Adevar sau defaimare: Carol al II-lea, un rege playboy, controlat de Duduia si un tata nedemn pentru Mihai I sau un rege inaintea vremii lui?

Sambata, 08 Iunie 2019, ora 08:29
16963 citiri
Adevar sau defaimare: Carol al II-lea, un rege playboy, controlat de Duduia si un tata nedemn pentru Mihai I sau un rege inaintea vremii lui?

Carol al II-lea, primul rege nascut in Romania, ramane figura negativa a regalitatii romanesti, un rege playboy care, pentru Elena Lupescu, ar fi renuntat la succesiunea dinastica, un rege dictator care si-a abandonat fiul, pe Mihai I, intr-o perioada sumbra a istoriei.

Cat e adevar si cat au construit in campanii de defaimare Bratianu, legionarii si apoi comunistii?

Tatiana Niculescu, autoarea unor biografii precum cele ale lui Arsenie Boca, Corneliu Zelea Codreanu, regina Maria si Mihai I, aparute la Editura Humanitas, scoate la iveala, intr-un volum intitulat Regele si Duduia. Carol II si Elena Lupescu dincolo de barfe si clisee, straturile de denigrare, tusele groase, minciunile care s-au spus despre Carol al II-lea, un rege neinteles, excesiv de multe ori, dar care a stiut de la inceputul nazismului ca pericolul va veni de la colaborarile dintre Hitler si Stalin.

Dintre toate cele facute si nefacute de Carol al II-lea, intaiul nascut al reginei Maria si care ii semana mamei sale, patru lucruri i se reproseaza si il fac de neiubit: relatia cu Duduia, Elena Lupescu; instaurarea dictaturii regale; abdicarea (care nu e abdicare, vom vedea) si abandonarea lui Mihai I, dar care a facut fata istoriei cu un curaj remarcabil (cat din el nu i se datoreaza chiar tatalui?); ratarea relatiei cu mama lui, regina Maria, figura sacralizata aproape a regalitatii romanesti.

Le luam pe rand, in interviul cu Tatiana Niculescu.

Dintre toate figurile regale ale Romaniei, memoria sociala retine un rol negativ pentru Carol al II-lea: este si regele playboy, si regele care ar fi distrus sistemul parlamentar, si regele care a nedreptatit-o pe mama lui, regina Maria, figura luminoasa a regalitatii. Sunt aceste tuse prea groase, Tatiana Niculescu?

Asa cum le-am invatat eu la scoala pe vremea regimului comunist pareau in ordinea lucrurilor. Contextul in care le-am invatat parea sa le justifice sau, in orice caz, evenimentele erau prezentate in asa fel incat sa deduci, simplificand foarte mult lucrurile, ca regele Carol al II-lea a fost unul dintre personajele malefice ale istoriei noastre interbelice si ale familiei regale.

Numai ca atunci cand te apropii un pic de epoca lui, cand ii citesti jurnalul, cand citesti jurnalele, corespondenta persoanelor care l-au cunoscut, cu ochii de atunci, si nu cu ochii nostri de acum, lucrurile se nuanteaza mult si incepi sa intelegi altfel si sa vezi in alta lumina si viata lui, si epoca, si evenimentele istorice - unele dintre ele dramatice - la care a participat.

Vorbiti despre cateva campanii succesive de defaimare a lui Carol al II-lea. Prima a fost campania dusa de seful de atunci al liberalilor, Ion I.C. Bratianu.

Intr-adevar, cuplul Carol al II-lea - Elena Lupescu a trecut prin trei valuri succesive de defaimare - valul anticarlist liberal, valul antisemit legionar si valul comunist antimonarhist - si fiecare val a avut ratiunile lui politice.

Construirea imaginii publice a celor doi a fost desavarsita de propaganda istoriografiei comuniste, care a durat mai bine de 40 de ani si care a valorificat din plin campaniile de defaimare anterioare.

Linia de atac a lui Bratianu a fost Elena Lupescu - din cauza ei, Carol ar fi renuntat la tron, la succesiune, si a ramas timp de cativa ani in Franta.

Aici e iarasi de nuantat: in momentul in care Carol pleaca in strainatate, initial la inmormantarea reginei Alexandra a Marii Britanii si ulterior in Franta si Italia, el deja se afla intr-un conflict deschis cu Bratianu si cu guvernul liberal. Aveau viziuni diferite asupra dezvoltarii Romaniei Mari.

Carol spera ca, facand un gest radical, sa ii atraga de partea lui si pe regina Maria si regele Ferdinand. Initial cel putin, asa cum rezulta din jurnalul lui si din memoriile apropiatilor lui, intentia lui fusese sa provoace un fel de greva dinastica impotriva guvernului Bratianu, silind lumea politica romaneasca sa-l urmeze mai curand pe el decat pe Bratianu, mai curand planurile lui de modernizare a Romaniei decat pe cele ale guvernului liberal care era socotit destul de dictatorial, prin mana forte a lui Bratianu.

Chiar regina Maria are astfel de evaluari in insemnarile ei.

De altfel, vorbim despre bratianism.

Bratianu era un politician experimentat si abil si era imposibil ca autoritatea lui sa nu fie pusa semnul intrebarii de un principe tanar, inteligent si ambitios cum era Carol.

Or, drama lui Carol, de fapt, a fost aceea ca nu a fost luat in serios nici de parintii lui, nici de Bratianu.

Sigur, exista un context si actiuni ale tanarului mostenitor al tronului care cumva legitimau acest tratament care i-a fost aplicat, dar el nu l-a acceptat niciodata.

Daca nu ar fi existat Elena Lupescu, ar fi avut Bratianu pretexte bune sa doreasca indepartarea lui Carol?

Probabil ca ar fi avut si ar fi gasit si alte solutii de marginalizare a lui Carol. De altfel, s-a spus, cu prea putina justificare documentara totusi, ca Elena Lupescu ar fi fost unealta lui Bratianu infiltrata in apropierea lui Carol tocmai ca sa-l tina la distanta de tron.

Teoriile conspirationiste sunt nenumarate, dar e un fapt ca relatia lui Carol cu Elena Lupescu a folosit campaniei de defaimare orchestrata de guvernul liberal.

Carol nu a renuntat insa la drepturile dinastice din cauza ei, ci din cauza lui Bratianu si a neintelegerilor dintre ei.

A fost mai curand o lupta pentru putere decat - asa cum s-a perpetuat un cliseu pana in zilele noastre - o renuntare din cauza unei slabiciuni sentimentale sau sexuale.

Are toate datele unui romantic, totusi, dar esueaza in a-si castiga acest profil romantic. E mai degraba un profil de barbat nestatornic.

Carol al II-lea este un romantic, pe urmele sau in descendenta mamei lui, regina Maria, care a si fost numita ultima mare romantica.

Carol e totusi un neinteles in epoca lui, desi va reusi, la un moment dat, sa capteze entuziasmul multor politicieni, ofiteri si pe al publicului cu ceea ce noi numim azi proiectul lui de tara.

Rateaza profilul romantic, dar capata profilul de infidel, de playboy.

Justificat partial. Are cateva aventuri amoroase si starneste uluire in 1918, cand fuge de pe front cu Zizi Lambrino si se casatoresc in secret la Odessa. Daca nu punem insa in context evenimentele si situatiile de viata, cadem in capcana cliseelor ulterioare.

El face acest gest extrem intr-un moment de mare cumpana, de criza si de dezorientare totala in Romania.

Era la inceputul lui 1918, cand situatia pe front era dramatica. Toata lumea era ingrijorata, familia regala, oamenii politici, conducerea armatei, functionarimea se retrasesera la Iasi.

Regina Maria se intreba in jurnalul ei de razboi, aproape zilnic, ce se va intampla cu ei.

In Rusia, Romanovii, rudele ei, fusesera deja arestati de bolsevici, iar regina Maria se astepta sa aiba aceeasi soarta. Nici nu se stia, dupa razboi, ce granite va mai avea Romania, cu atat mai putin daca familia regala va reusi sa ramana pe tronul unei Romanii sfartecate. Nu visa nimeni la intregire si la Romania Mare.

Deci Carol alege dragostea in detrimentul datoriei - pana atunci o insotise adesea pe regina Maria pe front, in spitale, printre raniti sau pe regele Ferdinand la cartierul general al armatei - intr-un moment in care se asteapta dezastrul ultim.

In tarile Antantei, cu care Romania era aliata, se desfasurau campanii de presa in favoarea casatoriilor cu soldati de pe front, prin care sa fie sustinuti moral si sa fie motivati sa lupte pentru familiile lor si pentru victorie. Era o modalitate de a le intari speranta.

Gestul lui Carol se inscrie cumva in aceasta tendinta fireasca a vremii, agatandu-se, in mijlocul dezastrului, de lucrurile esentiale: o dragoste impartasita, un camin, o sansa la un viitor oarecare... Intre viata si moarte, dragostea deschide o fereastra catre speranta.

E usor sa i se puna o eticheta de rege playboy, pentru ca a trait mai multe povesti de dragoste, dar, daca e sa-l comparam, de pilda, cu rude ale familiei lui materne din istoria Angliei, el pare aproape un ascet.

Sigur, glumesc, dar e ceva adevarat in aceasta exagerare. Intr-o monarhie constitutionala cu traditie indelungata cum e cea a Angliei, lumea era obisnuita sa separe activitatea publica a monarhului de viata lui privata oricat de scandaloasa. Romania se afla intr-o perioada de inceput a monarhiei constitutionale, mecanismele institutionale care sa o consolideze erau zdruncinate de razboi, iar pe urma nici nu au mai avut timp sa se maturizeze.

Ne aflam si in fata primului mostenitor regal roman. Carol e nascut in Romania, e botezat ortodox.

E primul descendent al familiei regale care vorbeste perfect romaneste, fiind in acelasi timp fluent si cititor in alte trei, patru limbi. Or, asta il facea cu atat mai apropiat de spiritul locului, de oamenii de diverse categorii sociale si nu doar de subtirea patura aristocratica locala.

Ma intreb daca nu asta l-a facut mai usor de detestat, era de-al nostru.

E posibil sa fi fost si asta: "daca e de-al nostru, ne rafuim cu el ca intre noi".

Dar asta nu inseamna ca nu a facut greseli si ca, in anumite momente, nu a meritat sa fie detestat.

Carol e cumva mult inaintea vremii lui. In felul lui, si in viata personala, si in proiectul lui de tara, era pregatit sa arda etapele, dar ar mai fi fost nevoie de ani buni si de o perioada de stabilitate politica si economica pentru ca lucrurile sa se aseze si el sa-si poata pune in practica viziunea despre dezvoltarea Romaniei.

Trebuie spus ca tinea mult la ideea educatiei taranilor si a dezvoltarii satelor.

Pacatul cel mai mare ramane cel legat tocmai de un proiect de tara, de viziunea lui politica. Dictatura regala pe care a instaurat-o in Romania in 1938 a deschis sirul dictaturilor: urmeaza dictatura legionara, apoi cea comunista

.

E adevarat, dar iarasi, daca nu contextualizam, ramanem cu ideea falsa ca dictatura carlista, dictatura lui Antonescu si dictatura regimului comunist sunt echivalente si ca toate au insemnat aceeasi suspendare a drepturilor cetatenesti, a independentei parlamentare, a libertatii presei si suprimarea oricarei opozitii politice.

Or, lucrurile nu stau chiar asa.

Dictatura lui Carol ar putea fi comparata eventual cu ceea ce s-a numit dictatura lui Bratianu decat cu dictatura regimului comunist ulterior.

Lucrurile sunt mult mai nuantate si contextul lor este cu totul diferit.

Carol instaureaza o dictatura intr-un moment de criza politica internationala, cand rezultatul alegerilor din tara da castig de cauza unor partide extremiste.

Gandirea lui politica e extrem de fina si asta ii permite sa prevada ceea ce el numeste un "concubinaj intre Hitler si Stalin", asta mult inainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov.

In contextul in care se aflau Europa vremii si Romania, optiunea lui a fost tocmai de a limita pe cat posibil dezastrul care avea sa vina, decat pur si simplu de a-si manifesta setea de putere.

Nu a reusit insa sa previna dezmembrarea Romaniei Mari. Sigur, deciziile luate in momente de panica sau de tensiune politica internationala nu au fost dintre cele mai intelepte.

O discutie cu Hitler in 1938 si violentele legionarilor l-au scos din fire atat de tare incat a crezut ca uciderea lui Zelea Codreanu e o solutie. S-a dovedit ca nu a fost. Dimpotriva, a agravat situatia interna.

Iata un element care a disparut din mentalul colectiv: infruntarea lui Hitler, motiv pentru care Goebbels insusi a coordonat o campanie contra lui Carol, menita sa incurajeze legionarismul.

Si antisemitismul epocii. Campania lui Goebbels nu-l tintea direct pe Carol, dar o viza pe Elena Lupescu si originea ei evreiasca. A fost, in buna masura, preluata de presa romaneasca a vremii.

I se mai reproseaza ceva lui Carol: relatia cu Mihai, abandonarea fiului, de fapt, in 1940.

Perceptia noastra despre relatia tata-fiu se bazeaza mai mult pe marturia regelui Mihai de dupa 1990, filtrata de atatia ani de frustrari, de izolare, de anii lui grei de exil, pe care i-a trait cu mare intelepciune si rabdare. Nici pana la sfarsitul vietii nu s-a reconciliat cu amintirea tatalui lui.

La inceputul anilor 1990 si ulterior, ca fiu al lui Carol al II-lea, nu puteai sa-ti asumi consecintele unor afirmatii de simpatie care ar fi fost interpretate politic.

Sa fi spus, de pilda: "Da, l-am iubit pe tatal meu, dar situatiile in care am fost pusi au fost de asa natura, incat nu ne-am mai putut apropia". Sau: "Da, tatal meu a facut mult pentru mine, dar a gresit fata de mama mea si pentru asta nu l-am putut ierta".

Mihai nu putea sa faca astfel de afirmatii, cand toata lumea se astepta sa se delimiteze total de Carol al II-lea.

Dar daca ne uitam in urma, vedem cat de mult ii datoreaza Mihai tatalui sau, in copilaria si adolescenta lui. A inventat un sistem de invatamant de dragul fiului sau, a inventat strajeria, de dragul lui, l-a luat cu el peste tot, in vizite politice si de lucru in strainatate, l-a familiarizat cu instructia militara.

Si nu doar pentru ca asta era traditia familiei, ci pentru ca atunci cand s-a intors, in 1930, a gasit un baietel timorat, retras, temator de orice. Carol nu se margineste sa constate aceste lucruri pe care le vazuse si regina Maria, care era foarte ingrijorata de evolutia nepotelului Mihai in primii ani de copilarie, pentru ca nu simtea in el pe viitorul mostenitor.

Carol al II-lea face tot ce ii sta in putinta sa-l educe pe acest copil, pe care l-a iubit foarte mult, nu exista nicio indoiala, ca sa-i dea toate sansele sa devina intr-o zi rege.

Un alt paradox e cum se raporteaza Mihai la Elena Lupescu in viata de adult si relatia pe care a avut-o cand era copil si pe care o descrieti in carte.

Regele Mihai nu putea decat sa o dispretuiasca pe femeia care luase locul mamei lui. E o atitudine fireasca la un copil.

In corespondenta dintre Carol al II-lea si Elena Lupescu din perioada copilariei lui Mihai, descoperim si o alta fateta a acestei relatii. Descoperim grija ei pentru Mihai, dorinta de a se face acceptata, cu cadouri, cu sfaturi, cu ajutor atunci cand Mihai avea de tinut discursuri. E o dorinta de a-l castiga cumva de partea ei, nu in defavoarea mamei lui, pentru ca asta nu s-ar fi putut, dar de a si-l apropia, pentru ca, iubindu-l pe Carol, il iubea si pe fiul lui. Apoi Carol si ea urmaresc de-a lungul anilor ce se intampla cu Mihai.

In momentul in care, in 1940, au plecat din tara, Carol nu a abdicat, ci a transferat prerogativele regale fiului sau.

Salvand in felul acesta monarhia.

Am avut pe Facebook un schimb de opinii cu cititori convinsi nu doar ca regele Carol al II-lea a abdicat, dar ca ar fi abdicat de trei ori. Era confuzia dintre renuntarea la drepturile dinastice, in calitatea de print mostenitor, si transferarea drepturilor dinastice in 1940, catre fiul sau Mihai.

