33 de ani de libertate după o revoluție începută când dictatorul Ceaușescu era plecat din țară. Elena: ”R-ați’ ai dracu’!”

Au trecut 33 de ani de când România a scăpat de comunism printr-o sângeroasă revoluție începută cu o revoltă la Timișoara ce s-a extins rapid până la București.

În prezent, în plin capitalism, mulți încă încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci, Cine a ucis, de fapt, la comanda cui, cine i-a ajutat pe români să scape de dictatori.

40 de ani de comunism au dispărut dintr-o dată pentru că tinerii României de atunci au vrut să fie liberi, să aibă lumină, căldură, mâncare, să nu se mai ascundă de Securitate și să nu le fie teamă să nu cumva să spună vreunui necunoscut vreo glumă ce i-ar putea trimite direct la închisoare.

România nu era singura țară care ieșea din comunism în acea perioadă. Căzuse Zidul Berlinului, se terminase Războiul Rece, iar Europa de Est începea să fie liberă și democrată.

”Azi în Timișoara, mâine în toată țara”

O revoltă a început pe 16 decembrie 1989 la Timișoara a izbucnit un protest în Timișoara ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar Guvernul a considerat că a făcut declarații antiromânești, scrie wikipedia.

La cererea Guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, neștiind detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă.

Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul Petre Moț a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător — și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să scandeze sloganuri anticomuniste.

Au avut loc ciocniri între protestatari și forțele de ordine. 180 de oameni au fost arestați iar Armata a intrat în alertă.

Revoluția din 1989 a început acolo unde nimeni nu se aștepta, a scris istoricul Mădălin Hodor pe pagina sa de Facebook. ”Revoluţia a început de acolo, de la câteva scandări, nu de la ceva organizat. A fost spontană, nu în sensul că nu era aşteptată, ci în modul în care a început. De aceea a și reușit”.

Pe 17 decembrie 1989, revolta a continuat pe străzile Timișoarei.

”După o noapte de confruntări pe străzile din centru, Timișoara se trezește în sunet de fanfare militară. Sunt trupele MApN trimise de Milea să facă o demonstrație de forță. Soldații cântă cu ofițerii în frunte și cu baionetele la arme, amenințător. Timișorenii ies în stradă să vadă ce e cu hărmălaia. Încep înjurăturile dintr-o parte și cealaltă.

Oamenii sunt adunați pe trotuare. Camioanele militare încărcate cu soldați trec pe străzi îndreptându-se spre zonele unde vor fi create dispozitivele. Din camioane, soldații fac gesturi obscene spre privitori și râd. Unul se ridică și arată cu degetul spre gură ”Lasă că vă f….m noi!” Da. Armata română, alcătuită din „fiii patriei”, care nu ar trage domnule în poporul din care provin. Ba bine că nu! Ei nu mai sunt poporul, au uniformă.

Nu mai sunt prăpădiți de civili, sunt altceva. Li s-a băgat în cap din prima zi. Civilii sunt o specie inferioară. Asta e educația Armatei din 1989. Cu nimic mai prejos decat ce gândește orice securist sau milițian”, readuce în memorie tabloul acelei zile sumbre istoricul Mădălin Hodor.

Cine sunt eroii de la Timișoara?

”Și-au păcălit părinții, care îi voiau în casă („Să nu te prind că ieși!”) și au ieșit. Au fost în primele rânduri, au înaintat spre cordoanele de scutieri, trupe de Securitate și militari. Nici nu le-a trecut prin cap că aia, tineri ca ei, o să tragă. Când au început primele gloanțe au crezut că nu sunt adevărate. Poate trag în aer, e muniție de manevră. Apoi au văzut cum cad cei de lângă ei, sângele, mațele. Apoi gloanțele i-au lovit și pe ei”, rememorează istoricul ziua de 18 decembrie 1989.

Cine a tras în oameni?

”Au tras. Toți. Punct.

Au tras cînd au primit ordin. „Mă uitam la fețele lor, că erau luminați de becuri. Trăgeau cu plăcere.” Ăștia erau securiștii. Normal că trăgeau cu plăcere. Cu ură. Privilegiile lor erau amenințate, lumea în care erau sus în lanțul trofic era amenințată. Normal că trăgeau.

Ne plângem că nu știm adevărul și că cineva ni-l ascunde. Ba îl știm. Dar e prea dureros ca să vrem să îl asimilăm. Sau este prea simplu și uman pentru gustul de filme al altora. E dureros să afli că vinovații sunt atât de mulți încât un proces real al Revoluției ar răscoli zeci și sute de familii.

Acum. Zeci și sute de oameni care tac și și-au îngropat vinovățiile, lașitățile și prostiile din acele zile adânc, mulțumiți că atenția a fost îndreptată asupra altora. Există în toată Armata Română din 1989 doar doi ofițeri care au refuzat ordinele care ar fi condus la deschiderea focului asupra demonstranților. Doi, într-o armată de sute de mii. Și dacă nici asta nu vă spune ceva, nimic din ce spun sau scriu eu nu o va face.

Au tras toți, să nu vă mai păcăliți. Și pentru fiecare care a tras au existat alți doi care au fost de acord. Revoluția a fost făcută de minoritatea unei minorități. De disperați, de golani, de idealiști. De marginalii pe care regimul nu dădea doi lei și pe care îi disprețuia. De copiii crescuți cu pumnii încleștați. De cei pentru care nu mai exista alta varianta. E revoluția lor”, a mai scris Mădălin Hodor.

În câteva ore au fost împuşcaţi mai mult de 300 de oameni. Răniţii ajung la spital cu maşini particulare, fără însemne. Salvările nu apar în zonele de conflict, scrie Digi 24.

În noaptea de 17 spre 18 decembrie, autorităţile „inventariază” cadavrele de la Spitalul Judeţean. Din ordinul Elenei Ceauşescu şi subsecvent al lui Ion Coman, în operaţiunea "Trandafirul", 43 din cele 58 de cadavre aflate la morgă sunt trimise cu un camion frigorific la Bucureşti. Aici vor fi incinerate, iar cenuşa aruncată într-un canal.

La București se știa că situația de la Timișoara era ”sub control”

Pe 18 decembrie, 1989, la primele ore ale dimineții, secretarul PCR, Ion Coman, raportează la Bucureşti că la Timişoara "situaţia este sub control". În precedentele 24 de ore, la Timişoara fuseseră ucişi 66 de manifestanţi. Numărul răniţilor se apropia de 300.

Informat în detaliu asupra represiunii, Nicolae Ceauşescu decide că nu este cazul să contramandeze vizita în Iran. Pleacă la Teheran.

La Timişoara, trupelor MApN suplimentare din Buziaş, Lugoj şi Arad li se adaugă soldaţi din Buzău. În ciuda represiunii, zeci de mii de muncitori timişoreni intră în grevă generală.

Centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de Securitate în haine civile. Primarul Petre Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea, a decretat legea marțială interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicțiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alții au fost răniți grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.

”Ștefan Gușă s-a urcat în TAB pentru a arunca o privire. Vremea e închisă, plouă. Mirosul de praf de pușcă se simte în aer, focurile ard încă mocnit, e plin de geamuri sparte. Centrul e devastat. Pe jos se mai vad bălți de sânge, unii s-au apucat deja să înlocuiască geamurile. Oamenii lui Gușă au făcut treabă bună.

Au curățat. "Eroi", asemenea maiorului Paul din Calea Girocului. Acolo au curățat bine. "Dacă tancurile alea explodau? Vă dați seama ce se putea întâmpla?" ne întreba Gușă după 1990. "Eroi". Să îi decoram și să îi avansăm că au salvat Timișoara. Paul a ajuns general după isprăvile lui. Profesor la Universitatea din Timișoara. Întrebarea este cine a chemat tancurile cu muniție și de ce. Gușă desigur, tot el. Că să ce? Să pună ordine. Tancurile să pună ordine. Cum pune ordine un tanc oare?

Apoi tot Gușă l-a trimis pe Paul în Calea Girocului, când oamenii din cartier le-au oprit. Și Paul s-a ridicat la înălțimea nobilei misiuni. "Armata și-a îndeplinit îndatorirea patriotică!" va spune Ceaușescu. Maiorul Paul cu siguranță a făcut-o. Au tras direct in mulțime. Foc automat, apropo. La liber. Apoi au tras în balcoane și i-au vânat prin scările blocurilor. Armata poporului. Paul a fost bine mersi după asta, in caz că va întrebați. Până și recent SPM ne-a spus că e "autoritate de lucru judecat". Să avem încredere în procurori, e lămurită asta până în 22 decembrie”, a scris Mădălin Hodor pe Facebook.

Istoricul readuce în memorie acea zi neagră când protestatarii cădeau secerați pe străzile Timișoarei.

”Unii au venit înapoi la Ambrozie sa mai ia muniție pentru că o terminaseră. "În ce trageți?", "În manifestanți! Să vezi cum sar în sus ca iepurii!" Un tânăr cu hanorac și glugă pe care Ambrozie nu îl știa. Nici nu avea cum. Nu era de la ISJ Timiș. Era adus, ca și alții de la inspectorate vecine. Să dea o mână tovărășească de ajutor. Cine era tânărul securist cu gluga și apetit pentru vânătoare? Autoritate de lucru judecat. E rezolvată, nu vă mai bateți capul. Procurorii au anchetat tot la Timișoara. Dar dacă nu erau unii din Timișoara? Ei? Asta nu le-a trecut prin cap.

Rezolvat e și cazul CI-stului care a omorât-o pe Lepa Bărbat în fața clădirii Garnizoanei. Autoritate de lucru judecat. Clar. Rezolvat e și echipajul TAB-ului care a făcut prima victimă în 17 decembrie în Timișoara. Au trecut peste ea în viteză.

Da. Nu e nicio autoritate e doar prostie, indiferență și lene. Nu avem chef. Nu ne interesează. Simulăm și ne plângem.

Da, avem chef să ne plângem în fiecare decembrie că nu știm vinovații.

Și vă întreb. Cum putem să ne gândim să îi aflam pe cei de după 22, dacă nici pe cei dinainte de 22 nu îi știm pe toți?”, a mai scris Hodor.

19 decembrie 1989. Cadavrele arse, Nicolae Ceaușescu, în Iran, România pe mâna Elenei Ceaușescu

La crematoriul "Cenuşa" din Bucureşti are loc acţiunea ilegală de incinerare a celor 43 de corpuri furate de la morga Spitalului Judeţean din Timişoara. Ordonată de Elena Ceauşescu, operaţiunea "Trandafirul" era menită să şteargă urmele represiunii, mai arată Digi 24.

Între timp, la Timişoara, mii şi mii de lucrătorii de la Optica, AEM, Electro-Timiş, ELBA, Solventul, Azur Electromotor ies în stradă. Securişti şi militari conspiraţi constată că manifestaţiile se amplifică. Protestul de la Timişoara nu mai poate fi oprit.

Gen. mr. Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, ordonă retragerea în cazărmi a tancurilor şi TAB-urilor, precum şi o parte a soldaţilor. Tuturor li se interzice folosirea armamentului de război din dotare.

Ceaușescu era în Iran. ”Fie situația nu este așa de gravă pe cât se spune, fie este cea mai mare greșeală politică”, transmite corespondentul TASS de la București. Ceaușescu exact asta vrea să se vadă. Nu își amână vizita și pentru că vrea să dea un semnal în exterior că situația este sub control. Niște huligani, nimic mai mult. S-a rezolvat. Asta i-au spus și Bălan și Coman. E liniște. Apoi Milea, Vlad și Postelnicu i-au spus în dimineața de 18 decembrie același lucru. La Timișoara e liniște.

Chiar cred sau mint? Și una și alta. Cred, pentru că, într-adevăr, după ce s-a tras nu anticipează că vor mai avea îndrăzneala să iasă din nou. Mint, pentru că nu vor să stârnească furia lui Ceaușescu. Indiferent de ce se întâmplă tot i-ar fi spus că situația este sub control. În România anului 1989 nu mai există comunism, nu mai există CC al PCR, nu mai există instituții, nu mai există partid, nu mai există nimic în afară de Tovarășul și Tovarășa. Și toți cei care îi urmează obedient. Și milioane de zombi”, mai scrie istoricul Hodor.

Ce a făcut Elena Ceaușescu la conducerea unei țări dată în clocot

Ceaușescu a fost obligat să plece în Iran. ”După refuzul lui Gorbaciov de a-l ajuta și după ce liderul sovietic a fost mai mult decât evaziv în privința suplimentării livrărilor de gaz și petrol, Ceaușescu are nevoie urgent de Iran. Nu poate să nu se ducă.

Retrospectiv, unii spun că a fost o eroare. Eu nu văd ce anume se îmbunătățea sau s-ar fi schimbat cu Ceaușescu la București între 18-20 decembrie. Eu cred că nimic esențial. Nu cred că dacă Nicolae Ceaușescu nu pleca în Iran s-ar fi schimbat ceva. Poate doar data mitingului din 21 decembrie. L-ar fi făcut probabil mai devreme”, a mai scris istoricul.

