Discuțiile despre reforma administrativ-teritorială a României au început încă din primii ani ai tranziției, după decenii în care România a fost împărțită în județe, după planurile lui Nicolae Ceaușescu, fiind necesară o eficientizare a administrației publice, fapt care, în teorie, ar veni la pachet cu costuri mai mici și servicii mai bune pentru cetățeni.
Fiecare inițiativă s-a lovit însă de reticența clasei politice, presată în mare parte de aleși locali sau baroni din diferite partide. Astfel, din 1968 până astăzi, România are în linii mari aceeași organizare administrativ-teritorială, cu 41 de județe plus București. Discuțiile s-au reaprins zilele acestea, când Marcel Ciolacu a anunțat că PSD lucrează la un proiect de reorganizare administrativ-teritorială, care ar urma să fie discutat în coaliție și dezbătut în Parlament.
În prezent, România este împărțită în 41 de județe și Municipiul București, fiecare fiind divizat în orașe, comune și apoi sate. Problema pe care organizarea administrativ-teritorială încearcă să o rezolve este administrarea ineficientă a unităților administrativ teritoriale.
După marea unire de la 1918, organizarea administrativ-teritorială a României a suferit modificări.
După Marea Unire de la 1918, a fost adoptată o lege pentru a armoniza organizarea administrativ-teritorială, odată cu alipirea noilor provincii. Astfel, România era împărțită în 71 de județe, divizate în plăși, comune și sate.
Atunci a apărut și funcția de prefect, ca reprezentant al guvernului în teritoriu.
În 1938, a fost instaurat regimul autoritar regal, iar Constituția din 1923 a fost înlocuită cu o nouă Constituție, care oferea regelui prerogative extinse. Pentru a-și consolida regimul totalitar, regele Carol al II-lea a împărțit România în 10 ținuturi mari, înlocuind cele 71 de județe, care rămâneau doar cu rol redus.
Fiecare ținut cuprindea mai multe județe și era condus de un rezident regal, numit direct de rege. Rezidentul regal avea atribuții extinse și controla toate aspectele administrative, economice și culturale ale ținutului. Ținuturile au fost create pentru a elimina influența politică locală și a facilita controlul centralizat.
Cele 10 ținuturi erau Ținutul Bucegi, Ținutul Dunărea de Jos, Ținutul Mării, Ținutul Mureș, Ținutul Nistru, Ținutul Olt, Ținutul Prut, Ținutul Someș, Ținutul Suceava și Ținutul Timiș
Odată cu instaurarea regimului comunist, România urma să adere la organizarea administrativ-teritorială pe model sovietic. Astfel, în 1950, țara a trecut la regiuni compuse din raioane. Comuniștii urmăreau, astfel, să aibă un control mai mare asupra teritoriilor, pentru a putea implementa colectivizarea și industrializarea.
Țara a fost împărțită în 28 de regiuni și circa 177 de raioane, iar orașele și comunele au fost reorganizate.
Regiunile erau mari unități teritoriale care corespundeau unui echivalent sovietic al "oblasturilor" și erau conduse de un Sfat Popular Regional, subordonat direct guvernului central. Acestea aveau atribuții de implementare a planurilor economice, de educație sau sănătate, precum și alte domenii cheie.
Raioanele erau unități mai mici, coordonate de Sfaturi Populare Raionale, cu atribuții în agricultură, mai exact legate de colectivizare, dar și industriale.
În 1952, numărul de regiuni este redus la 18 și apare Regiunea Autonomă Maghiară, urmând că numărul regiunilor să scadă până la reforma din 1968 la 16.
După venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere, România a fost din nou organizată în județe, 41 la număr, inclusiv Bucureștiul. Satele și comunele au fost reorganizate, iar în anii 1980 s-a intensificat procesul de sistematizare rurală, care prevedea desființarea satelor mici.
Acest tip de organizare a rămas în funcțiune până în zilele noastre, deși au existat tentative și discuții pe seama modificării actualei organizări administrativ-teritoriale.
În 1997, Guvernul Ciorbea a venit pentru prima dată cu o propunere de reorganizarea teritorială, în contextul noilor cerințe privind dezvoltarea regională și având în vedere că România își pregătea candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Se dorea reorganizarea în 8 regiuni mari în loc de județe conduse de o administrație regională și un guvernator, cu grad mai mare de autonomie.
Propunerea a întâmpinat opoziție din partea unor partide politice și lideri locali, care se temeau de pierderea influenței în noile structuri regionale. Mulți prefecți, primari și alți oficiali locali erau reticenți față de comasarea unităților administrative. În plus, costurile de reorganizare erau considerate mari și, în același timp, nu exista un consens la nivelul societății.
În 1998, la presiunea UE, au fost create, formal, cele 8 regiuni de dezvoltare, fiind de altfel și singura măsură de reorganizare post-comunistă.
Apoi, în anul 2002, UE, prin comisarul Michel Barnier, care se ocupa pe atunci cu politica regională, cerea, din nou, o reformă administrativă în România, cu o împărțire pe regiunea după model european.
Atunci, s-a semnat la Cluj un memorandum. Mai multe personalități locale maghiare și române cereau și puneau punct acestei inițiative. Opinia publică privea atunci reforma ca pe o încercare de independență a Transilvaniei sau chiar de separare de România.
Premierul PSD Adrian Năstase a încheiat atunci orice fel de discuții.
În anul 2013, tema regionalizării și a reformei administrativ-teritoriale revenea în spațiul public.
Ministrul Dezvoltării de atunci, Liviu Dragnea, responsabil cu regionalizarea, a comandat studii şi sondaje de opinie și a organizat mai multe întâlniri în țară pe această temă.
PDL și președintele de atunci, Traian Băsescu, propuneau o regionalizare prin renunțarea la cele 40 de județe existente. Aceștia dorea 14 regiuni conduse de un Consiliu regional care va hotărî asupra conducerii activității publice în fiecare regiune.
De partea cealaltă, PSD și Victor Ponta propuneau că România să se reorganizeze în cele 8 regiuni negociate cu UE, iar liberalii erau în mare parte de acord cu aceste regiuni.
În 2014 Curtea Constituțională a decis că Legea descentralizării este neconstituțională. La scurt timp, alianța de guvernare USL s-a rupt și, iar reorganizarea nu a mai fost discutată, fiind campanie electorală.
În 2015 se discuta din nou despre regionalizare. Klaus Iohannis a promis reluarea discuțiilor pe acest subiect, iar Liviu Dragnea, liderul PSD, a trimis un nou proiect de lege privind descentralizarea către dezbatere.
Proiectul prevedea constituirea unor Poli de Dezvoltare la nivelul fiecărei regiuni din cele 8 negociate cu UE, iar celelalte municipii din actualele județe urmau să devină poli de creștere, însă și această inițiativă a rămas în aer.
Zilele trecute, premierul Marcel Ciolacu a primit undă verde din partea Consiliului Național al PSD pentru alcătuirea unui nou proiect de reformă administrativă a României. Proiectul ar urma să fie redactat de o comisie formată din primari PSD și reprezentanți ai partidului, negociată în coaliție și dusă în Parlament pentru dezbatere.
În octombrie 2024, USR au depus și proiecte de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, însă acestea încă se află în circuitul parlamentar.
Mediul de afaceri, prin Camera de Comerț a Românie și mai multe organizații patronale au cerut recent reorganizarea teritorială a României: comasarea și Principalele măsuri cerute de Camera de Comerț: