polonia si Ungaria, politicienii liberali au fost izgoniti din guverne.

Chiar cel caruia insusi regele ii scria ca-i fusese "ca un tata", Petru Groza, avea sa fie el instalat ulterior intr-o demnitate potemkiniana pentru o dictatura, de presedinte al Legislativului. Incepea era exilului in istoria personala a regelui Mihai I-ul.

Responsabilitatea revenirii

Incapacitatea sau lipsa dorintei de a strange in jurul sau exilul romanesc democratic nu a dus la prabusirea prestigiului regelui, in anii petrecuti in fara tarii.

Dupa o serie de sanse ratate, aparent sub presiunea puterii de la Bucuresti, revenirea definitiva a regelui in tara s-a petrecut in 2001. Ca si in cazul iesirii din razboi, unde documentele sovietice relevante privitoare la pregatirea loviturii de stat nu sunt inca publice, nici termenii politici ai intelegerii, aparent patrimoniale, intre rege si Ion Iliescu nu sunt cunoscuti.

Ceea ce este evident este traseul politic ulterior al Casei Regale si diferenta majora de circumstante istorice.

Ca niciodata pana acum, regele poarta intreaga responsabilitate pentru actiunile sale sau absenta reactiilor. Abilitatea politica a lui Iliescu sau dorinta acuta a lui Adrian Nastase de a parea ceea ce nu este, oricum le-am analiza, nu sunt comparabile in amploare si consecinte cu autoritatea paterna represiva a lui Carol al II-lea, cu vremurile de razboi ale lui Antonescu sau cu tancurile lui Stalin.

Regele este in fata istoriei si a romanilor singurul responsabil pentru conditiile in care a ales sa revina in tara din exil. Entuziasmul cu care a fost intampinat in 1992 si in 1997 a aratat limpede ca cel care avea de partea sa forta legitima, cel putin a unei parti importante societatii, era de aceasta data regele.

Oricare i-ar fi fost adversarii, ei nu s-ar mai fi putut interpune, pentru mult timp, intre rege si poporul sau. Regele a ales, iar cum a facut-o ramane sa aflam sau nu in viitor. Sigur este insa ca, indiferent daca va dori sau nu Casa Regala, o noua monarhie decorativa, in dosul careia sa domneasca aceiasi politicieni venali si falimentari moralmente, nu se va bucura de mai mult sprijin popular decat de cel de care se bucura cei care ar fi avantajati de astfel de planuri.

Cosmin Popa este cercetator stiintific al Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Romane, conferentiar-asociat la Facultatea de Istorie si Stiinte Politice, Universitatea "Ovidius", Constanta, conferentiar-asociat la Institutul Diplomatic Roman. Este specializat in istoria URSS/Rusiei si istoria Europei Centrale si de Sud-Est, perioada comunista si contemporana. A studiat la Bucuresti si la Moscova si este membru al Comisiei bilaterale a istoricilor din Romania si Rusia.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...