Dar ”istoria reține că pe 18 decembrie 1989 România a rămas pe mâna Elenei. Ce a făcut ea? Agenda ei de lucru e plină. Se întîlnește cu toți (cu Vlad și Postelnicu chiar de două ori), ține ședințe. Ia o pauză de bârfă și cafea, ca de obicei cu Polina, feblețea ei. Între toate are timp să urle că trebuiau „să pună câinii pe curvele alea” (femeile care protestau), că nu mai trebuia „să iasă unul viu din sediu”(asta spune și în Teleconferință pe 17 decembrie).

Elena nu se formalizează, nu o interesează cum o va reține istoria. Pentru asta ți-ar trebui puțină cultură. Nu are. Își face timp pentru a pune la cale furtul, transportul și incinerarea cadavrelor celor uciși în 17 decembrie, cu siguranță cea mai odioasă acțiune din acel decembrie, plin altfel de acte de demență și cruzime. Elena își asigură locul întâi. Scăpați de cadavre!

La Timișoara, ordinul venit de la București, anume să scape de cadavre, naște discuții și controverse. Apare ideea să fie arse chiar în crematoriul de la morgă. Primarul Moț se opune. S-ar vedea fumul și s-ar simți mirosul. Rudele sunt deja lângă spital, nu e bine. Să îi îngropăm într-o unitate militară. Sare Gușă. Nu se poate așa ceva. Onoarea militară. Să tragi în ei nu e o abdicare de la onoarea militară, să îi îngropi într-o unitate militară este. Să fie duși într-o pădure, într-un județ vecin. Nu merge.

Procurorul general adjunct al RSR, Diaconescu, are problem de legalitate. Cine semnează actele de deces? Cum se declară decesul? Moarte violentă? În cazul ăsta ai nevoie de procuror. Raționalizarea crimei”, a consemnat Mădălin Hodor.

20 decembrie 1989. Armata, retrasă la cazărmi, Ceaușescu revine din Iran

La 20 decembrie 1989, coloane cu zeci de mii de muncitori, părăsesc întreprinderile si se îndreaptă spre centrul Timişoarei, în Piaţa Operei. Manifestanţii înfiinţează Frontul Democratic Român, militarii sunt retraşi în cazărmi, se interzice folosirea armamentului, armata fraternizează cu protestatarii, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Este momentul în care Timişoara devine primul oraş liber al României, scrie Mediafax.

În balconul Operei, manifestanţii îi înmânează primarului Timişoarei revendicările: eliberarea arestaţilor, predarea către familii a cadavrelor celor morţi, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor.

În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi instituie starea de necesitate. Ţine un discurs televizat în care afirmă că „elemente huliganice… au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”.

Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”. Recunoaşte intervenţia armatei împotriva protestatarilor, dar nu spune nimic despre morţii şi răniţii de la Timişoara.

21 decembrie 1989. Nicule, mai dă-le

Pe 21 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre și un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn și ne-au spus că huliganii și ungurii devastează Timișoara și că este de datoria noastră să mergem acolo și să ajutăm la înăbușirea demonstrațiilor.

Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat. ”În aceeași zi, la propunerea lui Ioan Lorin Fortuna se înființează Frontul Democratic Român ca organizație politică menită ”a realiza un dialog cu guvernul, în scopul democratizării țării”, conform Wikipedia.

Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți. La București are loc ultimul discurs al dictatorului.

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populația, totuși, a rămas indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze.

Lipsa sa de înțelegere a evenimentelor și incapacitatea de a trata situația au ieșit din nou în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 200 de lei pe lună și a continuat să laude realizările "Revoluției Socialiste", neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.

"Mult timp nu s-a știut cine a "stricat" mitingul lui Ceaușescu din 21 decembrie 1989. Au apărut fel și fel de personaje care și-au arogat acest merit. Acum se știe că acest fapt se datorează unor grupuri de timișoreni care s-au deplasat la București".

Mișcări bruște venind de la periferia adunării și sunetul unor petarde au transformat manifestația în haos. Speriată la început, mulțimea a încercat să se împrăștie. O parte dintre participanții la adunare s-a regrupat lângă hotel Intercontinental și a început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voastre!” au rămas fără efect. Transmisiunea directa de televiziune a fost întreruptă pentru aceste clipe. O mare parte a mulțimii a plecat pe străzi, în piață au rămas activiștii de partid, membrii gărzilor patriotice, militarii îmbrăcați în civil, oamenii cei mai fideli ai dictatorului. După câteva minute, Ceaușescu a fost în stare să-și continue discursul, promițând măriri de salarii și pensii, apoi s-a întors în interiorul clădirii CC.

”Dar ce crede Elena despre popor? Cum îi vede pe cei pe care îi conduce?

Se aude pe 21 decembrie 1989 în microfon, când mulțimea panicată fuge din piață: „Stați, r-ați ai dracu’””, se arată într-o postare a istoricului Mădălin Hodor.

1.245 de manifestanți au fost arestați. În jur de 700 au ajuns la Penitenciarul Jilava. Printre ei, și copii.

22 decembrie 1989. Ultima zi a Revoluției. Se sinucide Vasile Milea

”Inventarul deceselor şi rănirilor cauzate de represiune în primele 6 zile ale Revoluţiei Române este de 53 de morţi, 831 de răniţi şi 890 arestaţi.

Coloane de protestatari din marile uzine ale Bucureştiului se îndreaptă spre CC al PCR unde înnoptase cuplul Ceauşescu, supervizând represiunea cu ajutorul şefilor Armatei şi Securităţii.

Nicolae Ceauşescu cere şefului Securităţii, Iulian Vlad, şi ministrului MApN, Vasile Milea, să blocheze cu orice preţ apropierea demonstranţilor de CC. Retras în biroul propriu, Vasile Milea îşi trage un glonţ în piept”, rememorează Digi 24.

Ziua de 22 decembrie 1989 a însemnat sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România, însă acesta nu avea de gând să renunțe așa ușor la putere.

Dictatorul Nicolae Ceaușescu se afla în sediul Comitetului Central, alături de generalii lui, iar în fața clădirii se aflau 80.000 de oameni care îl huiduiau.

„Pe la 10.30 a încercat Ceaușescu să iasă la balcon și să le zică ceva, dar a fost întâmpinat cu scurtături de lemn, unii au aruncat cu cizme sau bocanci după el. A fost băgat repede în CC. Pe la ora 12.00 a fost luat repede cu liftul, a fost dus pe terasa CC-ului. Neagoe, șeful Direcției a V-a Gardă (a Securității – n.r.), a rămas cu el. Stănculescu, care fusese învestit ministru al Apărării după sinuciderea lui Milea, a chemat un elicopter. Nu era elicopterul lui Stănculescu, ci al lui Ceaușescu, al Gărzii lui personale, adică Direcția a V-a. La plecare s-au cam înghesuit, că nu prea era loc: au stat unul în brațele altuia, cu Bobu și Mănescu, Elena Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu, cei doi aghiotanți ai lor, maiorii Raț și Rusu. La 12.08 elicopterul a decolat, iar revoluționarii aproape că i-au prins.

Aproape că ieșiseră prin chepengurile din acoperiș. Au fost împiedicați să se apropie de cei doi de către ofițerii Direcției a V-a, care erau cu armele acolo. Lucrurile s-au succedat rapid, au plecat către Snagov. În clipa aia nici vorbă ca Securitatea să îl trădeze pe Ceaușescu. Nu l-au trădat nici la 12.08 când au fugit de pe terasă, nu l-au trădat nici ulterior. Cum știm lucrul ăsta? Păi, erau cu ei”, a spus Andrei Ursu pentru Ziare.com într-un interviu anterior.

Deși fugise cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central, dictatorul și Securitatea aveau un „Plan B” de a recăpăta puterea. Între timp au intrat în scenă Ion Iliescu și „emanații FSN”, despre care nu se știe nici acum dacă erau implicați direct în acest Plan B, ori abia așteptau să îi ia locul lui Nicolae Ceaușescu.

Ceaușescu a fost capturat la Târgoviște. în aceeași zi.

Cert este că 22 decembrie 1989 a fost ultima zi de revoluție autentică în România, iar ceea ce a urmat după aceea nu i-a mai privit pe revoluționari, ci pe aceia din „eșalonul 2” al PCR care au văzut Revoluția ca pe o oportunitate.

La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați de acest tribunal în cadrul unui proces sumar, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței. Totul a fost dat la televizor.

O mașină de curse a intrat în plin într-un grup de spectatori. Șapte persoane au fost ucise și mai multe sunt rănite grav VIDEO

O maşină de curse a ieşit de pe traseu în timpul unei competiţii desfăşurate duminică în Sri Lanka şi a intrat într-o mulţime de spectatori şi de oficiali ai cursei, cauzând moartea a...

Doi morți și 15 răniți, după ce o șoferiță beată a intrat cu mașina într-o clădire unde avea loc o petrecere, în SUA VIDEO

Doi copii de 8, respectiv 5 ani, au murit sâmbătă, 20 aprilie, după ce o femeie beată a intrat în viteză cu mașina într-o clădire în care avea loc o petrecere ocazionată de o zi de...