Relatia cu Mihai, cu fiul, sta in oglinda cu relatia cu mama lui. Carol al II-lea nu se masoara cu tatal lui, Ferdinand, ci mai degraba cu regina Maria. Carol regreta, scrie si in jurnal, felul in care s-a comportat cu regina Maria in ultimii ei ani de viata.

Da, i-a reprosat ca nu l-a luat in serios, ci a continuat sa-l trateze ca pe un pusti zanatic, iresponsabil, caruia nu poti sa-i lasi lucruri serioase pe mana, daramite o tara! Carol ar fi preferat ca Maria sa-l fi certat intre patru ochi, dar sa-l fi sustinut public si politic. Avea dreptate.

Sa fi gasit Carol in Elena Lupescu nevoia asta de a fi luat in serios?

Cu siguranta. Era mai mult de atat: aceasta femeie il privea ca pe un om matur, il respecta ca atare, iar relatia lor de dragoste era intr-adevar foarte puternica.

Chiar si cei care ii detesta in epoca sunt siliti, pana la urma, sa recunoasca drept autentica dragostea lor, de vreme ce a rezistat tuturor presiunilor si intrigilor. Altminteri, si unuia si celuilalt le-ar fi fost mai usor sa se desparta iesind din atentia insistenta a presei, a opiniei publice, a politicienilor. Nu s-a intamplat asta.

Ei sunt, de altfel, precursorii unui alt cuplu celebru contemporan - Eduard al VIII-lea (var de-al doilea cu Carol) si Wallis Simpson. Povestea lor se petrece cam la 10 ani distanta, iar Eduard renunta nu numai la un regat, ci la un imperiu, ca sa se poata casatori cu femeia iubita.

Dupa anul 2000, Romania a recuperat trupul lui Carol al II-lea din Portugalia, este inmormantat la Curtea de Arges. S-a recuperat ceva si din biografia lui?

Daca repatrierea ramasitelor pamantesti ale lui Carol al II-lea si ale Elenei Lupescu a deschis o poarta catre o viziune ceva mai relaxata si mai realista asupra vietilor lor si a istoriei interbelice pe care au parcurs-o impreuna ramane de vazut. La scara istoriei, e inca prea curand ca sa putem sti.

Tatiana Niculescu, ati scris biografiile mai multor personalitati interbelice - regina Maria, regele Mihai, Corneliu Zelea Codreanu, Arsenie Boca, Carol al II-lea si Elena Lupescu. Gasiti in interbelic radacinile Romaniei de azi?

Gasesc in interbelic o perioada de o bogatie fascinanta a caracterelor umane, o bogatie extraordinara a atitudinilor si a destinelor care ne invata ceva despre noi, despre istoria noastra, despre ce traim acum, nu numai ca destin colectiv, dar chiar despre biografia proprie, pentru ca urmarind aceste personaje pe cararile sinuoase ale vietilor lor, retraindu-le iubirile, luptele, lasitatile, momentele de curaj, deznadejdile, tradarile ori integritatea, ne descoperim si pe noi insine, umanitatea din noi, oricat de mici, anonime si nesemnificative am crede ca sunt faptele si intamplarile vietilor noastre.

Citeste si:
Cine sunt principalii donatori AUR. Un etnic maghiar, un bibliotecar și un demisionar au băgat peste 300.000 de lei în partid
Cine sunt principalii donatori AUR. Un etnic maghiar, un bibliotecar și un demisionar au băgat peste 300.000 de lei în partid
AUR este singurul partid din România care nu s-a atins de subvenția de la stat, în ciuda faptului că este un partid tânăr, care are pretenții de creștere și care are numeroase cheltuieli....
Bogdan Olteanu a fost eliberat din închisoare. Fostul președinte al Camerei Deputaților a executat mai puțin de jumătate din pedeapsă
Bogdan Olteanu a fost eliberat din închisoare. Fostul președinte al Camerei Deputaților a executat mai puțin de jumătate din pedeapsă
Curtea de Apel București a decis joi, 18 august, eliberarea din penitenciar a fostului lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR....